ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1693/2009

Examinând

recursul de față constată:

Prin încheierea din 27 aprilie 2009, pronunțată în dosarul

nr. 23848/3/2008, Curtea de Apel București, secția I penală, sesizată

cu judecarea apelului declarat de inculpatul N.M.

împotriva sentinței penale nr. 69/F din 27 ianuarie 2008 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, a

dispus, între altele, menținerea

măsurii arestării preventive a

inculpatului.

S-a reținut că temeiurile de fapt și de drept

avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului

impun în continuare privarea acestuia de libertate.

S-a avut în vedere că inculpatul a fost condamnat

în primă

instanță la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2

alin. (1) și (2) și de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, iar în

apel nu au fost administrate probe

care

să contrazică situația de fapt reținută prin sentință, în sensul că

inculpatul

a vândut 4 doze de heroină martorului M.V.C.

și

a deținut pentru consum propriu 0,14 grame de heroină.

De asemenea s-a reținut că infracțiunile de

comiterea cărora

este acuzat

inculpatul sun pedepsite de lege cu închisoarea de până

la 20 de ani și

că lăsarea inculpatului în libertate prezintă în

continuare pericol concret pentru ordinea publică, relevante sub acest

aspect fiind, dincolo de gravitatea în sine a

infracțiunilor respective,

însăși datele ce caracterizează persoana

inculpatului - consumator

de droguri,

neșcolarizat, fără ocupație, lipsit de mijloace licite de

subzistență,

fără domiciliu stabil - care dovedesc, pe deoparte,

existența unui risc major ca, aflat în libertate inculpatul să comită

și

alte fapte antisociale, iar, pe de

altă parte, necesitatea menținerii în

stare de arest pentru a se asigura

buna desfășurare a procesului penal.

S-a mai

reținut că durata arestării preventive, ce a fost

dispusă la data de 30 mai 2008, nu depășește limitele unui termen

rezonabil

în condițiile în care s-a pronunțat deja o hotărâre de

condamnare împotriva sa, iar prelungirea judecății în apel a fost

determinată de necesitatea lămuririi identității

reale a inculpatului prin

efectuarea

de verificări la mai multe instituții publice.

Inculpatul a declarat recurs împotriva sentinței

susținând că

nu se mai impune menținerea arestării preventive.

Recursul nu este fondat.

Conform art. 300/2 raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

, instanța menține

în cursul judecății măsura

arestării

preventive atunci când constată că temeiurile care au stat la

baza luării acestei măsuri impun în continuare

privarea de liberate.

Din

actele dosarului rezultă că instanța, investită cu

soluționarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței de

condamnare, a constat justificat faptul că sunt

îndeplinite condițiile

prevăzute de

lege pentru a se menține măsura arestării preventive și

a motivat

corespunzător soluția pronunțată.

Constatând că nu există nici motive de casare care

să poată

fi luat în considerare din

oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat conform art.

385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Î

n conformitate cu art. 192 alin. (2)

C. proc. pen.

recurentul inculpat va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

N.M.

împotriva încheierii din 27 aprilie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel

București, secția penală, în dosarul nr. 23848/3/2008.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100lei, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat

din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică la 4 mai

2009.