ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2267/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 10197 din 19 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 2577/3/2007, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta SC T.A. SA (aflată în procedura de reorganizare și lichidare judiciară prevăzută de Legea nr. 64/1995, în prezent, conform Legii nr. 85/2006, în insolvență) prin lichidator judiciar SC A. SRL (devenită A.M.C.O. IPURL), prin reprezentant C.C. în contradictor cu pârâții C.S., C.S. și W.H.L., prin care se solicită constatarea nulității absolute a contractului de dare în plată autentificat de B.N.P. S.P.M. sub nr. 1865 din 14 iulie 2000 încheiat între SC T.A.

SA și C.S., contract care are ca obiect darea în plată a unui imobil situat în București și a mai multor bunuri mobile, precum și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2021 din 26 iulie 2000 de același B.N.P., încheiat între pârâții C.S. și C.S. și pârâta W.H.L., repunerea părților în situația anterioară respectiv reintrarea în proprietatea SC T.A. SRL, iar terții dobânditori să se înscrie în tabelul creditorilor, conform art. 64 din Legea nr. 64/2005 modificată. Până la soluționarea cererii principale, reclamanta a solicitat și notarea existenței litigiului în C.F. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a considerat că eventuala încălcare a dispozițiilor Legii nr. 31/1990 referitoare la adoptarea hotărârilor în cadrul adunărilor generale ale asociaților poate fi invocată doar în cadrul unei acțiuni în anularea respectivei hotărâri.

Totodată, tribunalul a reținut că nerespectarea formalităților de publicitate instituite de art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, respectiv menționarea hotărârii adunării generale a asociaților în registrul comerțului și publicarea acesteia în M. Of. și executarea hotărârii înainte de îndeplinirea acelor formalități [(cerință impusă de alin. (5) al art. 131 în formularea existentă la data adoptării hotărârii)] nici nu constituie motive de nulitate a unei hotărâri adoptate de adunarea generală a asociaților, aceste formalități fiind instituite de legiuitor pentru asigurarea opozabilității față de terți. De aceea, capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de dare în plată a fost respins ca neîntemeiat.

Pe cale de consecință, Tribunalul a apreciat că și capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare nr. 2021 din 26 iulie 2000 este neîntemeiat, ca și capetele de cerere privind repunerea părților în situația anterioară încheierii celor două contracte, dat fiind raportul de accesorialitate existent între primul capăt de cerere și celelalte. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC T.A. SRL prin lichidator judiciar A.M.C.O. IPURL și prin decizia nr. 518 din 28 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul declarat de apelanta reclamantă, ca nefondat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o corectă calificare a actului juridic dedus judecății și a soluționat în mod legal și temeinic cererea reclamantei.

În ce privește reiterarea susținerilor din cererea principală cu privire la neîndeplinirea formalităților de publicitate a hotărârii A.G.A., ca motiv de nulitate a acesteia și chiar a contractului de dare în plată, Curtea a apreciat că acestea nu sunt întemeiate, deoarece apelanta face confuzie între două sancțiuni juridice civile diferite, respectiv între nulitatea actului juridic civil și inopozabilitatea acestuia. De asemenea, au fost reținute ca întemeiate și susținerile intimatei W.H. L.T.D. potrivit cărora reclamanta (prin lichidatorul judiciar, care are calitatea de reprezentant actual al reclamantei, aceasta fiind într-o procedură de insolvență) își întemeiază cererea pe propria culpă constând în neîndeplinirea de către aceasta a unei formalități prevăzute de lege, care chiar dacă nu atrage nulitatea celor două acte juridice deduse judecății, era în căderea acesteia.

Cum potrivit principiului nemo auditur propriam turptudinem allegans nimeni nu poate obține protecția dreptului său întemeindu-și cererea pe propria culpă, Curtea a reținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică și în raport cu această apărare. Nici susținerea referitoare la pretinsa cauză ilicită urmărită de părți la încheierea actului juridic de dare în plată s-a considerat că nu poate fi primită de către Curte, întrucât apelanta nu arată în ce mod părțile au urmărit eludarea legii, mai ales că prin actul juridic de dare în plată s-a urmărit stingerea unei datorii, adică micșorarea pasivului debitoarei și evitarea insolvabilității acesteia, anterior nașterii creanțelor pretinse de lichidatorul judiciar pentru creditorii ale căror interese se pretinde fără nici un suport nici argumentativ și nici probator, că ar fi fost prejudiciate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC T.A. SA, prin lichidator judiciar A.M.C.O. IPURL invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărâri recurate, cu consecința admiteri cererii principale așa cum a fost precizată și completată în sensul constatării nulității absolute a celor două contracte arătate în petitul cererii și repunerea părților în situația anterioară. În dezvoltarea, în fapt, a recursului s-a susținut, în esență, că instanța a fost investită cu o cerere de constatare a nulității unui contract de dare în plată; că în ce privește neîndeplinirea formalităților de publicitate a hotărârii A.G.A.

