- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 12 octombrie 2023
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 41
- Concluzia
- Pecuniary and non-pecuniary damage - award
Zhura împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
CAUZA CUZĂ DE SECȚIUNE A ZHURA v. UKRAINE (Declarația nr. 66191/10) JUDGMENTUL (Satisfacție echitabilă) STRASBOURG 12 octombrie 2023 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Zhura v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Mārtićš Mits , Președintele María Elósegui, Kateřina Šimáčková, judecători și Martina Keller, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 21 septembrie 2023, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 66191/10) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dna Lidiya Volodymyrivna Zhura („reclamantul”), la 5 noiembrie 2010. Într-o hotărâre pronunțată la 22 septembrie 2022 („hotărârea principală”), Curtea a susținut că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în sensul în care reclamantul a fost obligat să suporte o sarcină individuală și excesivă în circumstanțe în care autoritățile nu au pus în aplicare în mod corespunzător acordul de compensare pentru casa ei expropriată și au existat incertitudini în ceea ce privește care dintre entitățile implicate este responsabil pentru remedierea consecințelor acestui eșuat.
41 din Convenție, reclamantul a solicitat diverse sume în justă satisfacție (a se vedea punctele 69-71 din hotărârea principală). 41 din Convenția nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., § 73 și punctul 5 din dispozițiile operative). Reclamantul și Guvernul nu au ajuns la un acord, fiecare depunând observații.
art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material În argumentele sale adresate Curții în urma eliberării hotărârii principale, reclamantul a menținut cererile inițiale pentru satisfacția echitabilă prevăzută în formularul de cerere și în observațiile sale în răspunsul la observațiile guvernamentale. În ceea ce privește prejudiciu material, reclamantul a solicitat 2.363.321 Hryvnia ucraineană (UAH) sau 140.000 euro (EUR) pentru costul lucrărilor de reparare necesare pentru casa în cauză.
În sprijinul cererii sale, ea a prezentat un raport al Institutului de cercetare științifică Kyiv de Examinare Forense a Ministerului Justiției („KSRI”) din 9 august 2014. Reclamantul a solicitat în continuare UAH 285.703 (aproximativ EUR 43.000 începând cu septembrie 2006) pentru profitul pierdut care, potrivit unui raport al KSRI din 19 septembrie 2006, ar fi fost obținută dacă ar fi putut închiria casa în perioada între noiembrie 2002 și februarie 2006. 10. În sfârșit, reclamantul a solicitat UAH 82.950 (aproximativ EUR) 12,300 din martie 2004) în compensare pentru chiria pe care a plătit-o pentru o casă de aproximativ 50 de metri pătrați în care locuise între septembrie 2003 și martie 2004. În sprijinul cererii sale, reclamantul a prezentat un certificat din 21 martie 2004 și a semnat de un anumit dl Ye., aparent proprietarul casei, menționând că a primit suma menționată mai sus.
11. Guvernul a contestat aceste afirmații și a remarcat că reclamanta ar fi putut solicita să fie examinată de Curtea Supremă pe baza hotărârii principale de a obține restitutio în integritate. Acestea au prezentat trimiteri la două hotărâri din instanța internă în care reclamanții au primit daune care să fie plătite de autoritățile municipale. Întrucât reclamantul nu a solicitat redeschiderea în termenul legal după eliberarea hotărârii principale (de treizeci de zile), Guvernul a considerat că „nu este interesată de restabilirea drepturilor sale, ci că intenția ei a fost de îmbogățire prin hotărârea Curții”. 12. În ceea ce privește profitul pierdut, Guvernul a susținut că afirmația din acest motiv a fost respinsă de către instanțele interne ca fiind nefondată, dar reclamantul încă l-a ridicat în fața Curții.
În orice caz, această afirmație este exorbitană și speculativă în opinia lor. În ceea ce privește cererea de compensare pentru chiria plătită, Guvernul a afirmat că autoritățile au oferit reclamantului două apartamente diferite pentru durata lucrărilor de reparație, dar a refuzat, în loc de închirierea unei case însuși. În orice caz, reclamantul nu a furnizat documentele justificative necesare pentru a susține suma respectivă. 13. În ceea ce privește argumentul Guvernului potrivit căruia reclamanta ar trebui să solicite o reexaminare a cauzei sale, Curtea reiterează că, ca o regulă, cerința de a epuiza căile de recurs interne, inclusiv opțiunea de a redeschide procedura, nu se aplică cererilor de satisfăcție justă care îi sunt prezentate în temeiul articolului 41 (a se vedea S.L.
