Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2008
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3872/2008

HOTĂRÂRE
04.11.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3872/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Suceava data de 7 februarie 2008, reclamanta Ș.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Suceava, anularea hotărârii nr. 219 din 4 ianuarie 2008 emisă de pârâtă și recunoașterea calității sale de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut la data de 28 februarie 1943, în comuna Arbore, județul Suceava, în timpul refugiului părinților săi, din motive etnice, din satul Cociumari, comuna Curt - Bunar, județul Durostor, Bulgaria, urmare Tratatului Româno - Bulgar, semnat la Craiova în 1940. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 58 din 7 aprilie 2008 a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Ș.M., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.

Suceava. În motivarea soluției s-a reținut că, reclamanta nu are calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât s-a născut după aproximativ 1 an și 5 luni de la data strămutării părinților săi din Durostor, Bulgaria. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta Ș.M. criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență că este îndreptățită să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000, întrucât părinții săi au făcut obiectul unui schimb de populație, în luna septembrie 1940, urmare aplicării Tratatului Româno - Bulgar, semnat la Craiova, reclamanta născându-se în timpul refugiului părinților săi. Examinând sentința atacată în raport cu motivul de recurs formulat, probele administrate în cauză, actele normative incidente pricinii și potrivit art. 3041 C. proc.

civ., se constată că, recursul este fondat, pentru următoarele considerente. Este necontestat că reclamanta Ș.M. s-a născut la data de 28 februarie 1943, din părinții O.I. și A., în localitatea Arbore, județul Suceava, părinții săi făcând obiectul unui schimb de populație din Bulgaria în România. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana - cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în actul normativ. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței rezultă că, atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să beneficieze toate persoanele - cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu, din Bulgaria în România a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a strămutării.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că, astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999 și soțului supraviețuitor. Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o îndemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care fiind născut în perioada refugiului/strămutării părinților săi a suferit, toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice.

În consecință, se va admite recursul declarat de reclamantă, se va modifica în tot sentința atacată și va fi obligată pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitate de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 28 februarie 1943 - 6 martie, începând cu 1 ianuarie 2008.

D E C I D E Admite recursul declarat de Ș.M. împotriva sentinței nr. 58 din 7 aprilie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și în fond anulează hotărârea nr. 219 din 4 ianuarie 2008 emisă de pârâta C.J.P. Suceava. Obligă pârâta să recunoască reclamantei, printr-o nouă hotărâre, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 28 februarie 1943 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2008. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-01-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 212/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta T.N. a solicitat, în contr
ÎCCJ 2008-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1066/2008
a anulat Hotărârea nr. 6224 din 31 august 2007, emisă de C.J.P. Tulcea și a constatat în favoarea reclamantei calitatea de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/2000. Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut că părinții reclaman
ÎCCJ 2008-02-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 728/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.V. a solicitat, în contradict
ÎCCJ 2007-05-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2670/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 6 octombrie 2006, reclamanta T.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B., anularea Hotărârii nr. 16120/380 din 31
ÎCCJ 2008-02-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 838/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta M.Ș. a chemat în judecată C.J.P. Mureș, solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea hotărârii nr. 4816 din 2 iulie
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă