ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 288/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3351 din 18 decembrie 2007,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A.E. în contradictoriu

cu pârâtul M.E.C.T.

În motivarea sentinței se

reține că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata în echivalent în

lei a sumelor de 44.341,67 euro – daune materiale și 113.975 euro – daune

morale, pentru refuzul vizării Anexei 1 a Diplomei emisă de U.M.F., potrivit

dispozițiilor Ordinului nr. 5122/2002, pârâtul îndeplinindu-și obligația abia

la 27 ianuarie 2007.

Se arată că aceste daune –

reprezentând diferențe salariale pentru perioada în care reclamanta nu a putut

lucra sau a fost salarizată necorespunzător din cauza neomologării diplomei de

asistență în România cu același titlu validat de către autoritățile italiene,

precum și prejudiciul moral constând în boala psihică (sindrom anxios-depresiv)

și avortul spontan, cauzate de stresul pierderii locului de muncă – nu au fost dovedite

cu probe concludente, atât în ceea ce privește raportul de cauzalitate cu

refuzul nejustificat al autorității pârâte de rezolvare a cererii privitoare la

un drept, cât și în ceea ce privește cuantumul acestora.

Totodată, instanța de fond a

motivat respingerea excepției tardivității acțiunii invocând dispozițiile art. 19

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că reclamanta a formulat cererea de

despăgubire în termenul de un an de la data la care a cunoscut sau trebuia să

cunoască întinderea pagubei.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs reclamanta A.E., susținând că hotărârea este nelegală și

netemeinică, deoarece instanța nu a ținut cont de probele existente la dosar

privind atât faptul generator al pagubei, cât și legătura de cauzalitate dintre

acesta și consecințele sale (paguba).

Astfel, recurenta arată că

au fost depuse înscrisuri care atestă în mod clar concedierea sa în Italia

datorită constatării de către Comisia de Supraveghere a Prezidiilor Socio

Asistențiale A.S.L. a împrejurării că „persoana interesată nu și-a regularizat

titlul de studii”, precum și înscrisuri în sensul că ar fi avut acces la o altă

salarizare, dacă ar fi făcut dovada studiilor.

Totodată, recurenta

menționează actele care atestă un „sindrom anxios-depresiv pentru problemele

legate de muncă”, stare urmată de un avort spontan pe data de 24 august 2002,

când a avut loc internarea de urgență la spitalul B.A.S.L. 18.

Recurenta precizează că

daunele morale, potrivit practicii tribunalelor italiene, sunt în sumă totală

de 113.975 Euro, depunând un calcul întocmit de avocat G.B.F. – apărător la

Curtea de Casație, pe baza actelor medico - legale și a tabelelor privind plata

prejudiciului în cazul vătămării sănătății și al existenței daunelor morale.

În drept, recurenta a invocat

prevederile art. 304 pct. 9 și 312 C. proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, care se

încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit sentinței

civile nr. 140 din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă prin

anularea recursului conform Deciziei civile nr. 4119 din 23 noiembrie 2006

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantei A.E. în

contradictoriu cu pârâții M.E.C. – Centrul Național de Recunoaștere și

Echivalare a Diplomelor și Universitatea de Medicină și Farmacie București,

dispunându-se obligarea primului pârât la vizarea anexei 1 a Diplomei emisă de

al doilea pârât, în baza art. 6 din Legea nr. 71/1995 și a Ordinului nr. 5122/2002.

Prin această sentință s-a

stabilit cu autoritate de lucru judecat, că pârâtul M.E.C. – Centrul Național

de Recunoaștere și Echivalare a diplomelor a refuzat în mod nejustificat să

vizeze anexa 1 a diplomei aparținând reclamantei, cererea administrativă

prealabilă fiind formulată încă de la 4 noiembrie 2004.

Executarea hotărârii

judecătorești de către pârât s-a făcut abia la 24 ianuarie 2007, după numeroase

demersuri ale reclamantei-recurente.

Este cert că această

întârziere a recunoașterii dreptului reclamantei-recurente de către M.E.C. pe

parcursul mai multor ani – în sensul că, dacă Diploma de absolvire și Anexa 2

au fost vizate și recunoscute încă din anul 2002, vizarea Anexei 1 (foaia

matricolă) s-a făcut abia în anul 2007 – a fost de natură să producă acesteia

prejudicii în calitatea sa de salariat în Italia, dovedindu-se că la data de 31

august 2002 a fost concediată ca urmare a unui control efectuat de către

Comisia de Supraveghere a A.S.L., cu mențiunea expresă că „persoana interesată

nu și-a regularizat titlul de studii”. Astfel, recurenta - reclamantă a fost

concediată în perioada 31 august 2002 – 17 martie 2003 și, ulterior, pentru

același motiv, în perioada 31 octombrie 2005 – 1 decembrie 2006, fiind lipsită

de salarii în sumă de 9.040,17 Euro (pentru prima perioadă) și 22.054,97 Euro

(pentru a doua perioadă), potrivit actului eliberat de Camera de muncă

teritorială de Cuneo – Italia, calculul fiind făcut pe baza venitului lunar al

reclamantei.

În mod greșit instanța de

fond, cu neobservarea probelor de la dosar, a stabilit că nu există raport de

cauzalitate între refuzul M.E.C. de vizare a actului de studii și concedierea

reclamantei pe perioadele menționate, astfel că potrivit considerentelor

arătate sentința este netemeinică și nelegală pe acest aspect.

Nu au fost însă dovedite

susținerile și motivele de recurs ale reclamantei - recurente în privința

posibilității de a obține un loc de muncă mai bine plătit (prejudiciu

eventual), după cum nu se poate reține prejudiciul ca urmare a unui sindrom

anxios-depresiv și dauna morală datorată avortului spontan, în acest din urmă

caz expertiza menționând nerespectarea unor prescripții medicale privind repaos

și îngrijiri medicale. Totodată, sindromul anxios - depresiv „privind probleme

legate de muncă” a fost diagnosticat cu mai bine de o lună înainte de data

controlului actului de studii.

Pentru considerentele

menționate, în baza art. 304 pct. 9, art. 304

1

și art. 312 C. proc.

civ., cu referire la art. 19 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 998 - 999

C. civ., recursul va fi admis, cu modificarea în parte a sentinței atacate, în

sensul admiterii în parte a acțiunii, respectiv privind suma de 31.505,14 Euro

– venituri neîncasate ca urmare a comportamentului culpabil al autorității administrative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

A.E. împotriva sentinței civile nr. 3351 din 18 decembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantă.

Obligă pârâtul la plata în

echivalent în lei a sumei de 31.505,14 Euro, calculată la cursul de schimb din

ziua plății, reprezentând daune materiale.

Respinge celelalte cereri de

daune formulată de reclamantă.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2009.