ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4166/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 17 decembrie 2007 Episcopia

Ortodoxă a Buzăului și Vrancei și Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din

municipiul Râmnicu Sărat au solicitat anularea deciziei nr. 1486 din 1

noiembrie 2007, prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile

care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererea lor pentru

retrocedarea imobilelor situate în municipiul Râmnicu Sărat, reprezentând fosta

stăreție și fostele chilii ale complexului mănăstiresc „Adormirea Maicii

Domnului”.

De asemenea, au cerut obligarea acestei

autorități publice emitente și a Consiliului local al municipiului Râmnicu

Sărat să-i restituie acele bunuri care au servit drept cancelarie a parohiei,

după cel de al doilea război mondial și până în anul 1950, când au fost

preluate de Statul român.

În motivarea acțiunii, reclamantele au

arătat că bunurile imobile în discuție au aparținut inițial fostei mănăstiri

„Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicu Sărat, transformată apoi, în Parohia

„Adormirea Maicii Domnului”, formând latura nordică a mănăstirii, iar după

desfășurarea acesteia în baza Legii de secularizare a averilor mănăstirești din

anul 1863, întregul complex mănăstiresc a devenit parohia și respectiv,

biserica „Catedrala comunei urbane Râmnicu Sărat”.

Întrucât în cadrul acestui complex se

află și palatul domnitorului Constantin Brâncoveanu, au funcționat acolo, între

cele două războaie mondiale, tribunalul și o unitate de pompieri. Ulterior, i

s-au luat parohiei chiliile în care a funcționat stăreția și cancelaria

parohială și au fost amenajate Muzeul orășenesc și biblioteca.

Reclamantele au precizat că după

restaurarea clădirii Palatului Domnesc, în ședința din 19 ianuarie 2006,

Consiliul local al municipiului Râmnicu Sărat a avizat favorabil solicitarea

lor pentru restituirea corpului de chilii existent, deoarece muzeul va fi mutat

în Palat.

Pe de altă parte, prin decizia civilă nr.

216 din 7 februarie 2006, pronunțată în contradictoriu cu Consiliul local al

municipiului Râmnicu Sărat, Tribunalul Buzău a recunoscut dreptul de

proprietate al Episcopiei Ortodoxe a Buzăului asupra bisericii parohiale, cu

clopotnița, casa parohială din incintă și anexele ei, inclusiv terenul aferent în

suprafață de 3103 mp.

În sfârșit, reclamantele au arătat că,

chiliile cu privire la care au solicitat retrocedarea sunt separate de Palatul

Domnesc, iar biserica este monument istoric de categoria A și se intenționează

utilizarea chiliilor pentru paraclis în vederea oficierii slujbelor de

înmormântare și alte servicii religioase.

Prin sentința civilă nr. 96 din 2 aprilie

2008, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța a reținut, în esență, că o atare

soluție se impune deoarece în temeiul Legii secularizării averilor mănăstirești,

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Râmnicu Sărat a fost

desființată și clădirile din jurul bisericii care au aparținut complexului

mănăstiresc au fost preluate de administrația locală, funcționând în ele

diferite instituții publice.

S-a apreciat că în aceste condiții, în

mod corect pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au

aparținut cultelor religioase din România a reținut că imobilele în litigiu nu

pot face obiectul retrocedării în baza O.U.G. nr. 94/2000, întrucât ele nu au

fost preluate de stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, ci la o dată

anterioară.

Împotriva sentinței, reclamantele

Episcopia Ortodoxă a Buzăului și Vrancei și Parohia „Adormirea Maicii Domnului”

din municipiile Râmnicu Sărat au declarat recurs.

Recurentele au susținut că în mod greșit

prima instanța a respins acțiunea deoarece în realitate, bunurile imobile în

litigiu sunt din punct de vedere al destinației lor, bunuri sacre, în sensul

dispozițiilor art. 170 pct. 1 din Statutul pentru organizarea și funcționarea

Bisericii Ortodoxe Române, recunoscut prin H.G. nr. 53/2008.

Prin urmare, ele sunt inalienabile,

insesizabile și imprescriptibile, neputând trece în proprietatea comunei urbane

Râmnicu Sărat.

Chiar dacă în decursul timpului au fost

folosite în alte scopuri, aceste imobile au rămas bunuri bisericești, în

proprietatea Bisericii, situație de natură să justifice demersul făcut pentru

retrocedarea lor către recurente.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor expune în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000,

republicată, imobilele care au aparținut cultelor religioase și au fost

preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului,

a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice

din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în

condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Aplicațiunea acestei norme juridice a

fost făcută în speță în mod corect de prima instanță, care a stabilit că

stăreția și chiliile fostului complex mănăstiresc „Adormirea Maicii Domnului”

din municipiul Râmnicu Sărat nu au fost preluate de stat în perioada 6 martie

1945- 22 decembrie 1989, ci la o dată anterioară.

Justețea acestei constatări         este

susținută de mai multe înscrisuri care nu au fost combătute de reclamante prin

alte mijloace de probă concludente.

Astfel, din sinopticul cronologic al

Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” Râmnicu Sărat, rezultă că în luna

decembrie 1863, în baza Legii secularizării averilor mănăstirești s-a

desființat mănăstirea și a început un proces de degradare rapidă a

construcțiilor existente.

În extrasul-copie din tabelul imobilelor

și bunurilor care formează obiectul proprietății comunei Râmnicu Sărat, în anul

1942, este menționat „Localul Primăriei Centrale”, situat în strada (clădiri și

teren de 1319 mp) arendat ca birouri comunale și secție de pompieri (fila 47),

iar în anexa la Situația juridică și locativă a Complexului Brâncovenesc

Râmnicu Sărat, fostă primărie oraș, întreprindere comercială și în prezent

muzeu municipal s-a consemnat că bunul imobil aparține domeniului public al

municipiului Râmnicu Sărat.

S-a precizat totodată, că bunului respectiv

i-au fost atașate după anul 1948 un etaj parțial cu 8 camere, un hol și două

magazii cu două grupuri sanitare în suprafață de 530 mp.

În sfârșit, cu adresa nr. 3070 din 13 mai

2005, Primăria municipiului Râmnicu Sărat a comunicat reclamantei Episcopia

Buzăului că cele două clădiri aparținând Muzeului Municipal Râmnicu Sărat (Casa

Domnească și Stăreția) sunt proprietate publică a municipiului conform Legii

nr. 213/1998 și înscrise ca atare la poziția 503 din anexa la H.G. nr.

1348/2001.

Rezultă deci fără echivoc din aceste

mijloace de probă că bunurile imobile în litigiu, care inițial au făcut parte integrantă

din fostul complex mănăstiresc „Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicu Sărat au

primit după anul 1863 alte destinații decât aceea care interesează practicarea

cultului religios, fiind preluate anterior datei de 6 martie 1945 de către

autoritatea administrației publice locale și trecute în domeniul public al

municipiului Râmnicu Sărat.

În consecință, în mod judicios prima

instanță a concluzionat că, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 1

alin. (1) al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, bunurile respective nu puteau

constitui obiectul unei decizii de retrocedare emisă de către pârâte Comisia

specială de retrocedare, constituită pentru aplicarea acestui act normativ.

Având în vedere argumentele expuse în

cele ce preced și inexistența în cauză a unor motive de casare de ordine

publică, care conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din

oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele Episcopia Ortodoxă a Buzăului

și Vrancei și Parohia „Adormirea Maicii Domnului” împotriva sentinței civile

nr. 96 din 2 aprilie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18

noiembrie 2008.