ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1777/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea comercială înregistrată sub nr. 46/85/2005 pe rolul Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta SC G. SRL Mediaș a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC E.L. SRL ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 15.439.890.900 lei reprezentând contravaloare lucrări, la plata dobânzii legale calculate la această sumă începând cu data de 29 august 2005, data procesului verbal de recepție, până la zi, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2684/C din 21 decembrie 2007 admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de SC G. SRL cu sediul în Mediaș, jud. Sibiu împotriva pârâtei SC E.L.

SRL, cu sediul în Cristian DN 1 Km 323+210 jud. Sibiu și în consecință: Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 540.526 lei cu titlu de pretenții, plus plata dobânzii legale calculate de la data de 29 august 2005 și până la zi, precum și cheltuielile parțiale de judecată în sumă de 12.532 lei. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 11 august 2003 părțile au încheiat contractul de execuție înregistrat sub nr. 669, în baza căruia reclamanta SC G. SRL s-a obligat să efectueze lucrări la imobilul complex turistic situat pe terenul aparținând de localitatea Cristian DM Km.323+210.

Termenul aproximativ de începere a lucrării a fost stipulat la data de 1 septembrie 2003, iar termenul de terminare a lucrării la data de 1 iulie 2004. Conform capitolului IV din contract părțile au stabilit o valoare "orientativă" a lucrării, la nivelul prețurilor pe economie națională la data întocmirii contractului, raportată la suma de 233.000 Euro, respectiv 8.649.193.000 lei. În cursul derulării contractului părțile, de comun acord, au convenit să fie executate și alte lucrări suplimentare, respectiv: executare instalații interioare de apă canal la corpul de clădire "pavilion cazare", instalații interioare de apă canal la corpul "pavilion administrativ", edificare scară exterioară de acces la pod clădire restaurant, prelungire șarpantă clădire restaurant, tencuieli exterioare și termoizolații la clădire restaurant, executarea lucrărilor suplimentare la rezistența corpurilor de clădiri restaurant pavilion cazare și pavilion administrativ.

Pentru acest motiv părțile au încheiat la data de 12 iulie 2005 o "minută" din care rezultă că lucrările suplimentare urmau să fie plătite separat la valorile stabilite de părți. La data de 26 august 2005 a fost încheiat actul adițional nr.1 la contractul de execuție nr. 669 din 11 august 2005 care are drept obiect o parte din lucrările suplimentare intervenite pe parcursul execuției lucrărilor, conform cerinței beneficiarei. Valoarea lucrărilor suplimentare în sumă de 133.872,7 RON inclusiv TVA, calculate conform "minutei" încheiate la data de 12 iulie 2005 este menționată expres la capitolul 3 din actul adițional, referitor lan preț. Din valoarea totală a contractului de 233.000 Euro, respectiv 864.919,3 lei pârâta beneficiară a achitat până la data de 6 decembrie 2003 suma de 823.736 lei, considerând că în acest mod a acoperit valoarea stipulată în contractul inițial de către părți.

De asemenea, pârâta a recunoscut și lucrările suplimentare cuprinse în "minuta" încheiată la data de 12 iulie 2005, însă menționează că acestea au fost achitate. Însă pentru diferența de preț la care ar fi avut dreptul reclamanta la acea dată a calculat penalități de întârziere în cuantum de 66.092 Euro la care a făcut referire în factura nr. 7089387 din 26 august 2005. Curtea de Apel Alba Iulia secția comercială, prin decizia comercială nr. 88/A din 27 iunie 2008, a admis apelul declarat de pârâta SC E.L. SRL împotriva sentinței civile nr. 2684/C/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 46/85/2005, schimbă în parte sentința atacată în sensul că stabilește suma la care este obligată pârâta să o plătească reclamantei SC G. SRL cu titlu de pretenții la 463.189 lei.

Menține în rest dispozițiile sentinței atacate. Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC G. SRL împotriva aceleiași sentințe. Compensează cheltuielile de judecată în apel. Instanța de apel a reținut că instanța de fond greșit a stabilit valoarea lucrărilor cuprinse în minuta din 12 iulie 2005, în actul adițional și pe cele suplimentare la data efectuării raportului de contraexpertiză 1 iunie 2007 și a dispus ca pârâta să plătească dobânda legală pentru această sumă începând cu 29 august 2005. Procedând astfel, s-a ajuns ca pârâta să suporte o dublă sancțiune pentru întârzierea plății acestor sume. Pe de o parte ar plăti actualizarea sumei pe perioada 29 august 2005 – 1 iunie 2007, iar pe de altă parte ar plăti și dobânda legală pentru aceeași perioadă.

