ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2267/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

10197 din 19 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, în dosarul nr. 2577/3/2007, a fost respinsă cererea formulată de

reclamanta SC T.A. SA (aflată în procedura de reorganizare și lichidare

judiciară prevăzută de Legea nr. 64/1995, în prezent, conform Legii nr. 85/2006,

în insolvență) prin lichidator judiciar SC A. SRL (devenită A.M.C.O. IPURL),

prin reprezentant C.C. în contradictor cu pârâții C.S., C.S. și W.H.L., prin

care se solicită constatarea nulității absolute a contractului de dare în plată

autentificat de B.N.P. S.P.M. sub nr. 1865 din 14 iulie 2000 încheiat între SC

T.A. SA și C.S., contract care are ca obiect darea în plată a unui imobil

situat în București și a mai multor bunuri mobile, precum și constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2021

din 26 iulie 2000 de același B.N.P., încheiat între pârâții C.S. și C.S. și

pârâta W.H.L., repunerea părților în situația anterioară respectiv reintrarea în

proprietatea SC T.A. SRL, iar terții dobânditori să se înscrie în tabelul

creditorilor, conform art. 64 din Legea nr. 64/2005 modificată. Până la

soluționarea cererii principale, reclamanta a solicitat și notarea existenței

litigiului în C.F.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a considerat că eventuala încălcare a dispozițiilor Legii nr.

31/1990 referitoare la adoptarea hotărârilor în cadrul adunărilor generale ale

asociaților poate fi invocată doar în cadrul unei acțiuni în anularea respectivei

hotărâri.

Totodată, tribunalul a

reținut că nerespectarea formalităților de publicitate instituite de art. 131 alin.

(4) din Legea nr. 31/1990, respectiv menționarea hotărârii adunării generale a

asociaților în registrul comerțului și publicarea acesteia în M. Of. și

executarea hotărârii înainte de îndeplinirea acelor formalități [(cerință

impusă de alin. (5) al art. 131 în formularea existentă la data adoptării

hotărârii)] nici nu constituie motive de nulitate a unei hotărâri adoptate de

adunarea generală a asociaților, aceste formalități fiind instituite de

legiuitor pentru asigurarea opozabilității față de terți. De aceea, capătul de

cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de dare în plată a

fost respins ca neîntemeiat. Pe cale de consecință, Tribunalul a apreciat că și

capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului

de vânzare – cumpărare nr. 2021 din 26 iulie 2000 este neîntemeiat, ca și

capetele de cerere privind repunerea părților în situația anterioară încheierii

celor două contracte, dat fiind raportul de accesorialitate existent între

primul capăt de cerere și celelalte.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta SC T.A. SRL prin lichidator judiciar A.M.C.O. IPURL și

prin decizia nr. 518 din 28 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, a respins apelul declarat de apelanta reclamantă, ca nefondat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o corectă

calificare a actului juridic dedus judecății și a soluționat în mod legal și

temeinic cererea reclamantei.

În ce privește reiterarea

susținerilor din cererea principală cu privire la neîndeplinirea formalităților

de publicitate a hotărârii A.G.A., ca motiv de nulitate a acesteia și chiar a

contractului de dare în plată, Curtea a apreciat că acestea nu sunt întemeiate,

deoarece apelanta face confuzie între două sancțiuni juridice civile diferite,

respectiv între nulitatea actului juridic civil și inopozabilitatea acestuia.

De asemenea, au fost

reținute ca întemeiate și susținerile intimatei W.H. L.T.D. potrivit cărora

reclamanta (prin lichidatorul judiciar, care are calitatea de reprezentant

actual al reclamantei, aceasta fiind într-o procedură de insolvență) își

întemeiază cererea pe propria culpă constând în neîndeplinirea de către aceasta

a unei formalități prevăzute de lege, care chiar dacă nu atrage nulitatea celor

două acte juridice deduse judecății, era în căderea acesteia. Cum potrivit

principiului nemo auditur propriam turptudinem allegans nimeni nu poate obține

protecția dreptului său întemeindu-și cererea pe propria culpă, Curtea a

reținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică și în raport cu

această apărare.

Nici susținerea referitoare

la pretinsa cauză ilicită urmărită de părți la încheierea actului juridic de

dare în plată s-a considerat că nu poate fi primită de către Curte, întrucât

apelanta nu arată în ce mod părțile au urmărit eludarea legii, mai ales că prin

actul juridic de dare în plată s-a urmărit stingerea unei datorii, adică

micșorarea pasivului debitoarei și evitarea insolvabilității acesteia, anterior

nașterii creanțelor pretinse de lichidatorul judiciar pentru creditorii ale

căror interese se pretinde fără nici un suport nici argumentativ și nici

probator, că ar fi fost prejudiciate.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta SC T.A. SA, prin lichidator judiciar A.M.C.O. IPURL invocând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a

solicitat admiterea recursului, modificarea hotărâri recurate, cu consecința

admiteri cererii principale așa cum a fost precizată și completată în sensul

constatării nulității absolute a celor două contracte arătate în petitul

cererii și repunerea părților în situația anterioară.

