ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4828/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1655 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea numitului D.F., formulată în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative (M.I.R.A.), Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.) și M.E.F. și având ca obiect anularea Deciziei I.G.P.R. prin care a fost respinsă încadrarea reclamantului ca ofițer de poliție; validarea rezultatelor concursului organizat de I.G.P.R., Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate (D.G.C.C.O.), în perioada 31 august - 8 septembrie 2006; încadrarea reclamantului ca ofițer de poliție în cadrul M.I.R.A.; plata de daune materiale și morale în sumă de 3 miliarde lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în fapt, că, deși reclamantul a dovedit că îndeplinește condițiile legale generale pentru a fi încadrat ca polițist și a obținut media 10 la concurs, fiind declarat admis, acest lucru nu este suficient pentru încadrarea sa. A reținut instanța că, în urma verificărilor suplimentare efectuate de structurile de specializate din cadrul M.I.R.A., s-a dovedit că reclamantul are carențe de ordin educațional și comportamental - exacerbate pe fondul consumului de alcool și al unui anturaj socio-uman - care sunt incompatibile cu calitatea de polițist. Ca urmare, a considerat instanța că refuzul M.I.R.A. de a-l încadra pe reclamant ca ofițer este justificat și că reclamantul nu este vătămat prin acest refuz, întrucât se datorează propriei sale turpitudini.

În drept, a reținut instanța dispozițiile art. 10 pct. 1 lit. e) din Legea nr. 360/2002. Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen recursul de față reclamantul, cererea fiind legal timbrată. În motivarea cererii, recurentul reia pe scurt situația de fapt și critică soluția instanței de fond pentru că s-a bazat pe concluziile pârâtului I.G.P.R., în sensul că: reclamantul nu manifestă întotdeauna discernământ, iar atunci când consumă băuturi alcoolice devine recalcitrant, vulnerabil și lăudăros. Consideră recurentul că un asemenea punct de vedere nu putea fi împărtășit de către o instanță de judecată, întrucât criteriile de încadrare a polițistului într-un stat de drept sunt doar cele prevăzute de legea română, care nu se referă la o asemenea descriere ca aceea făcută de I.G.P.R.

Arată recurentul că I.G.P.R. a refuzat să-i comunice o copie a documentelor pe baza cărora structurile de specialitate ale M.I.R.A. au întocmit concluziile lor asupra situației sale profesionale și sociale, pe motiv că ar fi documente clasificate. În aceste circumstanțe, consideră recurentul că nu există dovezi temeinice care să justifice respingerea de către M.I.R.A. a încadrării sale ca ofițer, măsura fiind nelegală, iar ca urmare și hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal. Prin întâmpinările depuse, pârâții au reiterat apărările formulate la soluționarea cauzei în fond. În cauză nu s-au depus înscrisuri noi. Recursul nu se fondează. În fapt, în esență se reține că D.G.C.C.O.

în cadrul I.G.P.R. a organizat un concurs pentru recrutarea unor ofițeri cunoscători - vorbitori ai unor limbi străine rare. Reclamantul a candidat ca vorbitor de limba rromă și, în urma concursului susținut în perioada 31 august - 8 septembrie 2006, a fost declarat „admis" la concurs cu media 10. Rezultatele concursului au fost afișate la data de 12 octombrie 2006. Dar, ulterior, în noaptea de 17/18 noiembrie 2006, reclamantul a fost autorul unui scandal provocat într-un restaurant din localitatea sa de domiciliu - Sascut, județul Bacău. Detaliile acestui incident apar în două rapoarte ale poliției și ele nu au fost niciodată contestate de reclamant.

