ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3139/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție Internă să se constate că serviciul secret al M.I.R.A., UM 962 Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, refuză nejustificat soluționarea cererii sale și obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale în sumă de 15000 lei. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a adresat cu o cerere pârâtei D.G.I.P.I. – UM 962 la data de 7 ianuarie 2008, prin care a solicitat să-i creeze posibilitatea studierii și deținerii unor copii xerox din dosarul care a făcut obiectul supravegherii sale în secret, în perioada anilor 2000-2001.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 1015 din 25 martie 2008 a admis excepția necompeteneței materiale și a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamantul C.P. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție Internă la Curtea de Apel București. S-a reținut că potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, curțile apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale. Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, Curtea de Apel, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 217 din 21 ianuarie 2009 a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Informații și Protecție Internă.

În cursul soluționării cauzei la Curtea de Apel București pârâta a formulat întâmpinare, prin care s-au invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei procedurii administrative prealabile, iar prin încheierea de ședință publică din data de 14 ianuarie 2009 instanța le-a respins ca neîntemeiate având în vedere că în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii instanța a constatat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind refuzul nejustificat al pârâtei de soluționare a unei cereri. Referitor la excepția prematurității a reținut că refuzul soluționării unei cereri reprezintă un act asimilat, situație în care nu se mai impune efectuarea procedurii prealabile.

Prin adresa nr. 983511 din 24 ianuarie 2003 pârâtul M.I.R.A.-D.G.I.P.I. a răspuns că nu a desfășurat astfel de activități referitoare la persoana sau activitățile desfășurate de reclamant, că înscrisurile depuse la dosarul cauzei reprezintă declarații ale numitului Bus Ionel, datate 09 ianuarie 2001 și respectiv 18 ianuarie 2001 care nu sunt de natură a dovedi existența unei activități de urmărire sau supraveghere informativă în ceea ce-l privește pe reclamant. Concluzionând, instanța a contestat ci în cauză nu există un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri și, nici nu se poate aprecia că reclamantul a fost vătămat într-un drept prevăzut de lege prin răspunsul acordat de pârât. Instanța de recurs.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul a susținut că soluția de respingere a acțiunii este nefondată și în contradicție cu probele cauzei și chiar cu înscrisurile prezentate de pârâtă. A precizat că din actul pe care le-a depus la dosarul cauzei rezultă că asupra sa s-a exercitat activitatea de urmărire informativă, dar instanța nu a examinat acest aspect, deși înscrisul avea aplicată ștampila unității pârâte. S-a mai susținut că pârâta a explicat conținutul înscrisului respectiv, prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor, astfel că nu a avut posibilitatea de a-și formula apărarea. Intimata a formulat întâmpinare prin care a susținut că nu a desfășurat activități informative și nu dispune de un dosar de urmărire /supraveghere privind persoana reclamantului.

S-a mai prezentat că activitatea de informații desfășurată de autoritățile publice stabilite prin lege pentru apărarea țării și siguranța națională se circumscrie categoriei informațiilor secrete de stat, care sunt exceptate de la liberul acces al cetățenilor, potrivit art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001. Examinând motivele de recurs, probele cauzei și legislația aplicabilă Înalta Curte reține următoarele: Situația de fapt. Reclamantul C.P., a fost ofițer în cadrul Ministerului de Interne, Inspector de Poliție al județului Teleorman a apreciat că asupra sa au derulat în perioada anilor 2000-2001 operațiuni de urmărire informativă. La 7 ianuarie 2008 a solicitat la UM 962 București să i se pună la dispoziție, spre studiu și pentru eliberare copii xerox, dosarul de urmărire sau de supraveghere informativă prin care a fost urmărit informativ de către Serviciul de informații și protecție internă Teleorman (fila 6 dosar Tribunalul București).

Cu adresa nr. 983511 din 24 ianuarie 2008, Direcția Generală de Informații și Protecție Internă a răspuns reclamantului că nu a desfășurat acțiuni referitoare la persoana sau activitățile desfășurate acestuia (fila 5 dosar Tribunalul București). Reclamantul a apreciat că răspunsul comunicat cu adresa al cărui conținut s-a descris mai sus reprezintă refuz nejustificat de a-i soluționa cererea. Reglementarea legală. Legea nr. 554/2004 R, art. 8. Obiectul acțiunii judiciare. Alin. (1): ”…Se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. În raport de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 R se constată că obiectul cenzurii judiciare îl constituie vătămarea într-un drept sau interes legitim privat, prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

Astfel fiind persoana care se adresează justiției trebuie să facă dovada vătămării dreptului sau interesului legitim și a refuzului nejustificat de soluționare a cererii. În speța de față, recurentul nu a făcut dovada existenței unei vătămări a unui drept sau interes legitim privat. Declarația dată de numitul B.I. (fila 15 dosar curtea de apel) nu se constituie într-o dovadă a vătămării dreptului sau interesului reclamantului. Din analiza declarației rezultă că aparține unei persoane care a înțeles să facă un denunț, care îl privea și pe reclamant. Însă declarația respinsă nu are nici un fel de față probantă sub aspectul vătămării dreptului său interesului reclamantului, deoarece ea aparține unui cetățean.

Pentru ca un act să fie vătămător în înțelesul Legii nr. 554/2004 este necesar ca acesta să fie săvârșit de o autoritate publică. Ca urmare critica privind actul respectiv și explicațiile date de pârâtă în concluziile scrise este nefondată, declarația neavând relevanță în cauză, așa cum corect a explicat judecătorul fondului. Răspunsul dat de pârâtă nu poate fi apreciat ca refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, întrucât reclamantul nu a demonstrat existența supravegherii sale informative și eventualele consecințe produse de această supraveghere. De altfel, chiar din parcursul petițiilor reclamantului, al acțiunii acestuia și al motivelor de recurs nu reiese elemente care ar fi de natură să contureze lezarea drepturilor sau intereselor reclamantului.

Împrejurarea că, în anul 2000 s-a adoptat un plan de măsuri al Grupului Operativ Central din Cadrul Ministerului de Interne, care aviza funcționarii cadre de poliție, procurori, judecători etc. nu vatămă dreptul sau interesul legitim privat al reclamantului. Înregistrarea declarațiilor, date de numitul B.I., la UM 962 nu a avut efecte asupra drepturilor și intereselor reclamantului făcând parte din procedurile interne specifice funcției deținute de recurent. Având în vedere considerentele de mai sus Înalta Curte în baza art. 312 și art. 304 1 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, hotărârea primei instanței fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva sentinței civile nr. 217 din 21 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iunie 2009