ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 747/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința comercială nr. 93 din 18 iunie 2008, Curtea

de Apel București, secția a V a comercială, a admis în parte contestația la

executare formulată de contestatoarea SC A. SA Pitești în contradictoriu cu

intimata A.D.S. în sensul anulării formelor de executare silită pornite de

intimată prin somația nr. 43019 din 23 noiembrie 2005 pentru o creanță de

285.440,80 Ron reprezentând redevență neachitată și penalități de întârziere

aferente; capătul de cerere privind anularea titlului executoriu respectiv

contractul de concesiune nr. 133/2000 și a protocoalelor de predare-primire a

terenului agricol ce a făcut obiectul concesiunii, a fost respins ca

neîntemeiat.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel ca primă

instanță, a reținut din analiza probatoriilor administrate în cauză, că între

părți s-a încheiat la data de 26 aprilie 2000 contractul de concesiune nr. 133

având ca obiect exploatarea de către concesionar, SC A. SA și a unei suprafețe

de teren agricol de 828 ha situată în perimetrul localității Ștefănești Argeș

în schimbul plății unei redevențe al cărui cuantum a fost convenit de părți

prin art. 4 din contract, cu mențiunea recalculării nivelului redevenței în

ipoteza în care suprafața concesionată se va diminua prin aplicarea

dispozițiilor legii fondului funciar și în situația în care caracteristicile

terenului nu mai corespund cu starea reală a acestuia constatată de concesionar

și organele abilitate.

Omologând raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză

de către expertul P.A., raport având ca obiectiv stabilirea cuantumului

redevenței și penalităților datorate de concesionar în temeiul contractului de

concesiuni nr. 133/2000 și în raport de suprafața de teren efectiv exploatată,

urmare retrocedării de către autoritățile locale în baza Legii nr. 1/2000 a

unor suprafețe din terenul ce a făcut obiectul concesiunii, prima instanță

reține că concesionarul nu datorează suma pretinsă de concedent prin somația

emisă la 23 noiembrie 2005 și în consecință anulează formele de executare.

Cu privire la capătul de cerere vizând anularea contractului

de concesiune și a proceselor verbale de predare-primire a terenului, instanța

reține că, deși prin concluziile scrise contestatoarea a renunțat la judecata

acestei cereri, acest act de dispoziție nu își produce efectele fiind exprimat

după închiderea dezbaterilor în cauză; examinând pe fond cererea de anulare

instanța reține că nu există motive care să afecteze valabilitatea

contractului.

II. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, în

termen legal, ambele părți.

modificarea în parte a sentinței atacate în sensul anulării și a titlului

executoriu emis pentru o creanță inexistentă.

Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ. recurenta susține în argumentarea criticilor formulate că

deși a renunțat la anularea contractului de concesiune și a protocoalelor de

predare primire a terenurilor, instanța, în mod greșit nu a luat act de

declarația de renunțare.

Sub un al doilea aspect, recurenta critică sentința atacată,

susținând că instanța trebuia să anuleze titlul executoriu, respectiv

contractul de concesiune urmare situației reținute în fapt, a achitării sumelor

datorate cu titlu de redevență.

Totodată recurenta susține că instanța respingând acest

capăt de cerere nu și-a motivat hotărârea adoptată.

modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a

contestației la executare formulate.

În dezvoltarea recursului întemeiat generic pe dispozițiile

art. 299 și urm. C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ. recurenta

intimată a susținut următoarele:

- instanța de fond a ignorat situația de fapt dovedită cu

înscrisurile administrate în cauză conform cărora suprafața de teren deținută

de concesionar era mai mare decât suprafața concesionată cu 622,20 ha;

- nu a fost avută în vedere împrejurarea că au fost predate

Comisiei Locale de Fond Funciar Argeș 1146,73 ha, iar protocoalele de predare a

acestei suprafețe nu au putut fi operate în contractul de concesiune deoarece

s-ar fi ajuns la o suprafață negativă în condițiile în care nu există proces

verbal de delimitare a terenului pe tarla, parcele și categorie de folosință;

- suma calculată prin somația trimisă concesionarului a avut

în vedere cuantumul redevenței stabilit în contract, creanța fiind certă,

lichidă și exigibilă, contractul de concesiune potrivit legii fiind titlu

executoriu;

- raportul de expertiză conține o serie de contradicții și

erori datorită faptului că nu s-a ținut cont de suprafața exploatată de

concedent mai mare decât cea care a făcut obiectul contractului;

- instanța de fond, față de obiectivele raportului de

expertiză trebuia să dispună înlăturarea concluziilor expertizei cu atât mai

mult cu cât activitatea de stabilire a suprafețelor agricole exploatate efectiv

de către concesionar după retrocedările făcute, excede competenței și

pregătirii unui expert contabil.

Înalta Curte verificând sentința atacată în contextul

criticilor formulate și având în vedere și incidența în cauză a dispozițiilor

art. 304

1

C. proc. civ. constată următoarele:

3.1.

Recursul declarat de recurenta contestatoare SC A. SA este nefondat.

Argumentele

recurentei în susținerea capătului de cerere privind anularea contractului de

concesiune și a protocoalelor de predare primire a terenurilor sunt lipsite de

claritate și în aceiași măsură contradictorii.

Împrejurarea

că instanța fondului nu a luat act de declarația recurentei de renunțare la

judecata acestui capăt de cerere, nu constituie în sine un argument juridic în

sensul admiterii cererii în anulare, distinct de faptul că logica internă a

acestui raționament, în absența unei explicitări, apare contradictorie.

