ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1777/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea comercială înregistrată sub nr. 46/85/2005 pe

rolul Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ,

reclamanta SC G. SRL Mediaș a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC E.L. SRL

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata

sumei de 15.439.890.900 lei reprezentând contravaloare lucrări, la plata

dobânzii legale calculate la această sumă începând cu data de 29 august 2005,

data procesului verbal de recepție, până la zi, precum și la plata cheltuielilor

de judecată.

Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 2684/C din 21 decembrie 2007 admite în

parte cererea de chemare în judecată formulată de SC G. SRL cu sediul în

Mediaș, jud. Sibiu împotriva pârâtei SC E.L. SRL, cu sediul în Cristian DN 1 Km

323+210 jud. Sibiu și în consecință:

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de

540.526 lei cu titlu de pretenții, plus plata dobânzii legale calculate de la

data de 29 august 2005 și până la zi, precum și cheltuielile parțiale de

judecată în sumă de 12.532 lei.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut

următoarele:

La data de 11 august 2003 părțile au încheiat

contractul de execuție înregistrat sub nr. 669, în baza căruia reclamanta SC G.

SRL s-a obligat să efectueze lucrări la imobilul complex turistic situat pe

terenul aparținând de localitatea Cristian DM Km.323+210.

Termenul aproximativ de începere a lucrării a fost

stipulat la data de 1 septembrie 2003, iar termenul de terminare a lucrării la

data de 1 iulie 2004.

Conform capitolului IV din contract părțile au

stabilit o valoare "orientativă" a lucrării, la nivelul prețurilor pe

economie națională la data întocmirii contractului, raportată la suma de

233.000 Euro, respectiv 8.649.193.000 lei.

În cursul derulării contractului părțile, de comun

acord, au convenit să fie executate și alte lucrări suplimentare, respectiv:

executare instalații interioare de apă canal la corpul de clădire

"pavilion cazare", instalații interioare de apă canal la corpul

"pavilion administrativ", edificare scară exterioară de acces la pod

clădire restaurant, prelungire șarpantă clădire restaurant, tencuieli

exterioare și termoizolații la clădire restaurant, executarea lucrărilor

suplimentare la rezistența corpurilor de clădiri restaurant pavilion cazare și

pavilion administrativ.

Pentru acest motiv părțile au încheiat la data de 12

iulie 2005 o "minută" din care rezultă că lucrările suplimentare

urmau să fie plătite separat la valorile stabilite de părți.

La data de 26 august 2005 a fost încheiat actul

adițional nr.1 la contractul de execuție nr. 669 din 11 august 2005 care are

drept obiect o parte din lucrările suplimentare intervenite pe parcursul

execuției lucrărilor, conform cerinței beneficiarei.

Valoarea lucrărilor suplimentare în sumă de 133.872,7

RON inclusiv TVA, calculate conform "minutei" încheiate la data de 12

iulie 2005 este menționată expres la capitolul 3 din actul adițional, referitor

lan preț.

Din valoarea totală a contractului de 233.000 Euro,

respectiv 864.919,3 lei pârâta beneficiară a achitat până la data de 6

decembrie 2003 suma de 823.736 lei, considerând că în acest mod a acoperit

valoarea stipulată în contractul inițial de către părți.

De asemenea, pârâta a recunoscut și lucrările

suplimentare cuprinse în "minuta" încheiată la data de 12 iulie 2005,

însă menționează că acestea au fost achitate.

Însă pentru diferența de preț la care ar fi avut

dreptul reclamanta la acea dată a calculat penalități de întârziere în cuantum

de 66.092 Euro la care a făcut referire în factura nr. 7089387 din 26 august

2005.

Curtea de Apel Alba Iulia secția comercială, prin

decizia comercială nr. 88/A din 27 iunie 2008, a admis apelul declarat de

pârâta SC E.L. SRL împotriva sentinței civile nr. 2684/C/2007 pronunțată de

Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 46/85/2005, schimbă în parte sentința atacată

în sensul că stabilește suma la care este obligată pârâta să o plătească

reclamantei SC G. SRL cu titlu de pretenții la 463.189 lei. Menține în rest

dispozițiile sentinței atacate. Respinge ca nefondat apelul declarat de

reclamanta SC G. SRL împotriva aceleiași sentințe. Compensează cheltuielile de

judecată în apel.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond greșit

a stabilit valoarea lucrărilor cuprinse în minuta din 12 iulie 2005, în actul

adițional și pe cele suplimentare la data efectuării raportului de

contraexpertiză 1 iunie 2007 și a dispus ca pârâta să plătească dobânda legală

pentru această sumă începând cu 29 august 2005. Procedând astfel, s-a ajuns ca

pârâta să suporte o dublă sancțiune pentru întârzierea plății acestor sume. Pe

de o parte ar plăti actualizarea sumei pe perioada 29 august 2005 – 1 iunie

2007, iar pe de altă parte ar plăti și dobânda legală pentru aceeași perioadă.

