ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2794/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2794/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea nr. 18 din 11 august 2009, pronunțată în dosarul nr. 993/39/2009, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis propunerea formulată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. În baza art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, a dispus arestarea persoanei solicitate I.T., împotriva căruia s-a emis mandatul european de arestare de către Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Trieste - Italia la data de 10 iulie 2009, în dosarul nr. 44/04 reg. Esecutioni (Registru de Executări), pe o durată de 30 de zile, începând cu data pronunțării, 11 august 2009 până la data de 9 septembrie 2009, inclusiv.
S-a dispus emiterea mandatului de arestare. Persoana solicitată urmând a fi depusă în Arestul I.P.J. Suceava. S-a stabilit termen de judecată la 18 august 2009, pentru a se solicita autorității judiciare italiene competente copia certificată a hotărârii de condamnare. În motivarea încheierii, se arată că persoana solicitată a fost condamnată pentru săvârșirea a trei infracțiuni prevăzute de art. 110 C. pen., art. 12 alin. (1) și (3) din Decretul Legislativ nr. 286/1998 la pedeapsa de 20 de ani și 4 luni închisoare, astfel cum se deduce din Ordonanța de cumulare a pedepselor din 29 septembrie 2005, pentru care s-a emis mandatul de arestare din 10 iulie 2009 de către Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Trieste - Italia, în dosarul nr. 44/04 Reg.
Esecutioni. S-a reținut că I.T. împreună cu alte persoane s-a ocupat cu traficul de persoane și intrarea clandestină în Italia a mai multor persoane, cetățeni extra - comunitari, în scop de profit. Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată a declarat recurs. În motivarea recursului, oral, apărătorul persoanei solicitate a cerut casarea hotărârii și respingerea propunerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava privind executarea mandatului european de arestare. Examinând recursul, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru motivele ce urmează: Potrivit art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, în cazurile prevăzute la alin. (5) și (7), atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european se dispune prin încheiere motivată.
Instanța de fond a respectat aceste prevederi, constatând că persoana solicitată nu este de acord să execute pedeapsa de 20 de ani și 4 luni închisoare în Italia. Avându-se în vedere dispozițiile art. 88 alin. (2) lit. c/1), alin. (3) din Legea nr. 302/2004 potrivit cărora autoritatea română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când a fost emis în scopul executării pedepsei cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și refuză să execute pedeapsa în statul emitent, precum și faptul că legislația română permite recunoașterea hotărârii de condamnare pe cale incidentală de instanța de judecată în care se desfășoară procedura executării mandatului european de arestare, s-a dispus solicitarea prin adresă, a unei copii certificate a hotărârii de condamnare, autorității judiciare italiene emitente, hotărâre în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare.
în acest sens, s-a fixat termen de judecată la 18 august 2009. În baza art. 90 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate și emiterea de îndată a unui mandat de arestare. Constatând că instanța de fond a respectat prevederile art. 90 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, prevederi referitoare la procedura de executare a mandatului european de arestare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoană solicitată va fi obligată la plata sumei de 620 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană transferabilă I.T. împotriva încheierii nr. 18 din 11 august 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 993/39/2009. Obligă recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției al Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 august 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.