ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1986/2009

La data de 17 octombrie 2006, pârâta A.T.C.O.M. Călărași a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 351/F din 19 ianuarie 2001 pronunțate de Tribunalul București, cerere care a fost înregistrată sub nr. 35464 pe rolul Secției a VI-a comercială din cadrul Tribunalului București. Revizuienta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 4 și art. 324 alin. (3) C. proc. civ., susținând că expertul A.V. care a întocmit expertiza contabilă ce a stat la baza sentinței atacate, a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă cu ocazia elaborării raportului de expertiză, lucrare care are în aceste condiții caracterul unui înscris fals prin care instanța a fost indusă în eroare cu ocazia soluționării cererii de chemare în judecată. În susținerea cererii revizuienta a depus înscrisuri emanând de la organele de cercetare penală, respectiv rezoluția din data de 7 septembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, dată în dosarul nr. 403/P/2003, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de expertul A.V. pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) și (4) C. pen., întrucât în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale. Potrivit revizuientei, în cuprinsul rezoluției de neîncepere se reține că expertiza întocmită de expertul A.V. a fost eronată deoarece a avut în vedere numai perioadele cuprinse în reevaluarea din 1990 până în 1999 nu și perioadele la care au fost depuse părțile sociale, iar solicitarea de actualizare a părților sociale este eronată în raport de statutul cooperației.

Prin sentința comercială nr. 6109 din 7 mai 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de S.C. A.T.C.O.M. Călărași. Instanța și-a fundamentat soluția adoptată pe două aspecte respectiv concluziile raportului de expertiză contabilă dispus în dosarul finalizat prin sentința nr. 351/2001, care a stabilit că valoarea actuală de circulație a părților sociale depuse de intimat în cadrul cooperației este de 1.060.923.000 lei vechi în raport de rata inflației pe perioada noiembrie 1990 – 30 septembrie 1999. Totodată, instanța a apreciat că, problema datei la care intimatul a intrat în cooperație și cea referitoare la indexarea valorii părților sociale cu indicele de inflație, au fost verificate și dezlegate de instanța supremă care și-a motivat soluția pe aceste aspecte, așa încât nu se poate reține că a fost indusă în eroare de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul A.V.

Apelul declarat de revizuientă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefundat de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr.450 pronunțată la 31 octombrie 2008. Verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. instanța de apel confirmă ca legală și temeinică sentința fondului constatând că nu se poate reține săvârșirea de expert a infracțiunii de mărturie mincinoasă, și nici caracterul de înscris fals conferit de către revizuient, expertizei întocmite de expertul A.V.

