ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4828/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1655 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă

ca neîntemeiată acțiunea numitului D.F., formulată în contradictoriu cu

Ministerul Internelor și Reformei Administrative (M.I.R.A.), Inspectoratul

General al Poliției Române (I.G.P.R.) și M.E.F. și având ca obiect anularea Deciziei

I.G.P.R. prin care a fost respinsă încadrarea reclamantului ca ofițer de

poliție; validarea rezultatelor concursului organizat de I.G.P.R., Direcția

Generală de Combatere a Crimei Organizate (D.G.C.C.O.), în perioada 31 august -

8 septembrie 2006; încadrarea reclamantului ca ofițer de poliție în cadrul M.I.R.A.;

plata de daune materiale și morale în sumă de 3 miliarde lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut,

în fapt, că, deși reclamantul a dovedit că îndeplinește condițiile legale

generale pentru a fi încadrat ca polițist și a obținut media 10 la concurs,

fiind declarat admis, acest lucru nu este suficient pentru încadrarea sa.

A reținut instanța că, în urma verificărilor

suplimentare efectuate de structurile de specializate din cadrul M.I.R.A., s-a

dovedit că reclamantul are carențe de ordin educațional și comportamental -

exacerbate pe fondul consumului de alcool și al unui anturaj socio-uman - care

sunt incompatibile cu calitatea de polițist.

Ca urmare, a considerat instanța că refuzul M.I.R.A.

de a-l încadra pe reclamant ca ofițer este justificat și că reclamantul nu este

vătămat prin acest refuz, întrucât se datorează propriei sale turpitudini.

În drept, a reținut instanța dispozițiile art.

10 pct. 1 lit. e) din Legea nr. 360/2002.

Împotriva acestei sentințe, a declarat în

termen recursul de față reclamantul, cererea fiind legal timbrată.

În motivarea cererii, recurentul reia pe

scurt situația de fapt și critică soluția instanței de fond pentru că s-a bazat

pe concluziile pârâtului I.G.P.R., în sensul că: reclamantul nu manifestă

întotdeauna discernământ, iar atunci când consumă băuturi alcoolice devine

recalcitrant, vulnerabil și lăudăros.

Consideră recurentul că un asemenea punct de

vedere nu putea fi împărtășit de către o instanță de judecată, întrucât

criteriile de încadrare a polițistului într-un stat de drept sunt doar cele

prevăzute de legea română, care nu se referă la o asemenea descriere ca aceea

făcută de I.G.P.R.

Arată recurentul că I.G.P.R. a refuzat să-i

comunice o copie a documentelor pe baza cărora structurile de specialitate ale

M.I.R.A. au întocmit concluziile lor asupra situației sale profesionale și

sociale, pe motiv că ar fi documente clasificate.

În aceste circumstanțe, consideră recurentul

că nu există dovezi temeinice care să justifice respingerea de către M.I.R.A. a

încadrării sale ca ofițer, măsura fiind nelegală, iar ca urmare și hotărârea

instanței de fond este lipsită de temei legal.

Prin întâmpinările depuse, pârâții au

reiterat apărările formulate la soluționarea cauzei în fond.

În cauză nu s-au depus înscrisuri noi.

Recursul nu se fondează.

În fapt, în esență se reține că D.G.C.C.O. în

cadrul I.G.P.R. a organizat un concurs pentru recrutarea unor ofițeri

cunoscători - vorbitori ai unor limbi străine rare. Reclamantul a candidat ca

vorbitor de limba rromă și, în urma concursului susținut în perioada 31 august

- 8 septembrie 2006, a fost declarat „admis" la concurs cu media 10.

Rezultatele concursului au fost afișate la

data de 12 octombrie 2006.

Dar, ulterior, în noaptea de 17/18 noiembrie

2006, reclamantul a fost autorul unui scandal provocat într-un restaurant din

localitatea sa de domiciliu - Sascut, județul Bacău. Detaliile acestui incident

apar în două rapoarte ale poliției și ele nu au fost niciodată contestate de

reclamant.

