ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4536/2022

Ședința publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă, apoi pe rolul Tribunalului București, secția a II A de contencios administrativ și fiscal prin declinare și în final pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 1.08.2018 sub nr. x/2017* tot ca urmare a declinării, reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România anularea Deciziei nr. 7355/29.09.2017, emisă de pârâtă în dosarul nr. x/24.01.2006; obligarea pârâtei să emită decizie de restituire în natură, dacă terenul este liber sau o parte din acesta, și/sau decizie de compensare prin puncte.

Prin sentința civilă nr. 2202 din 12 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei și a fost respinsă acțiunea, ca nefondată.

Reclamanta Așezămintele Brâncovenești Biserica Domnița Bălașa a formulat apel împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței, cu admiterea contestației.

În motivarea cererii de exercitare a căii de atac, s-au arătat următoarele:

În mod greșit instanța de fond a respins contestația, deoarece reclamanta este continuatoarea Așezămintelor Brâncovenești - Fundațiunea Biserica Domnița Bălașa. În timpul regimului comunist, au funcționat sub regim de Biserică Fundațională Parohială, în baza art. 175 din Statutul pentru organizarea și funcționarea B.O.R., aprobat prin Decretul nr. 233/1949, iar în prezent Fundația este persoană juridică de utilitate publică, figurând în Schema de funcții și personal a Arhiepiscopiei Bucureștilor, la pg. 10, poz. 23 -31, înregistrat la Secretariatul de Stat pentru Culte - conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cu precizarea că Arhiepiscopia Bucureștilor este parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

Problema în esență este dezbătută în mod subiectiv doar din punct de vedere juridic, al normelor ce guvernează în acest moment fundațiile și asociațiile, fără ca instanța să ia în calcul regimurile politice care au guvernat această țară în decursul timpului, și normele impuse de acestea, metodele prin care se aplicau acestea, dar și statutul pe care 1-a avut o astfel de asociație în acest regim, care fară îndoială au dus la această situație lacunară în care nu se poate demonstra pe deplin continuitatea.

Instanța nu ia în calcul și nici nu analizează precizarea formulată și probele depuse o dată cu aceasta, din care rezultă în mod clar că dreptul de proprietate al Bisericii Domnița Bălașa datează din anul 1745, iar aceasta pornește dezbaterile despre Așezăminte, în mod greșit din anul 1835, când sunt reconfirmate Așezămintele Brâcovenesti ce vizează Biserica, ocazie cu care iau ființă Asociația testamentară care privește spitalul, ci nu și Biserica, aceasta fiind înființată anterior așa cum am arătat în anul 1745.

Așa cum menționează și în actul de danie din 1745 - depus la dosar - A., este lăsată în proprietatea Bisericii Domnița Bălașa, iar toate celelalte forme de administrare a moșiei sunt doar în scopul unei mai bune funcționări, dar și utilizări a acesteia, pentru ca proprietarul de drept, respectiv Biserica Domnița Bălașa, să beneficieze pe deplin de acestea, în sensul de a beneficia de cele necesare pentru a menține existența, dar și pentru a promova riturile și ideologiile creștin ortodoxe.

Cu privire la constatarea primei instanțe, în sensul că imobilul solicitat astfel cum a fost identificat (teren în suprafață de 27844 mp) nu este menționat în niciunul dintre înscrisurile aflate la dosarul administrativ depus la pârâtă și că în documentele dosarului administrativ nu apare menționată A. sau existența vreunei legături între aceasta și terenul solicitat prin cererea de retrocedare, se arată că terenul de 27844 mp cerut, reprezintă o parte din fosta moșie A.. Înscrisurile eliberate de către arhivele naționale, cartea de hotărnicie, cele aflate pe suport electronic, raportul de expertiză și suplimentul la acesta fac pe deplin dovada că A. a fost proprietatea sa.

Față de faptul că parte din probe nu au existat în dosarul administrativ, nu poate reprezenta o rea voință din partea sa, cât timp actul de danie și testamentul din 1745, după căutări minuțioase, au fost găsite în inventarul Muzeul Municipiului București și la Muzeul George Severeanu, cu precizarea că nici personalul Muzeului nu cunoștea existența acestora.

Statutul pentru Organizarea și Funcționarea B.O.R. a fost aprobat în 23.02.1949, iar Biserica Domnița Bălașa și Așezămintele acesteia au fost înființate cu 200 de ani înainte, fiind ilogic să se pună în discuție apartenența Bisericii Domnița Bălașa și a așezămintelor la o organizație religioasă, cât timp aceasta a funcționat și promovat Religia Creștin Ortodoxă, dinainte să se scrie în limba română cu caractere latine, iar prin aceasta se promova cultura și învățătura în Țara Românească.

Cu privire la critica adusă că nu ar exista dovezi în sensul că Epitropia Așezămintelor Brâncovenești este una și aceeași entitate juridică cu Fundația Biserica Domnița Bălașa, Epitropia este o formă de administrare, o funcție creată pentru a avea grijă de un bun, în speță bunurile unei biserici, în esență epitropia este incompatibilă cu dreptul de proprietate în integralitatea sa, această funcție ocupându-se doar de administrare a bunurilor - dezmembrămintele dreptului de proprietate. Reclamanta a mai arătat că au fost formulate cereri de retrocedare care au fost semnate și de către domnul Constantin Bălăceanu Stolnici, în calitate de epitrop al Așezămintelor Brâncovenești " Biserica Domnita Bălasa". Totodată, este de notorietate legătura indisolubilă dintre aceste nume și formele de organizare enumerate: Așezămintele Brâncovenești, Domnița Bălașa, Biserica, Fundația, - reprezentând însuși începuturile religiei creștine în România, dar și rolul important pe care 1-a avut în promovarea acesteia.