Se impune ca valorile avute în vedere de prima instanță în considerentele sentinței atacate să fie înlocuite ca valorile la data recepției lucrării (29 august 2005) și nu la data efectuării contraexpertizei (1 iunie 2007). Valoarea lucrărilor respective la 29 august 2005 era de 1.428.646 lei (fila 437 pct. IV.1.4 din raportul de contraexpertiză), iar la 1 iunie 2007 era de 1.742.948 lei (fila 437 pct. IV.1.5. din același raport). Diferența la care a fost obligată nejustificat pârâta este de 77.337 lei. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata pretențiilor în sumă de 1.742.948 lei (fila 633). Acțiunea a fost admisă în parte, cuantumul pretențiilor la care a fost obligată pârâta fiind de 463.189 lei.

Curtea de Apel a mai reținut că reclamanta a încheiat câte trei contracte de asistență juridică și reprezentare cu patru avocați, în total 12 contracte, astfel cum rezultă din copiile împuternicirilor. Pentru fiecare contract a achitat onorariu între 2.600 și 15.200 lei. Instanța apreciază ca vădit dispoziționate onorariile avocaților față de activitatea prestată. Față de cele reținute, cheltuielile de judecată acordate reclamantei prin sentința atacată apar ca suficiente. Prin cererea de recurs formulată, reclamanta SC G. SRL Mediaș a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 274, 276 C. proc. civ., întrucât din suma totală de 103.000 lei cheltuieli de judecată efectuate și dovedite a fost acordată doar suma de 12.532 lei.

Potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ. „judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut”.

Referitor la fondul cauzei, orice pagubă produsă printr-o responsabilitate contractuală, delictuală sau cvasicontractuală trebuie acoperită în întregime, ori instanța de apel a greșit reducând suma la care a fost obligată intimata cu suma de 77.377 lei, considerând că nu se pot acorda în același timp și actualizarea și dobânda, ori practica judecătorească devenită constantă este în sensul că se acordă și inflația și dobânda, deoarece prin neplata la data predării complexului turistic a lucrărilor suplimentare efectuate și a diferenței de lucrări față de cele contractate, recurenta-reclamantă susține că a fost păgubită cu diferența ce reprezintă lucrările (materiale și manoperă) actualizate la data efectuării expertizei față de suma cuvenită la data efectuării lucrărilor la data respectivă și care sumă trebuia plătită.

De la data efectuării lucrărilor și până la data efectuării contraexpertizei, atât materialele, cât și manopera au crescut foarte mult și conform principiului reparației integrale a prejudiciului, intimata trebuia să suporte diferența. Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC E.L. SRL a susținut că instanța de fond a ignorat toate facturile și ordinele de plată existente în dosarul cauzei, precum și părerea expertului consultant C.H. și a primului expert B.T. Se precizează că recurenta-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 228.272 lei „lucrări suplimentare”, constând în motivarea că așa rezultă din raportul de expertiză, ambele instanțe însușindu-și părerile experților, fără a verifica calculele făcute, semnate și însușite de societatea reclamantă.

Temeiul de drept indicat de recurenta-reclamantă îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar motivul de nelegalitate indicat de recurenta-pârâtă îl constituie art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Intimatele au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Recursurile nu sunt fondate. Înalta Curte analizând decizia recurată în raport de motivele invocate de ambele recurente, de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită niciuna din situațiile prevăzute de dispozițiile invocate. În ceea ce privește recursul reclamantei, referitor la critica privind cheltuielile de judecată, aceasta este neîntemeiată, întrucât potrivit art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. În motivarea sa, Curtea de Apel a apreciat ca vădit disproporționate onorariile avocaților față de activitatea prestată, reținând corect că cheltuielile de judecată acordate reclamantei prin sentința atacată apar ca fiind suficiente. Referitor la critica privind fondul cauzei aceasta este neîntemeiată, întrucât hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar recurenta-reclamantă nu a indicat în concret norma de drept material ce a fost nesocotită în cauză.

Referitor la recursul pârâtei, din conținutul hotărârii recurate nu rezultă că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Nu rezultă că instanța s-a substituit părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale ori a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut. Prin reiterarea detaliată a situației de fapt, recurentele nu se pot prevala de o analiză a susținerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât au beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt și în concordanță cu acestea. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC G. SRL Mediaș și pârâta SC E.L. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 88A din 27 iunie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC G. SRL MEDIAȘ și pârâta SC E.L. SRL CRISTIAN împotriva deciziei comerciale nr. 88A din 27 iunie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2009.