ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1619/2019

Deliberând asupra recursului,

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a comercială la data de 1 martie 2008, sub nr. x/2008, reclamanta A. SA prin B. a chemat în judecată pârâtele C. SRL, D. SRL și E. SRL prin F., solicitând instanței să dispună: anularea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 9 februarie 2001 de B.N.P. G., rectificat prin Încheierea nr. 7312/2001, încheiat între SC A. SA și SC H. SRL (devenită ulterior E. SRL) și, pe cale de consecință, anularea tuturor actelor subsecvente încheiate în baza acestui contract de vânzare-cumpărare, respectiv: Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 mai 2003 de B.N.P. I., încheiat între SC H. SRL și SC J. SRL; hotărârea A.G.A. a SC A. SA din 29 august 2003; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 octombrie 2007 de B.N.P. K., încheiat între SC L. SRL și SC C. SRL

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 79, 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, ale art. 969 C. civ. și ale Legii nr. 31/1990.

Prin Sentința comercială nr. 1953 din 22 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a VII-a comercială a admis excepția tardivității și a respins, ca tardiv formulată, acțiunea formulată de A. SA, prin administrator judiciar M..

Ulterior, prin Decizia comercială nr. 1055/R din 9 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a admis recursurile declarate de recurenții N., în calitate de administrator special al A. SA și M., în calitate de administrator judiciar al A. SA, a casat sentința comercială nr. 1953 din 22 aprilie 2008, cu consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare, în primă instanță, Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

II. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială sub nr. x/2008.

Prin Sentința comercială nr. 1773 din 22 februarie 2010, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității de reprezentant a SC M. și a anulat cererea formulată de reclamanta SC A. SA.

Ulterior, prin Decizia comercială nr. 370 din 7 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelanta SC A. SA - în insolvență, prin administrator special N., împotriva Sentinței comerciale nr. 1773 din 22 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/2008, în contradictoriu cu intimații SC A. SA prin administrator judiciar M., SC C. SRL prin administrator judiciar F. S.P.R.L., SC D. SRL - prin administrator judiciar O. SPRL, CI P., CI Q., R. SPRL și SC E. SRL prin F.

A desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. Hotărârea a fost menținută prin Decizia nr. 3365 din 1 noiembrie 2011, pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție.

III. Într-o nouă rejudecare a fondului, cererea, reînregistrată sub același număr a fost precizată, la data de 5 noiembrie 2011, în sensul că motivele de nulitate s-au fondat pe dispozițiile art. 948, 966 și 968 C. civ., art. 115 și următoarele din Legea nr. 31/1990, reclamanta arătând, în esență, că actele au fost încheiate prin fraudă la lege, având la bază o cauză ilicită și au fost încheiate cu intenția vădită de spoliere a patrimoniului reclamantei, ceea ce a determinat, în final insolvența acesteia.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă a pronunțat în cauză Sentința civilă nr. 926 din 23 februarie 2015, când a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. SA, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant a lui N., ca rămasă fără obiect; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a lui N., ca rămasă fără obiect; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. SRL, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei E. SRL, ca neîntemeiată.

Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată și modificată, formulată de reclamanta A. SA, prin administrator judiciar S., în contradictoriu cu pârâții C. SRL, prin administrator judiciar T., E. SRL, prin F. și D. SRL și U., în calitate de administrator special al A. SA, ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul cererii de chemare în judecată, prima instanță de fond a dezvoltat pe larg argumente teoretice referitoare la instituția nulității actului juridic și cauzei acestuia, iar cu privire la starea de fapt, a arătat că nu au fost identificate dispozițiile legale încălcate sau fraudate și că nu s-a probat caracterul ilicit al tranzacțiilor atacate cu privire la preț, s-a reținut lipsa oricăror probe de natură a justifica disproporția dintre preț și valoarea activului și nici prejudiciul produs societății vânzătoare.

În ceea ce privește cererea de anulare a hotărârii AGA din 29 august 2003, după o largă expunere a naturii imprescriptibile a acțiunii, tribunalul a conchis că au fost respectate dispozițiile legare referitoare la cvorum și că nu s-a dovedit lipsa convocării și participării la ședință a acționarului principal SC A. SA.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel U., administrator special al reclamantei SC A. SA și reclamanta SC A. SA, prin B.

