Decizia nr. 966/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — apel împotriva sentinței nr. 2336/2019 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București la data de 27.12.2017, reclamanta Așezămintele Brâncovenești " Biserica Domnița Bălașa" a chemat în judecată pe pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 7362/29.09.2017 emisă de pârâtă, efectuarea unui raport de expertiză prin care să se identifice suprafața de 28830 mp teren situată în București, Splaiul Unirii fără număr, amplasată între Centrala electrică de termoficare București sud, Bd. x, fostul Splai Dudescu și Str. x și să se determine valoarea unui metru pătrat de teren conform grilei notariale din 2013 și obligarea pârâtei să emită decizie de restituire în natură, dacă terenul sau o parte din acesta este liber și/sau decizie de compensare prin puncte, în care valoarea terenului să fie stabilită într-un număr de puncte corespunzător valorii ce va fi calculată prin expertiză pe metru pătrat, dacă terenul nu este liber, sau pentru o parte din acesta, în măsura în care este ocupat. Cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 2336 din 01 octombrie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință și a anulat cererea formulată de reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica Dominița Bălașa" în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, ca fiind introdusă de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica Dominița Bălașa", aceasta solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 466 și următoarele C. proc. civ., admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe, respingerea excepției "lipsei capacității de exercițiu a reclamantei" și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București pentru soluționarea pe fond a cauzei.

Apărările formulate de intimat Intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a depus întâmpinare, invocând excepția nulității căii de atac, solicitând, în principal, constatarea nulității acesteia, iar în subsidiar respingerea ca nefondată și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., regularitatea învestirii instanței cu calea de atac declarată în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Reclamanta Așezămintele Brâncovenești " Biserica Domnița Bălașa" a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea principală de verificare a legalității deciziei nr. 7362/29.09.2017 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lege specială în materie, stabilesc, derogând de la norma generală de procedură civilă, pentru hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță calea de atac a recursului, declarat în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate. În cauză, reclamanta a înțeles să declare apel împotriva hotărârii primei instanțe și nu recurs. Așa fiind, Înalta Curte apreciază că se impune, cu prioritate, analizarea admisibilității căii de atac declarate, în raport cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. privind principiul legalității căii de atac, potrivit căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Totodată, instanța de control judiciar are în vedere Decizia nr. 19 din 24 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la o eventuală calificare a căii de atac în recurs, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) și art. 152 din C. proc. civ., conform cărora, "Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă" și, respectiv, "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită." În considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19/2016, care a analizat sfera de aplicare a dispozițiilor art. 457 alin. (4) C. proc. civ., ce fac referire expresă și la recalificarea căii de atac, s-au reținut următoarele: "Astfel, în viziunea codului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, posibilitatea ca părțile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din C. proc. civ..] și fiind, astfel, de strictă aplicare. Ca atare, recalificarea căii de atac este operațiunea pe care o face instanța sesizată, prin raportare la o calificare inexactă, făcută tot de către o instanță de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, iar nu de către parte în cuprinsul căii de atac formulate. În acest din urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac, ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din C. proc. civ. În al doilea rând, alin. (4) trebuie interpretat în contextul articolului din care face parte, art. 457 din C. proc. civ., intitulat "Legalitatea căii de atac". Astfel, primele două alineate consacră expres principiul legalității căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziție cu eventualele mențiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Așa cum se reține în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din C. proc. civ. s-a adus un "corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greșit". Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea reprezenta decât tot o încercare de înlăturare a unei posibile vătămări în cazul existenței unei mențiuni inexacte în dispozitivul hotărârii atacate referitor la calea de atac prevăzută de lege, o astfel de interpretare fiind concordantă cu prevederile art. 47 și 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.". Prin dispozitivul deciziei menționate, Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis următoarele: "Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, stabilește că: Dispozițiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate. În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.." Decizia nr. 19/2016 este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu pot fi ignorate dezlegările în drept ale instanței supreme. Raportat la considerentele și la dispozitivul deciziei menționate, Înalta Curte reține că recalificarea s-ar impune numai în măsura în care s-ar fi menționat eronat calea de atac în cuprinsul hotărârii atacate, ceea ce nu este cazul, în condițiile în care în hotărârea Curții de Apel București s-a menționat, în mod legal, că aceasta poate fi atacată cu recurs. De asemenea, în măsura în care cererea nu conține suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, urmează a se da eficiență dispozițiilor legale relevante în rezolvarea excepției inadmisibilității căii de atac a apelului declarat și a se respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, procedând la verificarea modului în care această decizie este incidentă în speță. Examinând conținutul cererii de apel formulate de reclamantă se constată că aceasta a solicitat admiterea apelului și a invocat dispozițiile art. 466 C. proc. civ.. Totodată, din dezvoltarea criticilor formulate rezultă că acestea nu vizează aspecte de legalitate, ci de temeinicie, neputându-se decela niciun motiv de nelegalitate a sentinței atacate care să poată fi încadrat în vreunul dintre motivele de casare reglementate, expres și limitativ, ca motive de recurs la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, cererea nu cuprinde suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac declarată ca fiind cea prevăzută de lege, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 19/2016 incidentă în cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. raportat la cele ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și va respinge calea de atac formulată de reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" ca inadmisibilă.