ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4166/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 decembrie 2007 Episcopia Ortodoxă a Buzăului și Vrancei și Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Râmnicu Sărat au solicitat anularea deciziei nr. 1486 din 1 noiembrie 2007, prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererea lor pentru retrocedarea imobilelor situate în municipiul Râmnicu Sărat, reprezentând fosta stăreție și fostele chilii ale complexului mănăstiresc „Adormirea Maicii Domnului”. De asemenea, au cerut obligarea acestei autorități publice emitente și a Consiliului local al municipiului Râmnicu Sărat să-i restituie acele bunuri care au servit drept cancelarie a parohiei, după cel de al doilea război mondial și până în anul 1950, când au fost preluate de Statul român.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că bunurile imobile în discuție au aparținut inițial fostei mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicu Sărat, transformată apoi, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, formând latura nordică a mănăstirii, iar după desfășurarea acesteia în baza Legii de secularizare a averilor mănăstirești din anul 1863, întregul complex mănăstiresc a devenit parohia și respectiv, biserica „Catedrala comunei urbane Râmnicu Sărat”. Întrucât în cadrul acestui complex se află și palatul domnitorului Constantin Brâncoveanu, au funcționat acolo, între cele două războaie mondiale, tribunalul și o unitate de pompieri. Ulterior, i s-au luat parohiei chiliile în care a funcționat stăreția și cancelaria parohială și au fost amenajate Muzeul orășenesc și biblioteca.

Reclamantele au precizat că după restaurarea clădirii Palatului Domnesc, în ședința din 19 ianuarie 2006, Consiliul local al municipiului Râmnicu Sărat a avizat favorabil solicitarea lor pentru restituirea corpului de chilii existent, deoarece muzeul va fi mutat în Palat. Pe de altă parte, prin decizia civilă nr. 216 din 7 februarie 2006, pronunțată în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului Râmnicu Sărat, Tribunalul Buzău a recunoscut dreptul de proprietate al Episcopiei Ortodoxe a Buzăului asupra bisericii parohiale, cu clopotnița, casa parohială din incintă și anexele ei, inclusiv terenul aferent în suprafață de 3103 mp. În sfârșit, reclamantele au arătat că, chiliile cu privire la care au solicitat retrocedarea sunt separate de Palatul Domnesc, iar biserica este monument istoric de categoria A și se intenționează utilizarea chiliilor pentru paraclis în vederea oficierii slujbelor de înmormântare și alte servicii religioase.

Prin sentința civilă nr. 96 din 2 aprilie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța a reținut, în esență, că o atare soluție se impune deoarece în temeiul Legii secularizării averilor mănăstirești, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Râmnicu Sărat a fost desființată și clădirile din jurul bisericii care au aparținut complexului mănăstiresc au fost preluate de administrația locală, funcționând în ele diferite instituții publice. S-a apreciat că în aceste condiții, în mod corect pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a reținut că imobilele în litigiu nu pot face obiectul retrocedării în baza O.U.G.

nr. 94/2000, întrucât ele nu au fost preluate de stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, ci la o dată anterioară. Împotriva sentinței, reclamantele Episcopia Ortodoxă a Buzăului și Vrancei și Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din municipiile Râmnicu Sărat au declarat recurs. Recurentele au susținut că în mod greșit prima instanța a respins acțiunea deoarece în realitate, bunurile imobile în litigiu sunt din punct de vedere al destinației lor, bunuri sacre, în sensul dispozițiilor art. 170 pct. 1 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, recunoscut prin H.G. nr. 53/2008. Prin urmare, ele sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, neputând trece în proprietatea comunei urbane Râmnicu Sărat.

Chiar dacă în decursul timpului au fost folosite în alte scopuri, aceste imobile au rămas bunuri bisericești, în proprietatea Bisericii, situație de natură să justifice demersul făcut pentru retrocedarea lor către recurente. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, imobilele care au aparținut cultelor religioase și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Aplicațiunea acestei norme juridice a fost făcută în speță în mod corect de prima instanță, care a stabilit că stăreția și chiliile fostului complex mănăstiresc „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Râmnicu Sărat nu au fost preluate de stat în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, ci la o dată anterioară. Justețea acestei constatări este susținută de mai multe înscrisuri care nu au fost combătute de reclamante prin alte mijloace de probă concludente. Astfel, din sinopticul cronologic al Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” Râmnicu Sărat, rezultă că în luna decembrie 1863, în baza Legii secularizării averilor mănăstirești s-a desființat mănăstirea și a început un proces de degradare rapidă a construcțiilor existente.

În extrasul-copie din tabelul imobilelor și bunurilor care formează obiectul proprietății comunei Râmnicu Sărat, în anul 1942, este menționat „Localul Primăriei Centrale”, situat în strada (clădiri și teren de 1319 mp) arendat ca birouri comunale și secție de pompieri (fila 47), iar în anexa la Situația juridică și locativă a Complexului Brâncovenesc Râmnicu Sărat, fostă primărie oraș, întreprindere comercială și în prezent muzeu municipal s-a consemnat că bunul imobil aparține domeniului public al municipiului Râmnicu Sărat. S-a precizat totodată, că bunului respectiv i-au fost atașate după anul 1948 un etaj parțial cu 8 camere, un hol și două magazii cu două grupuri sanitare în suprafață de 530 mp.

În sfârșit, cu adresa nr. 3070 din 13 mai 2005, Primăria municipiului Râmnicu Sărat a comunicat reclamantei Episcopia Buzăului că cele două clădiri aparținând Muzeului Municipal Râmnicu Sărat (Casa Domnească și Stăreția) sunt proprietate publică a municipiului conform Legii nr. 213/1998 și înscrise ca atare la poziția 503 din anexa la H.G. nr. 1348/2001. Rezultă deci fără echivoc din aceste mijloace de probă că bunurile imobile în litigiu, care inițial au făcut parte integrantă din fostul complex mănăstiresc „Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicu Sărat au primit după anul 1863 alte destinații decât aceea care interesează practicarea cultului religios, fiind preluate anterior datei de 6 martie 1945 de către autoritatea administrației publice locale și trecute în domeniul public al municipiului Râmnicu Sărat.

În consecință, în mod judicios prima instanță a concluzionat că, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 1 alin. (1) al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, bunurile respective nu puteau constitui obiectul unei decizii de retrocedare emisă de către pârâte Comisia specială de retrocedare, constituită pentru aplicarea acestui act normativ. Având în vedere argumentele expuse în cele ce preced și inexistența în cauză a unor motive de casare de ordine publică, care conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele Episcopia Ortodoxă a Buzăului și Vrancei și Parohia „Adormirea Maicii Domnului” împotriva sentinței civile nr. 96 din 2 aprilie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.