Instanța de fond nu a avut în vedere Decizia nr. 439, emisă de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 67/20.03.1948, care face dovada pe deplin că Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" au continuat să existe, iar bunurile (terenurile) agricole ale acesteia au fost excluse de la de la trecerea în patrimoniul Statului, "acestea urmând a fi conduse conform actelor sale de fundațiune". Așa cum a arătat, din anul 1957, prin Decizia nr. 33, se decide de Arhiepiscopia Bucureștilor, că se aplică Bisericii Funcționale Biserica "Domnița Bălașa" dispozițiile art. 175 din statutul de Organizare și funcționare a B.O.R., iar pe data de 1.01.1958 se instituie Epitropia Așezământului "Domnița Bălașa".

Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa", ca entitate de sine stătătoare au fost înființate prin Testamentul lăsat de Domnița Bălașa și soțul acesteia A. din data de 01 aprilie 1745. In anul 1838 au început să ființeze efectiv sub titulatura de Așezămintele Brâncovenești, ca instituție ce însumează toate fundațiile Brâncovenești (Biserica și Spitalul, Azilul și Școala) cu precizarea că fiecare fundație ce coexista în această instituție, avea buget si administrare proprie, fiind administrate de epitropi, la baza înființării acestei instituții fiind Testamentul lăsat de Băneasa Safta Brâncoveanca si cu autorizarea expresă a Domnului Țării Românești Alexandru Dimitrie Ghica, după ce acesta a fost cercetat de Tribunalul de Comerț al Ilfovului.

Ulterior, acestea și-au continuat activitatea până în anul 1951, când, prin Decizia nr. 57147/05.07.1951, a fost constatată dizolvarea de plin drept a Așezămintelor Brâncovenești, ca persoană juridică, dispunându-se totodată radierea acesteia din registrul de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, excepție făcând reclamanta Biserica Funcționale Biserica "Domnița Bălașa", cu privire la care în anul 1957, prin Decizia nr. 33, se decide de Arhiepiscopia Bucureștilor, că i se aplică dispozițiile art. 175 din statutul de Organizare și funcționare a B.O.R., iar pe data de 1.01.1958 se instituie Epitropia Așezământului "Domnița Bălașa".

Reclamanta a mai arătat că trebuie avute în vedere și contractele de închiriere întocmite de reclamantă, prin care aceasta a fost obligată să dea în folosință în perioada comunistă terenurile către anumite întreprinderi de stat, cu precizarea că acestea nu au mai fost date înapoi, ci au fost preluate în mod abuziv de Statul Român, fără nici o dovadă, cât timp fac parte din activele societăților care sunt amplasate pe acest teren.

Nu în ultimul rând, se arată că prin sentința civilă nr. 161/20.02.2019 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. x/2017, se reține în mod clar cu autoritate de lucru judecat că reclamanta este continuatoarea Așezămintelor Biserica Domnița Bălașa.

In drept, au fost invocate prevederile art. 466 și următoarele din C. proc. civ.

Pârâta COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE a formulat întâmpinare împotriva recursului (denumit de reclamantă drept apel), prin care a solicitat admiterea excepției nulității recursului și, pe fond, respingerea ca nefondat.

În motivarea întâmpinării s-au arătat următoarele:

În susținerea excepției nulității recursului formulat, s-a arătat că cererea de "apel" formulată de reclamantă a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de Procedură Civilă, prevederi care vizează calea de atac a apelului, cu toate că în cuprinsul sentinței civile atacate instanța de fond a precizat că împotriva acestei hotărâri se poate formula recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. In acest context, reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 486 și 487 din C. proc. civ.. privind indicarea motivelor de recurs și dezvoltarea acestora. Mai mult, susținerile reclamantei din cererea de apel nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă își întemeiază formal cererea de apel (recurs) pe dispozițiile art. 466 din C. proc. civ., dezvoltarea motivelor fiind sumară și neîncadrându-se strict în ipoteza legala prevăzută de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Mai mult decât atât, recurenta - reclamantă dorește să determine, pe baza unor critici de ordin general, rejudecarea cauzei sub toate aspectele. Se încearcă astfel, în mod nepermis, transformarea recursului dintr-o cale extraordinară de atac într-una devolutivă. Această situație nu este permisă, recursul vizând exclusiv un control de legalitate al sentinței pronunțate. Modul în care instanța de fond apreciază materialul probator nu poate fi considerat o încălcare a normelor materiale aplicabile în speță.

Pe fond, instanța de fond a analizat sub toate aspectele criticile formulate de recurenta-reclamantă prin prezentul recurs, reținând, în mod temeinic, faptul că din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 rezultă că, deținerea calității de persoană îndreptățită trebuie justificată prin prisma a două aspecte distincte: pe de-o parte, sub aspectul apartenenței calității fostului proprietar de membru al unui cult religios din România, la momentul preluării abuzive, iar pe de altă parte, sub aspectul dovedirii calității de fost proprietar al imobilelor cu privire la care se solicită acordarea de măsuri compensatorii.

Din materialul probator examinat în cauză, instanța de fond a reținut, cu privire la necesitatea apartenenței titularului cererii de retrocedare la un cult religios din România, faptul că actul de fundație al Așezămintelor Brâncovenești este reprezentat de testamentul B.. În ceea ce privește Fundația Așezămintele Brâncovenești, din Regulamentul pentru administrația așezămintelor brâncovenești a rezultat că Așezămintele Brâncovenești s-au compus din Fundația Spitalul Brâncovenesc și Fundația Biserica Domnița Bălașa, persoane juridice de drept privat, distincte, avănd însă o administrare comună de către epitropii acestora.