Verificarea reclamantului, efectuată de structurile specializate ale M.I.R.A., ulterior concursului (probabil în perioada ianuarie - martie 2007), a scos în evidență și incidentul mai sus menționat și a avut ca rezultat un prim raport al Direcției Management Resurse Umane (D.M.R.U.) din cadrul I.G.P.R., adresat Chestorului principal, cu propunerea ca acesta să nu fie de acord cu încadrarea reclamantului, ceea ce s-a și întâmplat. Ca urmare, cu adresa nr. 170486 din 2 aprilie 2007, I.G.P.R. i-a comunicat reclamantului că nu poate fi încadrat ca ofițer de poliție, ca urmare a verificării făcute de structurile de specialitate și în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002. Ulterior, ca urmare a memoriului formulat de reclamant la conducerea I.G.P.R.

la 24 aprilie 2007, a fost efectuată o a doua verificare a candidatului, de către o echipă de ofițeri, în perioada 12 - 13 iulie 2007, la domiciliul acestuia, întocmindu-se apoi „Nota raport" pe baza căreia și-a întocmit cel de-al doilea raport D.M.R.U. din cadrul I.G.P.R., cu propunerea, către conducătorul instituției, de a nu fi de acord cu încadrarea reclamantului. Acest raport, înregistrat sub nr. 27886 din 24 august 2007, descrie conduita generală a reclamantului, relevând existența sa într-un anturaj de persoane cu antecedente penale și atitudinea sa din cursul incidentului din noiembrie 2006, concluzia documentului fiind aceea că reclamantul nu îndeplinește condiția prevăzută de dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002.

În raport cu situația de fapt mai sus rezumată, Curtea de față, constată, în drept: 1. În executarea dispozițiilor Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului, și pentru reglementarea condițiilor de recrutare și selecționare a personalului, a fost emis Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300 din 21 iunie 2004. Acesta este aplicabil în cauză, astfel cum a fost modificat până la 27 august 2006. Capitolul III „Recrutarea personalului M.A.I." secțiunea a II-a conține art. 13 care prevede că, în situația în care candidații sunt recrutați din sursă externă, trebuie parcurse etape premergătoare desfășurării concursului și care constau în: completarea cererii tip de înscriere; completarea declarației prin care confirmă că au luat cunoștință de condițiile de recrutare, de măsurile care se vor lua în cazul neîndeplinirii acestor condiții și prin care își dau acordul pentru efectuarea verificărilor specifice.

În temeiul Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 300/2004, directorul D.M.R.U. din cadrul M.I.R.A. a emis Dispoziția nr. 11/960 din 20 octombrie 2004 privind procedurile și formularele utilizate în activitatea de management resurse umane în unitățile M.A.I., act administrativ normativ care stabilește procedurile și formularele utilizate în această activitate și, de interes în speță, modelul „declarației, prevăzute de art. 13 din Ordinul nr. 300/2004 și procedura de întocmire a „Notei de cunoaștere" care consemnează rezultatele verificării candidaților. În fine, I.G.P.R.

a emis „Metodologia" nr. 30757 din 20 februarie 2006, care prevede la pct. 13: că numai candidații declarați „admiși" vor fi supuși unor verificări amănunțite în evidențele Direcției Generale de Pașapoarte și ale Serviciului de Informații și Protecție Internă și că rezultatele acestor verificări vor fi materializate în „Nota de cunoaștere" al cărei conținut va fi conform Dispoziției din 2004 mai sus semnalate. Declarația prevăzută de aceste acte normative a fost completată și de către reclamant, la 6 septembrie 2006. Așadar, dat fiind specificul activității de ofițer de poliție, actele normative mai sus enumerate au instituit un cadru special pentru recrutarea personalului din surse externe, astfel încât, ca efect al acestui cadru normativ special, admiterea la concursul de intrare în poliție nu mai reprezintă condiția necesară și suficientă a numirii în funcție.

Această numire este supusă unei condiții suspensive, în sensul că, până la încheierea cercetării suplimentare a conduitei candidatului admis și a constatării condiției de onorabilitate și seriozitate a acestuia, rezultatul concursului nu produce nici un efect. În speță, condiția suspensivă nu s-a îndeplinit, astfel încât părțile se vor afla în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă nu s-ar fi susținut concursul. 2. Din această perspectivă, Curtea de față urmează a analiza cele trei aspecte juridice esențiale în cauză în legătură cu refuzul autorității de a-l numi pe reclamant: dacă a fost exercitat cu exces de putere; dacă a vătămat un drept al reclamantului; dacă a afectat o așteptare legitimă a acestuia.

