ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.11.2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7246/2008

HOTĂRÂRE
19.11.2008
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7246/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, retine următoarele:

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 105/1992, art. 370 - 370

3

Prin încheierea din 23 iunie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a dispus scoaterea cauzei de pe rol având în vedere natura civilă a litigiului, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, iar prin sentința civilă nr. 1018 din 17 noiembrie 2004 a acestei instanțe, s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant privind exercițiul dreptului de chemare în judecată al reclamantei, invocată de pârâta P. import SA și s-a respins cererea de chemare în judecată ca atare.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta și-a exercitat dreptul de chemare în judecată prin avocat, în persoana lui D.H., partener al firmei de avocați J.P., care a împuternicit-o pe M.G.P. să reprezinte petenta cu puteri depline în cauza de față. Calitatea de mandatar a avocatului englez nu a fost însă dovedită, procura depusă la dosar nereprezentând o dovadă în acest sens, deoarece nu poartă nici o dată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

Pe parcursul procesului, s-a dispus introducerea în cauză a persoanei juridice rezultate în urma procesului de reorganizare a reclamantei, succesoarea sa în drepturi și obligații - N.I.S.A.N.S.

La data de 27 aprilie 2005, pe rolul Tribunalului București, secția a VI- a comercială, s-a înregistrat cererea de chemare în judecată formulată de aceeași reclamantă împotriva acelorași pârâte și cu același obiect, prin încheierea din 13 iunie 2005, urmare admiterii excepției de litispendență, dispunându-se înaintarea dosarului la Curtea de Apel București, conform dispozițiilor art. 163 C. proc. civ., cu referire la art. 168 din Legea nr. 105/1992.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, iar prin sentința civilă nr. 12 din 23 martie 2006, această instanță a admis excepția lipsei de interes a formulării cererii de exequator și a apelului, fiind respinse ca atare cele două cereri, precum și cererile de chemare în judecată formulate în cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că părțile au fost de acord cu admiterea excepției lipsei de interes față de împrejurarea că debitul a fost achitat, iar în ce privește cheltuielile de judecată, s-a constatat că acestea nu sunt datorate, în raport de faptul că pârâtele au recunoscut pretențiile reclamantei la prima zi de înfățișare.

Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia civilă nr. 351 din 18 ianuarie 2007, cauza fiind trimisă Curții de Apel București pentru rejudecarea apelului, cu motivarea că acesta nu a fost soluționat în compunerea prevăzută de art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 pentru calea de atac a apelului, situație care atrage nulitatea hotărârii.

În urma casării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 4466/2/2007.

Prin decizia civilă nr. 721 A din 13 noiembrie 2007, această instanță a admis apelul declarat de reclamanta N.I.S.A.N.S. (N.J.), a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins ca neîntemeiată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al reclamantei, iar pe fond, a respins acțiunea ca lipsită de interes. Prin aceeași decizie, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2828,71 lei, 7727 GBP și 3000 Euro.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență că raportul juridic de reprezentare între reclamantă și avocata semnatară a cererii de chemare în judecată, C.N., este stabilit prin intermediul unui avocat englez, D.H., care, la rândul său, a fost mandatat de societatea reclamantă să angajeze un avocat român pentru a-i reprezenta interesele în procedura de recunoaștere și încuviințare a executării hotărârilor străine pe teritoriul României.

Procura dată de reclamantă avocatului D.H. nu încalcă legea română din perspectiva contractului de mandat și, nefiind un înscris oficial în înțelesul art. 162 din Legea 105/1992 sau al art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 66/1999, nu trebuia să îndeplinească nici o formalitate suplimentară, fiind suficientă depunerea acesteia în limba străină și în traducere legalizată în limba română, conform art. 112 alin. (3) C. proc. civ.

Pe de altă parte, procura dată de avocatul englez avocaților români M.G.P. și C.I.N. îndeplinește atât condițiile cerute de art. 68 alin. (1) C. proc. civ., respectiv „este dată pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată", cât și condiția de a respecta cerințele unui înscris sub semnătură certificată potrivit legii avocaților.

Cu privire la fondul pretențiilor reclamantei, instanța de apel a reținut că sumele datorate de pârâte au fost achitate, ulterior introducerii acțiunii, astfel că reclamanta nu mai justifică un interes personal și actual de a obține recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a hotărârilor străine.

