ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3658/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe

la data de 26 iulie 2007 reclamantul G.D. a solicitat în contradictoriu cu

pârâții M.I.R.A. și D.G.P.M.B. obligarea la plata primelor de vacanță pentru

perioada 2005 - 2006 și a sporului de  fidelitate pentru anul 2005.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că obligația de plată a primei de vacanță se întemeiază pe

art. 37 din O.G. nr. 38/2003 iar faptul că acest act normativ a fost suspendat

succesiv nu are relevanță în cauză întrucât pe calea suspendării nu se poate

ajunge la anularea unui drept legal acordat. De asemenea, dreptul la spor de

fidelitate se întemeiază pe dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003.

Pârâtul M.I.R.A. a formulat

întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât dreptul la

primele de vacanță și la sporul de fidelitate a fost suspendat.

De asemenea, M.I.R.A. a

formulat cerere de chemare în garanție a M.E.F. pentru alocarea sumelor

necesare plății drepturilor salariale pretinse.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3116 din

4 decembrie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantul G.D., în

contradictoriu cu pârâții M.I.R.A., D.G.P.M.B. și cererea de chemare în

garanție a M.E.F. formulată de M.I.R.A. A obligat pârâții să plătească

reclamantului primele de vacanță pentru perioada 2005 - 2006 actualizate cu

rata inflației și sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizat cu rata

inflației. A obligat M.E.F. să aloce fondurile necesare plății acestor

drepturi.

Pentru a hotărî astfel

această instanță a reținut că potrivit art. 6 din O.G. nr. 38/2003 pentru

activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională,

ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist,

funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de

fidelitate de până la 20% din salariul de bază în condițiile stabilite prin

ordin al ministrului de interne, iar potrivit art. 37 din același act normativ

la plecarea în concediu aceștia au dreptul la o primă de vacanță egală cu

salariul de bază.

Aceste drepturi au ost

suspendate, dreptul la sporul de fidelitate prin dispozițiile art. 2 alin. (1)

din O.U.G. nr. 118/2004 iar prima de vacanță prin legile bugetului de stat.

Chiar suspendate fiind

aceste drepturi subzistă întrucât suspendarea unui drept nu echivalează cu

anularea lui.

Așa fiind la încetarea

perioadei de suspendare se impune plata retroactivă a drepturilor salariale

menționate.

În ceea ce privește calitatea

procesuală a M.E.F. s-a stabilit că acesta are calitate procesuală dar nu ca

obligat principal și solidar cu instituția la care funcționează polițiștii ci

în raport cu obligațiile acestui minister de elaborare a proiectului bugetului

de stat în funcție de datoriile fiecărui minister în parte.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs M.E.F. criticând sentința în raport cu lipsa calității sale

procesuale, având în vedere împrejurarea că raportul de muncă este între reclamant

pe de o parte și instituția în care își desfășoară activitatea pe de altă parte

și practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul

respingerii cererii de chemare în garanție a acestei autorități.

Curtea, analizând motivele

de recurs în raport cu dispozițiile legale aplicabile și lucrările dosarului,

constată că recursul este fondat:

Prima instanță în mod greșit

a admis cererea de chemare în garanție a M.E.F.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ., „Partea poate să cheme în

garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul

când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.

Or, în cauză, între

autoritatea chemată în garanție și autoritățile pârâte nu există un raport

juridic obligațional, atribuțiile în materia bugetului de stat, stabilite în

sarcina M.E.F. de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice,

neputând constitui fundamentul unui asemenea raport.

Mai mult decât atât, conform

art. 34 din actul normativ sus menționat, „Ordonatorii principali de credite

(cum sunt și autoritățile pârâte - n.r.) au obligația ca până la data de 15

iulie a fiecărui an să depună la M.E.F. propunerile pentru proiectul de buget

și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de

cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33,

însoțite de documentații și fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar „M.E.F.

examinează proiectele de buget și poartă discuții cu ordonatorii principali de

credite asupra acestora. În caz de divergență hotărăște Guvernul".

În consecință recursul va fi

admis, sentința atacată va fi modificată în sensul respingerii cererii de

chemare în garanție, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

chematul în garanție M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 3116 din 4 decembrie

2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a M.E.F. și

înlătură obligarea acestuia la plata sumelor solicitate și la alocarea

fondurilor necesare plăților acestor drepturi.

Păstrează celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 octombrie 2008.