ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 288/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 288/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3351 din 18 decembrie 2007,
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a
respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A.E. în contradictoriu
cu pârâtul M.E.C.T.
În motivarea sentinței se
reține că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata în echivalent în
lei a sumelor de 44.341,67 euro – daune materiale și 113.975 euro – daune
morale, pentru refuzul vizării Anexei 1 a Diplomei emisă de U.M.F., potrivit
dispozițiilor Ordinului nr. 5122/2002, pârâtul îndeplinindu-și obligația abia
la 27 ianuarie 2007.
Se arată că aceste daune –
reprezentând diferențe salariale pentru perioada în care reclamanta nu a putut
lucra sau a fost salarizată necorespunzător din cauza neomologării diplomei de
asistență în România cu același titlu validat de către autoritățile italiene,
precum și prejudiciul moral constând în boala psihică (sindrom anxios-depresiv)
și avortul spontan, cauzate de stresul pierderii locului de muncă – nu au fost dovedite
cu probe concludente, atât în ceea ce privește raportul de cauzalitate cu
refuzul nejustificat al autorității pârâte de rezolvare a cererii privitoare la
un drept, cât și în ceea ce privește cuantumul acestora.
Totodată, instanța de fond a
motivat respingerea excepției tardivității acțiunii invocând dispozițiile art. 19
alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că reclamanta a formulat cererea de
despăgubire în termenul de un an de la data la care a cunoscut sau trebuia să
cunoască întinderea pagubei.
Împotriva acestei sentințe a
formulat recurs reclamanta A.E., susținând că hotărârea este nelegală și
netemeinică, deoarece instanța nu a ținut cont de probele existente la dosar
privind atât faptul generator al pagubei, cât și legătura de cauzalitate dintre
acesta și consecințele sale (paguba).
Astfel, recurenta arată că
au fost depuse înscrisuri care atestă în mod clar concedierea sa în Italia
datorită constatării de către Comisia de Supraveghere a Prezidiilor Socio
Asistențiale A.S.L. a împrejurării că „persoana interesată nu și-a regularizat
titlul de studii”, precum și înscrisuri în sensul că ar fi avut acces la o altă
salarizare, dacă ar fi făcut dovada studiilor.
Totodată, recurenta
menționează actele care atestă un „sindrom anxios-depresiv pentru problemele
legate de muncă”, stare urmată de un avort spontan pe data de 24 august 2002,
când a avut loc internarea de urgență la spitalul B.A.S.L. 18.
Recurenta precizează că
daunele morale, potrivit practicii tribunalelor italiene, sunt în sumă totală
de 113.975 Euro, depunând un calcul întocmit de avocat G.B.F. – apărător la
Curtea de Casație, pe baza actelor medico - legale și a tabelelor privind plata
prejudiciului în cazul vătămării sănătății și al existenței daunelor morale.
În drept, recurenta a invocat
prevederile art. 304 pct. 9 și 312 C. proc. civ.
Analizând actele și
lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, care se
încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.,
Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit sentinței
civile nr. 140 din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă prin
anularea recursului conform Deciziei civile nr. 4119 din 23 noiembrie 2006
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantei A.E. în
contradictoriu cu pârâții M.E.C. – Centrul Național de Recunoaștere și
Echivalare a Diplomelor și Universitatea de Medicină și Farmacie București,
dispunându-se obligarea primului pârât la vizarea anexei 1 a Diplomei emisă de
al doilea pârât, în baza art. 6 din Legea nr. 71/1995 și a Ordinului nr. 5122/2002.
Prin această sentință s-a
stabilit cu autoritate de lucru judecat, că pârâtul M.E.C. – Centrul Național
de Recunoaștere și Echivalare a diplomelor a refuzat în mod nejustificat să
vizeze anexa 1 a diplomei aparținând reclamantei, cererea administrativă
prealabilă fiind formulată încă de la 4 noiembrie 2004.
Executarea hotărârii
judecătorești de către pârât s-a făcut abia la 24 ianuarie 2007, după numeroase
demersuri ale reclamantei-recurente.
Este cert că această
întârziere a recunoașterii dreptului reclamantei-recurente de către M.E.C. pe
parcursul mai multor ani – în sensul că, dacă Diploma de absolvire și Anexa 2
au fost vizate și recunoscute încă din anul 2002, vizarea Anexei 1 (foaia
matricolă) s-a făcut abia în anul 2007 – a fost de natură să producă acesteia
prejudicii în calitatea sa de salariat în Italia, dovedindu-se că la data de 31
august 2002 a fost concediată ca urmare a unui control efectuat de către
Comisia de Supraveghere a A.S.L., cu mențiunea expresă că „persoana interesată
nu și-a regularizat titlul de studii”. Astfel, recurenta - reclamantă a fost
concediată în perioada 31 august 2002 – 17 martie 2003 și, ulterior, pentru
același motiv, în perioada 31 octombrie 2005 – 1 decembrie 2006, fiind lipsită
de salarii în sumă de 9.040,17 Euro (pentru prima perioadă) și 22.054,97 Euro
(pentru a doua perioadă), potrivit actului eliberat de Camera de muncă
teritorială de Cuneo – Italia, calculul fiind făcut pe baza venitului lunar al
reclamantei.
În mod greșit instanța de
fond, cu neobservarea probelor de la dosar, a stabilit că nu există raport de
cauzalitate între refuzul M.E.C. de vizare a actului de studii și concedierea
reclamantei pe perioadele menționate, astfel că potrivit considerentelor
arătate sentința este netemeinică și nelegală pe acest aspect.
Nu au fost însă dovedite
susținerile și motivele de recurs ale reclamantei - recurente în privința
posibilității de a obține un loc de muncă mai bine plătit (prejudiciu
eventual), după cum nu se poate reține prejudiciul ca urmare a unui sindrom
anxios-depresiv și dauna morală datorată avortului spontan, în acest din urmă
caz expertiza menționând nerespectarea unor prescripții medicale privind repaos
și îngrijiri medicale. Totodată, sindromul anxios - depresiv „privind probleme
legate de muncă” a fost diagnosticat cu mai bine de o lună înainte de data
controlului actului de studii.
Pentru considerentele
menționate, în baza art. 304 pct. 9, art. 304
1
și art. 312 C. proc.
civ., cu referire la art. 19 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 998 - 999
C. civ., recursul va fi admis, cu modificarea în parte a sentinței atacate, în
sensul admiterii în parte a acțiunii, respectiv privind suma de 31.505,14 Euro
– venituri neîncasate ca urmare a comportamentului culpabil al autorității administrative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
A.E. împotriva sentinței civile nr. 3351 din 18 decembrie 2007 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința
atacată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantă.
Obligă pârâtul la plata în
echivalent în lei a sumei de 31.505,14 Euro, calculată la cursul de schimb din
ziua plății, reprezentând daune materiale.
Respinge celelalte cereri de
daune formulată de reclamantă.
Menține celelalte dispoziții
ale sentinței atacate.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 ianuarie 2009.