ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.10.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3560/2008

HOTĂRÂRE
17.10.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3560/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului

administrativ, reclamantul A.Y. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul O.R.I.,

plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr. 5531/2/2007.

Motivându-și acțiunea,

reclamantul a arătat că prin sentința nr. 2345 din 2 octombrie 2007 pronunțată

în dosarul amintit, i s-a dat câștig de cauză, astfel că plata cheltuielilor de

judecată pentru litigiul respectiv se justifică.

Prin sentința civilă nr. 10

din 8 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului A.Y., obligând pârâtul

O.R.I. să-i plătească reclamantului suma de 8.000 lei.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a dovedit că a câștigat

procesul respectiv și că a efectuat cheltuieli în cuantum de 8.000 lei,

potrivit facturii depuse la dosar.

Totodată, s-a mai reținut

faptul că procesul respectiv avea o importanță deosebită pentru reclamant,

deoarece, în situația în care nu s-ar fi dispus anularea unei decizii de

returnare emisă de pârât, reclamantul ar fi fost obligat să părăsească

teritoriul României.

Instanța de fond a mai

reținut faptul că suma plătită de reclamant drept onorariu de avocat nu trebuie

analizată după numărul de termene de judecată acordate, ci în raport cu

importanța obiectului cauzei și complexitatea acesteia, precum și cu modul în

care apărătorul ales a înțeles să formuleze apărarea. În speță, s-a remarcat

faptul că s-a impus efectuarea unei analize ample și detaliate a situației de

fapt, precum și a temeiurilor care impuneau admiterea acțiunii.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtul O.R.I.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul consideră că

hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a

prevederilor art. 274 C. proc. civ.

În primul rând, se face

aprecierea că factura depusă la dosarul cauzei nu este semnată de reclamant, ci

de o terță persoană. Se arată că onorariul de avocat a fost achitat de

societatea angajatoare, SC A.C. SRL și nu de către reclamant, motiv pentru care

consideră că instituția pârâtă nu poate fi obligată la plata unor cheltuieli ce

nu au fost efectuate de către reclamant.

Cu privire la cuantumul

cheltuielilor de judecată, recurentul apreciază că suma acordată este

disproporționat de mare în raport cu munca efectuată de avocat. Consideră că,

față de perioada redusă de timp în care s-a desfășurat procesul, numărul mic de

termene acordate, precum și față de împrejurarea că nu au fost invocate

excepții procedurale, cauza nu a avut un grad ridicat de dificultate, care să

justifice onorariul plătit.

Examinând sentința atacată

în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și

cu dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este fondat, pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit reglementărilor

cuprinse în Legea nr. 51/2005, onorariul avocatului se stabilește, prin

negociere, între apărător și client, la finalul procesului partea care cade în

pretenții trebuind să suporte și cheltuielile efectuate pentru angajarea unui

avocat.

Art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. prevede că „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze

onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor

minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau

de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.

Având în vedere că, în

cadrul raportului juridic procesual, cuantumul cheltuielilor de judecată

reprezintă un element esențial, iar onorariul avocațial constituie, de regulă,

o parte importantă a acestora, precum și faptul că prevederile contractului de

asistență juridică încheiat între avocat și client nu sunt opozabile terților,

instanțele pot micșora nu onorariul de avocat stabilit prin contractul de

asistență juridică încheiat, ci cuantumul sumei care va fi inclusă în cheltuielile

de judecată cu acest titlu. În acest fel, nu se poate considera că raportul de

asistență juridică este stânjenit sau controlat, direct sau indirect.

De altfel, Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 401/2005, a statuat drept constituționale

prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, se observă că,

potrivit facturii existente la dosarul de fond, avocatul B.G.A. a încasat de la

reclamantul A.Y., drept onorariu de avocat, pentru reprezentarea în fața Curții

de Apel București, suma de 8.000 lei.

Cauza, care a făcut obiectul

dosarului nr. 5531/2/2007 al Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrată la instanță la data de

31 iulie 2007, i s-au stabilit două termene de judecată, la 4 septembrie 2007

și 18 septembrie 2007, după care pronunțarea s-a amânat la 2 octombrie 2007.

Analizând în ansamblu

complexitatea dosarului, perioada de aproximativ 2 luni în care s-a aflat pe

rolul instanței de judecată și numărul de termene stabilite care au impus prezența

avocatului, Înalta Curte apreciază că onorariul de avocat pretins drept

cheltuieli de judecată este exagerat și disproporționat.

Nu se poate pretinde părții

care a pierdut un proces să suporte un onorariu de avocat pe care partea care a

câștigat procesul a înțeles să-l stabilească, prin negociere, la un nivel

nejustificat de ridicat.

Prin urmare, se va admite

recursul și se va modifica sentința atacată, diminuându-se suma acordată drept

cheltuieli de judecată reclamantului.

Admite recursul declarat de O.R.I.

împotriva sentinței civile nr. 10 din 8 ianuarie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată de la 8.000 lei la 1.000

lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 octombrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-04-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2271/2009
nta a criticat modul de acordare a cheltuielilor de judecată, susținând că prin facturile și ordinele de plată aflate la dosar a dovedit cheltuieli în sumă de 15.698 lei. Recursul nu este fondat. Apreciind asupra cheltuielilor ocazionate de
ÎCCJ 2008-02-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 560/2008
ins cel de-al doilea capăt de cerere. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. civ., intimata pârâtă, ca parte căzută în pretenții, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru ș
ÎCCJ 2010-02-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1093/2010
la solicitarea reclamantei și cuprinzând obiectivele propuse de acesta – tribunalul, conform art. 274 C. proc. civ. a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât cheltuielile efectuat
ÎCCJ 2008-10-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6264/2008
pe culpa procesuală a părții ce a pierdut litigiul. Așa cum în mod judicios s-a reținut atât în doctrină cât și în practica instanțelor judecătorești, cheltuielile de judecată nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiu
ÎCCJ 2007-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 540/2007
reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, obligând-o pe aceasta la plata a 10.000.000 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei soluții, reclamanta a declarat recurs, solicitând, în esență, obligarea pârâ
Sursă