Astfel, prima instanță a reținut faptul că nu a existat niciodată intenția de a constitui o singură entitate juridică, distinctă, iar din cuprinsul testamentului nu rezultă intenția testatorului de a testa în favoarea Bisericii Ortodoxe Române ori a unui alt cult religios entitățile numite Spitalul Brâncovenesc și Așezămintele Brâncovenești. Tot din cuprinsul testamentului rezultă neîndoielnic voința testatoarei ca, atât Biserica, cât și Spitalul Brâncovenesc, sa fie administrate de doi epitropi, doar administratorii fiind așadar comuni, nu și proprietatea.

Așezămintcle Brâncovenești au reprezentat o fundație care a funcționat în temeiul Legii nr. 21/1924, fiind desființată în timpul regimului comunist. În acest context, în mod corect, prima instanță a constatat din înscrisurile depuse la dosar faptul că prin Decizia nr. 57147/05.07.1951 a fost constată dizolvată de plin drept Epitropia Așezămintele Brâncovenești, înscrisă în registrul persoanelor juridice Ilfov sub nr. x și s-a dispus radierea Așezământului din registrul special de persoane juridice.

Astfel, au devenit incidente prevederile art. 27 din Legea nr. 21/1924, din care se înțelege faptul că, în caz de desființare a fundației, bunurile nu puteau să treacă decât în patrimoniul unei asociațiuni sau fundații de drept privat ori public cu scop analog sau similar, or, în mod distinct de fundație, iar Biserica Domnița Bâlașa a funcționat și funcționează în baza legii cultelor și nu este asociație sau fundație pentru ca bunurile Așezămintelor Brâncovenești să fi trecut în patrimoniul acesteia.

Astfel, în mod corect, instanța de fond a reținut din actele cauzei că nu a existat nicio dispoziție în Testamentul sau Registrul Așezămintelor Brâncovenești astfel că bunurile rămase s-ar fi impus atribuite unei alte persoane juridice de drept privat din țara, cu scop identic sau similar, sau persoanei juridice de drept public, reprezentând în Stat interesele servite de persoana juridică desființată.

Totodată, încetând personalitatea juridică a Așezămintelor Brâncovenești, nu se mai poate pune problema existenței dreptului de proprietate asupra bunurilor care au aparținut Așezămintelor Brâncovenești în patrimoniul acesteia, după data de 05.07.1951, întrucât dreptul de proprietate presupune existența unui patrimoniu al cărui titular nu poate fi decât o persoană fizică sau juridică.

Mai mult decât atât, prima instanță a reținut, cu privire la Decizia nr. 33/1957 prin care C. a instituit Epitropia Așezământului "Domnița Bălașa" că acesta nu poate fi privit ca un act juridic prin care se poate justifica succesiunea în drepturi a Epitropiei Așezământului "Domnița Bălașa" față de Așezămintele Brâncovenești, având în vedere pe de-o parte natura juridică distinctă a celor două persoane juridice (persoana juridică de utilitate publică/biserică fundațională versus persoană juridică de drept privat), iar pe de altă parte faptul că la momentul înființării Epitropiei Așezământului "Domnița Bălașa", fundația Așezămintele Brâncovenești nu mai avea personalitate juridică din anul 1951.

De asemenea, prima instanță a reținut din actele cauzei că nu se poate stabili că Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa", titularul cererii de retrocedare, lăcașul de cult ce funcționează în baza legii cultelor, amintită în Decizia nr. 33/1957 a C. și fundația Așezăminiele, ar fi una și aceeași entitate juridică cu Așezămintele Brâncovenești ce a funcționat în baza Legii nr. 21/1924, ca o fundație.

Prin urmare, Curtea a reținut faptul că atât timp cât reclamanta (Așezămintele Brâncovenești Biserica Domnița Bălașa), nu a făcut dovada faptului că este continuatorul în drepturi al acesteia (Fundația Așezămintele Brâncovenești), curtea constată că aceasta nit poate face dovada titlului cerut de pârâtă. Cu privire la titlul de proprietate care decurge din contractul de comodat încheiat la data de 16.04.1979 între Așezământul Domnița Bălașa și Administrația Domeniului Public, prima instanță a reținut că acesta nu poate reprezenta un titlu întrucât calitatea de comodatar nu presupune în mod necesar și nici nu face dovada calității de proprietar a comodantului. Cu privire la acțiunea în uzucapiune ce face obiectul dosarului nr. x/2013 prin care reclamanta a urmărit dobândirea dreptului de proprietate pe baza contractului de comodat încheiat la data de 16.04.1979, prima instanță a constatat că aceasta a fost respinsă prin sentința civilă nr. 303/11.03.2016, care a rămas definitivă la data de 20.09.2018

În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante referitoare la faptul că trebuiau avute în vedere contractele de închiriere întocmite de către aceasta, pârâta a reiterat faptul că în înscrisurile depuse la dosarul aferent cererii de retrocedare se face referire la un teren în suprafață de 19,2749 ha, care a făcut obiectul unui contract de comodat încheiat la data de 16.04.1979 între Așezământul "Domnița Bălașa" și Administrația Domeniului Public.

Din actele existente la dosarul aferent cererii de retrocedare nu reiese dovada preluării de către statul român a imobilului solicitat de către reclamantă.