Sub

un al doilea aspect, Curtea observă că potrivit art. 3 din Legea nr. 190/2004

cu modificările și completările ulterioare, contractele de concesiune a

terenurilor cu destinație agricolă încheiate cu A.D.S., constituie titlu

executoriu pentru plata redevenței la termenele și în modalitățile stabilite în

contract.

Prin

contestația la executare de față, recurenta contestă cuantumul redevenței

datorate potrivit somației emise de concedent, apreciind ca nelegală măsura

executării silite a acestei sume.

Or,

desființarea formelor de executare nu semnifică implicit, așa cum susține

recurenta și desființarea contractului de concesiune și a proceselor verbale de

predare primire a terenurilor, deoarece contractul de concesiune este titlu

executoriu numai în ce privește cuantumul redevenței datorate.

Celelalte

clauze cuprinse în contract, care reglementează drepturile și obligațiile

părților și are exprimă, sub acest aspect acordul de voință al părților nu pot

fi anulate, desființate cu efect retroactiv decât în prezența unor motive de

nulitate preexistente sau concomitente realizării acordului de voință.

Recurenta

nu invocă motive de nulitate absolută sau relativă a contractului de concesiune

în întregul său distinct, de faptul că valorificarea unor asemenea motive nu se

poate realiza printr-o contestație la executare cale de atac specifică

măsurilor de executare nelegală.

Aserțiunea

recurentei conform căreia prin plata redevenței datorate, contractul de

concesiune a rămas fără obiect, ceea ce ar impune anularea sa, nu are suport

legal.

Constatarea

achitării sumelor datorate cu titlu de redevență, conduce la anularea

măsurilor, a actelor de executare pornite nelegal, contractul de concesiune

păstrându-și pe deplin valabilitatea în continuare, în măsura în care nu a

intervenit încetarea, respectiv rezilierea contractului potrivit clauzelor

asumate de părți.

În

ce privește motivul întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea constată

că motivarea sentinței fondului exprima raționamentul logico juridic al

instanței în explicitarea soluției adoptate, susținerile recurentei cu privire

la anularea contractului de concesiune fiind analizate și respinse motivat.

3.2.

Recursul declarat de recurenta intimată A.D.S. se vădește deasemeni nefondat.

În

esență, recurenta repune în discuție stabilirea greșită a situației de fapt de

către prima instanță față de înscrisurile administrate de această parte, de

natură să impună o altă concluzie decât cea reținută de instanță pe aspectul

achitării redevenței datorate de concesionar.

Totodată

recurenta arată în argumentarea acestei critici că, suprafețele cu destinație

agricolă ce au fost predate către Comisiile Locale de Fond Funciar Argeș, nu au

fost operate sub aspectul diminuării terenului agricol ce a făcut obiectul

contractului de concesiune deoarece s-ar fi ajuns la o situație negativă.

Sub

acest aspect, Curtea constată că susținerile recurentei nu sunt de natură să

impună modificarea soluției, deoarece potrivit clauzelor din contractul de

concesiune examinat, concedenta era obligată să recalculeze cuantumul

redevenței urmare reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile

agricole care au făcut obiectul concesiunii și au fost predate Comisiilor

Locale de Fond Funciar.

Împrejurarea

că terenul folosit inițial de concesionar a fost mai mare decât cel ce a făcut

obiectul concesiunii, nu justifică refuzul recalculării redevenței în

condițiile în care începând cu anul 2001 până în 2003 au fost predate în total

1146,73 ha din terenul deținut de concesionară, conform notei nr. 539 din 3

martie 2004 invocată de concedentă.

În

alți termeni, împrejurarea că A.D.S. în calitate de concedent nu a întocmit la

data încheierii contractului de concesiune nr. 133/2000 un proces verbal de

predare primire a suprafeței de teren ce a făcut obiectul contractului însoțit

de un inventar, respectiv o balanță a terenurilor care să stabilească exact

suprafața de teren concesionată și amplasarea acestuia pe localități și

categorii, nu o îndreptățește să refuze recalcularea redevenței urmare

diminuării suprafeței de teren prin retrocedările efectuate în baza Legii

Fondului Funciar, pe motiv că nu se pot identifica suprafețele retrocedate pe

tarlale și parcele, față de cele statuate prin clauza înserată la art. 4 alin.

(3) din contract.

Criticile

recurentei cu privire la concluziile raportului de expertiză contabilă în

sensul că profilul contabil al expertului îl făcea incompatibil cu obiectivele

propuse care impuneau cunoștințele unui expert topografic, se vădesc nefondate.

Prin

înscrisul depus la data de 3 octombrie 2007 (fila 219 dosar 2056/2/2006 volumul

I) recurenta declară in terminis că, se impune ca expertiza să fie realizată de

un expert contabil, deoarece nu există proces verbal de delimitare a suprafeței

de teren pe tarla, parcele și categorie de folosință.

Curtea

observă în ce privește această lucrare de specialitate, că s-au încuviințat

recurentei intimate obiecțiuni la concluziile raportului de expertiză precum și

obiecțiuni la răspunsul expertului la obiecțiuni iar împotriva punctului de vedere

al expertului recurenta intimată nu a solicitat o contraexpertiză, așa încât nu

exista, pe acest aspect de specialitate argumente contabile care să susțină alegațiile

recurentei.

Față

de cele ce preced Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va

respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de contestatoarea SC A. SA

Pitești și A.D.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 93 din 18 iunie

2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2009.