ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 747/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința comercială nr. 93 din 18 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a V a comercială, a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea SC A. SA Pitești în contradictoriu cu intimata A.D.S. în sensul anulării formelor de executare silită pornite de intimată prin somația nr. 43019 din 23 noiembrie 2005 pentru o creanță de 285.440,80 Ron reprezentând redevență neachitată și penalități de întârziere aferente; capătul de cerere privind anularea titlului executoriu respectiv contractul de concesiune nr. 133/2000 și a protocoalelor de predare-primire a terenului agricol ce a făcut obiectul concesiunii, a fost respins ca neîntemeiat.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel ca primă instanță, a reținut din analiza probatoriilor administrate în cauză, că între părți s-a încheiat la data de 26 aprilie 2000 contractul de concesiune nr. 133 având ca obiect exploatarea de către concesionar, SC A. SA și a unei suprafețe de teren agricol de 828 ha situată în perimetrul localității Ștefănești Argeș în schimbul plății unei redevențe al cărui cuantum a fost convenit de părți prin art. 4 din contract, cu mențiunea recalculării nivelului redevenței în ipoteza în care suprafața concesionată se va diminua prin aplicarea dispozițiilor legii fondului funciar și în situația în care caracteristicile terenului nu mai corespund cu starea reală a acestuia constatată de concesionar și organele abilitate.

Omologând raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de către expertul P.A., raport având ca obiectiv stabilirea cuantumului redevenței și penalităților datorate de concesionar în temeiul contractului de concesiuni nr. 133/2000 și în raport de suprafața de teren efectiv exploatată, urmare retrocedării de către autoritățile locale în baza Legii nr. 1/2000 a unor suprafețe din terenul ce a făcut obiectul concesiunii, prima instanță reține că concesionarul nu datorează suma pretinsă de concedent prin somația emisă la 23 noiembrie 2005 și în consecință anulează formele de executare.

Cu privire la capătul de cerere vizând anularea contractului de concesiune și a proceselor verbale de predare-primire a terenului, instanța reține că, deși prin concluziile scrise contestatoarea a renunțat la judecata acestei cereri, acest act de dispoziție nu își produce efectele fiind exprimat după închiderea dezbaterilor în cauză; examinând pe fond cererea de anulare instanța reține că nu există motive care să afecteze valabilitatea contractului. II. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, în termen legal, ambele părți. 1. Recurenta contestatoare solicită prin cererea de recurs modificarea în parte a sentinței atacate în sensul anulării și a titlului executoriu emis pentru o creanță inexistentă.

Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. recurenta susține în argumentarea criticilor formulate că deși a renunțat la anularea contractului de concesiune și a protocoalelor de predare primire a terenurilor, instanța, în mod greșit nu a luat act de declarația de renunțare. Sub un al doilea aspect, recurenta critică sentința atacată, susținând că instanța trebuia să anuleze titlul executoriu, respectiv contractul de concesiune urmare situației reținute în fapt, a achitării sumelor datorate cu titlu de redevență. Totodată recurenta susține că instanța respingând acest capăt de cerere nu și-a motivat hotărârea adoptată. 2. Recurenta intimată A.D.S. solicită prin recursul său modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a contestației la executare formulate.

În dezvoltarea recursului întemeiat generic pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ.

recurenta intimată a susținut următoarele: - instanța de fond a ignorat situația de fapt dovedită cu înscrisurile administrate în cauză conform cărora suprafața de teren deținută de concesionar era mai mare decât suprafața concesionată cu 622,20 ha; - nu a fost avută în vedere împrejurarea că au fost predate Comisiei Locale de Fond Funciar Argeș 1146,73 ha, iar protocoalele de predare a acestei suprafețe nu au putut fi operate în contractul de concesiune deoarece s-ar fi ajuns la o suprafață negativă în condițiile în care nu există proces verbal de delimitare a terenului pe tarla, parcele și categorie de folosință; - suma calculată prin somația trimisă concesionarului a avut în vedere cuantumul redevenței stabilit în contract, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, contractul de concesiune potrivit legii fiind titlu executoriu; - raportul de expertiză conține o serie de contradicții și erori datorită faptului că nu s-a ținut cont de suprafața exploatată de concedent mai mare decât cea care a făcut obiectul contractului; - instanța de fond, față de obiectivele raportului de expertiză trebuia să dispună înlăturarea concluziilor expertizei cu atât mai mult cu cât activitatea de stabilire a suprafețelor agricole exploatate efectiv de către concesionar după retrocedările făcute, excede competenței și pregătirii unui expert contabil.

3. Asupra recursurilor: Înalta Curte verificând sentința atacată în contextul criticilor formulate și având în vedere și incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. constată următoarele: 3.1. Recursul declarat de recurenta contestatoare SC A. SA este nefondat. Argumentele recurentei în susținerea capătului de cerere privind anularea contractului de concesiune și a protocoalelor de predare primire a terenurilor sunt lipsite de claritate și în aceiași măsură contradictorii. Împrejurarea că instanța fondului nu a luat act de declarația recurentei de renunțare la judecata acestui capăt de cerere, nu constituie în sine un argument juridic în sensul admiterii cererii în anulare, distinct de faptul că logica internă a acestui raționament, în absența unei explicitări, apare contradictorie.