În acest context, prin adresa nr. x/01.11.2016, înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cu nr. x/I5.12.2016, reclamanta Așezămintele Brâncovenești Biserica ..Domnița Bălașa" a menționat că din anul 1953 și până in prezent au fost încheiate succesiv contracte de comodat, la început cu Spitalul de Stat nr. 9. apoi cu Întreprinderea Energo Utilaj București, Cooperativa Tehnică Sticlei, Întreprinderea Timpuri Noi și, în prezent, cu Administrația Domeniului Public din București.

Or. aceste afirmații constituie o dovadă în plus că imobilul nu a fost preluat de statul român. Chiar în ipoteza în care respectivul imobil ar fi fost preluat de stalul român, fostul proprietar nu a fost reclamanta Așezămintele Brâncovenești Biserica Domnița Bălașa, ci Așezamintele Brâncovenești.

Or, Așezămintele Brâncovenești au funcționat ca fundație civilă în temeiul Legii or. 21/1924, iar nu în temeiul legii cultelor.

În concluzie, având în vedere înscrisurile aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/24.01.2006, imobilul solicitat nu a fost proprietatea reclamantei, ci a unei entități distincte, autonome, care nu reprezenta o parte a bisericii ortodoxe. De asemenea, pentru imobilul solicitat nu s-a făcut dovada preluării acestuia de către statul român de la reclamantă.

În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante referitoare la autoritatea de lucru judecat asupra capacității de folosință a acesteia având în vedere sentința civilă nr. 161/20.02.2019 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. x/2017, se arată că obiectul respectivului litigiu a fost anularea Hotărârii nr. 435/15.06.2017 emisă de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Călărași. Prin sentința sus-menționată nu au fost analizate aspectele ce fac obiectul prezentului apel (recurs) formulat de către recurenta-reclamantă, respectiv care persoană juridică existentă în prezent (Parohia Așezământul Brâncovenesc "Biserica Domnița Bălașa

"

sau Fundația "Așezămintele Brâncovenești - Biserica Domnița Bălașa") este îndreptățită la restituirea patrimoniului vechilor Așezăminte Brâncovenești. În consecință, susținerea recurentei-reclamante că prin sentința sus-menționată se reține în mod clar cu autoritate de lucru judecat că aceasta are capacitatea procesuală de folosință este neîntemeiată, având în vedere aspectele reținute de către Curtea de Apel București în sentința civilă nr. 2202/12.07.2019.

In ceea ce privește fondul cauzei, intimata-pârâtă și-a menținut argumentația în sensul că entitatea Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" a luat ființa în baza actului de fundație al Așezămintelor Brâncovenești, reprezentat de Testamentul B. pentru crearea Așezămintelor Brâncovenești din luna octombrie 1835, atestat ca autentic de Episcopii Râmnicului Argeșului, Buzăului și Stratonichiei adeverit de Marea logofeție a Dreptății și întărit la 25 martie 1836 prin hrisovul Domnitorului Alexandru Dimitrie Chica, care la rândul său se sprijină pe testamentul de la 1745 al Domniței Bălașa Brâncoveanu.

În anul 1912 este elaborat Regulamentul pentru administrația Așezămintelor Brâncovenești sancționat prin Înaltul Decret Regal nr. 167/13.01.1912 și publicat în Monitorul Oficial nr. 240/02.02.1912.

Potrivit art. 1 din Regulamentul Așezămintele Brâncovenești se compun din: Fundația Spitalul Brâncovenesc; Fundația "Biserica Domnița Bălașa".

Administrația centrală este comună și se realizează de către Epitropii acestora, Epitropii având îndatorirea de a organiza serviciile Așezămintelor și de a pune în aplicare dispozițiile regulamentului, de a îngriji de averea Așezămintelor și de a păzi totdeauna nestrămutate dispozițiile testamentare (art. 13-14 din Regulament). Urmare acestui fapt, Epitropia Așezămintelor Brâncovenești se găsește înregistrată la nr. 94/1924, în evidențele Tribunalului Ilfov.

Prin Deciziunea nr. 33/1957 a Preafericitului Părinte Patriarh lustinian a fost instituită la 01.01.1958 Epitropia Așezământului Bălașa în conformitate cu art. 175 din statutul B.O.R.

Din analiza Regulamentului pentru Administrația Așezămintelor Brâncovenești, a testamentului ctitoricesc întocmit de Băneasa Safta Brîncoveanu și a susținerilor din adresa menționată mai sus reies următoarele: Așezămintele Brâncovenești se compuneau din: Fundațiunea "Spitalul Brâncovenesc" și Fundațiunea "Biserica Domnița Bălașa"; Epitropia acestor așezăminte era comună, atât pentru serviciile privitoare la fundațiunea "Spitalul Brâncovenesc", cât și pentru fundațiunea "Biserica Domnița Bălașa", însă scriptele, conturile și toate lucrările erau "cu totul deosebite, neputându-se amesteca între ele".

Toate serviciile celor două fundațiuni erau "dirigeate" de epitropii așezămintelor Brâncovenești prin administrația centrală, căreia îi erau subordonate toate aceste servicii. În ceea ce privește epitropii așezămintelor, aceștia erau "aleși și orânduiți după prevederile testamentului" Bânesci Safta Brâncoveanu.

Bugetul fundațiunii "Spitalul Brâncovenesc" era alcătuit în mod separat de acela al fundațiunii "Biserica Domnița Bălașa". Referitor la acest aspect, în art. 26 din Regulamentul amintit se prevedea faptul că "sub niciun motiv, veniturile sau cheltuielile unei fundațiuni nu se vor putea amesteca cu cele ale celeilalte fundațiuni".