La termenul din 23 februarie 2016, apelanta SC A. SA, prin B., a formulat cerere de introducere în cauză a unei alte persoane - succesor cu titlu particular al intimatei-pârâte D. SRL, arătând că, urmare radierii intimatei-pârâte, bunuri imobiliare ale acesteia, înstrăinate prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 mai 2003 de BNP I., au fost comasate în favoarea V. SRL, care și-a schimbat denumirea în W. SRL.

La același termen, dar în Dosarul nr. x/2015, Curtea a suspendat judecata apelului declarat de U. și a disjuns judecarea apelului formulat de reclamanta SC A. SA, prin B..

Ca urmare a disjungerii, a fost format dosarul nr. x/2016.

Prin Decizia civilă nr. 1200/A/2016 din 28 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul formulat de reclamantă, în contradictoriu cu intimatele SC E. SRL și SC D. SRL ca fiind declarat împotriva unor persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Prin aceeași decizie, Curtea a admis apelul declarat de reclamantă în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. SRL, prin lichidator judiciar T.., și schimbată în parte sentința, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active și respingerii capătul de cerere având ca obiect anularea hotărârii A.G.A. a SC A. SA din data de 29 august 2003, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.

A menținut toate celelalte dispoziții de primă instanță.

Curtea de apel a reținut, în motivare, că intimatele SC E. SRL și SC D. SRL au fost radiate din Registrul Comerțului prin Sentința civilă nr. 881/2016 a Tribunalului București, respectiv, prin Sentința civilă nr. 138/2015 a Tribunalului Mehedinți, rămase irevocabile, prin care procedurile de faliment ale societăților în discuție au fost închise, ceea ce implică, conform art. 251 C. civ., încetarea capacității de folosință a acestor entități.

Evocând dispozițiile art. 41 C. proc. civ., potrivit cărora o condiție a acțiunii civile este capacitatea de folosință a părților, curtea de apel a respins acțiunea de apel împotriva acestor intimate.

A fost respinsă și cererea de introducere în cauză a succesorului particular W. SRL, în locul intimatei SC D. SRL, reținându-se că vânzarea bunului litigios către pretinsul succesor a fost anterioară procesului, respectiv la 16 noiembrie 2005, astfel încât, la acest moment, indicarea pretinsului succesor reprezintă o veritabilă modificare a cadrului procesual în apel.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a SC A. SA cu privire la anularea propriei hotărâri A.G.A. din 29 august 2003, reținându-se că, potrivit art. 132 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, o atare cerere se judecă în contradictoriu cu societatea, care poate avea doar calitate pasivă în acest proces, la cererea oricărei persoane vătămate. Cu această clarificare, instanța de apel a arătat că nu se încalcă, prin admiterea excepției invocate din oficiu principiul non reformatio in pejus.

Cu privire la fondul acțiunii instanța de apel a arătat că nu sunt conforme realității juridice criticile apelantei referitoare la respingerea nejustificată a probelor solicitate în primă instanță. Dimpotrivă, s-a subliniat că la 25 mai 2009, prima instanță a pus în vedere reclamantei depunerea înscrisurilor cu privire la fondul cauzei, obligație neîndeplinită.

De altfel, pe tot parcursul motivării deciziei s-a subliniat că insuficiența probatorie caracterizează întreg demersul judiciar al reclamantei.

Cât privește motivele de nulitate invocate împotriva Contractului autentificat sub nr. x din 9 februarie 2001, Curtea a subliniat că argumentul decisiv al reclamantei a constat în lipsa unei hotărâri A.G.A. care să cuprindă o asemenea voință socială, raportarea la hotărârea din 17 septembrie 1999, în cuprinsul actului, fiind făcută cu rea-credință, de către X. Cu privire la acest argument, instanța de apel a arătat că încheierea actului de către administratorul statutar cu depășirea puterilor conferite în lege sau statut, ține de exercițiul personalității juridice și depășirea limitelor mandatului, care sunt doar motive de nulitate relative.

