ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1986/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I - Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 6 iulie

1998 pe rolul Judecătoriei Călărași, reclamantul A.P.C. a solicitat obligarea pârâtei

A.T.C.O.M. SA Călărași, actualmente SC A. Călărași, la restituirea părților

sociale ce i se cuvin și cu care a intrat în cooperație în anul 1990.

După derularea a două cicluri procesuale în cauză,

finalizate cu desființarea sentințelor pronunțate de judecătorie că prima

instanță, Tribunalul București, ca instanță de apel evocând fondul, prin

sentința civilă nr. 351 din 19 ianuarie 2001, a admis acțiunea reclamantului și

a obligat pârâta la plata sumei de 1.060.923.000 lei vechi reprezentând

contravaloarea părților sociale deținute de reclamant, reactualizate.

Sentința tribunalului a fost schimbată în tot, în sensul

respingerii acțiunii reclamantului, de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, prin decizia nr. 1183 din 13 septembrie 2001.

Prin decizia nr. 1303 pronunțată la 22 februarie 2002,

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul reclamantei

împotriva deciziei nr. 1183 /2001 a Curții de Apel București pe care a

modificat-o în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă și mențiunii

sentinței civile nr. 351F din 19 ianuarie 2001 a Tribunalului București.

II - Obiectul prezentului litigiu

a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 351/F din 19 ianuarie

2001 pronunțate de Tribunalul București, cerere care a fost înregistrată sub

nr. 35464 pe rolul Secției a VI-a comercială din cadrul Tribunalului București.

Revizuienta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322

pct. 4 și art. 324 alin. (3) C. proc. civ., susținând că expertul A.V. care a

întocmit expertiza contabilă ce a stat la baza sentinței atacate, a săvârșit infracțiunea

de mărturie mincinoasă cu ocazia elaborării raportului de expertiză, lucrare

care are în aceste condiții caracterul unui înscris fals prin care instanța a

fost indusă în eroare cu ocazia soluționării cererii de chemare în judecată.

În susținerea cererii revizuienta a depus înscrisuri emanând

de la organele de cercetare penală, respectiv rezoluția din data de 7

septembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, dată în dosarul

nr. 403/P/2003, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

expertul A.V. pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260

alin. (1) și (4) C. pen., întrucât în cauză a intervenit prescripția

răspunderii penale.

Potrivit revizuientei, în cuprinsul rezoluției de neîncepere

se reține că expertiza întocmită de expertul A.V. a fost eronată deoarece a

avut în vedere numai perioadele cuprinse în reevaluarea din 1990 până în 1999 nu

și perioadele la care au fost depuse părțile sociale, iar solicitarea de actualizare

a părților sociale este eronată în raport de statutul cooperației.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondată cererea

de revizuire formulată de S.C. A.T.C.O.M. Călărași.

Instanța și-a fundamentat soluția adoptată pe două aspecte respectiv

concluziile raportului de expertiză contabilă dispus în dosarul finalizat prin

sentința nr. 351/2001, care a stabilit că valoarea actuală de circulație a

părților sociale depuse de intimat în cadrul cooperației este de 1.060.923.000

lei vechi în raport de rata inflației pe perioada noiembrie 1990 – 30

septembrie 1999.

Totodată, instanța a apreciat că, problema datei la care

intimatul a intrat în cooperație și cea referitoare la indexarea valorii

părților sociale cu indicele de inflație, au fost verificate și dezlegate de

instanța supremă care și-a motivat soluția pe aceste aspecte, așa încât nu se

poate reține că a fost indusă în eroare de concluziile raportului de expertiză

întocmit de expertul A.V.

a fost respins ca nefundat de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin decizia comercială nr.450 pronunțată la 31 octombrie 2008.

Verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea

dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. instanța de apel confirmă ca legală

și temeinică sentința fondului constatând că nu se poate reține săvârșirea de

expert a infracțiunii de mărturie mincinoasă, și nici caracterul de înscris fals

conferit de către revizuient, expertizei întocmite de expertul A.V.

la data de 9 ianuarie 2009, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul

admiterii apelului său cu consecința admiterii cererii de revizuire astfel cum

a fost formulată.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și pct. 7 C. proc. civ. în

dezvoltarea cărora a susținut, în sinteză următoarele:

- instanța de revizuire a fost investită cu cererea

formulată de SC A.T.C.O.M. urmare săvârșirii faptei de mărturie mincinoasă de către

expertul A.V., faptă care există și a fost constatată prin rezoluția parchetului,

chiar dacă s-a dispus urmare intervenirii prescripției răspunderii penale,

neînceperea urmăririi penale față de învinuit; rezoluția din 7 septembrie 2006

și sentința penală 1254/2007 de respingere a plângerii învinuitului constituie recunoașterea

autorității de lucru judecat cât privește fapta de mărturie mincinoasă săvârșită

de expert în cauză precum și vinovăția acestuia;

- în condițiile prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

instanța de revizuire era obligată să țină seama de realitatea penală

consfințită prin hotărârile judecătorești depuse la dosar;

- revizuienta-pârâtă în dosarul de fond a formulat

obiecțiuni la raportul de expertiză, întocmit de A.V. iar instanța de apel,

considerându-le întemeiate a dispus efectuarea unui nou raport care a stabilit

că suma cuvenită reclamantului este de 6.338.567 lei vechi reprezentând valoarea

părților sociale deținute;

- nu s-a contestat dreptul reclamantului A.P.C. la

restituirea sumelor care i s-ar datora, doar că aceste sume au fost greșit și

cu rea intenție calculate și distorsionate ca urmare a actualizării începând cu

anul 1990 a sumelor vărsate efectiv în 1994.

legalitate, decizia atacată, în raport de motivele invocate, constată că

recursul este nefondat.