și J.L. c. Croația) În plus, în circumstanțele prezentului caz, Curtea consideră că nu ar fi rezonabil ca reclamantul să suporte sarcina procedurilor interne suplimentare. Curtea remarcă că cererile reclamanților de compensare pentru plățile de închiriere efectuate și cererile sale pentru profitul pierdut, chiar și presupunând relevanța lor, nu au fost susținute de documente convingătoare și/sau sunt speculative. Prin urmare, respinge ambele creanțe. 15. Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamantul a suferit prejudiciu material din cauza imposibilității de obținere a compensației pentru reparațiile necesare pentru a asigura condiții de viață adecvate în casa furnizată în locul proprietății ei expropriate.
În acest sens, Curtea constată că afirmația reclamantului în temeiul acestui cap se bazează pe un raport legist din 9 Deși raportul respectiv nu conține o descriere detaliată a lucrărilor și un calcul al costurilor, acesta se bazează pe concluziile raportului inițial din 2006 de către aceeași instituție comisionată de reclamant în contextul procedurii interne, care conține toate detaliile relevante. Raportul din 2014 furnizează astfel o sumă actualizată a costului pentru aceste lucrări începând cu anul 2014. În lipsa oricărei obiecții față de raportul din partea Guvernului sau de furnizarea unui raport alternativ, Curtea acceptă acest lucru ca bază valabil pentru calculele (a se vedea Svirgunets c. Ukrain e (just satisfăcătoare) [Comitet], nr. 38262/10, § 11-12, 20 decembrie 2022). Astfel, Curtea consideră oportună atribuirea sumei indicate în raport (2360.321), convertite în euro în hotărârea principală (138.000 EUR).
16. Prin urmare, Curtea atribuie reclamantului 1308.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile materiale, considerând oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Reclamantul a solicitat o atribuire în ceea ce privește prejudiciile morale care rezultă din încălcarea drepturilor sale de proprietate, în valoare de 576 de ori mai mare decât salariul lunar minim în Ucraina, care urmează să fie calculat la data acordării. De asemenea, ea a solicitat 12 000 EUR pentru prejudiciu moral rezultate din presupusa încălcare a articolului 6 din Convenție. 18. Guvernul a contestat aceste afirmații ca fiind excesive.
19. Curtea, observand că, în hotărârea principală, a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, consideră că reclamantul a suferit prejudiciu moral pe acest cont. Decizând în mod echitabil, își acordă 1000 de euro în ceea ce privește prejudiciile morale, precum și orice impozit care poate fi imputabil pe această sumă. Costuri și cheltuieli 20. Reclamantul a solicitat UAH 40.874.44 și UAH 46.193.32 (aproximativ 2.400 EUR și, respectiv, 2.700 EUR, astfel cum se menționează în hotărârea principală) în ceea ce privește costurile și cheltuielile în cadrul procedurii interne și, respectiv, în fața Curții. 21. Costurile suportate în cursul procedurii interne au inclus taxele plătite de reclamant la reprezentanții ei (aproximativ 32.700 UAH în total), cele pentru rapoartele legisle comandate de ea în cursul procedurii (aproximativ 4.500 UAH în total) și taxele judecătorești (UAH în total) 3.400).
Costurile suportate în privința procedurii dinaintea Curții au inclus taxele reprezentative ale reclamantului (33.000 UAH în total), taxele pentru raportul de experți din 9 august 2014 (2500 UAH) și cheltuielile poștale (693.32 UAH în total). Guvernul a contestat aceste afirmații ca fiind excesive, lăsând chestiunea compensației pentru cheltuielile poștale la discreția Curții. 23. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Acestea pot include costurile juridice interne suportate pentru prevenirea sau remedierea încălcării convenției (a se vedea, de exemplu, I.J.L.
