ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1336/2009

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin sentința penală nr. 82 din 30 octombrie 2008 a Tribunalului Caraș-Severin a fost condamnat inculpatul M.P.C. în baza art. 197 alin. (3) raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. la 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 30 septembrie 2008 la zi. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 60.000 lei daune morale către partea vătămată C.V.G. prin reprezentant legal C.V.I. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în fapt că în ziua de 13 iunie 2008, partea vătămată C.V.G.

în vârstă de 7 ani, se deplasa spre casă. Profitând că minora era singură pe stradă inculpatul M.P.C. a acostat-o, a îmbrățișat-o, i-a ridicat rochia cu care era îmbrăcată și i-a introdus mâna în chiloți, palpându-i zona genitală și în final a deflorat-o cu degetul. Potrivit raportului de constatare medico-legală partea vătămată, examinată la 13 iunie 2008 a prezentat o deflorare recentă care putea fi din aceeași zi și s-a putut produce prin introducerea în vagin a unui corp dur de formă alungită stabilindu-se, pentru leziunile suferite un număr de 15 zile de îngrijiri medicale. Partea vătămată a fost supusă și unui control neuropsihiatric, stabilindu-se diagnosticul „Stare de șoc. Tulburări emoționale puternice.

Stare reactivă”. După comiterea faptei, copilul a continuat terapia psihologică. Cu prilejul audierii sale, la primele cercetări, după identificare, inculpatul nu a contestat întâlnirea cu partea vătămată, susținând că aceasta s-ar fi împiedicat, că el a încercat să îi aplaneze căderea, că în timpul manevrei mâna sa dreaptă a ajuns între picioarele părții vătămate, moment în care „a introdus degetul foarte puțin în vaginul fetiței, fără a avea nicio intenție sexuală”. Ulterior, în faza de urmărire penală inculpatul a refuzat să dea declarații prevalându-se de dispozițiile art. 70 C. proc. pen., iar în cadrul cercetării judecătorești, a declarat că în ziua de 13 iunie 2008, s-a întâlnit cu minora și că aceasta s-a împiedicat pe stradă, el ajutând-o să nu cadă.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza declarațiilor părții vătămate, legal asistată, a declarațiilor martorilor T.G.L., R.E. și C.L., a procesului verbal de recunoaștere după fotografie, a raportului de constatare medico-legală, a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică în care s-a concluzionat că fapta s-a comis cu discernământ integru, probe coroborate cu declarațiile inculpatului de la primele cercetări. Sub aspectul laturii civile, instanța a considerat că suma de 60.000 lei daune morale reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de victima infracțiunii ca urmare a atingerii aduse integrității fizice și psihice, prin actul comis de inculpat.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală prin decizia nr. 11 A din 12 februarie 2009 a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, considerând nefondate criticile formulate în sensul că nu este autorul faptei și că nu s-a probat vinovăția lui în comiterea infracțiunii. Astfel, instanța de control judiciar a apreciat că fapta de viol este pe deplin dovedită și că hotărârea de condamnare pronunțată de prima instanță este conformă cu probele de vinovăție administrate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul M.P.C. care invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen. a susținut în principal că hotărârea de condamnare este urmarea unei erori grave de fapt, neexistând probe de vinovăție și în subsidiar că pedeapsa aplicată este prea severă.

S-a solicitat admiterea recursului casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei. Recursul declarat nu este întemeiat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului M.P.C. în săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. Probele administrate în cauză respectiv declarațiile părții vătămate, procesul verbal de recunoaștere din grup a făptuitorului, declarațiile martorilor C.V.I., T.G.L., R.E. și C.L., raportul de constatare medico-legală privind pe partea vătămată și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică privind făptuitorul, coroborate cu declarațiile inculpatului la primele cercetări au confirmat că la data de 13 iunie 2008, în jurul orelor 13,30 – 14,00, recurentul M.P.C.

a acostat-o pe minora C.V.G., în vârstă de 7 ani, profitând că aceasta era singură pe stradă și nu era niciun trecător în zonă, a îmbrățișat-o pe copilă, i-a ridicat rochia cu care era îmbrăcată și i-a introdus mâna în chiloți palpând zona genitală. Partea vătămată a început să se agite și a cerut să fie lăsată în pace însă inculpatul i-a introdus degetul în zona himenală deflorând-o. Inculpatul, în declarațiile arătate, date la primele cercetări, a menționat că partea vătămată s-a împiedicat, că el a încercat să-i aplaneze căderea, că mâna sa dreaptă a ajuns între picioarele copilei, moment în care „a introdus degetul foarte puțin în vaginul fetiței, fără a avea nicio intenție sexuală”. Întrucât soluția de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unei persoane care nu a împlinit 15 ani este conformă cu probele de vinovăție administrate nu subzistă eroarea gravă de fapt prevăzută de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. invocată în recurs. Așa fiind, acest motiv de casare nu este întemeiat. Referitor la pedeapsa principală de 17 ani închisoare aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost individualizată în mod corect înspre maximul prevăzut de lege de către instanțe, avându-se în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social deosebit de grav al faptei, împrejurările comiterii ei, consecințele fizice și psihice la care a fost expusă copila în vârstă de 7 ani respectiv leziuni ce au necesitat 15 zile îngrijiri medicale, starea de șoc și tulburări emoționale puternice și persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale și care a avut anterior o conduită general bună în familie și societate.

Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., constrângerea și reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a făptuitorului. Întrucât au fost respectate aceste dispoziții legale, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor motive care să justifice reducerea pedepsei, critica formulată de inculpatul recurent în baza art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu este întemeiată. Față de considerentele ce preced, constatând neîntemeiate criticile din recurs și nerezultând cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea urmează în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.P.C., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive de la 3 septembrie 2008 la 10 aprilie 2009 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.P.C. împotriva deciziei penale nr. 11/A din 12 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 3 septembrie 2008 la 10 aprilie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2009.