ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6152/2021

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.12.2017 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase anularea Deciziei nr. 7360/29.09.2017 emise de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare; efectuarea unui raport de expertiză tehnică prin care să se identifice suprafața de 16.000 m.p. teren situat în București, Splaiul Unirii f.n., amplasat între: Centrala electrică de termoficare București sud, Bd. x, fostul Splai Dudescu și str. x și să se determine valoarea unui metru pătrat de teren conform grilei notarilor din anul 2013; obligarea Comisiei Speciale de Retrocedare să emită decizia de restituire în natură, dacă terenul este liber sau o parte din acesta, și/sau decizie de compensare prin puncte, în care valoarea terenului să fie stabilită într-un număr de puncte corespunzător valorii ce va fi calculată prin expertiză pe metru pătrat, dacă terenul nu este liber, sau pentru o parte din acesta, în măsura în care este ocupat; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1590 din 03.07.2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa", în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1597 din 24 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Așezămintele Brâncovenești Biserica "Domnita Bălașa", în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

Împotriva sentinței civile nr. 1597 din 24 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat apel reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa", pe care Înalta Curte l-a recalificat ca recurs la termenul din 25 noiembrie 2021, solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în tot a sentinței recurate și admiterea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 7360/29.09.2017.

În motivarea căii de atac arată că în mod greșit instanța de fond a respins contestația ca neîntemeiată, întrucât Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" este continuatoarea entității Așezămintele Brâncovenești - A., care în timpul regimului comunist au funcționat sub regim de Biserică Fundațională Parohială, în baza art. 175 din Statutul pentru organizarea și funcționarea B.O.R., aprobat prin Decretul nr. 233/1949, iar în prezent Fundația este persoană juridică de utilitate publică, figurând în Schema de funcții și personal a Arhiepiscopiei Bucureștilor, la pag. 10 poz. 23 - 31, înregistrată la Secretariatul de Stat pentru Culte, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, cu precizarea că Arhiepiscopia Bucureștilor este parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

În ceea ce privește considerentul instanței de fond, în sensul că nu există la dosar dovezi din care să rezulte că reclamanta era membră a unui cult religios, consideră că acesta este neavenit, cât timp icoanele, rânduielile, slujbele sunt creștin ortodoxe, iar A. a fost înființată din necesitatea de a fi independentă. Așa cum menționează și actul de danie din 1745, Moșia B. a fost dată în proprietatea Bisericii Domnița Bălașa, iar toate celelalte forme de administrare a moșiei sunt doar în scopul unei mai bune funcționări și utilizări a acesteia, pentru ca proprietarul de drept, respectiv Biserica Domnița Bălașa, să beneficieze pe deplin de acestea.

Cu privire la argumentul instanței de fond că imobilul solicitat nu este menționat în niciunul dintre înscrisurile aflate la dosarul administrativ și că în documentele din dosarul administrativ nu apare menționată Moșia B. sau existența vreunei legături între aceasta și terenul solicitat prin cererea de retrocedare, arată că terenul solicitat reprezintă o parte din fosta moșie B., iar actele care fac dovada dreptului său de proprietate sunt înscrisurile eliberate de către arhivele naționale, cartea de hotărnicie pe suport electronic, raportul de expertiză și suplimentul la acesta.

Arată că înscrisul prin care i s-a constituit acest drept datează din anul 1745, iar la acel moment actul de danie era o dovadă temeinică și clară a constituirii dreptului de proprietate în favoarea sa. Susține că faptul că au trecut de la momentul constituirii dreptului de proprietate al recurentei-reclamante 275 de ani nu poate conduce la concluzia că nu îndeplinește condițiile din prezent, cât timp a făcut dovada că terenul a fost proprietatea sa până la momentul preluării de către Statul Român.

Precizează că faptul că o parte din probe nu au existat în dosarul administrativ nu reprezintă o rea-voință din partea sa, în condițiile în care actul de danie și testamentul din 1745 au fost găsite ulterior în inventarul Muzeului Municipiului București și la Muzeul George Severeanu.

