ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4828/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4828/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1655 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă
ca neîntemeiată acțiunea numitului D.F., formulată în contradictoriu cu
Ministerul Internelor și Reformei Administrative (M.I.R.A.), Inspectoratul
General al Poliției Române (I.G.P.R.) și M.E.F. și având ca obiect anularea Deciziei
I.G.P.R. prin care a fost respinsă încadrarea reclamantului ca ofițer de
poliție; validarea rezultatelor concursului organizat de I.G.P.R., Direcția
Generală de Combatere a Crimei Organizate (D.G.C.C.O.), în perioada 31 august -
8 septembrie 2006; încadrarea reclamantului ca ofițer de poliție în cadrul M.I.R.A.;
plata de daune materiale și morale în sumă de 3 miliarde lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut,
în fapt, că, deși reclamantul a dovedit că îndeplinește condițiile legale
generale pentru a fi încadrat ca polițist și a obținut media 10 la concurs,
fiind declarat admis, acest lucru nu este suficient pentru încadrarea sa.
A reținut instanța că, în urma verificărilor
suplimentare efectuate de structurile de specializate din cadrul M.I.R.A., s-a
dovedit că reclamantul are carențe de ordin educațional și comportamental -
exacerbate pe fondul consumului de alcool și al unui anturaj socio-uman - care
sunt incompatibile cu calitatea de polițist.
Ca urmare, a considerat instanța că refuzul M.I.R.A.
de a-l încadra pe reclamant ca ofițer este justificat și că reclamantul nu este
vătămat prin acest refuz, întrucât se datorează propriei sale turpitudini.
În drept, a reținut instanța dispozițiile art.
10 pct. 1 lit. e) din Legea nr. 360/2002.
Împotriva acestei sentințe, a declarat în
termen recursul de față reclamantul, cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii, recurentul reia pe
scurt situația de fapt și critică soluția instanței de fond pentru că s-a bazat
pe concluziile pârâtului I.G.P.R., în sensul că: reclamantul nu manifestă
întotdeauna discernământ, iar atunci când consumă băuturi alcoolice devine
recalcitrant, vulnerabil și lăudăros.
Consideră recurentul că un asemenea punct de
vedere nu putea fi împărtășit de către o instanță de judecată, întrucât
criteriile de încadrare a polițistului într-un stat de drept sunt doar cele
prevăzute de legea română, care nu se referă la o asemenea descriere ca aceea
făcută de I.G.P.R.
Arată recurentul că I.G.P.R. a refuzat să-i
comunice o copie a documentelor pe baza cărora structurile de specialitate ale
M.I.R.A. au întocmit concluziile lor asupra situației sale profesionale și
sociale, pe motiv că ar fi documente clasificate.
În aceste circumstanțe, consideră recurentul
că nu există dovezi temeinice care să justifice respingerea de către M.I.R.A. a
încadrării sale ca ofițer, măsura fiind nelegală, iar ca urmare și hotărârea
instanței de fond este lipsită de temei legal.
Prin întâmpinările depuse, pârâții au
reiterat apărările formulate la soluționarea cauzei în fond.
În cauză nu s-au depus înscrisuri noi.
Recursul nu se fondează.
În fapt, în esență se reține că D.G.C.C.O. în
cadrul I.G.P.R. a organizat un concurs pentru recrutarea unor ofițeri
cunoscători - vorbitori ai unor limbi străine rare. Reclamantul a candidat ca
vorbitor de limba rromă și, în urma concursului susținut în perioada 31 august
- 8 septembrie 2006, a fost declarat „admis" la concurs cu media 10.
Rezultatele concursului au fost afișate la
data de 12 octombrie 2006.
Dar, ulterior, în noaptea de 17/18 noiembrie
2006, reclamantul a fost autorul unui scandal provocat într-un restaurant din
localitatea sa de domiciliu - Sascut, județul Bacău. Detaliile acestui incident
apar în două rapoarte ale poliției și ele nu au fost niciodată contestate de
reclamant.
Verificarea reclamantului, efectuată de
structurile specializate ale M.I.R.A., ulterior concursului (probabil în perioada
ianuarie - martie 2007), a scos în evidență și incidentul mai sus menționat și
a avut ca rezultat un prim raport al Direcției Management Resurse Umane (D.M.R.U.)
din cadrul I.G.P.R., adresat Chestorului principal, cu propunerea ca acesta să
nu fie de acord cu încadrarea reclamantului, ceea ce s-a și întâmplat.