Prin urmare, din cuprinsul celor două înscrisuri menționate anterior (Regulamentul pentru Administrația Așezămintelor Brâncovenești și testamentul ctitoricesc întocmit de Băneasa Safta Brîncoveanu) reiese cu claritate faptul că Așezămintele Brâncovenești erau o entitate distinctă, autonomă, iar nu parte a bisericii ortodoxe.

Entitatea Așezămintele Brâncovenești era distinctă de Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnita Bălasa" (solicitantă în cererea de retrocedare și recurentă-reclamantă în cererea de chemare în judecată); Așezămintele Brâncovenești au reprezentat o fundație care a funcționat în temeiul Legii nr. 21/1924. Aceasta nu a fost desființată în timpul regimului comunist, acest aspect fiind confirmat, de altfel, prin adresa nr. x/08.05.2006 emisă de către Secretariatul de Stat pentru Culte.

Pe site-ul Ministerului Justiției, în Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial, apare înscrisă Fundația "Așezămintele Brâncovenești-Biserica Domnița Bălașa".

În drept, au fost invocate O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 1.164/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 490 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare, deși aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.

Prin practicaua prezentei decizii, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (4) C. proc. civ., a calificat prezenta cale de atac ca fiind recurs.

De asemenea, la același moment procesual, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului invocată de către intimata-pârâtă, apreciind că motivele invocate pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

7.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Prin Decizia nr. 7355/29.09.2017, emisă de către Comisia specială de retrocedare, a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, depusă de reclamantă, motivat de faptul că solicitantul nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză și nici înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului de către statul român de la acesta în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În motivare, pârâta a arătat că imobilul solicitat, astfel cum a fost identificat, nu este menționat în niciunul dintre înscrisurile anexate adresei nr. x/01.11.2016. De asemenea, nu apare menționată A. sau existența vreunei legături între aceasta și terenul solicitat prin cererea de retrocedare. Totodată, din analiza Regulamentului pentru Administrația Așezămintelor Brâncovenești întocmit în anul 1912 a reieșit faptul că entitatea Așezămintele Brâncovenești era distinctă și autonomă, iar nu parte a Bisericii Ortodoxe Române. Această entitate nu a fost desființată în timpul regimului comunist, aspect confirmat prin adresa nr. x/08.05.2006 emisă de către Secretariatul de stat pentru culte.

7.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recuretna-reclamantă și a apărărilor intimatei-pârâte

Înalta Curte apreciază că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, prin respingerea acțiunii, iar prin cererea de recurs nu au fost aduse elemente de natură să răstoarne considerentele instanței de fond.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".

Cum în mod corect a subliniat chiar recurenta, din analiza textului de lege de mai sus reiese că, printre condițiile care trebuie îndeplinite pentru retrocedarea unor imobile în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, se regăsesc și acelea ca imobilele să fi aparținut cultelor religioase din România și să fi fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, retrocedarea urmând a se face foștilor proprietari.

Intimata-pârâtă și prima instanță au reținut că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanta este continuator în drepturi al fostului proprietar, respectiv al fostelor Așezăminte Brâncovenești, înființate prin testamentul ctitoricesc întocmit de Băneasa Safta Brâncoveanu pentru întemeierea Spitalului Brâncovenesc și a Fundației Biserica Domnița Bălașa.

Astfel, reclamanta a susținut că Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa", ca entitate de sine stătătoare a fost înființată prin Testamentul lăsat de Domnița Bălașa și soțul acesteia A. din data de 01 aprilie 1745, iar din anul 1838 a început să ființeze efectiv sub titulatura de Așezămintele Brâncovenești, ca instituție ce însuma toate fundațiile Brâncovenești (Biserica și Spitalul, Azilul și Școala), cu precizarea că fiecare fundație ce coexista în această instituție, avea buget si administrare proprie, fiind administrate de epitropi, la baza înființării acestei instituții fiind Testamentul lăsat de Băneasa Safta Brâncoveanca.

Mai susține reclamanta că ulterior, acestea și-au continuat activitatea până în anul 1951, când prin Decizia nr. 57147/05.07.1951 a fost constatată dizolvarea de plin drept a Așezămintelor Brâncovenești, ca persoană juridică, dispunându-se totodată radierea acesteia din registrul de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, excepție făcând reclamanta Biserica Fundațională Biserica "Domnița Bălașa", căreia în anul 1957, prin Decizia nr. 33, i aplică dispozițiile art. 175 din statutul de Organizare și funcționare a B.O.R., iar pe data de 1.01.1958 se instituie Epitropia Așezământului "Domnița Bălașa".

Înalta Curte constată că un prim argument al recurentei-reclamante a fost acela că prima instanță nu a luat în calcul și nici nu a analizat susținerea sa în sensul că dreptul de proprietate al Bisericii Domnița Bălașa datează din anul 1745, cu mult timp anterior anului 1835, când sunt reconfirmate Așezămintele Brâcovenesti ce vizează Biserica, ocazie cu care iau ființă Asociația testamentară care privește spitalul, și nu și Biserica, aceasta fiind înființată anterior în anul 1745. A susținut recurenta că A. este lăsată în proprietatea Bisericii Domnița Bălașa, iar toate celelalte forme de administrare a moșiei sunt doar în scopul unei mai bune funcționări, dar și utilizări a acesteia, pentru ca proprietarul de drept, respectiv Biserica Domnița Bălașa, să beneficieze pe deplin de acestea, în sensul de a beneficia de cele necesare pentru a menține existența, dar și pentru a promova riturile și ideologiile creștin ortodoxe.