Verificarea reclamantului, efectuată de

structurile specializate ale M.I.R.A., ulterior concursului (probabil în perioada

ianuarie - martie 2007), a scos în evidență și incidentul mai sus menționat și

a avut ca rezultat un prim raport al Direcției Management Resurse Umane (D.M.R.U.)

din cadrul I.G.P.R., adresat Chestorului principal, cu propunerea ca acesta să

nu fie de acord cu încadrarea reclamantului, ceea ce s-a și întâmplat.

Ca urmare, cu adresa nr. 170486 din 2 aprilie

2007, I.G.P.R. i-a comunicat reclamantului că nu poate fi încadrat ca ofițer de

poliție, ca urmare a verificării făcute de structurile de specialitate și în

temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002.

Ulterior, ca urmare a memoriului formulat de

reclamant la conducerea I.G.P.R. la 24 aprilie 2007, a fost efectuată o a doua

verificare a candidatului, de către o echipă de ofițeri, în perioada 12 - 13

iulie 2007, la domiciliul acestuia, întocmindu-se apoi „Nota raport" pe

baza căreia și-a întocmit cel de-al doilea raport D.M.R.U. din cadrul I.G.P.R.,

cu propunerea, către conducătorul instituției, de a nu fi de acord cu

încadrarea reclamantului.

Acest raport, înregistrat sub nr. 27886 din 24

august 2007, descrie conduita generală a reclamantului, relevând existența sa

într-un anturaj de persoane cu antecedente penale și atitudinea sa din cursul

incidentului din noiembrie 2006, concluzia documentului fiind aceea că

reclamantul nu îndeplinește condiția prevăzută de dispozițiile art. 10 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 360/2002.

În raport cu situația de fapt mai sus

rezumată, Curtea de față, constată, în drept:

privind statutul polițistului, și pentru reglementarea condițiilor de recrutare

și selecționare a personalului, a fost emis Ordinul ministrului administrației și

internelor nr. 300 din 21 iunie 2004. Acesta este aplicabil în cauză, astfel cum

a fost modificat până la 27 august 2006.

Capitolul III „Recrutarea personalului M.A.I."

secțiunea a II-a conține art. 13 care prevede că, în situația în care

candidații sunt recrutați din sursă externă, trebuie parcurse etape

premergătoare desfășurării concursului și care constau în: completarea cererii

tip de înscriere; completarea declarației prin care confirmă că au luat

cunoștință de condițiile de recrutare, de măsurile care se vor lua în cazul

neîndeplinirii acestor condiții și prin care își dau acordul pentru efectuarea

verificărilor specifice.

În temeiul Ordinului ministrului

administrației și internelor nr. 300/2004, directorul D.M.R.U. din cadrul M.I.R.A.

a emis Dispoziția nr. 11/960 din 20 octombrie 2004 privind procedurile și

formularele utilizate în activitatea de management resurse umane în unitățile M.A.I.,

act administrativ normativ care stabilește procedurile și formularele utilizate

în această activitate și, de interes în speță, modelul „declarației, prevăzute

de art. 13 din Ordinul nr. 300/2004 și procedura de întocmire a „Notei de

cunoaștere" care consemnează rezultatele verificării candidaților.

În fine, I.G.P.R. a emis „Metodologia" nr.

30757 din 20 februarie 2006, care prevede la pct. 13: că numai candidații

declarați „admiși" vor fi supuși unor verificări amănunțite în evidențele

Direcției Generale de Pașapoarte și ale Serviciului de Informații și Protecție

Internă și că rezultatele acestor verificări vor fi materializate în „Nota de

cunoaștere" al cărei conținut va fi conform Dispoziției din 2004 mai sus semnalate.

Declarația prevăzută de aceste acte normative

a fost completată și de către reclamant, la 6 septembrie 2006.

Așadar, dat fiind specificul activității de

ofițer de poliție, actele normative mai sus enumerate au instituit un cadru

special pentru recrutarea personalului din surse externe, astfel încât, ca

efect al acestui cadru normativ special, admiterea la concursul de intrare în

poliție nu mai reprezintă condiția necesară și suficientă a numirii în funcție.

Această numire este supusă unei condiții

suspensive, în sensul că, până la încheierea cercetării suplimentare a

conduitei candidatului admis și a constatării condiției de onorabilitate și

seriozitate a acestuia, rezultatul concursului nu produce nici un efect.