Ca urmare, cu adresa nr. 170486 din 2 aprilie
2007, I.G.P.R. i-a comunicat reclamantului că nu poate fi încadrat ca ofițer de
poliție, ca urmare a verificării făcute de structurile de specialitate și în
temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002.
Ulterior, ca urmare a memoriului formulat de
reclamant la conducerea I.G.P.R. la 24 aprilie 2007, a fost efectuată o a doua
verificare a candidatului, de către o echipă de ofițeri, în perioada 12 - 13
iulie 2007, la domiciliul acestuia, întocmindu-se apoi „Nota raport" pe
baza căreia și-a întocmit cel de-al doilea raport D.M.R.U. din cadrul I.G.P.R.,
cu propunerea, către conducătorul instituției, de a nu fi de acord cu
încadrarea reclamantului.
Acest raport, înregistrat sub nr. 27886 din 24
august 2007, descrie conduita generală a reclamantului, relevând existența sa
într-un anturaj de persoane cu antecedente penale și atitudinea sa din cursul
incidentului din noiembrie 2006, concluzia documentului fiind aceea că
reclamantul nu îndeplinește condiția prevăzută de dispozițiile art. 10 alin. (1)
lit. c) din Legea nr. 360/2002.
În raport cu situația de fapt mai sus
rezumată, Curtea de față, constată, în drept:
În executarea dispozițiilor Legii nr. 360/2002
privind statutul polițistului, și pentru reglementarea condițiilor de recrutare
și selecționare a personalului, a fost emis Ordinul ministrului administrației și
internelor nr. 300 din 21 iunie 2004. Acesta este aplicabil în cauză, astfel cum
a fost modificat până la 27 august 2006.
Capitolul III „Recrutarea personalului M.A.I."
secțiunea a II-a conține art. 13 care prevede că, în situația în care
candidații sunt recrutați din sursă externă, trebuie parcurse etape
premergătoare desfășurării concursului și care constau în: completarea cererii
tip de înscriere; completarea declarației prin care confirmă că au luat
cunoștință de condițiile de recrutare, de măsurile care se vor lua în cazul
neîndeplinirii acestor condiții și prin care își dau acordul pentru efectuarea
verificărilor specifice.
În temeiul Ordinului ministrului
administrației și internelor nr. 300/2004, directorul D.M.R.U. din cadrul M.I.R.A.
a emis Dispoziția nr. 11/960 din 20 octombrie 2004 privind procedurile și
formularele utilizate în activitatea de management resurse umane în unitățile M.A.I.,
act administrativ normativ care stabilește procedurile și formularele utilizate
în această activitate și, de interes în speță, modelul „declarației, prevăzute
de art. 13 din Ordinul nr. 300/2004 și procedura de întocmire a „Notei de
cunoaștere" care consemnează rezultatele verificării candidaților.
În fine, I.G.P.R. a emis „Metodologia" nr.
30757 din 20 februarie 2006, care prevede la pct. 13: că numai candidații
declarați „admiși" vor fi supuși unor verificări amănunțite în evidențele
Direcției Generale de Pașapoarte și ale Serviciului de Informații și Protecție
Internă și că rezultatele acestor verificări vor fi materializate în „Nota de
cunoaștere" al cărei conținut va fi conform Dispoziției din 2004 mai sus semnalate.
Declarația prevăzută de aceste acte normative
a fost completată și de către reclamant, la 6 septembrie 2006.
Așadar, dat fiind specificul activității de
ofițer de poliție, actele normative mai sus enumerate au instituit un cadru
special pentru recrutarea personalului din surse externe, astfel încât, ca
efect al acestui cadru normativ special, admiterea la concursul de intrare în
poliție nu mai reprezintă condiția necesară și suficientă a numirii în funcție.
Această numire este supusă unei condiții
suspensive, în sensul că, până la încheierea cercetării suplimentare a
conduitei candidatului admis și a constatării condiției de onorabilitate și
seriozitate a acestuia, rezultatul concursului nu produce nici un efect.
În speță, condiția suspensivă nu s-a îndeplinit,
astfel încât părțile se vor afla în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă
nu s-ar fi susținut concursul.
