ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2271/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 7 decembrie 2007, reclamanta S.I.S.P. din România a chemat în judecată M.S.P. solicitând anularea Ordinului nr. 1142/2007 privind aprobarea Nomenclatorului de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, precum și suspendarea executării acestui ordin până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că prin actul administrativ contestat s-a procedat nelegal la asimilarea specialității Igiena în specialitatea sănătate publică și management date fiind modurile diferite de desfășurare a rezidențelor cât și al conținutului curricumulurilor.

Datorită acestei asimilări, specialiștii în igienă nu-și mai pot găsi corespondent medical ceea ce le îngreunează însăși posibilitatea de a ocupa posturi, dat fiind faptul că denumirea oficială este cea de sănătate publică și management. Prin încheierea din 4 iunie 2008 s-a încuviințat cererea de suspendare a executării ordinului până la soluționarea în fond a cauzei. Prin sentința civilă nr. 3290 din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca fiind rămasă fără obiect reținând că ordinul contestat a fost anulat prin Ordinul M.S. nr. 1509/2008. Prin aceeași sentință au fost obligație în solidar pârâții la 12.022 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta S.I.S.P. cât și pârâtul M.S.P. În recursul său, reclamanta a criticat modul de acordare a cheltuielilor de judecată, susținând că prin facturile și ordinele de plată aflate la dosar a dovedit cheltuieli în sumă de 15.698 lei. Recursul nu este fondat. Apreciind asupra cheltuielilor ocazionate de reclamantă instanța a avut în vedere exclusiv acele facturi și ordine de plată care s-au referit la dosarul cauzei și care nu au totalizat suma cerută de reclamantă. Susținerea acesteia în sensul achitării integrale a sumei pretinse, nefiind susținută de acte doveditoare în mod corect a fost respinsă. În recursul său, pârâtul M.S.P. a criticat hotărârea Curții de Apel București pentru obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în opinia sa exagerat de mare, deși, nu s-a dovedit a fi căzut pretenții astfel cum cer dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. Critica urmează a fi apreciată ca întemeiată numai în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, sub aspectul culpei procesuale fiind evident că aceasta aparține pârâtului, în condițiile în care acțiunea reclamantei a fost determinată de existența Ordinului nr. 1142/2007 asupra căruia autoritatea administrativă pârâtă a revenit în timpul procesului. Astfel fiind și cum potrivit contractului de asistență juridică încheiat cu societatea de avocatură C.R. la 13 noiembrie 2007, reclamanta a achitat un onorariu de 7.500 lei, urmează a se aprecia că se impune acordarea acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată, pentru celelalte plăți făcute, în contul biroului de avocatură nerezultând că ar fi fost făcute în baza aceluiași contract.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.I.S.P. din România împotriva sentinței civile nr. 3290 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de M.S. împotriva aceleiași sentințe. Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că obligă pârâții să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 7.500 lei. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2009.