ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6043/2021

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 12.12.2017 sub nr. x/2017, reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: - anularea Deciziei nr. 7358/29.09.2017 emisă de către Comisia speciala de retrocedare; - efectuarea unui raport de expertiză tehnică prin care: 1. să se identifice suprafața de 9056 m.p. teren din București, Splaiul Unirii f.n., amplasat între următoarele vecinătăți: Centrala electrică de termoficare București sud, Bd. x, fostul Splai Dudescu și str. x; 2. să se determine valoarea unui metru pătrat de teren conform grilei notarilor din anul 2013; - obligarea Comisiei speciale de retrocedare să emită decizie de restituire în natură, dacă terenul este liber sau o parte din acesta, și/sau decizie de compensare prin puncte, în care valoarea terenului să fie stabilită într-un nr. de puncte corespunzător valorii ce va fi calculată prin expertiză pe metru pătrat, dacă terenul nu este liber, sau pentru o parte din acesta, în măsura în care este ocupat; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 1031/27.04.2018 Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei secții la data de 27.06.2018.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1596 pronunțată la data de 24 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat apel reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" prin care a solicitat admiterea admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate iar pe fondul cauzei admiterea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 7358/29.09.2017. A susținut în esență că în actul de danie din anul 1745 depus la dosar, A. este lăsată în proprietatea Bisericii Domnița Bălașa iar toate celelalte forme de administrare a moșiei sunt doar în scopul unei mai bune funcționări dar și utilizări a acesteia, pentru ca proprietarul de drept, respectiv Biserica Domnița Bălașa să beneficieze pe deplin de acestea, în sensul de a beneficia de cele necesare pentru a menține existența dar și pentru a promova riturile și ideologiile creștin ortodoxe. Susține că Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" ca entitate de sine stătătoare au fost înființate prin Testamentul lăsat de Domnița Bălașa și soțul acesteia B. din data de 01 aprilie 1745. În anul 1838 a început să înființeze efectiv sub titulatura de Așezămintele Brâncovenești, ca instituție ce însumează toate fundațiile Brâncovenești (Biserica, Spitalul, Azilul și Școala) cu precizarea că fiecare fundație ce coexista în această instituție avea buget și administrare proprie, fiind administrate de epitropi, iar la baza înființării acestei instituții fiind Testamentul lăsat de C..

Apărările intimatei Intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat ca fiind nefondat.

Alte aspecte procesuale Înalta Curte constată că prin încheierea de ședință pronunțată la data de 22 noiembrie 2019, instanța de judecată a recalificat calea de atac a apelului ca fiind recurs. La data de 23 decembrie 2019 reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" a depus la dosarul cauzei cererea de recurs, motivele invocate fiind preluate din cererea de apel. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. 1. Soluția instanței de recurs Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată din oficiu de instanța de recurs. Înalta Curte constată întemeiată excepția invocată, fiind incidente în cauză dispozițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Articolul 487 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.). Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează. Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate. Prevederile legale menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia. Noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Recurenta nu circumstanțiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei. O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs. Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată, nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea. Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează. Niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în acest text de lege. Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente. Deoarece recurenta nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.