ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1500/2009

Asupra contestației în

anulare de față ;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele :

Prin decizia penală nr. 4183 din 17 decembrie 2008,

înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca nefondat,

recursul declarat de revizuientul B.(fost D.)S. împotriva Deciziei penale nr. 137

din 26 mai 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Împotriva acestei decizii,

revizuientul a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul instanței

la 30 decembrie 2008 și motivată în scris, la filele 1-4 din dosar, prin care a

invocat temeiul art. 386 lit. d) C. proc. pen., susținând că s-au pronunțat

două hotărâri definitive pentru aceeași faptă materială și aceeași persoană. în

sensul arătat, a susținut că este incident principiul autorității de lucru

judecat, care presupune îndeplinirea a trei condiții cumulative: existenta unei

hotărâri definitive de achitare, condamnare sau încetare, legea nedistingând

referitor la soluția dispusă prin hotărâre definitivă, aceeași faptă materială

și aceeași persoană. În concluzie, a solicitat admiterea contestației în

anulare și desființarea hotărârii atacate.

Contestația în anulare

formulată este nefondată.

Cazul de contestație în

anulare prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen. se referă la situația când

împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceiași

faptă, adică atunci când se constată încălcarea principiului de drept „non bis

in idem”.

Din săvârșirea unei

infracțiuni rezultă numai dreptul la exercitarea unei singure acțiuni penale

împotriva autorului acesteia. Odată soluționată de instanță printr-o hotărâre

judecătorească definitivă această acțiune se stinge și drept urmare nu mai

poate fi exercitată din nou pentru aceeași faptă împotriva aceleiași persoane

pentru că referitor la această faptă a intervenit autoritatea de lucru

definitiv judecat.

Această autoritate de lucru

judecat devine un caz de împiedicare a punerii din nou în mișcare și de exercitare

din nou a acțiunii penale, ceea ce se exprimă prin regula „non bis in idem”.

Dar, pentru a opera

autoritatea de lucru judecat în sensul la care referă cazul prevăzut de art. 386

lit. d) C. proc. pen., se cer îndeplinite trei condiții și anume :

- să se pună în mișcare și

să se fi exercitat o acțiune penală soluționată printr-o hotărâre

judecătorească definitivă;

- persoana față de care s-a

exercitat și soluționat acțiunea penală prin hotărâre judecătorească definitivă

să fie aceeași (identitate de persoană);

- fapta pentru care s-a

exercitat și s-a pronunțat hotărârea judecătorească definitivă să fie aceeași

(identitate de obiect).

Or, în prezenta cauză aceste

condiții cumulative nu sunt îndeplinite.

Astfel, inițial, Dosarul nr.

350/2006 al Judecătoriei Călărași a avut ca obiect o plângere prealabilă a

părții vătămate M.M.I. formulată la 26 iulie 2005 împotriva inculpatului B.S. pentru

infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. pretins comisă

prin aceea că la 4 iulie 2005 sus numitul, lovit cu un cuțit în zona feței și

gâtului, a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale de 20 zile.

Ulterior, persoana vătămată

nu s-a prezentat în instanță la două termene consecutive, ceea ce a condus la

încetarea procesului penal, pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180

alin. (2) C. pen., în temeiul art. 10 lit. h) raportat la art. 284 C. proc.

pen., prin sentința penală nr. 218 din 20 martie 2006 a Judecătoriei Oltenița.

Ulterior, aceeași persoană

vătămată a formulat o altă plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Călărași, prin care s-a imputat aceleiași persoane că aceeași faptă constituie

infracțiune de tentativă de omor și port ilegal de armă albă.

Urmare cercetărilor,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a pus în mișcare și exercitat

acțiunea penală împotriva inculpatului B.S. pentru infracțiunile de tentativă

de omor și port ilegal de armă albă, iar în urma judecății, prin sentința

penală nr. 226 din 11 decembrie 2007, Tribunalul Călărași a soluționat pe fond

acțiunea penală exercitată de parchet prin condamnarea inculpatului B.S. la 5

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen. pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. și la 2 luni închisoare pentru

infracțiunea de port ilegal de armă albă prevăzută de art. 1

1

pct. 1

din Legea nr. 61/1991 pentru ambele cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen.

În urma contopirii celor

două pedepse aplicate pentru cele două infracțiuni s-a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Or, așa fiind, apare în mod

evident că în cazul primei hotărâri judecătorești, sentința penală nr. 218 din

20 martie 2006 a Judecătoriei Oltenița, nu ne găsim în prezența unei exercitări

a unei acțiuni penale și respectiv a unei soluționări printr-o hotărâre

definitivă a fondului unei asemenea acțiuni, ci într-o situație de excepție, în

care persoana vătămată după ce a formulat o plângere prealabilă pentru lovire,

a renunțat să exercite acțiunea penală, printr-o absență la două termene consecutive,

ceea ce a condus la nesoluționarea pe fond a acțiunii penale, prin constatarea existenței

unui impediment în exercitarea ei.

Așa fiind, în realitate

neavând loc o exercitare și respectiv o soluționare pe fond a acțiunii penale,

sentința de încetare a procesului penal pronunțată de Judecătoria Oltenița, nu

reprezintă un impediment pentru punerea în mișcare și exercitarea ulterioară a

acțiunii penale de către parchet pentru aceeași faptă, care, s-a dovedit

ulterior, cu autoritate de lucru definitiv judecat, că nu era o faptă unică, de

lovire, ci o pluralitate de fapte, respectiv o tentativă de omor și o

infracțiune de port ilegal de armă albă.

Pentru aceste considerente,

urmează a fi respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de

contestatorul B.(fost D.)S. împotriva Deciziei penale nr. 4183 din 17 decembrie

2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația

în anulare formulată de contestatorul B.(fost D.)S. împotriva Deciziei penale nr.

4183 din 17 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosar nr. 671/116/2007.

Obligă contestatorul la plata sumei

de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2009.