ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4050/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul S.T. a chemat în judecată

Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o

va pronunța să dispună anularea Hotărârii nr. 22742 din 18 februarie 2008 prin

care i s-a respins cererea pentru recunoașterea calității de refugiat și

acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.

189/2000.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că, deși a justificat cu acte faptul că s-a refugiat, cererea i-a fost

respinsă.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 341 din 27 martie

2008 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant,

dispunând anularea Hotărârii nr. 22742 din 18 februarie 2008 emisă de pârâtă și

obligarea acesteia să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat pe

perioada 13 noiembrie 1943-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu

modificările ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2007.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că esențial în cauză este faptul că reclamantul a fost

nevoit să părăsească localitatea de domiciliu și a făcut dovada că a suferit

prejudicii în urma refugierii forțate, motiv pentru care excluderea sa de la

beneficiul acordat de lege refugiaților, este nelegală.

Împotriva acestei sentințe considerată

nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Recurenta a susținut în esență că

reclamantul nu are calitatea de refugiat, deoarece nu și-a schimbat domiciliul

fiind născut în localitatea de refugiu, din părinți care s-au refugiat anterior

nașterii sale în această localitate.

A mai susținut că Legea nr. 189/2000

prevede în mod expres și limitativ categoriile de persoane care beneficiază de

aceste drepturi, printre acestea neregăsindu-se situația reclamantului.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945 a avut de suferit

persecuții pe motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit

ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se bucure

toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele

persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie

înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile respective în mod

nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile în mod indirect, prin

consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori, au fost strămutați din

motive etnice, suportând astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs

din această situație.

Pe de altă parte, dacă legiuitorul a

înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor al persoanei

strămutate, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 105/1999, a

fortiori, trebuie să beneficieze de drepturile compensatorii acordate și

copilul născut în perioada de strămutare a părinților.

Dovada îndeplinirii condițiilor cerute de

lege se face cu acte și se completează prin orice mijloace de probă legale,

conform prevederilor art. 61 din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost

modificată.

Astfel din declarațiile martorei S.A.A.

rezultă că în perioada 31 octombrie 1940-23 ianuarie 1945, familia reclamantului

s-a refugiat din motive etnice, din localitatea Cluj Napoca în municipiul Deva,

județul Hunedoara.

De asemenea, din interogatoriul

administrat reclamantului de către instanță, în temeiul art. 218 și urm. C.

proc. civ. rezultă că acesta s-a refugiat în toamna lui 1940 din Cluj în Deva,

unde a locuit până în anul 1949 și că s-a născut în refugiul părinților, la

data de 23 noiembrie 1943.

Rezultă din cele de mai sus că

reclamantul a făcut dovada refugiului și prin urmare și dovada faptului că a

suferit prejudicii în urma refugierii forțate, astfel că, hotărârea pronunțată

de instanța de fond este temeinică și legală, recursul urmând să fie respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 341 din 27 martie 2008

a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

noiembrie 2008.