ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2564/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 iunie 2004, reclamanta SC A.I. SRL Slatina cheamă în judecată pe pârâții SC T.A.C. SA Câmpulung și Ș.S.G. din Pitești solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența dreptului său de proprietate asupra autoturismului tip Mercedes C 200 care a făcut obiectul contractului de leasing nr. 22 din 22 aprilie 2002, să se constate nulitatea absolută a actului prin care pârâta SC T.A.C. SA a transferat dreptul de proprietate asupra acestui autoturism către pârâtul Ș.S.G., să se dispună obligarea acestuia din urmă să-i restituie autoturismul pe care-l posedă fără titlu valabil și să se dispună înființarea unui sechestru judiciar asupra acestui autoturism, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 240/ C din 7 decembrie 2004, Tribunalul Comercial Argeș respinge cererea formulată de reclamantă, reținând că prin adresa din 13 mai 2003 reclamanta, utilizator care plătise și ultima rată a contractului de leasing, exercitându-și dreptul de dispoziție în calitate de nou proprietar al autoturismului în cauză, arată că vinde autoturismul către Șerban Sorin Gelu și renunță la orice drept de pretenție asupra menționatului autoturism.

Prin decizia nr. 49/ A/C din 6 aprilie 2005, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, anulează, ca netimbrat, apelul declarat de reclamantă, reținând că deși în urma precizării de către reclamantă a valorii reziduale a autoturismului la 100 milioane lei, i s-a pus în vedere acesteia prin încheierea din 9 martie 2005, să timbreze apelul cu diferența de 13.729.780 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 50.000 lei, apelanta reclamantă nu a înțeles să-și îndeplinească această obligație. Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta a declarat recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În susținerea recursului său recurenta arată în esență, că la termenul de 9 martie 2005, nu i s-a pus în vedere să plătească o diferență de taxă de timbru de 13.729.780 lei care nici nu ar fi putut fi stabilită la un asemenea cuantum față de valoarea de 100 milioane lei declarată ca valoare a autoturismului în cauză. Mai arată recurenta că apelul nu putea fi anulat ca netimbrat, în condițiile în care achitase deja 202.000 lei taxă de timbru cât i se stabilise inițial, taxă corespunzătoare, de altfel, primelor două capete de cerere. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă SC T.A.C. SA solicită, în esență, respingerea recursului. Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se constată că, la termenul din 9 martie 2005, instanța de apel a pus în vedere reclamantei apelante recurente, prezentă prin avocat A.P., împuternicit prin contractul de asistență juridică nr. 436 din 8 martie 2005, să completeze, până la termenul următor, dat în cunoștință, timbrajul apelului cu diferența de 13.729.780 lei taxă judiciară de timbru și 50.000 lei timbru judiciar, față de precizarea de către reprezentantul reclamantei a valorii reziduale a autoturismului la 100.000.000 lei, dispoziția instanței fiind consemnată în încheierea de ședință de la acea dată.

Deși avea termenul în cunoștință, apelanta recurentă nu s-a prezentat la termenul de dezbateri de la 6 aprilie 2005, nu a transmis dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar stabilită de instanță și nici nu a făcut dovada depunerii unei cereri de reexaminare a cuantumului acestor taxe, astfel că, în mod întemeiat, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea 146/1997 și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 modificate, critica avansată de recurentă neputând fi primită. Este adevărat că recurenta apelantă achitase cu titlu de taxă de timbru, la 9 martie 2005 suma de 202.000 lei însoțită de timbru judiciar de 3.000 lei, situație față de care instanța de apel ar fi trebuit să anuleze apelul ca insuficient timbrat.

Cum sancțiunea prevăzută de dispozițiile legale evocate este aceea a anulării apelului, indiferent dacă acesta nu a fost timbrat sau a fost insuficient timbrat, critica formulată de recurentă în acest sens urmează a fi respinsă. Față de cele de mai sus, se reține că decizia recurată este legală și temeinică, precum și că a fost pronunțată cu corecta aplicare a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, așa cum acestea au fost modificate, astfel că potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul recurentei reclamante urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL Slatina împotriva deciziei civile nr. 49/ A-C din 6 aprilie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2006.