În privința cauzei ilicite și a fraudei la lege, instanța de apel a reiterat că proba acestora revenea reclamantei, arătând că simpla calitate de soți a administratorilor societăților cocontractante, nu este suficientă pentru a se reține caracterul ilicit al cauzei.

Cu privire la prețul derizoriu și neserios, instanța de apel a îndepărtat, sub aspect probator expertiza efectuată în dosarul penal, arătând că valorificarea ei încalcă principiul nemijlocirii probelor și a arătat că bunul era grevat cu o ipotecă la momentul vânzării, ceea ce face justificată reducerea semnificativă de preț.

De asemenea, în privința Contractului nr. x/2003 s-a reținut că vânzarea avut loc în condițiile în care se demarase executarea silită cu privire la acest bun, justificând condițiile de preț în care bunul a fost tranzacționat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SA, prin B., solicitând în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, iar în subsidiar, modificarea sa și admiterea acțiunii.

Prin Decizia civilă nr. 1129 din 20 iunie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantă, prin B. împotriva deciziei civile anterior menționate, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

IV. În rejudecarea apelului, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a pronunțat Decizia civilă nr. 2445 din 4 decembrie 2018, prin care a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de intimatul-pârât U., administrator special al A. SA, ca neîntemeiată.

A respins cererea de introducere în cauză a Y. SRL, ca neîntemeiată.

A admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei C. SRL.

A respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. SA, prin B., împotriva Sentinței civile nr. 926 din 23 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2008, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. SRL prin lichidator judiciar T. și U., administrator special al A. SA, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a intimatei C. SRL.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei-pârâte C. SRL, invocată la data de 16 octombrie 2018, că apelanta-reclamantă a solicitat, în baza dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. din 1865, introducerea în cauză a Y. SRL.

Instanța de apel a respins această cerere, ca neîntemeiată, reținând că, potrivit textului de lege anterior menționat, judecata pricinilor se suspendă de drept prin moartea uneia din părți, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moștenitorilor.

S-a arătat că dispoziția legală citată este aplicabilă doar în cazul persoanelor fizice, cu privire la care se poate pune problema moștenitorilor, nu și în cazul persoanelor juridice constituite în temeiul Legii nr. 31/1990, în privința radierii cărora nu operează o transmisiune a drepturilor și obligațiilor societății către un dobânditor cu titlu particular al unui bun, astfel că nu se justifică preluarea calității procesuale pasive de către dobânditorul bunului.

Instanța de apel a constatat, contrar susținerilor apelantei, că dreptul de proprietate asupra unei părți din imobilele ce au format obiectul actelor a căror nulitate se solicită în prezenta cauză nu s-a transmis societății Y. SRL ca urmare a radierii intimatei-pârâte C. SRL, ci acest drept i s-a transmis liber de sarcini la data de 28 mai 2015, în procedura insolvenței intimatei-pârâte C. SRL, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 18 august 2015 de notarul public Z., în condițiile prevăzute de art. 53 din Legea nr. 85/2006.

Întrucât dreptul de proprietate al societății Y. SRL a fost înscris în cartea funciară x-C1-U19 conform încheierii nr. x din data de 9 septembrie 2015, de la această dată, apelanta reclamantă avea sau trebuia să aibă cunoștință de transmisiunea dreptului de proprietate, fiind asigurată opozabilitatea față de terți a acestui transfer de proprietate.

Instanța de apel a remarcat faptul că, în ciclul procesual anterior, apelanta-reclamantă nu a formulat nicio cerere de introducere în cauză a Y. SRL anterior pronunțării Deciziei nr. 1200 A din 28 iunie 2016 și nu a formulat niciun fel de critici sub acest aspect în recurs.

Reținând că radierea din registrul comerțului a unei societăți ce a fost parte în litigiu nu justifică transmiterea calității de parte în respectivul litigiu a succesorului cu titlu particular al unui bun individual determinat, înstrăinat anterior radierii societății, instanța de apel a făcut referire la Decizia de casare nr. 1129 din 20 iunie 2017 când, analizând motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că transmisiunea calității procesuale, pentru a fi admisă, trebuie să se producă pe parcursul litigiului și nu a reținut argumentele recurentei (invocate și prin cererea supusă analizei instanței de apel), conform cărora, la moartea uneia din părți (radierea din registrul comerțului în cazul societăților comerciale), drepturile și obligațiile contractuale ale acesteia se transmit succesorilor săi.