Se impune ca valorile avute în vedere de prima

instanță în considerentele sentinței atacate să fie înlocuite ca valorile la

data recepției lucrării (29 august 2005) și nu la data efectuării

contraexpertizei (1 iunie 2007). Valoarea lucrărilor respective la 29 august

2005 era de 1.428.646 lei (fila 437 pct. IV.1.4 din raportul de

contraexpertiză), iar la 1 iunie 2007 era de 1.742.948 lei (fila 437 pct.

IV.1.5. din același raport). Diferența la care a fost obligată nejustificat

pârâta este de 77.337 lei.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata

pretențiilor în sumă de 1.742.948 lei (fila 633). Acțiunea a fost admisă în

parte, cuantumul pretențiilor la care a fost obligată pârâta fiind de 463.189

lei.

Curtea de Apel a mai reținut că reclamanta a încheiat

câte trei contracte de asistență juridică și reprezentare cu patru avocați, în

total 12 contracte, astfel cum rezultă din copiile împuternicirilor. Pentru

fiecare contract a achitat onorariu între 2.600 și 15.200 lei.

Instanța apreciază ca vădit dispoziționate onorariile

avocaților față de activitatea prestată.

Față de cele reținute, cheltuielile de judecată

acordate reclamantei prin sentința atacată apar ca suficiente.

Prin cererea de recurs formulată, reclamanta SC G. SRL

Mediaș a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 274, 276 C. proc. civ.,

întrucât din suma totală de 103.000 lei cheltuieli de judecată efectuate și

dovedite a fost acordată doar suma de 12.532 lei.

Potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ. „judecătorii

nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit

proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte

cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut”.

Referitor la fondul cauzei, orice pagubă produsă

printr-o responsabilitate contractuală, delictuală sau cvasicontractuală

trebuie acoperită în întregime, ori instanța de apel a greșit reducând suma la

care a fost obligată intimata cu suma de 77.377 lei, considerând că nu se pot

acorda în același timp și actualizarea și dobânda, ori practica judecătorească

devenită constantă este în sensul că se acordă și inflația și dobânda, deoarece

prin neplata la data predării complexului turistic a lucrărilor suplimentare

efectuate și a diferenței de lucrări față de cele contractate,

recurenta-reclamantă susține că a fost păgubită cu diferența ce reprezintă

lucrările (materiale și manoperă) actualizate la data efectuării expertizei

față de suma cuvenită la data efectuării lucrărilor la data respectivă și care

sumă trebuia plătită. De la data efectuării lucrărilor și până la data

efectuării contraexpertizei, atât materialele, cât și manopera au crescut

foarte mult și conform principiului reparației integrale a prejudiciului,

intimata trebuia să suporte diferența.

Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC E.L. SRL a

susținut că instanța de fond a ignorat toate facturile și ordinele de plată

existente în dosarul cauzei, precum și părerea expertului consultant C.H. și a

primului expert B.T.

Se precizează că recurenta-pârâtă a fost obligată la

plata sumei de 228.272 lei „lucrări suplimentare”, constând în motivarea că așa

rezultă din raportul de expertiză, ambele instanțe însușindu-și părerile

experților, fără a verifica calculele făcute, semnate și însușite de societatea

reclamantă.

Temeiul de drept indicat de recurenta-reclamantă îl

constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar motivul de nelegalitate indicat

de recurenta-pârâtă îl constituie art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Intimatele au formulat întâmpinare solicitând

respingerea recursurilor și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Recursurile nu sunt fondate.

Înalta Curte analizând decizia recurată în raport de

motivele invocate de ambele recurente, de actele dosarului și de dispozițiile

legale incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la

modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită niciuna din

situațiile prevăzute de dispozițiile invocate.

În ceea ce privește recursul reclamantei, referitor

la critica privind cheltuielile de judecată, aceasta este neîntemeiată,

întrucât potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ. judecătorii au însă dreptul

să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute

în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt

nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită

de avocat.

În motivarea sa, Curtea de Apel a apreciat ca vădit disproporționate

onorariile avocaților față de activitatea prestată, reținând corect că

cheltuielile de judecată acordate reclamantei prin sentința atacată apar ca

fiind suficiente.

Referitor la critica privind fondul cauzei aceasta

este neîntemeiată, întrucât hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal

și nu a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar

recurenta-reclamantă nu a indicat în concret norma de drept material ce a fost nesocotită

în cauză.

Referitor la recursul pârâtei, din conținutul

hotărârii recurate nu rezultă că instanța a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia.

Nu rezultă că instanța s-a substituit părților contractante,

modificând sau înlocuind clauzele contractuale ori a reținut un cu totul alt

act juridic sau conținut.

Prin reiterarea detaliată a situației de fapt,

recurentele nu se pot prevala de o analiză a susținerilor referitoare la

netemeinicia deciziei recurate, întrucât au beneficiat deja de căi devolutive

pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt și în concordanță cu

acestea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge

ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC G. SRL Mediaș și pârâta SC E.L.

SRL împotriva deciziei comerciale nr. 88A din 27 iunie 2008 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

reclamanta SC G. SRL MEDIAȘ și pârâta SC E.L. SRL CRISTIAN împotriva deciziei

comerciale nr. 88A din 27 iunie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2009.