ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3560/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul A.Y. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul O.R.I., plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr. 5531/2/2007. Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că prin sentința nr. 2345 din 2 octombrie 2007 pronunțată în dosarul amintit, i s-a dat câștig de cauză, astfel că plata cheltuielilor de judecată pentru litigiul respectiv se justifică. Prin sentința civilă nr. 10 din 8 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului A.Y., obligând pârâtul O.R.I.

să-i plătească reclamantului suma de 8.000 lei. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a dovedit că a câștigat procesul respectiv și că a efectuat cheltuieli în cuantum de 8.000 lei, potrivit facturii depuse la dosar. Totodată, s-a mai reținut faptul că procesul respectiv avea o importanță deosebită pentru reclamant, deoarece, în situația în care nu s-ar fi dispus anularea unei decizii de returnare emisă de pârât, reclamantul ar fi fost obligat să părăsească teritoriul României. Instanța de fond a mai reținut faptul că suma plătită de reclamant drept onorariu de avocat nu trebuie analizată după numărul de termene de judecată acordate, ci în raport cu importanța obiectului cauzei și complexitatea acesteia, precum și cu modul în care apărătorul ales a înțeles să formuleze apărarea.

În speță, s-a remarcat faptul că s-a impus efectuarea unei analize ample și detaliate a situației de fapt, precum și a temeiurilor care impuneau admiterea acțiunii. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtul O.R.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul consideră că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 274 C. proc. civ. În primul rând, se face aprecierea că factura depusă la dosarul cauzei nu este semnată de reclamant, ci de o terță persoană. Se arată că onorariul de avocat a fost achitat de societatea angajatoare, SC A.C. SRL și nu de către reclamant, motiv pentru care consideră că instituția pârâtă nu poate fi obligată la plata unor cheltuieli ce nu au fost efectuate de către reclamant.

Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, recurentul apreciază că suma acordată este disproporționat de mare în raport cu munca efectuată de avocat. Consideră că, față de perioada redusă de timp în care s-a desfășurat procesul, numărul mic de termene acordate, precum și față de împrejurarea că nu au fost invocate excepții procedurale, cauza nu a avut un grad ridicat de dificultate, care să justifice onorariul plătit. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Potrivit reglementărilor cuprinse în Legea nr. 51/2005, onorariul avocatului se stabilește, prin negociere, între apărător și client, la finalul procesului partea care cade în pretenții trebuind să suporte și cheltuielile efectuate pentru angajarea unui avocat.

Art. 274 alin. (3) C. proc. civ. prevede că „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”. Având în vedere că, în cadrul raportului juridic procesual, cuantumul cheltuielilor de judecată reprezintă un element esențial, iar onorariul avocațial constituie, de regulă, o parte importantă a acestora, precum și faptul că prevederile contractului de asistență juridică încheiat între avocat și client nu sunt opozabile terților, instanțele pot micșora nu onorariul de avocat stabilit prin contractul de asistență juridică încheiat, ci cuantumul sumei care va fi inclusă în cheltuielile de judecată cu acest titlu.

În acest fel, nu se poate considera că raportul de asistență juridică este stânjenit sau controlat, direct sau indirect. De altfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 401/2005, a statuat drept constituționale prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. În cauză, se observă că, potrivit facturii existente la dosarul de fond, avocatul B.G.A. a încasat de la reclamantul A.Y., drept onorariu de avocat, pentru reprezentarea în fața Curții de Apel București, suma de 8.000 lei.

Cauza, care a făcut obiectul dosarului nr. 5531/2/2007 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrată la instanță la data de 31 iulie 2007, i s-au stabilit două termene de judecată, la 4 septembrie 2007 și 18 septembrie 2007, după care pronunțarea s-a amânat la 2 octombrie 2007. Analizând în ansamblu complexitatea dosarului, perioada de aproximativ 2 luni în care s-a aflat pe rolul instanței de judecată și numărul de termene stabilite care au impus prezența avocatului, Înalta Curte apreciază că onorariul de avocat pretins drept cheltuieli de judecată este exagerat și disproporționat. Nu se poate pretinde părții care a pierdut un proces să suporte un onorariu de avocat pe care partea care a câștigat procesul a înțeles să-l stabilească, prin negociere, la un nivel nejustificat de ridicat.

Prin urmare, se va admite recursul și se va modifica sentința atacată, diminuându-se suma acordată drept cheltuieli de judecată reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de O.R.I. împotriva sentinței civile nr. 10 din 8 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată de la 8.000 lei la 1.000 lei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2008.