ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 24/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 24/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1061 din 23 martie 2006

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială nr. 1061 din 23

martie 2006, în Dosarul nr. 34254/3/2005 s-a admis în parte acțiunea, în sensul

că s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare - cumpărare nr. 81/2005,

fiind respins capătul de cerere, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la

plata penalităților de întârziere.

În motivarea sentinței,

tribunalul a reținut în esență că, pârâta nu și-a executat obligațiile

contractuale, acelea de a achita o parte din preț fiind înlăturate apărările în

raport de care a invocat culpa reclamantei, constând în refuzul de a-i preda

imobilul contractat.

Procedând în acest mod,

pârâta a încălcat obligațiile inserate în art. 2.1 din contract, privind plata

imobilului în litigiu.

Or, reclamanta potrivit art.

3.8 din contract nu putea să-i vândă apartamentul în litigiu, în situația în

care nu i s-a achitat prețul stabilit.

Instanța a admis astfel

acțiunea, dispunând rezoluțiunea contractului în baza art. 1020 C. civ.,

respingându-se cererea de obligare a pârâtei la penalități, ca lipsită de temei

legal.

În contra sentinței, a

declarat apel pârâta invocând următoarele critici:

- instanța de fond, în mod

greșit a apreciat că reclamanta a realizat procedura prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

- în mod greșit prima

instanță a schimbat cadrul procesual, pronunțându-se pe rezoluțiunea

contractului și nu pe rezilierea acestuia așa cum a fost investită.

Prin decizia comercială nr. 172

din 18 aprilie 2008 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a respins

apelul ca nefondat.

În considerentele deciziei

se arată că, instanța de fond, a reținut justificat că reclamanta –intimată a

emis invitația de conciliere pârâtei, fiind irelevant faptul că aceasta și-a

schimbat sediul, de îndată ce nu a adus la cunoștința acesteia acest lucru.

S-a mai reținut că instanța

de fond, a interpretat corect contractul de vânzare - cumpărare nr. 81 din 2

februarie 2005 încheiat de părți, reținând că pârâta-apelantă, nu și-a

respectat obligația, de a achita sumele ce reprezintă valoarea apartamentului,

achitând doar sume de bani nesemnificative, dar și acelea pentru un alt

contract.

Instanța de apel a apreciat

că prin înscrisurile depuse în apel, nu s-a făcut dovada achitării obligației

asumate, ele nefiind în măsură să schimbe situația de fapt.

În ceea ce privește critica

vizând schimbarea cadrului procesual, de către instanța de fond, s-a apreciat

că aceasta a fost în măsură să califice corect cererea de chemare în judecată,

nefiind ținută de calificarea dată de părți.

Pârâta

SC E.S. SRL a declarat recurs

împotriva deciziei menționate pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ.

În dezvoltare primul motiv

de recurs, vizează interpretarea greșită a art. 2.1 din contract ca urmare a

necolaborării cu art. 5.1 din aceeași convenție, situație în care instanța, a

ignorat voința părților care a fost aceea de a stabili o cauză de nulitate a

contractului, iar nu un caz de rezoluțiune sau reziliere.

Recurenta mai susține că

instanțele au stabilit greșit, că în cauză există temei legal pentru

rezoluțiunea contractului, apreciind că intimata nu putea formula o asemenea

cerere atâta vreme cât ea însăși nu și-a îndeplinit propria obligație,

respectiv cea prevăzută în art. 3.8 din contract, aceea de a preda apartamentul

la data semnării contractului.

În aceste condiții se

impunea a fi reținut că neexecutarea obligației de către recurentă se datorează

culpei intimatei, căreia i s-a achitat integral prețul stabilit acela de

156.275 Euro.

În susținerea celui de-al

doilea motiv de recurs, recurenta apreciază că au fost încălcate prevederile art.

969 C. civ. care conferă putere de lege între părțile contractante,

convențiilor legal încheiate.

A mai susținut recurenta că

în mod greșit instanțele au stabilit ca fiind respectate cerințele prevăzute de

art. 720

1

C. proc. civ., în condițiile în care a fost în

imposibilitate să ia cunoștință de conciliere, ca urmare a schimbării sediului.

Recursul este nefondat.

Decizia ce face obiectul

prezentului recurs, nu este afectată de nelegalitățile invocate, pentru

următoarele considerente:

În ceea ce privește primul

motiv de recurs, urmează a se reține că în cauză nu se poate reține

nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., de îndată ce instanțele

nu au realizat o interpretare a naturii antecontractului părțile confirmând că

acesta are natura unui antecontract de vânzare-cumpărare, cât și obligațiile

asumate, instanțele justificând doar culpa pârâtei în neexecutarea obligațiilor

asumate.

Nici cel de-al doilea motiv

de recurs nu poate fi reținut.

Confirmarea soluției sub

aspectul interpretării corecte a antecontractului încheiat de părți, sub

aspectul executării obligațiilor asumate de părți, cât și sub aspectul

aplicării art. 969 C. civ., art. 1020 C. civ. și art. art. 720

1

C.

proc. civ. este justificată.

Din considerentele acestei

decizii rezultă că, instanța de fond, a dat calificarea corectă a cererii de

chemare în judecată, în raport de voința intimatei-reclamante.

Chiar dacă în antecontract

în art. 2.1 s-a inserat, ca sancțiune pentru nerespectarea obligațiilor

contractuale, anularea convenției, de fapt voința părților a fost aceea de a

stabili cadrul juridic pentru a cere rezoluțiunea contractului.

Concluzia este justificată.

Nulitatea antecontractului încheiat

putea fi cerut doar pentru neîndeplinirea unor condiții de valabilitate

stipulate de lege în momentul încheierii acestuia.

Or, reclamanta a invocat ca

temei al desființării convenției, neexecutarea obligației de plată a prețului

apartamentului, respectiv rezoluțiunea acesteia în temeiul art. 1020 C. civ.

Reținerea îndeplinirii

cerințelor art. 720

1

C. proc. civ. este întemeiată, invitația de

conciliere fiind conformă acestor dispoziții legale.

În raport de modul de

reglementare al căii de atac a recursului, Înalta Curte urmează a reține, că pe

această cale nu se poate repune în discuție, situația de fapt în raport de care

s-a reținut la fond și s-a statuat în apel pe cale devolutivă culpa pârâtei, în

neexecutarea obligației asumate, culpa ce a condus la aplicarea obligațiilor art.

1020 C. civ.

Așa fiind, pentru cele ce

preced în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins

ca nefondat, decizia atacată nefiind afectată de nelegalitatea invocată de

recurentă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta

SC E.S. SRL Furești – Argeș împotriva Deciziei nr. 172 din

18 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2009.