ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 646/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 116 din 7 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 626/2004 s-a admis acțiunea reclamantei SC A.P. SA împotriva pârâtului M.G. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.278.998.000 lei. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 58.300.000 lei cu titlu cheltuieli de judecată. A reținut tribunalul că, excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul M.G., în condițiile în care art. 147 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu e aplicabil în cauză, el având calitatea de director executiv, nu se susține. Aceasta întrucât, la data plății fără drept a dividendelor el a deținut funcția de director executiv comercial, întrucât era însărcinat cu executarea unor operațiuni comerciale ale societății reclamante.

Pe de altă parte, s-a apreciat că specialitatea contabilitate și puterea de decizie rezultă din cuprinsul contractului, fiind nerelevantă împrejurarea că în contractul de muncă s-a indicat doar denumirea „director comercial”. A mai apreciat tribunalul față de dispozițiile art. 144 alin. (1) raportat la art. 72 și art. 73 că directorii executivi răspund pentru orice activități cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, fiind exclus concursul între răspunderea civilă comercială și cea materială din dreptul muncii, singura răspundere fiind cea civilă. S-a apreciat, față de art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990 că nu poate fi primită susținerea pârâtului în sensul că acesta prin plata dividendelor și-ar fi îndeplinit o datorie fundamentală față de acționarii săi.

Aceasta, întrucât plata nu a fost încuviințată de A.G.A., iar prin A.G.A. ulterioare s-au respins toate actele contabile ce-au stat la baza plății avans dividende. Ori, dreptul acționarilor este condiționat de caracterul real al beneficiilor, societatea putând însă să decidă investirea beneficiilor, cum s-a întâmplat și-n speță. Relativ la teoria abuzului majorității în detrimentul minorității s-a reținut că-n cauză nu s-a făcut dovada unui asemenea abuz, iar calea procedurală o constituie atacarea în justiție a hotărârilor A.G.A., prin care li se refuză distribuirea dividendelor și nu încasarea lor arbitrară. În continuare s-a arătat că fapta ilicită a pârâtului, de plata către Asociația P.P.A.S.

a avansului dividende pe anul 2000 exista, fiind încălcat art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990. S-a apreciat ca incorect raționamentul potrivit căruia plata către Asociația P.P.A.S. era obligatorie, întrucât în caz contrar aceasta nu și-ar fi putut achita, la rândul ei, datoriile față de F.P.S., iar consecința ar fi fost pierderea calității de acționar. Aceasta întrucât distribuirea dividendelor ori investirea beneficiilor este atributul exclusiv al societății, iar cel ce dorește să devină acționar nu este îndreptățit a dirija prin proprie voință și pentru satisfacerea intereselor personale asemenea fonduri. Nu s-a primit nici apărarea, conform căreia practica în avans a dividendelor a constituit o practică astfel încât fapta sa nu are caracter ilicit.

Ori, o încălcare a dispozițiilor legii nu justifică o alta, iar o nelegalitate nu se poate acoperi ori perpetua prin alta, A.G.A. a reclamantei având posibilitatea promovării unor acțiuni în răspundere civilă și împotriva persoanelor culpabile de-a fi aprobat distribuirea dividendelor cu nerespectarea dispozițiilor legale. S-a mai reținut că referirile pârâtului la vinovăție au relevanță sub aspect penal, în materie civilă răspunderea putând fi antrenată în temeiul celei mai ușoare culpe. În ceea ce privește aplicabilitatea art. 1003 C. civ., societatea reclamantă are posibilitatea de-a opta împotriva căruia dintre vinovați să se îndrepte, aceasta înțelegând să-l acționeze în instanță, doar pe pârâtul M.G.

Nu s-a apreciat ca fiind întrunite condițiile plății nedatorate, întrucât plata nu s-a făcut de SC A.P. SA, ea neavând nicio obligație de plată a ratelor la care se îndatorase Asociația P.P.A.S. Astfel, acțiunea reclamantei nu poate privi Asociația ori F.P.S., ci pârâtul care-n mod ilicit a scos suma din patrimoniul SC A.P. SA. Nu s-a reținut nici exonerarea, urmare a ordinului superiorului în condițiile în care n-a existat o dispoziție a superiorului către pârât. În concluzie, față de raportul de expertiză dispus în cauză, s-a reținut o valoare a prejudiciului de 1.278.998.000 lei fiind înlăturată suma de 731.700.000 lei pentru care a existat aprobarea A.G.A. din decembrie 1999, pe baza bilanțului contabil din 30 decembrie 1999 și dat fiind principiului disponibilității în limitele învestirii instanței.