Mai arată că Statutul pentru Organizarea și Funcționarea B.O.R. a fost aprobat în 23.02.1949, iar Biserica Domnița Bălașa și Așezămintele acesteia au fost înființate cu 200 de ani înainte, astfel că nu se poate pune în discuție apartenența Bisericii Domnița Bălasa și a Așezămintelor la o organizație religioasă, cât timp aceasta a funcționat și promovat religia creștin ortodoxă.

Cu privire la faptul că nu ar exista dovezi că Epitropia Așezămintelor Brâncovenești este una și aceeași entitate juridică cu A., arată că Epitropia este o formă de administrare a bunurilor unei biserici, fiind incompatibilă cu dreptul de proprietate în integralitatea sa, întrucât vizează doar administrarea bunurilor.

Susține că instanța de fond nu a avut în vedere Decizia nr. 439, emisă de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 67/20.03.1948, care face dovada că Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" au continuat să existe, iar bunurile agricole ale acesteia au fost excluse de la trecerea în patrimoniul Statului, "acestea urmând a fi conduse conform actelor sale de fundațiune".

De asemenea, arată că în anul 1957, prin Decizia nr. 33, s-a decis de către Arhiepiscopia Bucureștilor că se aplică Bisericii Funcționale Biserica "Domnița Bălașa" dispozițiile art. 175 din Statutul de Organizare și Funcționare al B.O.R., iar la data de 01.01.1958 s-a instituit Epitropia Așezământului "Domnița Bălașa"; că Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa", ca entitate de sine stătătoare, au fost înființate prin testamentul lăsat de Domnița Bălașa și soțul acesteia, B., din data de 01 aprilie 1745; că din anul 1838 au început să ființeze efectiv sub titulatura de Așezămintele Brâncovenești, ca instituție ce însumează toate fundațiile Brâncovenești, cu precizarea că fiecare fundație avea buget și administrare proprie, fiind administrate de epitropi; că acestea și-au continuat activitatea până în anul 1951, când prin Decizia nr. 57147/05.07.1951 a fost constatată dizolvarea de plin drept a Așezămintelor Brâncovenești, ca persoană juridică, dispunându-se radierea acesteia din registrul de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, excepție făcând recurenta-reclamantă, cu privire la care în anul 1957, prin Decizia nr. 33, s-a decis de către Arhiepiscopia Bucureștilor că se aplică Bisericii Funcționale Biserica "Domnița Bălașa" dispozițiile art. 175 din Statutul de Organizare și Funcționare al B.O.R., iar la data de 01.01.1958 s-a instituit Epitropia Așezământului "Domnița Bălașa".

Precizează că se impun a fi avute în vedere și contractele de închiriere întocmite de către recurenta-reclamantă, prin care aceasta a fost obligată să dea în folosință în perioada comunistă terenurile către anumite întreprinderi de stat, cu precizarea că acestea nu au mai fost date înapoi, ci au fost preluate în mod abuziv de Statul Român, fără nici o dovadă.

Mai arată că prin sentința civilă nr. 161/20.02.2019, pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. x/2017, s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că reclamanta este continuatoarea Așezămintelor Brâncovenești - A..

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

Consideră că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și dispozițiile legale aplicabile în speță, în contextul în care imobilul solicitat spre a fi restituit nu a fost proprietatea reclamantei, ci a unei entități distincte, autonome, care nu reprezenta o parte a Bisericii Ortodoxe și nici nu s-a făcut dovada preluării acestuia de către Statul Român de la reclamantă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate în calea de atac, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 7360/29.09.2017 emise de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare; efectuarea unui raport de expertiză tehnică prin care să se identifice suprafața de 16.000 m.p. teren situat în București, Splaiul Unirii f.n., amplasat între: Centrala electrică de termoficare București sud, Bd. x, fostul Splai Dudescu și str. x și să se determine valoarea unui metru pătrat de teren conform grilei notarilor din anul 2013; obligarea Comisiei Speciale de Retrocedare să emită decizia de restituire în natură și/sau decizia de compensare prin puncte.

Prin Decizia nr. 7360/29.09.2017, Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, formulată de către reclamantă, reținând că solicitanta nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză și nici înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului de către Statul Român de la aceasta în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000.

Prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, apreciind în esență că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat a-i fi restituit și nici dovada preluării abuzive a acestuia de către Statul Român.

