ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2564/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 29

iunie 2004, reclamanta SC A.I. SRL Slatina cheamă în judecată pe pârâții SC T.A.C.

SA Câmpulung și Ș.S.G. din Pitești solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se constate existența dreptului său de proprietate asupra

autoturismului tip Mercedes C 200 care a făcut obiectul contractului de leasing

nr. 22 din 22 aprilie 2002, să se constate nulitatea absolută a actului prin

care pârâta SC T.A.C. SA a transferat dreptul de proprietate asupra acestui

autoturism către pârâtul Ș.S.G., să se dispună obligarea acestuia din urmă să-i

restituie autoturismul pe care-l posedă fără titlu valabil și să se dispună

înființarea unui sechestru judiciar asupra acestui autoturism, cu cheltuieli de

judecată.

Prin sentința nr. 240/ C din 7

decembrie 2004, Tribunalul Comercial Argeș respinge cererea formulată de

reclamantă, reținând că prin adresa din 13 mai 2003 reclamanta, utilizator care

plătise și ultima rată a contractului de leasing, exercitându-și dreptul de

dispoziție în calitate de nou proprietar al autoturismului în cauză, arată că

vinde autoturismul către Șerban Sorin Gelu și renunță la orice drept de

pretenție asupra menționatului autoturism.

Prin decizia nr. 49/ A/C din 6

aprilie 2005, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, anulează, ca netimbrat, apelul declarat de reclamantă, reținând

că deși în urma precizării de către reclamantă a valorii reziduale a

autoturismului la 100 milioane lei, i s-a pus în vedere acesteia prin încheierea

din 9 martie 2005, să timbreze apelul cu diferența de 13.729.780 lei taxă

judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 50.000 lei, apelanta

reclamantă nu a înțeles să-și îndeplinească această obligație.

Împotriva deciziei instanței de

apel, reclamanta a declarat recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea hotărârilor

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În susținerea recursului său

recurenta arată în esență, că la termenul de 9 martie 2005, nu i s-a pus în

vedere să plătească o diferență de taxă de timbru de 13.729.780 lei care nici

nu ar fi putut fi stabilită la un asemenea cuantum față de valoarea de 100

milioane lei declarată ca valoare a autoturismului în cauză. Mai arată

recurenta că apelul nu putea fi anulat ca netimbrat, în condițiile în care

achitase deja 202.000 lei taxă de timbru cât i se stabilise inițial, taxă

corespunzătoare, de altfel, primelor două capete de cerere.

Prin întâmpinarea depusă la dosar

intimata pârâtă SC T.A.C. SA solicită, în esență, respingerea recursului.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că, la termenul din 9 martie 2005, instanța de apel a pus în vedere

reclamantei apelante recurente, prezentă prin avocat A.P., împuternicit prin

contractul de asistență juridică nr. 436 din 8 martie 2005, să completeze, până

la termenul următor, dat în cunoștință, timbrajul apelului cu diferența de

13.729.780 lei taxă judiciară de timbru și 50.000 lei timbru judiciar, față de

precizarea de către reprezentantul reclamantei a valorii reziduale a

autoturismului la 100.000.000 lei, dispoziția instanței fiind consemnată în

încheierea de ședință de la acea dată.

Deși avea termenul în cunoștință,

apelanta recurentă nu s-a prezentat la termenul de dezbateri de la 6 aprilie

2005, nu a transmis dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar

stabilită de instanță și nici nu a făcut dovada depunerii unei cereri de

reexaminare a cuantumului acestor taxe, astfel că, în mod întemeiat, instanța a

dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea 146/1997 și ale art. 9

din O.G. nr. 32/1995 modificate, critica avansată de recurentă neputând fi

primită.

Este adevărat că recurenta apelantă

achitase cu titlu de taxă de timbru, la 9 martie 2005 suma de 202.000 lei

însoțită de timbru judiciar de 3.000 lei, situație față de care instanța de

apel ar fi trebuit să anuleze apelul ca insuficient timbrat.

Cum sancțiunea prevăzută de

dispozițiile legale evocate este aceea a anulării apelului, indiferent dacă

acesta nu a fost timbrat sau a fost insuficient timbrat, critica formulată de

recurentă în acest sens urmează a fi respinsă.

Față de cele de mai sus, se reține

că decizia recurată este legală și temeinică, precum și că a fost pronunțată cu

corecta aplicare a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul

judiciar, așa cum acestea au fost modificate, astfel că potrivit art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul recurentei reclamante urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC A.I. SRL Slatina împotriva deciziei civile nr. 49/ A-C din 6

aprilie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2006.