ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1713/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC S. SRL cu sediul în București, a chemat în judecată pe pârâta SC A.I. SA cu sediul în aceeași localitate și a solicitat rezoluțiunea protocolului încheiat la 20 februarie 2003 prin care pârâta, prin reprezentanții săi s-a obligat să prezinte rapoarte lunare privind recuperarea debitelor de la SC A. SRL, SC B. SRL și SC M. SRL. Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 286 din 27 ianuarie 2006, a respins acțiunea. Instanța de fond a reținut că reprezentantul reclamantei F.G. a cesionat acțiunile sale pe care le deținea la SC A.I. și a încasat toate sumele ce i se cuveneau iar ca asociat majoritar al reclamantei, a renunțat la exercitarea oricărei căi de atac pentru recuperarea creanțelor avute.

Protocolul a cărui rezoluțiune se cere prevedea obligația înapoierii sumelor doar în cazul recuperării acestora de către pârâtă, dar nu a prevăzut nici o sancțiune în cazul în care pârâta nu prezintă rapoarte lunare despre stadiul recuperării creanțelor. Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 518 din 31 octombrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul considerând că protocolul încheiat între părți nu reprezintă un contract sinalagmatic întrucât renunțarea SC S. SRL la exercitarea căilor de atac pentru recuperarea creanțelor avute la debitoare nu era dependentă de obligația pârâtei de a raporta lunar stadiul executării debitelor.

Recursul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia nr. 1344 din 29 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a trimis cauza spre rejudecare întrucât examinarea protocolului din perspectiva a două acte unilaterale lipsește soluția din apel de fundament juridic, iar conținutul clauzei privind renunțarea la acțiune și căile de atac nu exclude posibilitatea de a valorifica drepturile născute din aceste concesii și renunțări. În rejudecare, curtea de apel, prin decizia comercială nr. 595 din 4 decembrie 2007, a respins apelul ca nefondat. Instanța de apel a reținut, în esență, că obligația principală a pârâtei intimate era sub condiție iar subsecvent obligației de recuperare a datoriilor era înscrisă obligația de informare, pe care a îndeplinit-o: a comunicat asociatului F.G.

măsurile întreprinse prin contractul încheiat cu SC E.C.C. SRL și un raport de activitate precum și înscrisuri de la organele de urmărire penală cu rezultatul că nu s-au putut recupera creanțele. Întrucât protocolul nu conține nici o clauză de rezoluțiune pentru neexecutare iar obligațiile asumate sunt afectate de condiție numai grava neexecutare lipsește contractul de fundamentul său. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 315 C. proc. civ. Recurenta susține că instanța de apel nu a respectat îndrumările date prin decizia de casare preluând considerentele hotărârii casate, nerealizându-se finalitatea controlului judiciar, iar hotărârea pronunțată este rezultatul unei greșite aplicări a legii.

Instanța de apel aplică greșit prevederile art. 977 și art. 982 C. civ., reținând că acțiunea în rezoluțiunea protocolului este admisibilă în raport de interdependența și echivalența obligațiilor, fără a observa că renunțarea la căile de atac asumată de F.G. era corelativă obligației asumată de SC A.I. SRL, de a recupera creanțele și de a prezenta rapoarte lunare privind stadiul recuperării: Prezentarea lunară a rapoartelor a fost minimalizată de instanța de apel care greșit a considerat că exclude aplicarea unei sancțiuni. Nerespectarea prezentării de rapoarte privind stadiul recuperării creanțelor și a obligației de recuperare a sumelor datorate evidențiază că protocolul nu și-a produs efectele și urmează a fi desființat.

Gravitatea neexecutării nu reprezintă o condiție a rezoluțiunii protocolului în condițiile în care convențiile trebuie executate cu bună credință și obligă la ceea ce este expres prevăzut și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa. Faptul că nu s-a prevăzut o sancțiune pentru neîndeplinirea obligației este nerelevant. Recursul este nefondat și va fi respins. Prin protocolul încheiat la 20 februarie2003 cu ocazia cesiunii părților sociale deținute la SC A.I. SRL, asociatul F.G. renunță la exercitarea oricăror căi de atac pentru recuperarea creanțelor deținute asupra patrimoniului SC A.I. SRL de către SC S. SRL și de către SC R.I. SRL ce-l avea ca asociat majoritar pe cedent.

În schimb SC A.I. SRL se obliga ca, în cazul recuperării creanțelor să înapoieze sumele recuperate și să prezinte lunar rapoarte privind stadiul recuperării. În același protocol, la pct. 3, asociații A.A. și G. își asumă întreaga răspundere asupra eventualelor prejudicii și măsuri financiare administrative sau penale ce rezultă din încheierea urmăririi penale deschisă împotriva SC M. SRL, SC A. SRL și SC B. SRL, G.F. fiind absolvit de orice responsabilitate. Astfel, societatea comercială pe care asociatul F.G. a părăsit-o cesionând părțile sale sociale celorlalți asociați s-a obligat sub condiție potestativă simplă, să înapoieze sumele datorate și recuperate, mai puțin comisioanele și cheltuielile aferente și necondiționat să prezinte rapoarte lunare privind stadiul recuperării.

În spiritul deciziei de casare, instanța de apel a analizat protocolul din perspectiva acordului de voință și nu a două acte unilaterale și a apreciat că pârâta intimată și-a îndeplinit obligația de informare asupra stadiului recuperării creanțelor. De altfel, deși nu s-au întocmit rapoarte lunare, intimata pârâtă și-a îndeplinit obligația esențială, de a încerca recuperarea creanțelor, angajând o societate comercială pentru a lua măsurile legale de identificare și colectare a debitelor datorate de cei trei debitori și solicitând fără succes organelor de urmărire penală recuperarea creanțelor. În aceste condiții, obligația de a prezenta rapoarte lunare privind stadiul recuperării sumelor apare chiar lipsită de conținut iar sancțiunea cerută de reclamanta recurentă, fără a exclude de plano examinarea rezoluțiunii, nejustificată.

Instanța de apel a avut în vedere considerentele deciziei de casare și a analizat obligațiile intimatei pârâte și a ajuns la concluzia, judicioasă de altfel, că neîndeplinirea rapoartelor lunare privind stadiul recuperării nu este de natură a conduce la rezoluțiunea protocolului. Într-adevăr, convențiile trebuie executate cu bună credință și obligă la toate urmările obligației după natura sa. Însă obligația asumată de intimată este sub condiție, intenția comună a părților fiind de a recupera debitele și de a fi înapoiate creditorului în cazul recuperării. Inutilitatea raporturilor lunare privind stadiul executării, în condițiile angajării unei societăți comerciale specializate și a demersurilor la organele de urmărire penală reprezintă motivul ce a determinat instanța de apel să constate lipsa gravității neexecutării cu consecința excluderii sancțiunii rezoluțiunii protocolului.

În interpretarea prevăzută de art. 982 C. civ., instanța de apel a considerat inaplicabilă sancțiunea rezoluțiunii întrucât înțelesul care rezultă din întregul act este acela al asumării responsabilității de către asociații A.A. și G. și a absolvirii de responsabilitate a cesionarului F.G. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 595 din 4 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC S. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 595 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2008.