Or, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că actul de fundație al Așezămintelor Brâncovenești este reprezentat de testamentul B., din care nu a reieșit intenția testatorului de a testa în favoarea Bisericii Ortodoxe Române ori a unui alt cult religios entitățile numite Spitalul Brâncovenesc și Așezămintele Brâncovenești. Dimpotrivă, din cercetarea conținutului acestui testament reiese voința ca bunurile să rămână în proprietatea familiei boierești, ca epitropii celor două fundații să fie numiți cu acordul familiei testatorului și ca biserica să nu intre în rândul mănăstiresc. Mai mult, invocarea notorietății legăturii dintre formele de organizare enumerate (Așezămintele Brâncovenești, Domnița Bălașa, Biserica, Fundația) nu poate reprezenta o dovadă în sensul greșitei aplicări a legii de către prima instanță.

Din cercetarea conținutului testamentului, reiese că voința reală a testatoarei a fost aceea de a înființa două entități juridice distincte - Spitalul Brâncovenesc și Așezămintele Brâncovenești, chiar titlul testamentului fiind în acest sens, și nu o singură entitate juridică, distinctă. Testamentul exprimă voința testatoarei ca Spitalul Brâncovenesc și Biserica Domnița Bălașa să fie administrate de doi epitropi, însă darea în administrare a spitalului acelorași doi epitropi (administratori) care administrau și Biserica Domnița Bălașa nu prezintă nicio relevanță sub aspectul proprietății, dreptul de administrare fiind diferit de dreptul de proprietate.

De altfel, conform Regulamentului pentru Administrația Așezămintelor Brâncovenești, publicat în Monitorul Oficial din 02.02.1912:

"Așezămintele Brâncovenești se compun din Fundațiunea Spitalul Brâncovenesc și Fundațiunea Biserica Domnița Bălașa". Se mai reține în cuprinsul actului că, deși epitropia (administrația) este comună, totuși "scriptele, conturile vor fi cu totul deosebite, neputându-se administra". La art. 26 din Regulament se precizează că "bugetul Fundațiunii Spitalul Brâncovenesc se va alcătui întotdeauna în mod separat de cel al fundațiunii Biserica Domnița Bălașa".

Din prevederile acestui Regulament, referitor la modalitatea de administrare a celor două entități juridice, Fundațiunea "Spitalul Brâncovenesc" și Fundațiunea "Biserica Domnița Bălașa", reiese faptul că acestea au fost privite distinct, ca două persoane juridice diferite, ale căror patrimonii și bugete nu s-au putut confunda niciodată, în acest sens existând dispoziții exprese ale testatoarei încă de la întocmirea testamentului privind înființarea Spitalului.

Într-adevăr, prin Deciziunea nr. 57147/05.07.1951 a Ministerului Justiției, s-a constatat dizolvarea de plin drept a Epitropiei Așezămintelor Brâncovenești și radierea acestui așezământ din registrul special de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, ca urmare a emiterii adresei nr. x/26.06.1951 a Epitropiei Așezămintelor Brâncovenești, prin care se solicita încetarea și ștergerii personalității juridice a Așezămintelor Brâncovenești.

Ulterior, prin Decizia nr. 35/1957, înregistrată sub nr. x/1957, emisă de către Arhiepiscopia Bucureștilor, s-a decis că, începând cu data de 1 ianuarie 1958 se aplică Bisericii Fundaționale Domnița Bălașa dispozițiile art. 175 din Statutul de organizare și funcționale al Bisericii Ortodoxe Române (art. 1); pe data de 1 ianuarie 1958 se instituie Epitropia Așezământului Domnița Bălașa (art. 2); Epitropia va funcționa cu începere de la aceeași dată - 1 ianuarie 1958 (art. 3); Epitropia va administra bunurile Bisericii Domnița Bălașa în conformitate cu prevederile art. 66 din Statutul B.O.R., stând sub jurisdicțiunea și controlul Arhiepiscopiei Bucureștilor din punct de vedere administrativ, gestionar și religios, în conformitate cu art. 175 din Statutul B.O.R.

Recurenta-reclamantă a susținut faptul că Epitropia Așezămintelor Brâncovenești este una și aceeași entitate juridică cu Fundația Biserica Domnița Bălașa.

În ceea ce privește legătura juridică patrimonială dintre Așezământul Domnița Bălașa - persoana juridică menționată în actele depuse la dosarul aferent cererii de retrocedare - și Așezământul Brâncovenesc "Biserica Domnița Bălașa" - Înalta Curte constată că, pentru a fi incidente prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, era obligatoriu să se facă dovada faptului că Așezămintele Brâncovenești din anul 1945 au reprezentat o parte componentă a unui cult religios, respectiv a Bisericii Ortodoxe Române.

Or, în mod corect a statuat prima instanță faptul că din înscrisurile de la dosar nu reiese o asemenea concluzie, ci faptul că Așezămintele Brâncovenești au avut o existență de sine stătătoare din punct juridic și patrimonial, în condițiile în care acestea erau o entitate distinctă de Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa", prima dintre acestea fiind o fundație care a funcționat în temeiul Legii nr. 21/1924, iar nu în temeiul legii cultelor, nefiind desființată în timpul regimului comunist.

Astfel, potrivit extrasului din Monitorul Oficial nr. 43/21.02.1948, la capitolul destinat predării-preluării de bunuri se menționează în calitate de proprietar Așezămintele Brâncovenești, iar nu Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa", așa încât preluarea s-a făcut de la Așezămintele Brâncovenești, iar nu de la Fundația "Biserica Domnița Bălașa", devenită Așezământul Brâncovenesc Biserica Domnița Bălașa.