a arătat că dispozițiile art. 130 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 prevăd că pentru a fi opozabile terților, hotărârile A.G.A. trebuie depuse în termen de 15 zile la O.R.C., spre a fi menționate în registru și publicate în M. Of.

al României, partea a IV-a; că față de motivare instanța face confuzie între nulitate și inopozabilitate; că s-a invocat numai nulitatea contractului de dare în plată întrucât potrivit alin. (5) al art. 130 din Legea nr. 31/1990, hotărârile nu puteau fi executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a acestor formalități [(cele prevăzute la alin. (4)]; că încheierea contractului de dare în plată, înainte de îndeplinirea formalităților de publicitate prevăzute la alin. (4) constituie motiv de nulitate a contractului de dare în plată; că raportând dispozițiile art. 968 C. civ., la dispozițiile art. 130 alin. (4) și (5) din Legea nr. 31/1990 se poate constata că acest contact are o cauză ilicită; că instanța de apel a aplicat greșit principiul „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”; că față de dispozițiile art. 968 C. civ., încheierea, deși legea interzice, a unui contract de dare în plată ce reprezintă modalitatea de executare a hotărârii A.G.A.

în lipsa formalităților de publicitate cerute de lege cu scopul vădit de a încălca interesele persoanelor ce pot fi vătămate prin astfel de înstrăinări secrete, constituie motiv de nulitate absolută; că în temeiul principiului „resoluto jure dantis rezolvitur jus accepientis recurenta a solicitat și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare încheiat deoarece ca efect al desființării primului contract vânzătorul din al doilea nu putea transmite în mod valabil dreptul său și că în conformitate cu Legea nr. 85/2006 cumpărătorul de bună credință se va înscrie la masa credală a debitoarei cu prețul plătit pentru bunul cumpărat. Intimații W.H. L.T.D., C.S., C.S. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă. Nu se constată existența cerințelor necesare pentru reținerea prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât motivarea referitoare la sancțiunile juridice civile, nulitate și inopozabilitate este clară, precisă, reținându-se corect că nerespectarea formalităților de publicitate instituite de art. 130 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, respectiv menționarea hotărârii adunării generale a acționarilor în registrul comerțului, publicarea acesteia în M. Of.

și executarea hotărârii înainte de îndeplinirea acestor formalități [(cerință impusă de alin. (5) al art. 130 din Legea nr. 31/1990)] nu constituie motive de nulitate, aceste formalități fiind instituite de legiuitor pentru asigurarea opozabilității față de terți. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi reținut având în vedere că obiectul cererii s-a fundamentat pe raportul juridic născut ca urmare a încheierii contractului de dare în plată, iar instanța s-a pronunțat în raport de acesta când a apreciat motivele de nulitate și a respins cererea ca neîntemeiată. Prima instanță a făcut o corectă calificare a actului juridic dedus judecății și a soluționat în mod legal și temeinic cererea reclamantei, analizând pe fond motivele invocate de reclamantă.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat, instanțele apreciind corect că nerespectarea formalităților de publicitate instituite de art. 130 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 și executarea hotărârii înainte de îndeplinirea acestor formalități [(cerință impusă de alin. (5) al art. 130 din Legea nr. 31/1990)] nu conduc la nulitatea contractului de dare în plată. S-a reținut corect că reclamanta își întemeiază cererea pe propria culpă constând în neîndeplinirea de către aceasta a unei formalități prevăzută de lege, care chiar dacă nu atrage nulitatea celor două acte juridice deduse judecății era în sarcina acesteia. Susținerile din recurs nu justifică caracterul ilicit al cauzei și deci nu sunt de natură a atrage nulitatea actului juridic.

În ce privește soluționarea capetelor de cerere accesorii celui privind nulitatea contractului de dare în plată, Curtea a apreciat corect pe de o parte că raportul de accesorialitate de la principal la accesoriu impune aceeași soluție pentru aceleași considerente reținute mai sus (accesorium sequitur principale). Pe de altă parte în ce privește anularea contractului de vânzare – cumpărare subsecvent celui de dare în plată reclamanta nu a răsturnat prezumția de bună credință ce operează în favoarea cumpărătoarei și nici nu a afirmat reaua credință a acesteia, intimata beneficiind și de dispozițiile cu caracter special prevăzute de art. 36 pct. 1 și art. 38 din Legea nr. 7/1996, în calitate de subdobânditor cu titlu oneros al imobilului al cărui drept se întemeiază și pe înscrisurile din Cartea Funciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.A. SA, prin lichidator SC A. I.P.U.R.L. ALEXANDRIA împotriva deciziei nr. 518 din 28 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.