ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1401/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta G.A. a chemat în judecată Casa Județeană

de Pensii Cluj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună

anularea Hotărârii nr. 21897 din 9 iulie 2007 prin care i s-a respins cererea

pentru recunoașterea calității de refugiată și acordarea drepturilor prevăzute

de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că, deși a justificat cu acte faptul că s-a refugiat,

cererea i-a fost respinsă.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 510 din 22

octombrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Hotărârii

nr. 21897 din 9 iulie 2007 și obligarea pârâtei să-i recunoască acesteia

calitatea de refugiat pe perioada 1 aprilie  1943 - 6 martie 1945 și să-i

acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr.

189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2006.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că reclamanta a fost nevoită să părăsească

localitatea de domiciliu și a făcut dovada că a suferit prejudicii în urma

refugierii forțate, astfel că excluderea sa de la beneficiul acordat de lege

refugiaților este nelegală.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Casa Județeană de Pensii

Cluj.

Recurenta a susținut, în

esență, că proba cu martori administrată în cauză nu este concludentă, întrucât

nu se poate recunoaște un interval de refugiu nedeclarat de ambii martori, așa

cum a procedat instanța de fond ci, este necesar să existe două surse de

informare, care să indice împreună aceleași date.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1

din Legea nr. 189/2000 „beneficiază de prevederile acestui act normativ

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din

motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare

din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în

lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de

domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare

a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din

motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit”.

După cum se poate observa,

din analiza acestui text de lege, condiția de bază pe care trebuie să o

îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000

este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice și determinată să-și

schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincție între naționalitatea celor

persecutați sau între localitățile unde a avut loc refugiul.

Legea cadru are în vedere toate

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât și în cele păstrate în

continuare sub administrarea Statului Român.

Nu se poate susține ideea că

prin folosirea în conținutul actului normativ a termenului de „persoană

cetățean român” legiuitorul ar fi înțeles să distingă între anumite etnii

existente pe teritoriul statului, ci dimpotrivă, s-au avut în vedere toți

cetățenii români, indiferent de etnia lor care aflați pe teritoriul Statului

Român, au avut de suferit persecuții pe motive etnice, persecuții care au

determinat părăsirea localității de domiciliu, în sensul art. 1 alin. (1) lit.

c) din O.G. nr. 105/1999.

Potrivit art. 6 din O.G. nr.

105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea

situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte

oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este

posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, deși au fost

depuse declarațiile autentificate ale martorilor P.L. și N.A. din al căror conținut

rezultă că familia reclamantei s-a refugiat în perioada august 1940 - martie

1945 din localitatea Cojocna prin Tunel în localitățile Cojocna Nouă, Ceanu

Mare și Turda, urmare a persecuțiilor etnice, instanța a dispus administrarea

nemijlocită a probei cu martori. Astfel, în temeiul art. 193 pct. 1 C. proc.

civ. martorul L.V. a confirmat calitatea de refugiat a reclamantei și membrilor

familiei sale, dând instanței detalii privitoare la refugiu și relatând fapte pe

care le-a cunoscut personal și în care a fost implicat personal.

Față de cele ce preced, se

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică astfel,

că recursul fiind nefondat, urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 510 din 22

octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 2 aprilie 2008.