ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1255/2009

Asupra

recursului de față;

Pentru

a hotărî astfel, Curtea de Apel Suceava a reținut că prin acțiunea sa,

reclamanta a solicitat instanței să constate nelegalitatea Hotărârii nr. 78 din

13 februarie 2008 emisă de C.N.C.D.. A mai reținut instanța că prin această

hotărâre pârâtul a respins petiția reclamantei înregistrată sub nr. 14.877 din 9

noiembrie 2007 prin care aceasta a arătat că nu i-a fost respectat dreptul de

proprietate, prin hotărâri date de instanță, de către politie, si de către

autoritățile locale care invocă aceste hotărâri.

î

n raport de dispozițiile O.G. nr.

137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare,

instanța a constatat că în mod justificat pârâtul a respins petiția reclamantei

P.I., pe motivul că faptele prezentate în petiție nu au caracter

discriminatoriu iar C.N.C.D. nu are competența materială de a se pronunța

asupra calității de proprietar a petentei.

A

constatat astfel instanța că O.G. nr. 137/2000 care prin conținutul art. 2 si

art. 3, stabilește ce se înțelege prin "discriminare", care sunt

faptele ce pot fi considerate "discriminatorii" precum si care sunt

persoanele fizice și juridice, publice sau private, cărora li se aplică

dispozițiile acestui act normativ, nu este incidentă cauzei, faptele prezentate

de petentă, respectiv faptul că nu este de acord cu modul de rezolvare a

litigiilor privind proprietatea, reconstituirea dreptului de proprietate,

neîncadrându-se în categoria actelor sancționate de respectiva ordonanță.

Împotriva

acestei sentințe, reclamanta a declarat recurs reclamanta P.I., motivând în

esență că prima instanță, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a

schimbat natura acestuia, în sensul că nu a solicitat C.N.C.D. să se pronunțe

asupra calității sale de proprietar așa cum în mod greșit s-a reținut în

considerentele hotărârii.

În schimb, a arătat tratamentul la care a

fost supusă de către autoritățile locale îndreptățite să rezolve problemele de

fond funciar.

Apreciază recurenta că atitudinea acestor

autorități față de solicitările pe care le-a adresat, constituie o formă de

discriminare care poate fi încadrată în categoria celor definite de art. 2 din

O.G. nr. 137/2000.

Prin întâmpinare, C.N.C.D. a solicitat

respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii

atacate.

Intimatul reia, în esență, argumentele

dezvoltate amplu prin întâmpinarea depusă la Curtea de apel unde a susținut că în urma analizării întregii documentații aflate la dosar, a lucrărilor ce

specialitate (audieri, solicitări puncte de vedere), Colegiul Director al C.N.C.D.

a decis că cele sesizate nu constituie tratament discriminatoriu potrivit

prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor

formelor de discriminare, republicată.

Examinând sentința atacată prin prisma

criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și sub toate

aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare este

definită discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau

preferința, pe baza de rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie

socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronica

necontagioasa, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum

și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea

recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a

drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute

de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte

domenii ale vieții publice.

Astfel,

tratamentul diferit trebuie să aibă

la bază unul dintre criteriile prevăzute

de către art. 2, alin. (1) și trebuie să se refere la

persoane aflate în situații comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită

apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege.

Recurenta susține că instanța de fond a

interpretat greșit aspectele sesizate la C.N.C.D. în sensul că nu a solicitat ca

intimatul să se pronunțe asupra calității sale de proprietar, respectiv a

litigiilor sale privind proprietatea.

Aceste motivări sunt însă contrazise

chiar de cererile formulate personal atât la fondul cauzei cât și în recurs

prin care a cerut în mod expres „să se judece fondul prin care solicit anularea

titlului de proprietate al numitei P.N.… să intru în posesia terenului cât și a

bunurilor ce au aparținut defuncților….” sau „solicit anularea testamentului

nr. 5018 din 27 august 1990…”.

Sub acest aspect critica de nelegalitate

conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este nefondată, instanța s-a pronunțat

asupra obiectului cererii cu care a fost învestită, plângere împotriva

Hotărârii nr. 78 din 13 februarie 2008 a C.N.C.D. prin care s-a analizat petiția nr. 14877/2007 respectiv faptul că nu i se respecta dreptul de

proprietate, modul de rezolvare a litigiilor privind proprietatea, reconstituirea

dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991.

Aceste fapte prezentate de

recurenta-reclamantă ca de altfel și cele susținute prin recurs privind atitudinea

autorităților raportat la aceste pretenții patrimoniale legate de proprietate,

nu reprezintă fapte de discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000.

Pârâtul-intimat în urma verificărilor a

reținut că în ce privește demersurile organelor de poliție și cele ale

autorităților locale,

aceste practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim acela de a

aplica hotărârile judecătorești pronunțate de către instanțele abilitate,

aspecte necombătute de recurentă.

Pentru considerentele arătate și în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.I.

împotriva sentinței civile nr. 110 din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5

martie 2009.