În dezvoltarea, în fapt, a

recursului s-a susținut, în esență, că instanța a fost investită cu o cerere de

constatare a nulității unui contract de dare în plată; că în ce privește

neîndeplinirea formalităților de publicitate a hotărârii A.G.A. a arătat că

dispozițiile art. 130 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 prevăd că pentru a fi

opozabile terților, hotărârile A.G.A. trebuie depuse în termen de 15 zile la O.R.C.,

spre a fi menționate în registru și publicate în M. Of. al României, partea a

IV-a; că față de motivare instanța face confuzie între nulitate și

inopozabilitate; că s-a invocat numai nulitatea contractului de dare în plată

întrucât potrivit alin. (5) al art. 130 din Legea nr. 31/1990, hotărârile nu

puteau fi executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a acestor

formalități [(cele prevăzute la alin. (4)]; că încheierea contractului de dare

în plată, înainte de îndeplinirea formalităților de publicitate prevăzute la alin.

(4) constituie motiv de nulitate a contractului de dare în plată; că raportând

dispozițiile art. 968 C. civ., la dispozițiile art. 130 alin. (4) și (5) din

Legea nr. 31/1990 se poate constata că acest contact are o cauză ilicită; că

instanța de apel a aplicat greșit principiul „nemo auditur propriam

turpitudinem allegans”; că față de dispozițiile art. 968 C. civ., încheierea,

deși legea interzice, a unui contract de dare în plată ce reprezintă

modalitatea de executare a hotărârii A.G.A. în lipsa formalităților de

publicitate cerute de lege cu scopul vădit de a încălca interesele persoanelor

ce pot fi vătămate prin astfel de înstrăinări secrete, constituie motiv de

nulitate absolută; că în temeiul principiului „resoluto jure dantis rezolvitur

jus accepientis recurenta a solicitat și constatarea nulității absolute a contractului

de vânzare – cumpărare încheiat deoarece ca efect al desființării primului

contract vânzătorul din al doilea nu putea transmite în mod valabil dreptul său

și că în conformitate cu Legea nr. 85/2006 cumpărătorul de bună credință se va

înscrie la masa credală a debitoarei cu prețul plătit pentru bunul cumpărat.

Intimații W.H. L.T.D., C.S.,

C.S. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor de la

dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente

cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Nu se constată existența

cerințelor necesare pentru reținerea prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

întrucât motivarea referitoare la sancțiunile juridice civile, nulitate și

inopozabilitate este clară, precisă, reținându-se corect că nerespectarea

formalităților de publicitate instituite de art. 130 alin. (4) din Legea nr. 31/1990,

respectiv menționarea hotărârii adunării generale a acționarilor în registrul

comerțului, publicarea acesteia în M. Of. și executarea hotărârii înainte de

îndeplinirea acestor formalități [(cerință impusă de alin. (5) al art. 130 din

Legea nr. 31/1990)] nu constituie motive de nulitate, aceste formalități fiind

instituite de legiuitor pentru asigurarea opozabilității față de terți.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi reținut având în vedere că

obiectul cererii s-a fundamentat pe raportul juridic născut ca urmare a

încheierii contractului de dare în plată, iar instanța s-a pronunțat în raport

de acesta când a apreciat motivele de nulitate și a respins cererea ca

neîntemeiată. Prima instanță a făcut o corectă calificare a actului juridic

dedus judecății și a soluționat în mod legal și temeinic cererea reclamantei,

analizând pe fond motivele invocate de reclamantă.

Motivul de recurs întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat, instanțele

apreciind corect că nerespectarea formalităților de publicitate instituite de art.

130 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 și executarea hotărârii înainte de

îndeplinirea acestor formalități [(cerință impusă de alin. (5) al art. 130 din

Legea nr. 31/1990)] nu conduc la nulitatea contractului de dare în plată.

S-a reținut corect că

reclamanta își întemeiază cererea pe propria culpă constând în neîndeplinirea

de către aceasta a unei formalități prevăzută de lege, care chiar dacă nu

atrage nulitatea celor două acte juridice deduse judecății era în sarcina

acesteia.

Susținerile din recurs nu

justifică caracterul ilicit al cauzei și deci nu sunt de natură a atrage

nulitatea actului juridic.

În ce privește soluționarea

capetelor de cerere accesorii celui privind nulitatea contractului de dare în

plată, Curtea a apreciat corect pe de o parte că raportul de accesorialitate de

la principal la accesoriu impune aceeași soluție pentru aceleași considerente

reținute mai sus (accesorium sequitur principale).

Pe de altă parte în ce

privește anularea contractului de vânzare – cumpărare subsecvent celui de dare

în plată reclamanta nu a răsturnat prezumția de bună credință ce operează în

favoarea cumpărătoarei și nici nu a afirmat reaua credință a acesteia, intimata

beneficiind și de dispozițiile cu caracter special prevăzute de art. 36 pct. 1

și art. 38 din Legea nr. 7/1996, în calitate de subdobânditor cu titlu oneros

al imobilului al cărui drept se întemeiază și pe înscrisurile din Cartea

Funciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC T.A. SA, prin lichidator SC A. I.P.U.R.L. ALEXANDRIA împotriva

deciziei  nr. 518 din 28 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2009.