și alții v. Regatul Unit (doar satisfacția), nr. 29522/95 și altele 2, 30056/96 și 30574/96, § 18, 25 septembrie 2001) și cele suportate pentru a face ca Curtea să stabilească o încălcare a Convenției (a se vedea, de exemplu, De Souza Ribeiro c. Franc e [GC], nr. 22689/07, § 111, CEDO 2012). 24. Criteriile și considerațiile menționate, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului 3,000 EUR, care acoperă costurile și cheltuielile în cadrul procedurii interne și în cadrul procedurii în fața Curții.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 138.000 EUR (1 sută treizeci și opt mii de euro), plus orice impozit care poate fi impugnabil, în ceea ce privește prejudiciu material; (ii) 1,000 EUR (1,000 euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (iii) 3,000 EUR (3,000 euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 12 octombrie 2023, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Martina Keller Mārtiš Președintele adjunct al grefierului Mits
FIFTH SECTION
CASE OF ZHURA v. UKRAINE (Application no. 66191/10) JUDGMENT (Just satisfaction) STRASBOURG 12 October 2023 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Zhura v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of: Mārtiņš Mits , President , María Elósegui, Kateřina Šimáčková , judges , and Martina Keller, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 21 September 2023, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 66191/10) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Ms Lidiya Volodymyrivna Zhura (“the applicant”), on 5 November 2010.
In a judgment delivered on 22 September 2022 (“the principal judgment”), the Court held that there had been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention in that the applicant had been made to bear an individual and excessive burden in circumstances where the authorities had failed to duly implement the compensation arrangement for her expropriated house and there had been uncertainty as to which of the entities involved was responsible for remedying the consequences of that failure.
Under Article 41 of the Convention, the applicant sought various amounts in just satisfaction (see paragraphs 69-71 of the principal judgment).
Since the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, the Court reserved it and invited the Government and the applicant to submit, within three months, their written observations on that issue and, in particular, to notify the Court of any agreement they might reach (ibid., § 73 and point 5 of the operative provisions).
The applicant and the Government failed to reach an agreement. They each filed observations. THE LAW
Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” Damage Pecuniary damage
In her submissions to the Court following the delivery of the principal judgment, the applicant maintained her initial claims for just satisfaction set out in her application form and in her submissions in reply to the Government’s observations.
As regards pecuniary damage, the applicant claimed 2,363,321 Ukrainian hryvnias (UAH) or 140,000 euros (EUR) for the cost of the necessary repair works to the house in question. In support of her claim, she submitted a report by the Kyiv Scientific Research Institute of Forensic Expert Examinations of the Ministry of Justice (“the KSRI”) dated 9 August 2014.
The applicant further claimed UAH 285,703 (approximately EUR 43,000 as of September 2006) for the lost profit which, according to a different KSRI report dated 19 September 2006, she would have obtained had she been able to lease the house during the period between November 2002 and February 2006.
Finally, the applicant claimed UAH 82,950 (approximately EUR 12,300 as of March 2004) in compensation for the rent she had paid for a house of about 50 square metres in which she had lived between September 2003 and March 2004. In support of her claim, the applicant submitted a certificate dated 21 March 2004 and signed by a certain Mr Ye., apparently the landlord of the house, stating that he had received the above-mentioned amount.
The Government contested those claims. They noted that the applicant could have applied to have her case reviewed by the Supreme Court on the basis of the principal judgment to obtain restitutio in integrum . They provided references to two domestic court judgments in which the claimants had been awarded damages to be paid by the municipal authorities. As the applicant had failed to request reopening within the statutory time-limit after the delivery of the principal judgment (thirty days), the Government considered that she was “not interested in restoration of her rights but that her intention was enrichment through the Court’s judgment”.
As regards the lost profit, the Government argued that the claim on that account had been rejected by the domestic courts as unfounded, but the applicant had still raised it before the Court. In any event, that claim was exorbitant and speculative in their view. Regarding the claim for compensation for the rent paid, the Government stated that the authorities had offered two different apartments to the applicant for the duration of repair works, but she had refused, instead renting a house herself. In any event, the applicant had failed to provide the necessary supporting documents to substantiate that amount.