În speță, condiția suspensivă nu s-a îndeplinit,

astfel încât părțile se vor afla în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă

nu s-ar fi susținut concursul.

urmează a analiza cele trei aspecte juridice esențiale în cauză în legătură cu

refuzul autorității de a-l numi pe reclamant: dacă a fost exercitat cu exces de

putere; dacă a vătămat un drept al reclamantului; dacă a afectat o așteptare

legitimă a acestuia.

Sub primul aspect, se constată că dreptul de

apreciere al I.G.P.R. asupra compatibilității reclamantului cu funcția de

ofițer de poliție a fost exercitat în limitele competenței prevăzute de Legea nr.

360/2002 și de actele normative emise în executarea ei în domeniul recrutării

polițiștilor din sursă externă.

Pe de altă parte, perspectiva verificării

efectuată asupra reclamantului a fost cunoscută de către acesta ca etapă

procedurală ulterioară reușitei la concurs și consimțită de el prin declarația

semnată, astfel încât nu se poate reține că ea i-ar fi încălcat drepturile și

libertățile cetățenești.

Ca urmare, nu a existat exces de putere, în

sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004.

Sub cel de-al doilea aspect enunțat, Curtea

constată că, la momentul declarării ca „admis" la concurs, în persoana

reclamantului nu s-a născut dreptul de a fi numit ofițer de poliție, ci doar o

vocație condiționată la această funcție, întrucât verificarea având drept scop

stabilirea compatibilității sale cu funcția nu fusese efectuată încă la data

afișării rezultatelor concursului -12 octombrie 2006.

Nu se poate retine nici vătămarea unui

interes legitim, pentru că, în raport cu definiția dată de lege acestei noțiuni

[art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004] reclamantul nu putea pretinde

pârâtului I.G.P.R. să-l numească doar pe baza rezultatelor concursului, până nu

era epuizată verificarea lui.

În fine, în împrejurarea în care reclamantul

a semnat declarația tip de înscriere la concurs, nu se poate considera că

acestuia i-ar fi fost creată o așteptare legitimă de a fi numit în funcție de

îndată ce va fi declarat admis la concurs. Ca urmare, refuzul autorității nu

putea contrazice o asemenea așteptate.

acțiunea reclamantului ca fiind o plângere cu privire la un refuz nejustificat

de soluționare a unei cereri, iar respingerea acțiunii s-a pronunțat în

considerarea refuzului ca justificat. Soluția este legală, având în vedere că

se bazează pe motivele de incompatibilitate a reclamantului cu funcția de

polițist, astfel cum au fost ele arătate în rapoartele de verificare.

Recurentul nu contestă acum veridicitatea

constatărilor, dar pretinde că descrierea sa ca „recalcitrant, vulnerabil și

lăudăros" nu constituie un motiv legal de respingere a numirii sale,

întrucât legea română nu prevede respectarea unor asemenea criterii de

încadrare a unui polițist.

Critica este ilogică și nefondată.

Atributele enumerate de recurent ca reținute

în sarcina sa nu sunt, în niciun caz, „criterii de încadrare" a

polițiștilor, ci, dimpotrivă, argumente pentru a constata incompatibilitatea

persoanei cu funcția de polițist.

Aceasta nu este o incompatibilitate legală,

în sensul restrâns al termenului, de natura celor prevăzute expres de art. 45

din Legea nr. 360/2002, ci una de ordin moral și etic.

De altfel, recurentul este în eroare cu

privire la temeiurile pentru care instanța de fond a respins acțiunea, căci ea

nu a făcut o apreciere de ordin psihic și moral asupra reclamantului, ci a

constatat doar că, din punct de vedere formal, reușita la concurs nu i-a dat

dreptul reclamantului de a fi numit pur și simplu în funcție. Instanța a

constatat, de asemenea, că verificarea obligatorie a reclamantului a evidențiat

un comportament care îl face incompatibil cu funcția.

Instanța a procedat legal, limitându-și

controlul la a constata rezultatele verificării reclamantului, căci ea nu se

poate substitui echipei de verificare numite pentru a întocmi „Nota de

cunoaștere", singura competentă a verifica compatibilitatea morală a

candidaților cu funcția, pe baza conduitei lor generale în societate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

D.F. împotriva sentinței civile nr. 1655 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

decembrie 2008.