Înalta Curte apreciază că sentința recurată este legală, prima instanță reținând în mod corect că cererea de chemare în judecată nu este întemeiată și, mai mult, nici prin cererea de recurs nu au fost aduse elemente de natură să răstoarne considerentele instanței de fond.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".

Din analiza textului de lege de mai sus reiese că, printre condițiile care trebuie îndeplinite pentru retrocedarea unor imobile în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, se regăsesc și acelea ca imobilele să fi aparținut cultelor religioase din România și să fi fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, retrocedarea urmând a se face foștilor proprietari.

Înalta Curte constată că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanta este continuator în drepturi al fostului proprietar, respectiv al fostelor Așezăminte Brâncovenești, înființate prin testamentul ctitoricesc întocmit de Băneasa Safta Brâncoveanu pentru întemeierea Spitalului Brâncovenesc și a Așezămintelor Brâncovenești.

Voința reală a testatoarei a fost aceea de a înființa două entități juridice distincte - Spitalul Brâncovenesc și Așezămintele Brâncovenești, chiar titlul testamentului fiind în acest sens, și nu o singură entitate juridică, distinctă.

Testamentul exprimă voința testatoarei ca Biserica și Spitalul Brâncovenesc să fie administrate de doi epitropi, însă darea în administrare a spitalului acelorași doi epitropi (administratori) care administrau și Biserica "Domnița Bălașa" nu prezintă nicio relevanță sub aspectul proprietății, dreptul de administrare fiind diferit de dreptul de proprietate.

De altfel, conform Regulamentului pentru Administrația Așezămintelor Brâncovenești, publicat în Monitorul Oficial din 02.02.1912:

"Așezămintele Brâncovenești se compun din C. și A.". Se mai reține în cuprinsul actului că, deși epitropia (administrația) este comună, totuși "scriptele, conturile vor fi cu totul deosebite, neputându-se administra". La art. 26 din Regulament se precizează că "bugetul C. se va alcătui întotdeauna în mod separat de cel al fundațiunii Biserica Domnița Bălașa".

Din prevederile acestui Regulament, referitor la modalitatea de administrare a celor două entități juridice, Fundațiunea "Spitalul Brâncovenesc" și Fundațiunea "Biserica Domnița Bălașa", reiese faptul că acestea au fost privite distinct, ca două persoane juridice diferite, ale căror patrimonii și bugete nu s-au putut confunda niciodată, în acest sens existând dispoziții exprese ale testatoarei încă de la întocmirea testamentului privind înființarea Spitalului.

Nu s-a dovedit, cu înscrisurile existente la dosar, că Epitropia (Administrația) Așezămintelor Brâncovenești este una și aceeași entitate juridică cu A. sau că era membra unui cult religios, în speță, Biserica Ortodoxă Română. Toate actele efectuate de Epitropia Așezămintelor Brâncovenești în perioada 1939 - 1948 au constituit acte de administrare, în numele proprietarului Așezămintele Brâncovenești, iar nu în numele proprietarului A..

În acest sens, se impune a se reține că prin Deciziunea nr. 57147/05.07.1951 a Ministerului Justiției s-a constatat dizolvarea de plin drept a Epitropiei Așezămintelor Brâncovenești și radierea acestui așezământ din registrul special de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, ca urmare a emiterii adresei nr. x/26.06.1951 a Epitropiei Așezămintelor Brâncovenești, prin care se solicita încetarea și ștergerii personalității juridice a Așezămintelor Brâncovenești.

Este adevărat că prin Decizia nr. 35/1957, înregistrată sub nr. x/1957, emisă de către Arhiepiscopia Bucureștilor, s-a decis că: începând cu data de 1 ianuarie 1958 se aplică Bisericii Fundaționale Domnița Bălașa dispozițiunile art. 175 din Statutul de organizare și funcționale al Bisericii Ortodoxe Române (art. 1); pe data de 1 ianuarie 1958 se instituie Epitropia Așezământului Domnița Bălașa (art. 2); Epitropia va funcționa cu începere de la aceeași dată - 1 ianuarie 1958 (art. 3); Epitropia va administra bunurile Bisericii Domnița Bălașa în conformitate cu prevederile art. 66 din Statutul B.O.R., stând sub jurisdicțiunea și controlul Arhiepiscopiei Bucureștilor din punct de vedere administrativ, gestionar și religios, în conformitate cu art. 175 din Statutul B.O.R., însă din acest înscris nu reiese nicidecum faptul că recurenta-reclamantă Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" este continuatoarea Așezămintelor Brâncovenești desființate și radiate prin Deciziunea nr. 57147/05.07.1951 a Ministerului Justiției.