Sub un al doilea aspect, Curtea observă că potrivit art. 3 din Legea nr. 190/2004 cu modificările și completările ulterioare, contractele de concesiune a terenurilor cu destinație agricolă încheiate cu A.D.S., constituie titlu executoriu pentru plata redevenței la termenele și în modalitățile stabilite în contract. Prin contestația la executare de față, recurenta contestă cuantumul redevenței datorate potrivit somației emise de concedent, apreciind ca nelegală măsura executării silite a acestei sume. Or, desființarea formelor de executare nu semnifică implicit, așa cum susține recurenta și desființarea contractului de concesiune și a proceselor verbale de predare primire a terenurilor, deoarece contractul de concesiune este titlu executoriu numai în ce privește cuantumul redevenței datorate.

Celelalte clauze cuprinse în contract, care reglementează drepturile și obligațiile părților și are exprimă, sub acest aspect acordul de voință al părților nu pot fi anulate, desființate cu efect retroactiv decât în prezența unor motive de nulitate preexistente sau concomitente realizării acordului de voință. Recurenta nu invocă motive de nulitate absolută sau relativă a contractului de concesiune în întregul său distinct, de faptul că valorificarea unor asemenea motive nu se poate realiza printr-o contestație la executare cale de atac specifică măsurilor de executare nelegală. Aserțiunea recurentei conform căreia prin plata redevenței datorate, contractul de concesiune a rămas fără obiect, ceea ce ar impune anularea sa, nu are suport legal.

Constatarea achitării sumelor datorate cu titlu de redevență, conduce la anularea măsurilor, a actelor de executare pornite nelegal, contractul de concesiune păstrându-și pe deplin valabilitatea în continuare, în măsura în care nu a intervenit încetarea, respectiv rezilierea contractului potrivit clauzelor asumate de părți. În ce privește motivul întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea constată că motivarea sentinței fondului exprima raționamentul logico juridic al instanței în explicitarea soluției adoptate, susținerile recurentei cu privire la anularea contractului de concesiune fiind analizate și respinse motivat. 3.2. Recursul declarat de recurenta intimată A.D.S. se vădește deasemeni nefondat.

În esență, recurenta repune în discuție stabilirea greșită a situației de fapt de către prima instanță față de înscrisurile administrate de această parte, de natură să impună o altă concluzie decât cea reținută de instanță pe aspectul achitării redevenței datorate de concesionar. Totodată recurenta arată în argumentarea acestei critici că, suprafețele cu destinație agricolă ce au fost predate către Comisiile Locale de Fond Funciar Argeș, nu au fost operate sub aspectul diminuării terenului agricol ce a făcut obiectul contractului de concesiune deoarece s-ar fi ajuns la o situație negativă.

Sub acest aspect, Curtea constată că susținerile recurentei nu sunt de natură să impună modificarea soluției, deoarece potrivit clauzelor din contractul de concesiune examinat, concedenta era obligată să recalculeze cuantumul redevenței urmare reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile agricole care au făcut obiectul concesiunii și au fost predate Comisiilor Locale de Fond Funciar. Împrejurarea că terenul folosit inițial de concesionar a fost mai mare decât cel ce a făcut obiectul concesiunii, nu justifică refuzul recalculării redevenței în condițiile în care începând cu anul 2001 până în 2003 au fost predate în total 1146,73 ha din terenul deținut de concesionară, conform notei nr. 539 din 3 martie 2004 invocată de concedentă.

În alți termeni, împrejurarea că A.D.S. în calitate de concedent nu a întocmit la data încheierii contractului de concesiune nr. 133/2000 un proces verbal de predare primire a suprafeței de teren ce a făcut obiectul contractului însoțit de un inventar, respectiv o balanță a terenurilor care să stabilească exact suprafața de teren concesionată și amplasarea acestuia pe localități și categorii, nu o îndreptățește să refuze recalcularea redevenței urmare diminuării suprafeței de teren prin retrocedările efectuate în baza Legii Fondului Funciar, pe motiv că nu se pot identifica suprafețele retrocedate pe tarlale și parcele, față de cele statuate prin clauza înserată la art. 4 alin. (3) din contract.

Criticile recurentei cu privire la concluziile raportului de expertiză contabilă în sensul că profilul contabil al expertului îl făcea incompatibil cu obiectivele propuse care impuneau cunoștințele unui expert topografic, se vădesc nefondate. Prin înscrisul depus la data de 3 octombrie 2007 (fila 219 dosar 2056/2/2006 volumul I) recurenta declară in terminis că, se impune ca expertiza să fie realizată de un expert contabil, deoarece nu există proces verbal de delimitare a suprafeței de teren pe tarla, parcele și categorie de folosință. Curtea observă în ce privește această lucrare de specialitate, că s-au încuviințat recurentei intimate obiecțiuni la concluziile raportului de expertiză precum și obiecțiuni la răspunsul expertului la obiecțiuni iar împotriva punctului de vedere al expertului recurenta intimată nu a solicitat o contraexpertiză, așa încât nu exista, pe acest aspect de specialitate argumente contabile care să susțină alegațiile recurentei.

Față de cele ce preced Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de contestatoarea SC A. SA Pitești și A.D.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 93 din 18 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2009.