Cum formularea cererii de introducere în cauză a societății Y. SRL nu a fost determinată de transmiterea dreptului de proprietate asupra părții din imobilul în litigiu, aspect cu privire la care apelanta reclamantă avea sau trebuia să aibă cunoștință din anul 2015, ci, de radierea societății intimate-pârâte, instanța de apel a apreciat că indicarea altor pârâți echivalează cu o modificare a cadrului procesual în afara dispozițiilor legale.

Totodată, a menționat că, potrivit art. 294 alin. (1), în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

A reținut, de asemenea că, și în ipoteza în care cererea de introducere în cauză a Y. SRL ar fi fost întemeiată exclusiv pe transmiterea dreptului de proprietate în cursul litigiului, apelanta reclamantă și-a exercitat dreptul de solicita introducerea în cauză a acestei societăți cu încălcarea dispozițiilor art. 723 din C. proc. civ. din 1865, având în vedere intervalul de timp dintre data asigurării publicității contractului prin care Y. SRL a dobândit dreptul de proprietate și data formulării cererii, precum și împrejurarea că apelanta reclamantă nu a formulat o astfel de cerere anterior pronunțării Deciziei nr. 1200 A din 28 iunie 2016, ci ulterior momentului la care instanța de apel, în rejudecare, a pus în discuție excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei C. SRL

Suplimentar, instanța a observat că societatea Y. SRL nu are calitatea de parte în niciunul din contractele a căror nulitate a fost solicitată în prezenta cauză, ci are calitatea de proprietar doar pentru o parte din imobilul ce a format obiectul contractelor supuse analizei instanței, iar prin cererea de chemare în judecată, apelanta reclamantă nu a învestit legal instanța cu cereri având ca obiect constatarea nulității actelor prin care pârâții au transmis unor terți dreptul de proprietate dobândit prin actele a căror nulitate se solicită a fi constatate, nici cu cereri privind repunerea în situația anterioară.

Or, în raport cu prevederile art. 47 din C. proc. civ. din 1865, pentru a se putea soluționa cereri de constatare a nulității prin pronunțarea unor hotărâri opozabile tuturor părților contractante, în doctrină și jurisprudență s-a subliniat că se impune soluționarea unitară a litigiului, cu privire la toate părțile respectivelor acte sau succesorii în drepturi ai acestora, chemarea în judecată a tuturor părților fiind o necesitate juridică obiectivă.

În ceea ce privește incidența prevederilor art. 243 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, invocate de intimatul U., instanța de apel a reținut că, în ipoteza în care acest text ar fi aplicabil persoanelor juridice, nu s-ar putea aprecia că este incident în speță, deoarece, hotărârea prin care a fost dispusă radierea a fost pronunțată la data de 11 septembrie 2018, anterior închiderii dezbaterilor în cauză.

În consecință, instanța de apel a respins cererea de introducere în cauză a Y. SRL, ca neîntemeiată.

A apreciat ca fiind întemeiată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei-pârâte C. SRL, invocată de aceasta prin cererea transmisă la data de 15 octombrie 2016 și atașată la dosar la data de 16 octombrie 2018.

În acest sens, a arătat că anterior închiderii dezbaterilor în prezenta cauză, prin Sentința civilă nr. 4733 din data de 11 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în Dosarul nr. x/2010 a fost închisă procedura insolvenței debitoarei C. SRL și s-a dispus radierea societății din registrul comerțului.

Pornind de la norma generală reprezentată de dispozițiile art. 251 alin. (1) din C. civ. din 1864 și, respectiv, art. 244 din același cod, instanța a făcut trimitere la normele speciale instituite de Legea nr. 31/1990 și la textul art. 131 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, subliniind că, urmare radierii din Registrul comerțului în baza hotărârii judecătorului sindic de închidere a procedurii falimentului, societatea intimată-pârâtă a încetat să mai existe, nu mai are capacitatea de a avea drepturi și obligații în plan procesual, astfel că nu mai poate fi parte în proces.