Din această perspectivă, nu sunt fondate susținerile recurentei-reclamante referitoare la calitatea sa de continuator al fostelor Așezăminte Brâncovenești.

În același sens, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută nici decizia civilă nr. 161/2019 din 20.02.2019 a Tribunalului Călărași, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2017, prin care s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce făceau obiectul respectivului dosar, fiind continuatoarea entității Așezămintele Brâncovenești din anul 1945, respectiv nu poate fi valorificată în sensul reținerii calității de continuatoare a fostelor Așezăminte Brâncovenești, în condițiile în care în dosarul nr. x/2017 recurenta-reclamantă s-a judecat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor - Prefectura Călărași, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor - comuna Borcea și Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor - comuna Ulmu, și nu cu Comisia Specială de Retrocedare.

Prin urmare, nefiind îndeplinită condiția triplei identități, de părți, obiect și cauză, între cauza de față și cea care face obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Călărași, secția civilă, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, astfel cum a invocat recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, câtă vreme părțile și cauza celor două litigii sunt diferite, deoarece aplicarea autorității de lucru judecat oprește repetarea unei judecăți, iar condițiile pentru incidența autorității de lucru judecat vizează identitatea de părți, pentru asigurarea opozabilității, dar și pe aceea a identității de cauze, condiții ce nu sunt îndeplinite în speță.

În consecință, nu se poate aprecia că în prezentul dosar instanța nu poate face evaluări proprii asupra îndeplinirii de către recurenta-reclamantă a condițiilor impuse de O.U.G. nr. 94/2000 pentru retrocedarea imobilelor ce au aparținut cultelor religioase din România.

De asemenea, nu s-a probat nici că recurenta-reclamantă a avut calitatea de proprietar al terenului pentru care solicită acordarea de despăgubiri.

Examinând actele de la dosar, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că imobilul solicitat nu este menționat în niciunul dintre înscrisurile aflate la dosarul administrativ depus la pârâtă; că nici din analiza celorlalte înscrisuri, inclusiv a expertizei extrajudiciare și a suplimentului la expertiza extrajudiciară, nu reiese faptul că solicitantul este îndreptățit la restituirea imobilului solicitat prin cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006 și nici faptul că terenul în suprafață de 16.000 m.p. a fost în proprietatea Așezământului Brâncovenesc Biserica Domnița Bălașa și a fost preluat abuziv de către statul român de la acesta, condiții impuse în mod expres prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Astfel, verificând toate înscrisurile depuse la dosar, între care se regăsesc Monitorul Oficial nr. 43 din 21.02.1948, Cartea de hotărnicie, Actul de fundațiune al Așezămintelor Brâncovenești, Investarele Planuri și hotărnicii, dar și celelalte înscrisuri depuse în susținerea cererii de retrocedare, Înalta Curte constată, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, că imobilul solicitat prin cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, respectiv terenul în suprafață de 16.000 m.p., nu este identificat ca atare în înscrisurile de la dosar și nici nu s-a făcut dovada faptului că a fost în proprietatea Așezământului Brâncovenesc Biserica Domnița Bălașa.

Pe de altă parte, o asemenea dovadă nu reiese nici din copia-extras de la Arhivele Naționale, depusă la dosarul Tribunalului București, referitoare la Situația proprietăților, instituțiilor scutite de expropriere conform Legii agrare din 1945, câtă vreme terenul a cărui retrocedare se solicită nu apare cu suprafața și vecinătățile precizate prin cererea de chemare în judecată, în respectivul document fiind evidențiat un lot mai mare, în suprafață de 364,3680 ha, situat în Cervenia, Teleorman, care nu corespunde parametrilor terenului din speță.