5.1. O primă observație ce se impune a fi subliniată constă

în aceea că, deși recurenta își întemeiază recursul pe motivul de încălcare și

aplicare greșită a legii, argumentele sale vizează în principal aprecierea

probatoriilor administrate a înscrisurilor avute în vedere de cele două

instanțe, cu alte cuvinte aspecte de netemeinicie care scapă controlului

casației.

Sub aspectul respectării condițiilor prevăzute de art. 322

pct. 4 C. proc. civ. în ipoteza în care condamnarea expertului numai este

posibilă deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale, este

incontestabil că instanța de revizuire, a examinat pe cale incidentală dacă

expertul prin raportul de expertiză întocmit în cauză a comis infracțiunea de

mărturie mincinoasă, sau dacă prin datele furnizate a produs o alterare a

realității determinantă în darea hotărârii , cererea de revizuire fiind

respinsă ca nefondată și nu ca inadmisibilă, așa încât considerațiile recurentului

cu privire la admisibilitatea revizuirii din preambulul cererii de recurs, apar

ca fără relevanță față de soluția pronunțată de prima instanță.

5.2. Susținerea recurentei potrivit căreia instanțele de

revizuire au încălcat cele reținute cu autoritățile de lucru judecat în

Rezoluția din 7 septembrie 2006 a Parchetului Călărași și prin hotărârile penale

care au confirmat-o, în sensul existenței faptei de mărturie mincinoasă

săvârșite de expert și a vinovăției acestuia, este eronată, deoarece

înscrisurile evocate stabilesc numai existența unor indicii cu privire la

comiterea acestei infracțiuni, continuarea cercetării pe acest aspect fiind

împiedicată de intervenția prescripției.

De altfel această susținere a recurentei este în

contradicție cu celelalte argumente în sensul cercetării pe cale incidentală de

instanța de revizuire a infracțiunii care, din motive legale nu a mai putut fi constatată

de instanța penală.

În alte cuvinte revizuientul nu se află în ipoteza

reglementată de alin. (1) din art. 322 pct. 2 C. proc. civ., respectiv a

existenței unei hotărâri de condamnare definitivă a expertului pentru o

infracțiune în legătură cu pricina, ca să invoce autoritatea de lucru judecat a

hotărârii penale în fața instanței civile sub aspectul existenței faptei și a

vinovăției expertului.

5.3. Concluzia primei instanțe de revizuire, confirmată de

instanța de apel, este fundamentată din punct de vedere al raționamentului logico-juridic

pe obiectivele stabilite de instanțele care au judecat fondul litigiului dintre

părți, la care expertul desemnat, urma să răspundă, obiective care au vizat explicit

stabilirea valorii actualizate a părților sociale cuvenite reclamantului A.P.C.,

perioada actualizării fiind menționată expres respectiv 1990-1999.

Chestiunea actualizării părților sociale cuvenite

reclamantului A.P.C. urmare retragerii din cooperație, a constituit obiectul principal

de dispută între părțile angrenate în conflict și a fost dezlegată de instanța

de fond, soluție confirmată în recurs de Curtea Supremă.

Așa fiind, rezultă cu forța evidenței că actualizarea

părților sociale este rezultatul deliberării instanțelor care s-au pronunțat în

cauză, expertul desemnat în cauză nefiind chemat să se pronunțe asupra acestei

chestiuni de drept ci numai asupra calculului actualizării în raport de

indicele de inflație.

Chiar și în ipoteza unui calcul eronat al actualizării,

concluzia intenției ilicite a expertului în sensul denaturării realității nu se

impune, de plano, în absența unor probatorii pertinente pe acest aspect.

Metoda de calcul utilizată de expert pentru stabilirea valorii

actualizate a părților sociale putea fi contestată în cadrul obiecțiunilor la

raportul de expertiză , sau prin solicitarea unei contraexpertizei. Or, în apel

deși pârâtei i s-a încuviințat efectuarea unei noi expertize contabile,

obiectivele propuse au vizat numai îndreptățirea la actualizare în raport de

indicele de inflație fără să susțină o eroare deliberată de calcul în aplicarea

indicelui de inflație.

Distinct de acestea, cele două expertize au fost avute în

vedere de instanța de recurs, Curtea Supremă, în pronunțarea deciziei nr. 1303

din 22 februarie 2002, care a statuat că dreptul la restituirea părților

sociale la valoarea nominală, nu se confundă cu dreptul la indexarea acestor

valori, deoarece atâta timp cât patrimoniul unității cunoaște, ca efect al

inflației, o altă valoare este incorect ca reclamantul să primească contravaloarea

aportului inițial.

În acest context de legalitate care semnifică cenzurarea de

către instanța civilă a raportului de expertiză întocmit de expertul A.V., în

mod corect s-a stabilit de instanțele chemate să se pronunțe asupra cererii de

revizuire, inexistența infracțiunii de mărturie mincinoasă sau de denaturare a

realității rezultă din actele contabile verificate, comisă de expertul contabil

A.V.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., susținerea recurentei în sensul că motivele reținute de instanțele

inferioare sunt străine de natura pricinii nu este în nici un mod argumentată,

ceea ce îi conferă un caracter vădit formal.

Pentru aceste rațiuni Înalta Curte în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A.T.C.O.M.

CĂLĂRAȘI împotriva deciziei comerciale nr. 450 din 31 octombrie 2008 a Curții

de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2009.