V. Împotriva Deciziei civile nr. 2445 din 4 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a declarat recurs reclamanta SC A. SA PRIN B.

Recurenta a invocat, în susținerea recursului, dispozițiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865, arătând că instanța de apel a încălcat, prin hotărârea dată, formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, prin aceea că, urmare constatării că pârâta C. SRL și-a pierdut capacitatea procesuală de folosință ca urmare a dizolvării și radierii, contrar dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. din 1865, a respins cererea de introducere în cauză a succesorului cu titlu particular Y. SRL, cu motivarea că înstrăinarea imobilului către această societate ar fi fost cunoscută încă dinainte de promovarea acțiunii judecătorești și, în consecință, introducerea în cauza a succesorilor cu titlu particular ar reprezenta o veritabilă schimbare a cadrului procesual, inadmisibilă în acest stadiu al procedurii.

Recurenta-reclamantă a apreciat ca eronată interpretarea instanței de apel, și a susținut că nu a solicitat schimbarea obiectului cauzei și completarea petitului cu anularea unor transmiteri subsecvente, ulterioare celor pentru care a fost inițial investită instanța, ci a solicitat doar introducerea în cauză a succesorului cu titlu particular al pârâtei inițiale, C. SRL, pentru ca judecata să continue cu privire la același obiect inițial al litigiului (aceleași contracte de vânzare cumpărare), dar în contradictoriu cu succesorul cu titlu particular indicat.

Fiind vorba de obligații contractuale în strânsă legătură cu un bun imobil, a considerat că societății Y. SRL, în calitate de dobânditor al dreptului de proprietate asupra imobilelor, i-au fost transmise, în baza principiului relativității efectelor contractului, toate drepturile și obligațiile autorului său cu privire la imobilul dobândit, inclusiv drepturile și obligațiile procesuale izvorâte din prezentul litigiu,

A solicitat admiterea recursului formulat, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Totodată, a solicitat judecata în lipsă.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

IV. Analizând recursul formulat prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, ca nefiind fondat, pentru următoarele considerente:

Critica formulată de către recurenta-reclamantă, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865, se referă la exclusiv la greșita respingere, în apel, a cererii de introducere în cauză a societății Y. SRL, în calitate de succesor cu titlu particular a intimatei-pârâte SC C. SRL.

Recurenta-reclamantă susține, pe de o parte, că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că societății Y. SRL i-au fost transmise, în baza principiului relativității efectelor contractului, nu doar drepturile și obligațiile intimatei-pârâte SC C. SRL cu privire la imobilul dobândit, ci și drepturile și obligațiile procesuale izvorâte din prezentul litigiu și, pe de altă parte, critică concluzia la care a ajuns instanța de apel, în sensul că introducerea în cauză a succesorului cu titlu particular reprezintă o modificare a cadrului procesual cu depășirea termenului procedural impus de lege.

În raport cu argumentele prezentate de către instanța de apel, Înalta Curte apreciază, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că soluția atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor procedurale pe care se fundamentează.

Recurenta-reclamantă a solicitat în apel, în baza dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. din 1865, introducerea în cauză a Y. SRL, dobânditor al dreptului de proprietate asupra unei părți din imobilele aparținând în precedent SC C. SRL, care au format obiectul actelor juridice a căror nulitate se invocă în prezenta cauză.

Sub un prim aspect, referitor la stabilirea temeiului de fapt și de drept al solicitării de preluare a calității de parte litigantă de către societatea indicată de recurentă, Înalta Curte notează că situația expusă în speță nu are o reglementare, ca atare, în dispozițiile procedurale.

Prevederile art. 243 din C. proc. civ. din 1865 vizează exclusiv situația persoanei fizice chemate în judecată și decedate în cursul procesului, astfel că, în lipsa unor dispoziții legale neechivoce, nu poate fi stabilită, cu titlu necesar, o analogie a regimului juridic aplicabil succesorilor în drepturi și obligații ai unei persoane decedate, cu reglementări incidente în cazul dobânditorilor unor bunuri din patrimoniul persoanelor juridice a căror existență încetează prin radierea din Registrul Comerțului.