Expertiza extrajudiciară din dosarul de retrocedare a concluzionat că Așezămintele Brâncovenești au deținut mai multe moșii, printre care și terenul în suprafață de 408.427 mp, situat pe Moșia B., fără a se identifica în mod concret terenul în suprafață de 16.000 m.p., solicitat a fi retrocedat în prezentul dosar. De asemenea, suplimentul la raportul de expertiză extrajudiciară face referire la aceeași suprafață de 408.427 mp, fără a identifica în mod concret terenul ce face obiectul prezentului litigiu.

În consecință, din rapoartele de expertize extrajudiciare nu reiese identitatea dintre terenul în suprafață de 16.000 m.p., solicitat prin cererea de retrocedare de față și terenul în suprafață de 408.427 m.p., la care se referă expertizele.

În concluzie, suprafața de teren solicitată a fi retrocedată în prezentul dosar nu coincide, nici ca suprafață și nici ca amplasament, cu imobilele teren din expertizele extrajudiciare depuse la dosar sau din celelalte înscrisuri depuse la dosar.

Pentru a se face dovada proprietății terenului solicitat de către recurenta-reclamantă se impunea ca acesta să fie identificat prin vecinătăți, amplasament și suprafață, or, în speță, prin înscrisurile invocate de către recurentă se fac doar referiri cu caracter general cu privire la moșia B., fără alăturarea unor elemente de identificare, cum ar fi vecinătățile și suprafața exactă a terenului, care să permită o identificare fără dubii a acestuia.

Prin urmare, prima instanță a reținut în mod corect că nici din înscrisurile depuse la dosar și nici din Raportul de expertiză extrajudiciară referitor la Moșia B., județul Ilfov, nu rezultă identitatea dintre terenul în suprafață de 16.000 m.p., solicitat prin cererea de retrocedare și terenul în suprafață de 408.427 m.p. ce face obiectul raportului.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată, în acord cu cele reținute de către instanța de fond, că în ceea ce privește legătura juridică patrimonială dintre Așezământul Domnița Bălașa - persoana juridică menționată în actele depuse la dosarul aferent cererii de retrocedare - și Așezământul Brâncovenesc "Biserica Domnița Bălașa" - titularul cererii de retrocedare, prin adresa transmisă pârâtei reclamanta a susținut că Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" a luat ființă în baza actului de fundație al Așezămintelor Brâncovenești, reprezentat de Testamentul Bănesei Safta Brâncoveanu pentru crearea Așezămintelor Brâncovenești din luna octombrie 1835, atestat ca autentic de Episcopii Râmnicului Argeșului, Buzăului și Stratonichiei adeverit de Marea Logofeție a Dreptății și întărit la 25 martie 1836 prin hrisovul Domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica, care la rândul său se sprijină pe testamentul de la 1745 al Domniței Bălașa Brâncoveanu. De asemenea, prin aceeași adresă, reclamanta a arătat că, prin Deciziunea nr. 33/1957 a Preafericitului Părinte Patriarh Iustinian, a fost instituită la 01.01.1958 Epitropia Așezământului Bălașa în conformitate cu art. 175 din Statutul B.O.R.

Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte constată că, din interpretarea art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, pe care se întemeiază cererea de retrocedare, reiese că se retrocedează foștilor proprietari imobilele care au aparținut cultelor religioase din România, împrejurare în raport cu care se impunea ca recurenta-reclamantă să facă dovada faptului că Așezămintele Brâncovenești din anul 1945 au reprezentat o parte componentă a unui cult religios, respectiv a Bisericii Ortodoxe Române.

Or, din înscrisurile de la dosar nu reiese o asemenea concluzie, ci faptul că Așezămintele Brâncovenești au avut o existență de sine stătătoare din punct juridic și patrimonial, în condițiile în care acestea erau o entitate distinctă de Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa", prima dintre acestea fiind o fundație care a funcționat în temeiul Legii nr. 21/1924, iar nu în temeiul legii cultelor, nefiind desființată în timpul regimului comunist.