Sub primul aspect, se constată că dreptul de apreciere al I.G.P.R. asupra compatibilității reclamantului cu funcția de ofițer de poliție a fost exercitat în limitele competenței prevăzute de Legea nr. 360/2002 și de actele normative emise în executarea ei în domeniul recrutării polițiștilor din sursă externă. Pe de altă parte, perspectiva verificării efectuată asupra reclamantului a fost cunoscută de către acesta ca etapă procedurală ulterioară reușitei la concurs și consimțită de el prin declarația semnată, astfel încât nu se poate reține că ea i-ar fi încălcat drepturile și libertățile cetățenești. Ca urmare, nu a existat exces de putere, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004.

Sub cel de-al doilea aspect enunțat, Curtea constată că, la momentul declarării ca „admis" la concurs, în persoana reclamantului nu s-a născut dreptul de a fi numit ofițer de poliție, ci doar o vocație condiționată la această funcție, întrucât verificarea având drept scop stabilirea compatibilității sale cu funcția nu fusese efectuată încă la data afișării rezultatelor concursului -12 octombrie 2006. Nu se poate retine nici vătămarea unui interes legitim, pentru că, în raport cu definiția dată de lege acestei noțiuni [art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004] reclamantul nu putea pretinde pârâtului I.G.P.R. să-l numească doar pe baza rezultatelor concursului, până nu era epuizată verificarea lui.

În fine, în împrejurarea în care reclamantul a semnat declarația tip de înscriere la concurs, nu se poate considera că acestuia i-ar fi fost creată o așteptare legitimă de a fi numit în funcție de îndată ce va fi declarat admis la concurs. Ca urmare, refuzul autorității nu putea contrazice o asemenea așteptate. 3. Instanța de fond a calificat în mod corect acțiunea reclamantului ca fiind o plângere cu privire la un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, iar respingerea acțiunii s-a pronunțat în considerarea refuzului ca justificat. Soluția este legală, având în vedere că se bazează pe motivele de incompatibilitate a reclamantului cu funcția de polițist, astfel cum au fost ele arătate în rapoartele de verificare.

Recurentul nu contestă acum veridicitatea constatărilor, dar pretinde că descrierea sa ca „recalcitrant, vulnerabil și lăudăros" nu constituie un motiv legal de respingere a numirii sale, întrucât legea română nu prevede respectarea unor asemenea criterii de încadrare a unui polițist. Critica este ilogică și nefondată. Atributele enumerate de recurent ca reținute în sarcina sa nu sunt, în niciun caz, „criterii de încadrare" a polițiștilor, ci, dimpotrivă, argumente pentru a constata incompatibilitatea persoanei cu funcția de polițist. Aceasta nu este o incompatibilitate legală, în sensul restrâns al termenului, de natura celor prevăzute expres de art. 45 din Legea nr. 360/2002, ci una de ordin moral și etic.

De altfel, recurentul este în eroare cu privire la temeiurile pentru care instanța de fond a respins acțiunea, căci ea nu a făcut o apreciere de ordin psihic și moral asupra reclamantului, ci a constatat doar că, din punct de vedere formal, reușita la concurs nu i-a dat dreptul reclamantului de a fi numit pur și simplu în funcție. Instanța a constatat, de asemenea, că verificarea obligatorie a reclamantului a evidențiat un comportament care îl face incompatibil cu funcția. Instanța a procedat legal, limitându-și controlul la a constata rezultatele verificării reclamantului, căci ea nu se poate substitui echipei de verificare numite pentru a întocmi „Nota de cunoaștere", singura competentă a verifica compatibilitatea morală a candidaților cu funcția, pe baza conduitei lor generale în societate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.F. împotriva sentinței civile nr. 1655 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 decembrie 2008.