ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4584/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea

formulată la data de 11 mai 2007 reclamanta H.M.R. a solicitat obligarea

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata sumei reprezentând

prima de concediu pe anul 2006 actualizată cu indicele de inflație de la data

nașterii dreptului până la data plății efective.

Prin sentința

civilă nr. 1562/2007 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, acțiunea a fost admisă reținându-se că dreptul la

prima de concediu, reglementat de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999,

după încetarea suspendării prin Legea nr. 380/2005, este activ și poate fi

solicitat.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs în termen Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, susținând că

instanța nu a avut în vedere faptul că prin

legile bugetului de stat aferente anilor 2001-2006, dispozițiile art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate cu respectarea dispozițiilor Legii

nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă; că prin O.G. nr. 2/2006,

gestiunea sistemului de salarizare se asigură de fiecare ordonator principal de

credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi

aprobate.

Verificând cauza în

funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art.

34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă

indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu".

Dispozițiile

textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost

în ființă în anul 2006 și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38

alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi

neconstitutionale.

In anii

2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost

suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la

eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului

acestuia.

Suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, atâta timp cât nu există

nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate prin lege.

Nu se poate

considera că acel drept nu a existat în anul 2006, pentru că exercițiul lui a

fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din

Constituția României (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui

drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional

la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Efectele

produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în

aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate

numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut

suspendarea dreptului respectiv.

A considera altfel ar

însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării

unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și

inadmisibil.

Astfel, s-ar ajunge

la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie

vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

Astfel fiind, înalta

Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

și în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr.

188/1999, republicată, reclamanta are dreptul la prima de concediu pe anul

2006.

Cât privește

referirea recurentului la dispozițiile O.G. nr. 2/2006, aceasta nu are

relevanță în cauză.

In măsura în care

pârâtul este obligat la plată prin hotărâre judecătorească irevocabilă,

ordonatorul principal de credite va solicita Ministerului de Finanțe includerea

sumelor respective în bugetul ministerului pentru a fi în măsură să execute

hotărârea instanței.

Pentru considerentele

expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de casare

de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva

sentinței civile nr.

1562 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie

2007.