ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3119/2006

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 979 din 15

februarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.E.I. împotriva

deciziei penale nr. 319 din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 1 noiembrie 2004

la 15 februarie 2006.

A fost obligat recurentul inculpat

să plătească statului suma de 220 lei.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta

Curte a constatat că instanțele de judecată au stabilit corect situația de fapt

și vinovăția inculpatului C.E.I. care, folosindu-se de pumni și de picioare,

fără nici un motiv, în seara zilei de 30 octombrie 2004, în incinta barului V. din

orașul Corabia a aplicat victimei A.F. numeroase lovituri cu mare intensitate

în zone vitale, producând moartea acesteia.

Cu privire la pedeapsa aplicată,

Înalta Curte a apreciat că aceasta este corect individualizată și nu se impune

reducerea acesteia față de gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat care

este recidivist, împrejurarea că inculpatul urmează să execute 18 ani de

închisoare fiind consecința revocării suspendării condiționate a executării

pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 166 din 5

aprilie 2004 a Judecătoriei Corabia.

Împotriva acestei decizii,

condamnatul C.E.I. a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile

art. 386 lit. c) C. proc. pen., apreciind că fapta sa intră sub incidența

dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., solicitând achitarea sa

întrucât lipsește plângerea prealabilă din partea victimei.

Totodată, contestatorul a învederat

că nu este autorul infracțiunii reținute în sarcina sa, solicitând în acest

sens reaprecierea unor probe administrate în cauză, respectiv declarațiile

martorilor.

Examinând contestația în anulare

formulată, în raport cu motivele arătate și temeiul legal invocat, respectiv art.

386 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârii penale definitive se poate face contestație în

anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii.

b) când partea dovedește că la

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această

împiedicare.

c) când instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i

1

), cu privire la care existau

probe la dosar.

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Cu privire la critica formulată de

contestator întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen.,

referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., în sensul că lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate,

Înalta Curte o consideră nefondată, întrucât în cazul infracțiunii prevăzută de

art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., pentru care a fost condamnat

contestatorul, tragerea la răspundere penală a făptuitorului se realizează din

oficiu, nefiind necesară existența unei plângeri penale din partea persoanei

vătămate.

De asemenea, nici celelalte critici

referitoare la modul de apreciere al unor probe, nu se circumscriu cazului de

contestație invocat, neputându-se analiza prin nici unul din cazurile concrete

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de

condamnatul C.E.I.

În baza dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația

în anulare formulată de contestatorul condamnat C.E.I. împotriva deciziei

penale nr. 979 din 15 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală.

Obligă contestatorul condamnat la

plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 mai 2006.