Chiar recurenta invocă faptul că instanța de fond nu a avut în vedere Decizia nr. 439 din 1948 emisă de Ministerul Agriculturii și Domeniilor și publicată în Monitorul Oficial nr. 67/20.03.1948, care face dovada că Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" au continuat să existe, iar bunurile (terenurile) agricole ale acesteia au fost excluse de la trecerea în patrimoniul Statului, acestea urmând a fi conduse conform actelor sale de fundațiune; or, din faptul că decizia mai sus amintită nu prevede că se preiau imobilele aparținând Așezămintelor Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" ci doar cele ce aparțineau Fundației Spitalul Brâncovenesc, nu se poate ajunge în mod logic la concluzia indusă de recurentă. În mod evident, faptul că bunurtile nu au fost preluate de la Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa", ci de la Așezămintele Brâncovenești este un argument contrar poziției recurentei-reclamante.

Ca urmare a dizolvării, prin decizia nr. 57174/05.07.1951, a Epitropiei Așezămintele Brâncovenești și a radierii Așezământului din registrul special de persoane juridice, în mod corect a reținut prima instanță faptul că au devenit incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 21/1924, iar cum nu a existat nicio dispoziție în Testamentul sau Registrul Așezămintelor Brâncovenești în sensul că bunurile rămase s-ar fi impus a fi atribuite unei alte persoane juridice de drept privat din țară cu scop identic sau similar, sau persoanei juridice de drept public, reprezentând in Stat interesele servite de persoana juridică desființata, ca urmare a încetării personalității juridice a Așezămintelor Brâncovenești nu se mai poate pune problema existenței dreptului de proprietate asupra bunurilor care au aparținut Așezămintelor Brâncovenești în patrimoniul acesteia după data de 05.07.1951, întrucât dreptul de proprietate presupune existența unui patrimoniu al cărui titular nu poate fi decât o persoană fizică sau juridică.

Cu privire la decizia nr. 33/1957 prin care C. a instituit Epitropia Așezământului "Domnița Bălașa", invocată de către reclamant, în mod corect a reținut prima instanță că acesta nu poate fi privit ca un act juridic prin care se poate justifica succesiunea în drepturi a Epitropiei Așezământului "Domnița Bălașa" față de Așezămintele Brâncovenești, având în vedere pe de o parte natura juridică distinctă a celor două persoane juridice (persoană juridică de utilitate publică/biserică fundațională versus persoană juridică de drept privat), iar pe de altă parte faptul că la momentul înființării Epitropiei Așezământului "Domnița Bălașa", fundația Așezămintele Brâncovenești nu mai avea personalitate juridică din anul 1951.

În concluzie, nu s-a dovedit că Epitropia (Administrația) Așezămintelor Brâncovenești este una și aceeași entitate juridică cu Fundația Biserica Domnița Bălașa sau că era membra unui cult religios, în speță, Biserica Ortodoxă Română. Toate actele efectuate de Epitropia Așezămintelor Brâncovenești în perioada 1939 - 1948 au constituit acte de administrare, în numele proprietarului Așezămintele Brâncovenești, iar nu în numele proprietarului Fundația Biserica Domnița Bălașa.

Prin urmare, în aceste condiții, contrar celor reținute prin adresa emisă de secretarul de stat pentru culte prin care se arată că reclamanta este o persoană juridică de utilitate publică, care nu a fost desființată în timpul regimului comunist, ci a funcționat în regim de biserică fundațională, prima instanță a constatat că, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, nu se poate stabili că entitatea Așezămintelor Brâncovenești constituite prin testamentul B. este una și aceeași entitate juridică cu Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" în numele căruia a fost formulată cererea de retrocedare.

Reclamanta a mai invocat faptul că prin sentința civilă nr. 161/20.02.2019 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. x/2017, se reține în mod clar cu autoritate de lucru judecat că reclamanta este continuatoarea Așezămintelor Biserica Domnița Bălașa.

Înalta Curte constată că nu poate fi reținută decizia civilă nr. 161/2019 din 20.02.2019 a Tribunalului Călărași, secția civilă pronunțată în dosarul nr. x/2017, prin care s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce făceau obiectul respectivului dosar, fiind continuatoarea entității Așezămintele Brâncovenești din anul 1945, respectiv nu poate fi valorificată în sensul reținerii calității de continuatoare a fostelor Așezăminte Brâncovenești, în condițiile în care în dosarul nr. x/2017 recurenta-reclamantă s-a judecat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor - Prefectura Călărași, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor - comuna Borcea și Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor - comuna Ulmu, și nu cu Comisia Specială de Retrocedare. Prin urmare, nefiind îndeplinită condiția triplei identități, de părți, obiect și cauză, între cauza de față și cea care face obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Călărași, secția civilă, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, astfel cum a invocat recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, câtă vreme părțile și cauza celor două litigii sunt diferite, deoarece aplicarea autorității de lucru judecat oprește repetarea unei judecăți, iar condițiile pentru incidența autorității de lucru judecat vizează identitatea de părți, pentru asigurarea opozabilității, dar și pe aceea a identității de cauze, condiții ce nu sunt îndeplinite în speță.

Recurenta a invocat și faptul că nu poate fi reținută constatarea primei instanțe, în sensul că imobilul solicitat astfel cum a fost identificat (teren în suprafață de 27844 mp) nu este menționat în niciunul dintre înscrisurile aflate la dosarul administrativ depus la pârâtă și că în documentele dosarului administrativ nu apare menționată A., sau existența vreunei legături între aceasta și terenul solicitat prin cererea de retrocedare.

