ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2222/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta M.I. a chemat în judecată Casa Județeană

de Pensii Cluj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună

anularea Hotărârii nr. 22405 din 20 august 2007 emisă de aceasta din urmă și pe

cale de consecință recunoașterea calității de refugiat din motive etnice, cu

acordarea drepturilor corespunzătoare.

Reclamanta a arătat, la

modul general, că a fost refugiată cu părinții și că a făcut dovada acestui

fapt cu martori așa încât, respingerea de către pârâtă a cererii sale este

neîntemeiată.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 50 din 17 ianuarie

2008 a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Hotărârii nr.

22405 din 20 august 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască

reclamantei calitatea de refugiat pe perioada 15 septembrie 1942 - 6 martie

1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată

prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 mai 2007.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut că mărturia testimonială este concludentă în cauză,

martorii relatând instanței detalii ale refugiului reclamantei, precum și fapte

pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal.

Împotriva acestei sentințe

considerată netemeinică și nelegală a declarat recurs pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj.

Recurenta a susținut că în

raport de confirmarea de primire anexată și de dispozițiile art. 7 pct. 4 al

Legii nr. 189/2000 acțiunea reclamantei este tardivă și că trebuia respinsă ca

atare.

Acest motiv de recurs nu

poate fi primit fiind nefondat, deoarece O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare este un act normativ cu caracter de lege specială, care

cuprinde norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului

administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004.

Așa fiind, dispozițiile de

drept comun în materia contenciosului administrativ, cuprinse în Legea nr. 554/2004,

sunt aplicabile în domeniul la care se referă O.G. nr. 105/1999, modificată și

completată prin Legea nr. 189/2000, numai în măsura în care prevede aspecte

nereglementate de această lege specială.

Ca urmare, nu se poate

considera că dispozițiile art. 31 din Legea nr. 554/2004, referitoare la

abrogarea dispozițiilor contrare acestei legi, ar opera și abrogarea implicită

a art. 7 alin. (4) teza întâi din O.G. n. 105/1999, întrucât norma specială

anterioară nu poate fi modificată sau abrogată decât în mod expres de o lege

generală ulterioară.

În acest sens, s-a pronunțat

și Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin Decizia nr. 32 din

16 aprilie 2007, care admițând recursul în interesul legii declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a decis că „hotărârea Comisiei pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999

modificată și completată prin Legea nr. 189/2000 poate fi contestată, la

instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la

comunicare.

Referitor la sentința

pronunțată de instanța de fond urmează să se constate că aceasta este legală și

temeinică pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 1

din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din

motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare

din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în

lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de

domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare

a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din

motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

După cum se poate observa,

din analiza acestui text de lege, condiția de bază pe care trebuie să o

îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000

este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice și determinată să-și

schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincție între naționalitatea celor

persecutați sau între localitățile unde a avut loc refugiul.

Legea cadru are în vedere toate

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât și cele păstrate în

continuare sub administrarea Statului Român.

Potrivit art. 6 din O.G. nr.

105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea

situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte

oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este

posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, deși au fost

depuse declarațiile autentificate ale martorilor A.A. și F.I. din al căror conținut

rezultă că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu

urmare a persecuțiilor etnice, instanța a dispus administrarea nemijlocită a

probei cu martori. Astfel, în temeiul art. 193 pct. 1 C. proc. civ. aceeași

martori au confirmat calitatea de refugiați a reclamantei și membrilor familiei

sale, dând instanței detalii privitoare la refugiu și relatând fapte pe care le-au

cunoscut direct și în care au fost implicați personal.

Față de cele ce preced, se

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică astfel

că, recursul fiind nefondat, urmează să fie respins în baza dispozițiilor art. 312

alin. (1) teza a doua C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28

din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 50 din 17

ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 mai 2008.