Referitor la cheltuielile de judecată s-a reținut că pârâtele datorează sumele de bani avansate cu acest titlu de reclamantă în diferitele faze procesuale deoarece au pierdut procesul, ele fiind în culpă pentru declanșarea procesului, neputându-se reține incidența art. 275 C. proc. civ. care să le scutească de plată deoarece nu au recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantei.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs pârâta SC P.I. SA, care formulează două critici.

În primul rând, se arată că în mod greșit a fost soluționat pe fond apelul, în condițiile în care chiar reclamanta a solicitat expres respingerea apelului ca lipsit de interes, fiind încălcat principiul disponibilității.

Al doilea motiv de recurs se referă la greșita soluționare a capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată. In acest sens, se arată că, pe parcursul arbitrajului, între părți s-a încheiat o convenție cu privire la modalitatea de executare a hotărârii arbitrale, ce excludea recurgerea la procedura inițiată de reclamantă, astfel că este nejustificată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la primul motiv de recurs, instanța reține că prin decizia recurată a fost soluționat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1018 din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului București, (filele 9 — 22, dosar nr. 1004/2/2005 al Tribunalului București, secția a III a civilă), prin care reclamanta a formulat critici vizând încălcarea prevederile art. 161 C. proc. civ., a art. 137 C. proc. civ. și greșita admitere a excepției lipsei calității de reprezentant.

Instanța de apel era obligată să soluționeze toate capetele de cerere cu care a fost investită chiar dacă, pe parcursul procesului, pârâta și-a îndeplinit obligațiile pentru care a fost chemată în judecată, iar reclamanta a solicitat instanței să constate că apelul a rămas fără obiect.

Din dispozițiile art. 129 alin. ultim C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii sunt datori să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, rezultă că instanța nu poate depăși limitele investirii sale, dar totodată că ea nu poate să lase nesoluționate capetele de cerere cu a căror judecare a fost legal sesizată, o atare omisiune constituind o încălcare esențială a legii.

Aceasta este o obligație a instanței, în raport de textul de lege menționat, care nu încalcă principiul disponibilității, astfel cum în mod greșit susține recurenta.

De altfel, prin soluția pronunțată, instanța de apel nu a soluționat pe fond cauza astfel cum susține recurenta ci, admițând apelul, a modificat sentința în sensul că a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al reclamantei, a respins acțiunea ca lipsită de interes și a obligat pe pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs vizând greșita obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată. Prin urmare, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute de cealaltă parte, iar rezolvarea corectă a cererilor privind cheltuielile de judecată asigură repararea completă a pagubei suferite de partea care câștigă procesul.

Este reală susținerea recurentei în sensul că, sub aspectul cheltuielilor de judecată, poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea judecătorească de soluționare a litigiului. In speță, este adevărat că pârâta și-a îndeplinit obligațiile ce formează obiectul litigiului, însă abia după ce a fost chemată în judecată în mod justificat de reclamantă, astfel că aceasta datorează cheltuieli de judecată întrucât, pe de o parte, nu se poate imput reclamantei o culpă procesuală în intentarea acțiunii, iar pe de altă parte, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., întrucât pârâta nu a recunoscut pretențiile reclamantei la prima zi de înfățișare.

De aceea, în mod corect, prin decizia instanței de apel s-a stabilit dreptul reclamantei pentru cheltuielile efectuate în proces.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins.

Respinge recursul declarat de pârâta SC P. import SA împotriva deciziei nr. 721 A din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-06-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 351/2007
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 6 aprilie 2004, petiționara N.O.I.S.N.J., prin avocat M.G.P. și avocat N.C., a solicitat instanței, în contradictoriu c
ÎCCJ 2008-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2774/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 6 noiembrie 2006, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta R.I. a chemat-o în judecată p
ÎCCJ 2009-11-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9697/2009
convertirea retroactivă a gestiunii de afaceri în mandat, conform art. 1546 C. civ. Cerința dovedirii procurii pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată, prevăzută de art. 68 alin. (1) C. proc. civ. în forma unui înscris sub semnăt
ÎCCJ 2008-05-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1557/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții au chemat în judecată pe pârâta SC U. SA București, solicitând instanței ca prin hotărârea pronunțată,
ÎCCJ 2010-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3808/2010
să se stabilească penalitățile, daunele și cheltuielile de judecată ce formează obiectul litigiului, ținându-se cont de faptul că pârâta a fost obligată irevocabil la plata sumei de 358.422 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare lucrări.
Sursă