ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4584/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 11 mai 2007 reclamanta H.M.R. a solicitat obligarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata sumei reprezentând prima de concediu pe anul 2006 actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective. Prin sentința civilă nr. 1562/2007 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost admisă reținându-se că dreptul la prima de concediu, reglementat de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, după încetarea suspendării prin Legea nr. 380/2005, este activ și poate fi solicitat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, susținând că instanța nu a avut în vedere faptul că prin legile bugetului de stat aferente anilor 2001-2006, dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă; că prin O.G. nr. 2/2006, gestiunea sistemului de salarizare se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în anul 2006 și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstitutionale. In anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate prin lege.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în anul 2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut suspendarea dreptului respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. Astfel fiind, înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanta are dreptul la prima de concediu pe anul 2006. Cât privește referirea recurentului la dispozițiile O.G. nr. 2/2006, aceasta nu are relevanță în cauză. In măsura în care pârâtul este obligat la plată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ordonatorul principal de credite va solicita Ministerului de Finanțe includerea sumelor respective în bugetul ministerului pentru a fi în măsură să execute hotărârea instanței.

Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 1562 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2007.