- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 20 noiembrie 2008
Decizia nr. 4237/2008 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 299 și urm. și ale art. 3041 C. proc. civ. Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002 „dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente", iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori." În cauză, Curtea de apel a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispozițiilor legale incidente.
În cauză reclamanta a depus diligente necesare pentru a obține acte oficiale de la organele competente enumerate la art. 4 alin. (1) din Normele metodologice, așa cum rezultă din adresa emisă de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, în care se menționează că familia reclamantei (tatăl - F.I., mama – F.A., fiica F.L.) nu figurează în documentele deținute de instituție. Întemeiat, instanța a avut în vedere și faptul că martorilor le-a fost recunoscută calitatea de persoane refugiate. Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 430 din 19 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2008.