Astfel, potrivit extrasului din Monitorul Oficial nr. 43/21.02.1948, la capitolul destinat predării-preluării de bunuri se menționează în calitate de proprietar Așezămintele Brâncovenești, iar nu Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa", așa încât preluarea s-a făcut de la Așezămintele Brâncovenești, iar nu de la Fundația "Biserica Domnița Bălașa", devenită Așezământul Brâncovenesc Biserica Domnița Bălașa.

Mai mult, în cauză se impune a se reține și contractul de comodat încheiat la data de 10.04.1979 între Așezământul "Domnița Bălașa" și Întreprinderea Energoutilaj București, depus la dosarul Tribunalului București, din care reiese că, cel puțin până la respectiva dată, imobilul nu fusese preluat de către Statul Român, astfel cum în mod corect a concluzionat și instanța de fond.

Totodată, Înalta Curte constată că prin adresa nr. x/01.11.2016, recurenta-reclamantă a precizat că din anul 1953 și până la emiterea respectivei adrese au fost încheiate succesiv contracte de comodat cu Spitalul de Stat nr. 9, Întreprinderea Energo Utilaj București, D., Întreprinderea E. și cu Administrația Domeniului Public din București, aspect care, de asemenea, susține concluzia că terenul în discuție nu a fost preluat de către Statul Român.

Înscrisurile aflate la dosar nu dovedesc că reclamanta Așezământul Brâncovenesc "Biserica Domnița Bălașa" este continuatorul în drepturi al fostelor Așezăminte Brâncovenești și nici că fostele Așezăminte Brâncovenești ar avea vreo altă legătură patrimonială cu Biserica Ortodoxă Română ori cu vreun alt cult religios de la epoca respectivă. Faptul că Biserica Ortodoxă Română a deținut un drept de administrare nu este de natură a naște în patrimoniul acesteia un drept la despăgubire, în sensul O.U.G. nr. 94/2000.

O altă critică formulată prin cererea de recurs vizează considerentul instanței de fond în sensul că nu există la dosar dovezi din care să rezulte că reclamanta era membră a unui cult religios, recurenta-reclamantă considerând că acesta este neavenit, cât timp icoanele, rânduielile, slujbele sunt creștin ortodoxe, iar A. a fost înființată din necesitatea de a fi independentă.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod corect acest aspect, în condițiile în care art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, text de lege pe care recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de retrocedare, prevede retrocedarea către foștii proprietari a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România.

Cu alte cuvinte, O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România se referă doar la retrocedarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România, astfel cum reiese din chiar titlul actului normativ, apartenența la un cult religios fiind chiar una dintre condițiile pe care titularii cererilor de retrocedare trebuiau să le îndeplinească.

Analizând considerentele sentinței recurate sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect că nu există la dosar dovezi din care să rezulte că reclamanta era membră a unui cult religios. De altfel, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a recunoscut că, deși icoanele, rânduielile, slujbele sunt creștin ortodoxe, A. a fost înființată din necesitatea de a fi independentă.

Or, în cauză, nu s-a pus problema caracterului ortodox al rânduielilor bisericești, ci apartenența la un cult religios din România, în condițiile în care cererea de retrocedare a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, ce se referă la retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

O altă critică adusă sentinței vizează necunoașterea de către prima instanță a statutului Bisericii Domnița Bălașa, respectiv acela de biserică fundațională, în sensul art. 175 din Statutul Bisericii Ortodoxe Române, astfel cum se menționează în Decizia nr. 35/1957, înregistrată sub nr. x/1957, emisă de către Arhiepiscopia Bucureștilor, prin care se arată că Epitropia va administra bunurile Bisericii Domnița Bălașa în conformitate cu prevederile art. 66 din Statutul B.O.R., stând sub jurisdicțiunea și controlul Arhiepiscopiei Bucureștilor din punct de vedere administrativ, gestionar și religios.

Instanța de recurs reține că acest statut nu constituie un argument în sprijinul soluționării favorabile a recursului, din moment ce nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, care să dea dreptul recurentei reclamante să obțină despăgubiri pentru terenul în discuție.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentă, astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" împotriva sentinței civile nr. 1597 din 24 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" împotriva sentinței civile nr. 1597 din 24 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 7 decembrie 2021.