Recurenta a arătat că terenul de 27844 mp revendicat reprezintă o parte din fosta moșie A., iar înscrisurile eliberate de către arhivele naționale, cartea de hotărnicie, cele aflate pe suport electronic și nu în ultimul rând raportul de expertiză și suplimentul la acesta, fac pe deplin dovada că A. a fost proprietatea sa.

În susținerea dreptului său de proprietate, reclamanta a arătat că terenul în suprafață de 27844 mp situat în București, Splaiul Unirii fără număr, amplasat între Centrala electrică de termoficare București; Bd. x și str. x face parte din A. și se află în proprietatea și stăpânirea reclamantei din anul 1745. De asemenea, reclamanta a depus și un contract de comodat încheiat la data de 16.04.1979 între Așezământul Domnița Bălașa și Administrația Domeniului Public.

Or, corolarul celor deja reținute mai sus, în sensul că reclamanta nu a făcut dovada faptului că este continuatorul în drepturi al Așezămintelor Brâncovenești, este acela că reclamanta nu poate face dovada existenței dreptului de proprietate în patrimoniul său.

Cu privire la titlul de proprietate care decurge din contractul de comodat încheiat la data de 16.04.1979 între Așezământul Domnița Bălașa și Administrația Domeniului Public, nici acesta nu poate reprezenta un titlu în sensul noțiunii ce stă la baza restituirii, întrucât calitatea de comodant nu face dovada calității de proprietar a comodantului.

Cu privire la acțiunea în uzucapiune prin care reclamanta a urmărit dobândirea dreptului de proprietate pe baza contractului de comodat încheiat la data de 16.04.1979, cât timp aceasta a fost respinsă prin sentința civilă nr. 303/11.03.2016 pronunțată în dosar nr. x/2013, definitivă la data de 20.09.2018, nu poate produce efecte juridice favorabile recurentei-reclamante pe această latură de argumentație.

Recurenta a mai invocat faptul că este ilogic să se pună în discuție apartenența Bisericii Domnița Bălașa și a așezămintelor la o organizație religioasă, cât timp aceasta a funcționat și promovat Religia Creștin Ortodoxă, dinainte să se scrie în limba română cu caractere latine, iar prin aceasta se promova cultura și învățătura în Țara Românească.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod corect acest aspect, în condițiile în care art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, text de lege pe care recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de retrocedare, prevede retrocedarea către foștii proprietari a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România. Cu alte cuvinte, O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România se referă doar la retrocedarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România, astfel cum reiese din chiar titlul actului normativ, apartenența la un cult religios fiind chiar una dintre condițiile pe care titularii cererilor de retrocedare trebuiau să le îndeplinească. Analizând considerentele sentinței recurate sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect că nu există la dosar dovezi din care să rezulte că reclamanta era membră a unui cult religios. Or, în cauză, s-a pus problema apartenenței la un cult religios din România, în condițiile în care cererea de retrocedare a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, ce se referă la retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, iar din conținutul testamentului de la 1835 reiese voința ca bunurile să rămână în proprietatea familiei boierești, ca epitropii celor două fundații să fie numiți cu acordul familiei testatorului și ca biserica să nu intre în rândul mănăstiresc. Reiterând, invocarea notorietății legăturii dintre formele de organizare enumerate (Așezămintele Brâncovenești, Domnița Bălașa, Biserica, Fundația) nu poate reprezenta o dovadă în direcția greșitei aplicări a legii de către prima instanță.

O altă critică adusă sentinței vizează necunoașterea de către prima instanță a statutului Bisericii Domnița Bălașa, respectiv acela de biserică fundațională, în sensul art. 175 din Statutul Bisericii Ortodoxe Române, astfel cum se menționează în Decizia nr. 35/1957, înregistrată sub nr. x/1957, emisă de către Arhiepiscopia Bucureștilor, prin care se arată că Epitropia va administra bunurile Bisericii Domnița Bălașa în conformitate cu prevederile art. 66 din Statutul B.O.R., stând sub jurisdicțiunea și controlul Arhiepiscopiei Bucureștilor din punct de vedere administrativ, gestionar și religios. Instanța de recurs reține că acest statut nu constituie un argument în sprijinul soluționării favorabile a recursului, din moment ce nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, care să dea dreptul recurentei reclamante să obțină despăgubiri pentru terenul în discuție.

Reclamanta a mai arătat că trebuie avute în vedere și contractele de închiriere întocmite de reclamantă, prin care aceasta a fost obligată să dea în folosință în perioada comunistă terenurile către anumite întreprinderi de stat, cu precizarea că acestea nu au mai fost date înapoi, ci au fost preluate în mod abuziv de statul român, fără nici o dovadă, cât timp fac parte din activele societăților care sunt amplasate pe acest teren. Instanța în mod greșit menționează doar contractul de comodat și nu pune în discuție drept titlu de proprietate actul de danie întocmit în anul 1745 de Domnița Bălașa și soțul acesteia A..

Înalta Curte a reținut deja că nu se poate considera ca reprezentând o dovadă a titlului de proprietate calitatea de comodant din cadrul contractului de comodat încheiat la data de 16.04.1979 între Așezământul Domnița Bălașa și Administrația Domeniului Public; pe de altă parte, aceste argumente sunt lipsite de relevanță față de constatarea nedovedirii calității de succesor al Așezămintelor Brâncovenești desființate și radiate prin Deciziunea nr. 57147/05.07.1951 a Ministerului Justiției.

7.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentă, astfel că, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" împotriva sentinței civile nr. 2202 din 12 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 octombrie 2022.