ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1336/2009

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar constată

următoarele :

Prin sentința penală nr. 82 din 30

octombrie 2008 a Tribunalului Caraș-Severin a fost condamnat inculpatul

M.P.C. în baza art. 197 alin.

(3) raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. la 17 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art.

64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus perioada

reținerii și arestării preventive de la 30 septembrie 2008 la zi.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei

de 60.000 lei daune morale către partea vătămată C.V.G. prin reprezentant legal

C.V.I.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut în fapt că în ziua de 13 iunie 2008, partea vătămată C.V.G.

în vârstă de 7 ani, se deplasa spre casă. Profitând că minora era singură pe

stradă inculpatul M.P.C. a acostat-o, a îmbrățișat-o, i-a ridicat rochia cu

care era îmbrăcată și i-a introdus mâna în chiloți, palpându-i zona genitală și

în final a deflorat-o cu degetul.

Potrivit raportului de constatare

medico-legală partea vătămată, examinată la 13 iunie 2008 a prezentat o deflorare recentă care putea fi din aceeași zi și s-a putut produce prin

introducerea în vagin a unui corp dur de formă alungită stabilindu-se, pentru

leziunile suferite un număr de 15 zile de îngrijiri medicale.

Partea vătămată a fost supusă și unui

control neuropsihiatric, stabilindu-se diagnosticul „Stare de șoc. Tulburări

emoționale puternice. Stare reactivă”.

După comiterea faptei, copilul a

continuat terapia psihologică.

Cu prilejul audierii sale, la primele

cercetări, după identificare, inculpatul nu a contestat întâlnirea cu partea

vătămată, susținând că aceasta s-ar fi împiedicat, că el a încercat să îi

aplaneze căderea, că în timpul manevrei mâna sa dreaptă a ajuns între

picioarele părții vătămate, moment în care „a introdus degetul foarte puțin în

vaginul fetiței, fără a avea nicio intenție sexuală”.

Ulterior, în faza de urmărire penală

inculpatul a refuzat să dea declarații prevalându-se de dispozițiile art. 70 C.

proc. pen., iar în cadrul cercetării judecătorești, a declarat că în ziua de 13

iunie 2008, s-a întâlnit cu minora și că aceasta s-a împiedicat pe stradă, el

ajutând-o să nu cadă.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite în baza declarațiilor părții vătămate, legal

asistată, a declarațiilor martorilor T.G.L., R.E. și C.L., a procesului verbal

de recunoaștere după fotografie, a raportului de constatare medico-legală, a

raportului de expertiză medico-legală psihiatrică în care s-a concluzionat că

fapta s-a comis cu discernământ integru, probe coroborate cu declarațiile

inculpatului de la primele cercetări.

Sub aspectul laturii civile, instanța a

considerat că suma de 60.000 lei daune morale reprezintă echivalentul

prejudiciului suferit de victima infracțiunii ca urmare a atingerii aduse

integrității fizice și psihice, prin actul comis de inculpat.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală

prin decizia nr. 11 A din 12 februarie 2009 a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, considerând nefondate criticile

formulate în sensul că nu este autorul faptei și că nu s-a probat vinovăția lui

în comiterea infracțiunii.

Astfel, instanța de control judiciar a

apreciat că fapta de viol este pe deplin dovedită și că hotărârea de condamnare

pronunțată de prima instanță este conformă cu probele de vinovăție

administrate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpatul M.P.C. care invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen. a susținut în principal că hotărârea de

condamnare este urmarea unei erori grave de fapt, neexistând probe de vinovăție

și în subsidiar că pedeapsa aplicată este prea severă.

S-a solicitat admiterea recursului

casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt

și vinovăția inculpatului M.P.C. în săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută

de art. 197 alin. (3) raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.

Probele administrate în cauză respectiv

declarațiile părții vătămate, procesul verbal de recunoaștere din grup a

făptuitorului, declarațiile martorilor C.V.I., T.G.L., R.E. și C.L., raportul

de constatare medico-legală privind pe partea vătămată și raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică privind făptuitorul, coroborate cu declarațiile

inculpatului la primele cercetări au confirmat că la data de 13 iunie 2008, în

jurul orelor 13,30 – 14,00, recurentul M.P.C. a acostat-o pe minora C.V.G., în

vârstă de 7 ani, profitând că aceasta era singură pe stradă și nu era niciun

trecător în zonă, a îmbrățișat-o pe copilă, i-a ridicat rochia cu care era

îmbrăcată și i-a introdus mâna în chiloți palpând zona genitală. Partea

vătămată a început să se agite și a cerut să fie lăsată în pace însă inculpatul

i-a introdus degetul în zona himenală deflorând-o.

Inculpatul, în declarațiile arătate, date

la primele cercetări, a menționat că partea vătămată s-a împiedicat, că el a

încercat să-i aplaneze căderea, că mâna sa dreaptă a ajuns între picioarele

copilei, moment în care „a introdus degetul foarte puțin în vaginul fetiței,

fără a avea nicio intenție sexuală”.

Întrucât soluția de condamnare a

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unei persoane care

nu a împlinit 15 ani este conformă cu probele de vinovăție administrate nu

subzistă eroarea gravă de fapt prevăzută de art. 385

9

alin. (1) pct.

18 C. proc. pen. invocată în recurs.

Așa fiind, acest motiv de casare nu este

întemeiat.

Referitor la pedeapsa principală de 17

ani închisoare aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost

individualizată în mod corect înspre maximul prevăzut de lege de către

instanțe, avându-se în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social

deosebit de grav al faptei, împrejurările comiterii ei, consecințele fizice și

psihice la care a fost expusă copila în vârstă de 7 ani respectiv leziuni ce au

necesitat 15 zile îngrijiri medicale, starea de șoc și tulburări emoționale

puternice și persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale și care a

avut anterior o conduită general bună în familie și societate.

Se mai constată că această pedeapsă este

de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., constrângerea și reeducarea

inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în

comunitate a făptuitorului.

Întrucât au fost respectate aceste

dispoziții legale, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată

existența unor motive care să justifice reducerea pedepsei, critica formulată

de inculpatul recurent în baza art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. nu este întemeiată.

Față de considerentele ce preced,

constatând neîntemeiate criticile din recurs și nerezultând cazuri de casare

din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea

urmează în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2)

din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.P.C.,

cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive de la 3 septembrie

2008 la 10 aprilie 2009 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din

oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.P.C. împotriva deciziei penale nr. 11/A din 12

februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 3 septembrie

2008 la 10 aprilie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2009.