Revizuienta a declarat recurs împotriva acestei decizii, la data de 9 ianuarie 2009, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului său cu consecința admiterii cererii de revizuire astfel cum a fost formulată. Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și pct. 7 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut, în sinteză următoarele: - instanța de revizuire a fost investită cu cererea formulată de SC A.T.C.O.M. urmare săvârșirii faptei de mărturie mincinoasă de către expertul A.V., faptă care există și a fost constatată prin rezoluția parchetului, chiar dacă s-a dispus urmare intervenirii prescripției răspunderii penale, neînceperea urmăririi penale față de învinuit; rezoluția din 7 septembrie 2006 și sentința penală 1254/2007 de respingere a plângerii învinuitului constituie recunoașterea autorității de lucru judecat cât privește fapta de mărturie mincinoasă săvârșită de expert în cauză precum și vinovăția acestuia; - în condițiile prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. instanța de revizuire era obligată să țină seama de realitatea penală consfințită prin hotărârile judecătorești depuse la dosar; - revizuienta-pârâtă în dosarul de fond a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, întocmit de A.V. iar instanța de apel, considerându-le întemeiate a dispus efectuarea unui nou raport care a stabilit că suma cuvenită reclamantului este de 6.338.567 lei vechi reprezentând valoarea părților sociale deținute; - nu s-a contestat dreptul reclamantului A.P.C. la restituirea sumelor care i s-ar datora, doar că aceste sume au fost greșit și cu rea intenție calculate și distorsionate ca urmare a actualizării începând cu anul 1990 a sumelor vărsate efectiv în 1994.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport de motivele invocate, constată că recursul este nefondat. 5.1. O primă observație ce se impune a fi subliniată constă în aceea că, deși recurenta își întemeiază recursul pe motivul de încălcare și aplicare greșită a legii, argumentele sale vizează în principal aprecierea probatoriilor administrate a înscrisurilor avute în vedere de cele două instanțe, cu alte cuvinte aspecte de netemeinicie care scapă controlului casației. Sub aspectul respectării condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. în ipoteza în care condamnarea expertului numai este posibilă deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale, este incontestabil că instanța de revizuire, a examinat pe cale incidentală dacă expertul prin raportul de expertiză întocmit în cauză a comis infracțiunea de mărturie mincinoasă, sau dacă prin datele furnizate a produs o alterare a realității determinantă în darea hotărârii , cererea de revizuire fiind respinsă ca nefondată și nu ca inadmisibilă, așa încât considerațiile recurentului cu privire la admisibilitatea revizuirii din preambulul cererii de recurs, apar ca fără relevanță față de soluția pronunțată de prima instanță. 5.2. Susținerea recurentei potrivit căreia instanțele de revizuire au încălcat cele reținute cu autoritățile de lucru judecat în Rezoluția din 7 septembrie 2006 a Parchetului Călărași și prin hotărârile penale care au confirmat-o, în sensul existenței faptei de mărturie mincinoasă săvârșite de expert și a vinovăției acestuia, este eronată, deoarece înscrisurile evocate stabilesc numai existența unor indicii cu privire la comiterea acestei infracțiuni, continuarea cercetării pe acest aspect fiind împiedicată de intervenția prescripției. De altfel această susținere a recurentei este în contradicție cu celelalte argumente în sensul cercetării pe cale incidentală de instanța de revizuire a infracțiunii care, din motive legale nu a mai putut fi constatată de instanța penală. În alte cuvinte revizuientul nu se află în ipoteza reglementată de alin. (1) din art. 322 pct. 2 C. proc. civ., respectiv a existenței unei hotărâri de condamnare definitivă a expertului pentru o infracțiune în legătură cu pricina, ca să invoce autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în fața instanței civile sub aspectul existenței faptei și a vinovăției expertului. 5.3. Concluzia primei instanțe de revizuire, confirmată de instanța de apel, este fundamentată din punct de vedere al raționamentului logico-juridic pe obiectivele stabilite de instanțele care au judecat fondul litigiului dintre părți, la care expertul desemnat, urma să răspundă, obiective care au vizat explicit stabilirea valorii actualizate a părților sociale cuvenite reclamantului A.P.C., perioada actualizării fiind menționată expres respectiv 1990-1999. Chestiunea actualizării părților sociale cuvenite reclamantului A.P.C. urmare retragerii din cooperație, a constituit obiectul principal de dispută între părțile angrenate în conflict și a fost dezlegată de instanța de fond, soluție confirmată în recurs de Curtea Supremă. Așa fiind, rezultă cu forța evidenței că actualizarea părților sociale este rezultatul deliberării instanțelor care s-au pronunțat în cauză, expertul desemnat în cauză nefiind chemat să se pronunțe asupra acestei chestiuni de drept ci numai asupra calculului actualizării în raport de indicele de inflație. Chiar și în ipoteza unui calcul eronat al actualizării, concluzia intenției ilicite a expertului în sensul denaturării realității nu se impune, de plano, în absența unor probatorii pertinente pe acest aspect. Metoda de calcul utilizată de expert pentru stabilirea valorii actualizate a părților sociale putea fi contestată în cadrul obiecțiunilor la raportul de expertiză , sau prin solicitarea unei contraexpertizei. Or, în apel deși pârâtei i s-a încuviințat efectuarea unei noi expertize contabile, obiectivele propuse au vizat numai îndreptățirea la actualizare în raport de indicele de inflație fără să susțină o eroare deliberată de calcul în aplicarea indicelui de inflație. Distinct de acestea, cele două expertize au fost avute în vedere de instanța de recurs, Curtea Supremă, în pronunțarea deciziei nr. 1303 din 22 februarie 2002, care a statuat că dreptul la restituirea părților sociale la valoarea nominală, nu se confundă cu dreptul la indexarea acestor valori, deoarece atâta timp cât patrimoniul unității cunoaște, ca efect al inflației, o altă valoare este incorect ca reclamantul să primească contravaloarea aportului inițial. În acest context de legalitate care semnifică cenzurarea de către instanța civilă a raportului de expertiză întocmit de expertul A.V., în mod corect s-a stabilit de instanțele chemate să se pronunțe asupra cererii de revizuire, inexistența infracțiunii de mărturie mincinoasă sau de denaturare a realității rezultă din actele contabile verificate, comisă de expertul contabil A.V. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susținerea recurentei în sensul că motivele reținute de instanțele inferioare sunt străine de natura pricinii nu este în nici un mod argumentată, ceea ce îi conferă un caracter vădit formal. Pentru aceste rațiuni Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.