As to the Government’s argument that the applicant should request a review of her case, the Court reiterates that, as a rule, the requirement that domestic remedies should be exhausted, including the option of reopening of proceedings, does not apply to just-satisfaction claims submitted to it under Article 41 (see S.L. and J.L. v. Croatia (just satisfaction), no. 13712/11, § 15, 6 October 2016, with further references). In addition, in the circumstances of the present case, the Court considers that it would not be reasonable for the applicant to bear the burden of further domestic proceedings. The Court will thus proceed with the examination of the applicant’s claims.
The Court notes that the applicant’s claims for compensation for rent payments made and her claims for lost profit, even assuming their relevance, have not been supported by convincing documents and/or are speculative. It therefore rejects both claims.
The Court considers, however, that the applicant suffered pecuniary damage on account of the impossibility of obtaining compensation for the repairs required to ensure adequate living conditions in the house provided to her in lieu of her expropriated property. In this connection the Court notes that the applicant’s claim under that head is based on a forensic report of 9 August 2014 prepared by a specialised institution. While that report does not contain a detailed description of the works and a calculation of costs, it is based on the conclusions of the initial report from 2006 by the same institution commissioned by the applicant in the context of the domestic proceedings, which does contain all the relevant details. The 2014 report thus provides an updated amount of the cost for those works as of the year 2014. In the absence of any objections to the report from the Government or the provision of an alternative report, the Court accepts it as a valid basis for the calculations (see Svirgunets v. Ukrain e (just satisfaction) [Committee], no. 38262/10, §§ 11-12, 20 December 2022). That being so, the Court considers it appropriate to award the amount indicated in the report (UAH 2,360,321) as converted into euros in the principal judgment (EUR 138,000).
The Court thus awards the applicant EUR 138,000 in respect of pecuniary damage. It considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. Non-pecuniary damage
The applicant claimed an award in respect of the non-pecuniary damage resulting from the violation of her property rights, in the amount of 576 times the minimum monthly wage in Ukraine, to be calculated as of the date of the award. She estimated that amount at UAH 701,568 (equivalent to approximately EUR 41,000 as mentioned in the principal judgment). She also claimed EUR 12,000 for non-pecuniary damage resulting from the alleged violation of Article 6 of the Convention.
The Government contested those claims as excessive.
The Court, observing that in the principal judgment it found a violation of Article 1 of Protocol No. 1 only, considers that the applicant sustained non-pecuniary damage on that account. Ruling on an equitable basis, it awards her EUR 1,000 in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable on that amount. Costs and expenses
The applicant claimed UAH 40,874.44 and UAH 46,193.32 (approximately EUR 2,400 and EUR 2,700 respectively, as mentioned in the principal judgment) in respect of costs and expenses in the domestic proceedings and before the Court respectively.
The costs incurred during the domestic proceedings comprised the fees the applicant had paid to her representatives (approximately UAH 32,700 in total), those for the forensic reports commissioned by her during the proceedings (approximately UAH 4,500 in total), and court fees (UAH 3,400). The costs incurred in relation to the proceedings before the Court comprised the applicant’s representative’s fees (UAH 33,000 in total), fees for the expert report of 9 August 2014 (UAH 2,500) and postal expenses (UAH 693.32 in total). The applicant provided documents confirming the payment of the respective amounts.
The Government contested those claims as excessive, leaving the matter of compensation for postal expenses to the Court’s discretion.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that those have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. These may include domestic legal costs incurred to prevent or redress the breach of the Convention (see, for example, I.J.L. and Others v. the United Kingdom (just satisfaction), nos. 29522/95 and 2 others, 30056/96 and 30574/96, § 18, 25 September 2001) and those incurred in order to have the Court establish a violation of the Convention (see, for example, De Souza Ribeiro v. Franc e [GC], no. 22689/07, § 111, ECHR 2012).
Regard being had to the documents in its possession and the above ‑ mentioned criteria and considerations, the Court finds it reasonable to award the applicant EUR 3,000, covering costs and expenses in the domestic proceedings and the proceedings before the Court. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 138,000 (one hundred and thirty-eight thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of pecuniary damage; (ii) EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (iii) EUR 3,000 (three thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 12 October 2023, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Martina Keller Mārtiņš Mits Deputy Registrar President