Din această perspectivă, Curtea de față
urmează a analiza cele trei aspecte juridice esențiale în cauză în legătură cu
refuzul autorității de a-l numi pe reclamant: dacă a fost exercitat cu exces de
putere; dacă a vătămat un drept al reclamantului; dacă a afectat o așteptare
legitimă a acestuia.
Sub primul aspect, se constată că dreptul de
apreciere al I.G.P.R. asupra compatibilității reclamantului cu funcția de
ofițer de poliție a fost exercitat în limitele competenței prevăzute de Legea nr.
360/2002 și de actele normative emise în executarea ei în domeniul recrutării
polițiștilor din sursă externă.
Pe de altă parte, perspectiva verificării
efectuată asupra reclamantului a fost cunoscută de către acesta ca etapă
procedurală ulterioară reușitei la concurs și consimțită de el prin declarația
semnată, astfel încât nu se poate reține că ea i-ar fi încălcat drepturile și
libertățile cetățenești.
Ca urmare, nu a existat exces de putere, în
sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004.
Sub cel de-al doilea aspect enunțat, Curtea
constată că, la momentul declarării ca „admis" la concurs, în persoana
reclamantului nu s-a născut dreptul de a fi numit ofițer de poliție, ci doar o
vocație condiționată la această funcție, întrucât verificarea având drept scop
stabilirea compatibilității sale cu funcția nu fusese efectuată încă la data
afișării rezultatelor concursului -12 octombrie 2006.
Nu se poate retine nici vătămarea unui
interes legitim, pentru că, în raport cu definiția dată de lege acestei noțiuni
[art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004] reclamantul nu putea pretinde
pârâtului I.G.P.R. să-l numească doar pe baza rezultatelor concursului, până nu
era epuizată verificarea lui.
În fine, în împrejurarea în care reclamantul
a semnat declarația tip de înscriere la concurs, nu se poate considera că
acestuia i-ar fi fost creată o așteptare legitimă de a fi numit în funcție de
îndată ce va fi declarat admis la concurs. Ca urmare, refuzul autorității nu
putea contrazice o asemenea așteptate.
Instanța de fond a calificat în mod corect
acțiunea reclamantului ca fiind o plângere cu privire la un refuz nejustificat
de soluționare a unei cereri, iar respingerea acțiunii s-a pronunțat în
considerarea refuzului ca justificat. Soluția este legală, având în vedere că
se bazează pe motivele de incompatibilitate a reclamantului cu funcția de
polițist, astfel cum au fost ele arătate în rapoartele de verificare.
Recurentul nu contestă acum veridicitatea
constatărilor, dar pretinde că descrierea sa ca „recalcitrant, vulnerabil și
lăudăros" nu constituie un motiv legal de respingere a numirii sale,
întrucât legea română nu prevede respectarea unor asemenea criterii de
încadrare a unui polițist.
Critica este ilogică și nefondată.
Atributele enumerate de recurent ca reținute
în sarcina sa nu sunt, în niciun caz, „criterii de încadrare" a
polițiștilor, ci, dimpotrivă, argumente pentru a constata incompatibilitatea
persoanei cu funcția de polițist.
Aceasta nu este o incompatibilitate legală,
în sensul restrâns al termenului, de natura celor prevăzute expres de art. 45
din Legea nr. 360/2002, ci una de ordin moral și etic.
De altfel, recurentul este în eroare cu
privire la temeiurile pentru care instanța de fond a respins acțiunea, căci ea
nu a făcut o apreciere de ordin psihic și moral asupra reclamantului, ci a
constatat doar că, din punct de vedere formal, reușita la concurs nu i-a dat
dreptul reclamantului de a fi numit pur și simplu în funcție. Instanța a
constatat, de asemenea, că verificarea obligatorie a reclamantului a evidențiat
un comportament care îl face incompatibil cu funcția.
Instanța a procedat legal, limitându-și
controlul la a constata rezultatele verificării reclamantului, căci ea nu se
poate substitui echipei de verificare numite pentru a întocmi „Nota de
cunoaștere", singura competentă a verifica compatibilitatea morală a
candidaților cu funcția, pe baza conduitei lor generale în societate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul
D.F. împotriva sentinței civile nr. 1655 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18
decembrie 2008.