ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1536/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1536/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.N. a solicitat obligarea pârâtului S.R.I. să numească și să constituie un Consiliu de Judecată a Apelului, conform dispozițiilor art. 23 alin. (5) din Regulamentul Consiliului de Judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Hotărârea Consiliului de Judecată din 9 iunie 2003 s-a propus trecerea sa în rezervă, hotărâre ce era supusă căilor de atac potrivit regulamentelor militare, dar apelul formulat împotriva acestuia nu a fost soluționat până în prezent deoarece pârâtul nu a numit și constituit un Consiliu de Judecată a Apelului.
Prin întâmpinarea formulată, S.R.I. a invocat excepția tardivității acțiunii față de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004. La termenul de judecată din data de 21 aprilie 2008 reclamantul A.N. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 80/1995. Prin sentința nr. 67 din 10 iunie 2008 Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității formulării acțiunii, respingând-o ca tardiv formulată. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 80/1995 invocată de reclamantul A.N., Curtea a constatat că aceasta privește fondul cauzei, or conform prevederilor art. 137 C. proc.
civ. „instanța este ținută să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii”. În ceea ce privește excepția tardivității formulării acțiunii de către reclamantul A.N., Curtea a reținut că aceasta este întemeiată, acțiunea fiind promovată la mai mult de 4 ani după sesizarea pârâtului. În termen legal, reclamantul A.N. a declarat recurs împotriva încheierii din 10 iunie 2008 prin care i-a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale privitoare la dispozițiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 80/1995, precum și împotriva sentinței nr. 67 din 10 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.
civ., iar în motivarea ei recurentul-reclamant a trecut în revistă istoricul situației de fapt în urma căruia s-a văzut nevoit a solicita instanței de contencios administrativ obligarea intimatului-pârât la numirea și constituirea unui Consiliu de Judecată a Apelului în condițiile în art. 23 alin. (5) din Regulamentul Consiliului de judecată în vederea soluționării contestației împotriva propunerii de trecere în rezervă înregistrată la S.R.I.
sub nr. 1553218 din 10 iunie 2003. A apreciat recurentul că este admisibilă cererea sa de sesizare a Curții Constituționale în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 și că soluția pronunțată de Curtea de Apel reprezintă doar o modalitate de a evita judecarea fondului litigiului, ceea ce în opinia sa este o dovadă a presiunii făcute de intimat asupra instanței de judecată din Bacău și a privării recurentului de posibilitatea de a se apăra față de documentul din 9 iunie 2003, clasificat inițial și declasificat abia în iunie 2007. Examinând cauza, prin prisma criticilor enunțate mai înainte, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) teza I C. proc.
civ., astfel că va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Trebuie precizat că cererea de recurs vizează doar sentința nr. 67 din 10 iunie 2008, că nu există o altă încheiere pronunțată la aceeași dată de prima instanță, instanță căreia însă recurentul îi impută atât soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale cât și dezlegarea dată excepției de tardivitate invocată de pârâtul S.R.I. Verificând actele dosarului se observă că la data de 21 aprilie 2008 reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate și în mod corect instanța a solicitat acestuia să indice textul legal considerat neconstituțional.
Această precizare a fost făcută la 13 mai 2008, arătându-se că excepția vizează art. 85 alin. (2) din Legea nr. 80/1995; precizarea în discuție a fost comunicată și părții adverse care potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 trebuie să-și exprime punctul de vedere asupra excepției. Prin cererea înregistrată la 26 mai 2008 A.N. a menționat că la termenul fixat pentru 10 iunie 2008 se află în imposibilitate de a se prezenta în instanță și motivul, certificat emis de grefa Înaltei Curți de Casație și Justiție și depus la dosar fond, aspecte consemnate de altfel în practicaua sentinței recurate. Cererea de amânare a cauzei a fost respinsă de curtea de apel în temeiul art. 156 C. proc. civ.
și având în vedere că ambele părți au cerut judecarea în lipsă a procedat la soluționarea excepției de tardivitate în conformitate cu art. 137 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că în acest fel au fost nesocotite dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora judecătorul are îndatorirea de a face să fie respectate și de a respecta el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil. Principiul contradictorialității presupune a asigura participanților la procesul civil dreptul de a combate susținerile părții potrivnice.
În speță, reclamantul a fost lipsit de posibilitatea de a se apăra față de excepția tardivității acțiunii invocată în temeiul art. 11 din Legea nr. 554/2004 de pârâtul S.R.I., după rezolvarea incidentului procedural soluționat prin încheierea din 18 aprilie 2008. Principiul contradictorialității și implicit dreptul la apărare se circumscriu dreptului la un proces echitabil așa cum este acesta consacrat de art. 6 din C.E.D.O., iar în cauză acest drept nu a fost respectat. Acceptând că amânarea cauzei nu este obligatoriu a fi acordată în conformitate cu art. 156 alin. (1) C. proc. civ. și că, în speță, reclamantul a mai solicitat un termen pentru imposibilitate de prezentare, instanța era datoare a apela la alin. (2) al art. 156 C. proc.
civ. și a amâna pronunțarea pentru a da posibilitate celui în discuție să își exprime poziția/să combată/ excepția tardivității acțiunii pe care a promovat-o. Neprocedând în acest fel, instanța a omis a acorda atenția cuvenită dreptului la apărare și unui principiu fundamental ce guvernează procesul civil. Așadar, unicul motiv al casării cu trimitere spre rejudecare este acela al asigurării că dreptul la apărare este respectat, urmând ca uzând de prevederile art. 129 C. proc. civ. instanța să ia toate măsurile pentru a pune în discuția părților excepțiile invocate de părți, dar în același timp și de a nu permite încălcarea art. 723 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de A.N. împotriva sentinței civile nr. 67 din 10 iunie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.