ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1400/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul

M.I. a chemat în judecată C.J.P. Cluj, solicitând instanței ca în contradictoriu

cu pârâta să dispună anularea hotărârii din 3 august 2007 emisă de aceasta din urmă

prin care i s-a respins cererea pentru recunoașterea calității de refugiat și acordarea

drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că, deși a justificat cu acte faptul că s-a refugiat, cererea

i-a fost respinsă.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială de contencios, administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 528 din 30 octombrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând

anularea hotărârii din 3 august 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i

recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 privind statutul

de refugiat în perioada octombrie 1040 – noiembrie 1944 și, să-i acorde indemnizația

cuvenită, începând cu data de 1 noiembrie 2006.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că esențial în cauză este faptul că reclamantul a fost

nevoit să părăsească localitatea de domiciliu și a făcut dovada că a suferit prejudicii

în urma refugierii forțate, motiv pentru care excluderea sa de la beneficiul acordat

este lege refugiaților este nelegală.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj.

Recurenta a susținut în

esență că, întrucât localitatea din care s-a mutat reclamantul era liberă, motivul

plecării a fost oricare altul decât persecuția etnică, având loc cel mult o simplă

alegere nouă de domiciliu, iar nu o veritabilă rupere forțată de acasă.

A mai susținut și că proba

cu martori este precară și că acesta trebuie să rămână la aprecierea instanței,

care neapărat urmează să o coroboreze cu o prealabilă cercetare a unor lucrări istorice

de specialitate.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate

în România, cu începere de la 6 septembrie 1940,până la 6 martie 1945, din motive

etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada susmenționată, a avut de

suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată

în altă localitate.

De asemenea, în conformitate

cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate

prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din

ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente alin.

(1) sau în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori alin. (2).

În cauză, atât din declarațiile

notariale autentificate ale martorilor P.I. și I.P. cât și din declarația acestuia

din urmă  dată în fața instanței rezultă că reclamantul s-a refugiat din localitatea

de domiciliu satul L.V. județul Cluj în cătunul A. satul L.V. județul Cluj în luna

octombrie 1940, reîntoarcerea în localitatea de domiciliu având loc în cursul lunii

noiembrie 1944.

Tot din conținutul acestor

declarații rezultă că, motivul strămutării reclamantului l-a constituit persecuția

etnică instituită în localitatea de domiciliu a acestuia.

Cum din analiza prevederilor

ordonanței nr. 105/1999 rezultă că obiectul cât și scopul reglementării îl constituie

acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele

persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice și

cum reclamantul a făcut pe deplin dovada că a fost refugiat urmare a persecuțiilor

etnice instituite în localitatea de domiciliu în perioada 1940 – 1944, în mod corect

instanța de fond i-a recunoscut acestuia calitatea de refugiat, acordându-i drepturile

corespunzătoare, cu începere de la 1 noiembrie 2006.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinice și neconstatându-se

existența vreunui motiv de casare recursul declarat de C.J.P. Cluj urmează să fie

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 528 din 30 octombrie 2007 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2008.