ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3119/2006

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 979 din 15 februarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.E.I. împotriva deciziei penale nr. 319 din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 1 noiembrie 2004 la 15 februarie 2006. A fost obligat recurentul inculpat să plătească statului suma de 220 lei. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a constatat că instanțele de judecată au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului C.E.I.

care, folosindu-se de pumni și de picioare, fără nici un motiv, în seara zilei de 30 octombrie 2004, în incinta barului V. din orașul Corabia a aplicat victimei A.F. numeroase lovituri cu mare intensitate în zone vitale, producând moartea acesteia. Cu privire la pedeapsa aplicată, Înalta Curte a apreciat că aceasta este corect individualizată și nu se impune reducerea acesteia față de gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat care este recidivist, împrejurarea că inculpatul urmează să execute 18 ani de închisoare fiind consecința revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 166 din 5 aprilie 2004 a Judecătoriei Corabia. Împotriva acestei decizii, condamnatul C.E.I.

a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., apreciind că fapta sa intră sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., solicitând achitarea sa întrucât lipsește plângerea prealabilă din partea victimei. Totodată, contestatorul a învederat că nu este autorul infracțiunii reținute în sarcina sa, solicitând în acest sens reaprecierea unor probe administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor. Examinând contestația în anulare formulată, în raport cu motivele arătate și temeiul legal invocat, respectiv art. 386 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârii penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare. c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i 1 ), cu privire la care existau probe la dosar. d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Cu privire la critica formulată de contestator întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, Înalta Curte o consideră nefondată, întrucât în cazul infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., pentru care a fost condamnat contestatorul, tragerea la răspundere penală a făptuitorului se realizează din oficiu, nefiind necesară existența unei plângeri penale din partea persoanei vătămate. De asemenea, nici celelalte critici referitoare la modul de apreciere al unor probe, nu se circumscriu cazului de contestație invocat, neputându-se analiza prin nici unul din cazurile concrete limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc.

pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul C.E.I. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat C.E.I. împotriva deciziei penale nr. 979 din 15 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2006.