ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1693/2009

Examinând recursul de față constată: Prin încheierea din 27 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr. 23848/3/2008, Curtea de Apel București, secția I penală, sesizată cu judecarea apelului declarat de inculpatul N.M. împotriva sentinței penale nr. 69/F din 27 ianuarie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a dispus, între altele, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. S-a reținut că temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului impun în continuare privarea acestuia de libertate. S-a avut în vedere că inculpatul a fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, iar în apel nu au fost administrate probe care să contrazică situația de fapt reținută prin sentință, în sensul că inculpatul a vândut 4 doze de heroină martorului M.V.C.

și a deținut pentru consum propriu 0,14 grame de heroină. De asemenea s-a reținut că infracțiunile de comiterea cărora este acuzat inculpatul sun pedepsite de lege cu închisoarea de până la 20 de ani și că lăsarea inculpatului în libertate prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, relevante sub acest aspect fiind, dincolo de gravitatea în sine a infracțiunilor respective, însăși datele ce caracterizează persoana inculpatului - consumator de droguri, neșcolarizat, fără ocupație, lipsit de mijloace licite de subzistență, fără domiciliu stabil - care dovedesc, pe deoparte, existența unui risc major ca, aflat în libertate inculpatul să comită și alte fapte antisociale, iar, pe de altă parte, necesitatea menținerii în stare de arest pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.

S-a mai reținut că durata arestării preventive, ce a fost dispusă la data de 30 mai 2008, nu depășește limitele unui termen rezonabil în condițiile în care s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare împotriva sa, iar prelungirea judecății în apel a fost determinată de necesitatea lămuririi identității reale a inculpatului prin efectuarea de verificări la mai multe instituții publice. Inculpatul a declarat recurs împotriva sentinței susținând că nu se mai impune menținerea arestării preventive. Recursul nu este fondat. Conform art. 300/2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. , instanța menține în cursul judecății măsura arestării preventive atunci când constată că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri impun în continuare privarea de liberate.

Din actele dosarului rezultă că instanța, investită cu soluționarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței de condamnare, a constat justificat faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se menține măsura arestării preventive și a motivat corespunzător soluția pronunțată. Constatând că nu există nici motive de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Î n conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva încheierii din 27 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția penală, în dosarul nr. 23848/3/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică la 4 mai 2009.