ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2271/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 7 decembrie 2007,

reclamanta S.I.S.P. din România a chemat în judecată M.S.P. solicitând anularea

Ordinului nr. 1142/2007 privind aprobarea Nomenclatorului de specialități

medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală,

precum și suspendarea executării acestui ordin până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut că prin actul administrativ contestat s-a procedat

nelegal la asimilarea specialității Igiena în specialitatea sănătate publică și

management date fiind modurile diferite de desfășurare a rezidențelor cât și al

conținutului curricumulurilor. Datorită acestei asimilări, specialiștii în

igienă nu-și mai pot găsi corespondent medical ceea ce le îngreunează însăși

posibilitatea de a ocupa posturi, dat fiind faptul că denumirea oficială este

cea de sănătate publică și management.

Prin încheierea din 4 iunie

2008 s-a încuviințat cererea de suspendare a executării ordinului până la soluționarea

în fond a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 3290

din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca fiind rămasă fără obiect

reținând că ordinul contestat a fost anulat prin Ordinul M.S. nr. 1509/2008.

Prin aceeași sentință au

fost obligație în solidar pârâții la 12.022 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs atât reclamanta S.I.S.P. cât și pârâtul M.S.P.

În recursul său, reclamanta

a criticat modul de acordare a cheltuielilor de judecată, susținând că prin

facturile și ordinele de plată aflate la dosar a dovedit cheltuieli în sumă de

15.698 lei.

Recursul nu este fondat.

Apreciind asupra

cheltuielilor ocazionate de reclamantă instanța a avut în vedere exclusiv acele

facturi și ordine de plată care s-au referit la dosarul cauzei și care nu au

totalizat suma cerută de reclamantă.

Susținerea acesteia în

sensul achitării integrale a sumei pretinse, nefiind susținută de acte

doveditoare în mod corect a fost respinsă.

În recursul său, pârâtul M.S.P.

a criticat hotărârea Curții de Apel București pentru obligarea sa la plata cheltuielilor

de judecată, în opinia sa exagerat de mare, deși, nu s-a dovedit a fi căzut

pretenții astfel cum cer dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Critica urmează a fi

apreciată ca întemeiată numai în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de

judecată, sub aspectul culpei procesuale fiind evident că aceasta aparține pârâtului,

în condițiile în care acțiunea reclamantei a fost determinată de existența

Ordinului nr. 1142/2007 asupra căruia autoritatea administrativă pârâtă a

revenit în timpul procesului.

Astfel fiind și cum potrivit

contractului de asistență juridică încheiat cu societatea de avocatură C.R. la 13 noiembrie 2007, reclamanta a achitat un onorariu de 7.500 lei, urmează a se aprecia că

se impune acordarea acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată, pentru

celelalte plăți făcute, în contul biroului de avocatură nerezultând că ar fi

fost făcute în baza aceluiași contract.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta S.I.S.P. din România împotriva sentinței civile nr. 3290 din 26

noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de

M.S. împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte hotărârea

atacată în sensul că obligă pârâții să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli

de judecată suma de 7.500 lei.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 aprilie 2009.