Împotriva acestei soluții a declarat apel pârâtul M.G., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii SC A.P. SA Brașov cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 45 din 5 aprilie 2007, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. din 17 iunie 2002 și a lipsei calității procesuale active a SC A.P. SA, după care a respins apelul pârâtului, păstrând hotărârea instanței de fond. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen pârâtul M.G. solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate.

În recurs se invocă, făcându-se trimitere la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., următoarele motive: 1. Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv, parcurgând procesul - verbal privind hotărârile adoptate la ședința A.G.A. din 2 decembrie 2000 în mod greșit a reținut că plata dividendelor în avans nu a fost aprobată de către A.G.A. din acea dată, când, în mod evident, votul exprimat fiind împotriva propunerii de respingere a plății dividendelor în avans și deci, rezultă că în A.G.A. a fost aprobată propunerea de acordare a beneficiilor în avans. 2. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește analiza condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale.

Astfel, instanța nu a ținut cont de lipsa vinovăției având în vedere că din 1995 plățile aferente ratelor din luna iulie pentru cumpărarea acțiunilor se plăteau cu titlu de avans dividende, că directorul general al societății a obținut o rescadențare a plății din luna iulie 2000 pentru noiembrie, întocmind documentele necesare plății până la acea dată și că toți factorii din societate au concurat prin acțiuni specifice la plata în avans a dividendelor. Prin efectuarea plății nu a vizat un scop personal și nu a acționat în interesul propriu. În ceea ce privește prejudiciul, nu s-a demonstrat caracterul real și actual al acestuia întrucât chiar din cuprinsul expertizei rezultă că sumele plătite în avans ca dividende nu influențează nemijlocit cheltuielile și, în final, situația beneficiilor și pierderilor societății.

În finalul recursului recurentul solicită instanței ca să aibă în vedere, dincolo de cadrul legal formal care reglementează aspectele legate de dividende și plata acestora, contextul în care a fost efectuată plata în avans a dividendelor, circumstanțiat de materialul probator depus la dosar. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat. În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., acesta este nefondat în primul rând pentru că actul dedus judecății, în sensul textului invocat, nu îl constituie procesul - verbal al ședinței A.G.A. din 2 decembrie 2000, obiectul litigiului constituindu-l obligarea pârâtului - recurent la achitarea prejudiciului reprezentat de plata în avans a dividendelor și nu anularea respectivului proces - verbal sau a amintitei hotărâri A.G.A.

Pe de altă parte, din examinarea hotărârii A.G.A. nr. 8 din 2 decembrie 2000 rezultă că aceasta privește „respingerea propunerii de distribuire a dividendelor în avans” și că A.G.A., „analizând propunerea de distribuire a dividendelor în avans” a hotărât: „se respinge propunerea de distribuire a dividendelor în avans”. Nici cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., nu este fondat, instanța de apel interpretând și aplicând corect prevederile legale privind vinovăția și prejudiciul, ca și condiții ale răspunderii civile delictuale a pârâtului.

Astfel, în ceea ce privește vinovăția, împrejurarea că de 5 ani dividendele se plăteau în avans nu înlătură vinovăția pârâtului pentru încălcarea unei prevederi legale clare și explicite, după cum vinovăția acestuia nu este înlăturată nici de acțiunile celorlalți care, într-un mod sau altul, au concurat la săvârșirea faptei ilicite atât timp cât el, personal, a dispus plata dividendelor în alte condiții decât cele reglementate legal, întrucât în situația în care el ar fi refuzat plata toate celelalte demersuri ar fi rămas fără efect. Criticile recurentului privind existența prejudiciului vizează mai ales aspecte legate de aprecierea probelor de către instanță, respectiv a expertizei contabile, aspecte ce nu pot face obiectul examinării în calea de atac a recursului, după cum nu poate fi examinat în acest cadru nici „contextul în care a fost efectuată (plata), circumstanțiat de materialul probator depus la dosar”.

Caracterul real și actual al prejudiciului a fost corect reținut de către instanțe, pe baza noii expertize contabile efectuate, după casarea cu trimitere a cauzei, conform îndrumărilor date de instanța de casare, Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 668 din 9 iulie 2003. Față de cele arătate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul pârâtului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul M.G. împotriva deciziei nr. 45/A din 5 aprilie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2008.