Cu toate acestea, nu de puține ori, radierea în cursul judecării procesului a societății pârâte a dat naștere unor situații juridice noi, care permit reclamantului să indice persoana cu care înțelege să continue procesul.

Din această perspectivă, în mod corect a stabilit instanța de apel că transmisiunea cu titlu particular invocată de recurenta-reclamantă nu s-a produs ca efect al radierii SC C. SRL, ci a avut loc cu mult timp înainte, la data de 28 august 2015 (când Y. SRL a achiziționat de la intimata-pârâtă o serie de bunuri imobiliare, în baza unui act de vânzare-cumpărare înscris în Cartea Funciară la data de 9 septembrie 2015.)

Prin efectuarea înscrierii în Cartea Funciară, calitatea societății Y. SRL de dobânditor a unor bunuri aparținând SC C. SRL a devenit opozabilă erga omnes - deci și recurentei-reclamante, încă de la data de 9 septembrie 2015.

Or, din conținutul solicitării de introducere în cauză a societății Y. SRL rezultă, așa cum corect a stabilit instanța de apel, că recurenta-reclamantă și-a fundamentat cererea pe împrejurarea radierii intimatei-pârâte SC C. SRL din Registrul Comerțului, situație asimilată de aceasta cu situația "morții" părții din proces avute în vedere de textul art. 243 din C. proc. civ. din 1865.

Acest aspect rezultă și din aceea că, deși achiziția bunurilor a avut loc încă din anul 2015, cererea de introducere în cauză s-a formulat, pentru prima dată, direct în al doilea ciclu procesual, în apel, la termenul din data de 20 noiembrie 2018, la scurt timp după radierea, la data de 11 septembrie 2018, a intimatei-pârâte, prin Sentința civilă nr. 4733 din pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în Dosarul nr. x/2010.

În considerarea elementelor anterior menționate, Înalta Curte apreciază justificate argumentele instanței de apel, în sensul că fundamentul de fapt al cererii de transmitere a calității de parte litigantă către Y. SRL l-a constituit evenimentul radierii societății intimate-pârâte, și nu contractul de vânzare-cumpărare, despre care recurenta-reclamantă avea sau trebuia să aibă cunoștință încă din anul 2015 și în care nu se regăsesc dispoziții privind o posibilă transmitere și, respectiv, asumare de către Y. SRL a drepturilor și obligațiilor procesuale izvorâte din prezentul litigiu, astfel cum în mod eronat susține recurenta-reclamantă.

Sub un al doilea aspect, în legătură cu critica recurentei referitoare la greșită aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 294 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, dimpotrivă, ca fiind întemeiate observațiile instanței în sensul că, atât indicarea unui nou pârât de către recurenta-reclamantă, cât și modificarea de către aceasta a obiectului cererii introductive, prin punerea în discuție a situației juridice a unui nou act subsecvent (cel prin care intimata-pârâtă a retransmis societății Y. SRL o fracțiune din dreptul de proprietate dobândit prin actele în discuție în cauză), echivalează cu o modificare nepermisă a cadrului procesual, deoarece din punct de vedere practic, ceea ce se urmărește este, în mod explicit, desființarea actului terțului dobânditor.

Așa cum corect a arătat și instanța de apel, punerea în discuție, la acest moment procesual, a unor noi cereri vizând valabilitatea unui act juridic ce nu a făcut obiectul cererii introductive, în raport cu un dobânditor cu titlu particular de a cărei existență se putea lua cunoștință încă din cursul primului ciclu procesual, este de natură a încălca limitele efectului devolutiv al apelului și de a afecta regula dublului grad de jurisdicție, întrucât astfel de cereri nu sunt implicite sau secundare, ci reprezintă solicitări noi, cu caracter independent.

În consecință, în raport cu aspectele anterior arătate, nu se poate considera că instanța de apel a încălcat, prin hotărârea dată, formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, astfel încât, criticile formulate de recurenta-reclamantă din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865 sunt neîntemeiate.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SA prin B. împotriva Deciziei civile nr. 2445 din 04 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SA prin B. împotriva Deciziei civile nr. 2445 din 4 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM