ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2624/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 31 martie 2008, reclamantul S.J., cetățean american, a chemat în judecată Oficiul Român pentru Imigrări, solicitând anularea refuzului de a-i acorda drept de ședere permanentă în România, comunicat cu adresa din 11 martie 2008 și obligarea pârâtului să-i aprobe acest drept, fiind îndeplinite condițiile art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002, republicată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că se află în România de peste 15 ani, vorbește bine limba română, și-a întemeiat o familie, este asociat la o societate comercială și nu posedă antecedente penale, astfel încât refuzul pârâtului de a-i acorda drept de ședere permanentă este nejustificat.

Prin sentința civilă nr. 2566 din 7 octombrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că refuzul pârâtului de a acorda dreptul de ședere permanentă este întemeiat, întrucât reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, aflându-se sub incidența Legii nr. 51/1991, actele care fac dovada pericolului social fiind materializate prin adresa din 27 decembrie 2007 și raportul comisiei constituite la nivelul Oficiului Român pentru Imigrări, acte cu caracter secret. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul S.J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a învederat că instanța nu a administrat nici o probă pentru a verifica legalitatea și temeinicia concluziei la care a ajuns pârâtul, respectiv a pericolului social prezentat pentru ordinea publică și siguranța națională. De asemenea, reclamantul a criticat măsura prin care instanța a respins cererea de înfățișare a acelor care au stat la baza refuzului, nici unul dintre motivele prevăzute de art. 173 C. proc. civ. nefiind invocat în justificarea soluției. S-a mai arătat că instanța, prin refuzul de a obliga pârâtul la înfățișarea înscrisurilor, nu a respectat dreptul reclamantului la un proces echitabil. Prin încheierea din 6 martie 2009, Înalta Curte a admis proba cu acte solicitată de reclamant și a pus în vedere pârâtului să depună la dosar înscrisurile care au stat la baza neacordării dreptului de ședere permanentă.

Actele solicitate au fost depuse la grefa instanței în condițiile stabilite de actele normative care reglementează regimul activităților referitoare la siguranța națională și protejarea informațiilor clasificate. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Potrivit dispozițiilor art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 republicată, una din condițiile aprobării cererii de acordare a dreptului de ședere permanentă în România este și aceea ca solicitantul să nu prezinte pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.

Respingerea cererii, bazată pe motive de siguranță națională, nu trebuie însă lipsită de garanții împotriva arbitrariului, prin posibilitatea de a cere controlul legalității măsurii de către instanța de judecată, care are obligația să verifice dacă persoana în cauză prezintă într-adevăr un pericol în sensul art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată. În speța de față, respingând cererea de înfățișare a înscrisurilor care au stat la baza refuzului autorității, instanța de fond nu a avut un control efectiv asupra măsurii dispuse de pârât, în absența elementelor probatorii și a unor documente concludente care să ateste că nu este îndeplinită condiția de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.

Întrucât înscrisurile respective au fost prezentate în recurs, fiind depuse la grefa curții, urmează ca, în fond după casarea cu trimitere să poată fi examinate aceste acte, cu respectarea prevederilor legale privind regimul activităților referitoare la siguranța națională și protejarea informațiilor clasificate. Sub acest aspect, Curtea Constituțională a statuat că judecătorul are acces la documentele situate pe diferite niveluri de secretizare potrivit Legii nr. 182/2002, în condițiile și cu respectarea procedurilor specifice stabilite prin acest act normativ, normele restrictive vizând exclusiv persoana în cauză.

La analizarea probelor pentru stabilirea unei situații de fapt corecte, instanța de trimitere va trebui să aibă în vedere și împrejurarea că reclamantului i s-a prelungit succesiv viza de ședere temporară în România, una dintre cerințele ce trebuie îndeplinite de solicitant fiind și în această situație aceea de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică și siguranța națională – art. 50 alin. (2) lit. a) cu referire la art. 6 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat și va dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.J. împotriva sentinței nr. 2566 din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 mai 2009.