ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.04.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1256/2009

HOTĂRÂRE
03.04.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1256/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3765/89/2008, Curtea de Apel Iași, secția penală, printre alte dispoziții, a menținut, în temeiul art. 300

2

b

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul D.S., solicitând judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.

Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Din actele și lucrările dosarului se reține că recurentul inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și violare de domiciliu, prevăzute de art. 183 C. pen. și art. 192 alin. (1) C. pen., reținându-se în esență că în după amiaza zilei de 21 mai 2008 a pătruns fără drept în curtea victimei C.G. pe care l-a lovit peste cap și corp, în mod repetat, cu o bucată de lemn, lovituri care au avut ca urmare un traumatism cranio-cerebral acut închis, care a condus la decesul victimei în data de 2 iulie 2008.

Prin sentința penală nr. 82 din 4 februarie 2009, Tribunalul Vaslui i-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul D.S., fază procesuală în care, după cum s-a menționat, Curtea de Apel Iași a menținut starea de arest a acestuia în temeiul art. 300

2

b

alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen.

Potrivit acestor dispoziții legale, instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive.

În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a recurentului inculpat, la data de 10 iulie 2008, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv există presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În mod corect, a reținut instanța de apel că și în prezent se mențin temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat D.S.

Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancționator stabilit de lege pentru infracțiunile presupus săvârșite de inculpat (infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. este pedepsită cu închisoare de la 5 la 15 ani închisoare, iar infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu închisoare de la 6 luni la 4 ani), pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptelor presupus săvârșite, din modalitatea în care se reține că ar fi fost comise, precum și datele care caracterizează persoana inculpatului, care a mai fost condamnat anterior, fiind recidivist.

Nu în ultimul rând, se constată că sunt îndeplinite și cerințele impuse și de art. 143 C. proc. pen., în sensul existenței probelor de natură să contureze presupunerea participării recurentului la săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat și condamnat, în primă instanță.

Împrejurarea că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare a inculpatului, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, limitarea libertății persoanei, în speță, încadrându-se în prevederile legale, naționale și europene.

În consecință, în raport de pericolul social concret al faptelor presupus săvârșite de recurentul inculpat D.S., Înalta Curte constată că se impune, în continuare privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.S. împotriva încheierii din 19 martie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală pronunțată în Dosarul nr. 3765/89/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1602/2010
9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa aplicată este prea severă și a solicitat reducerea ei prin reținerea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Recursul declarat nu este întemeiat. Di
ÎCCJ 2009-10-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3443/2009
tă. Totodată, potrivit aceluiași raport leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent la nivelul feței, urmată de cădere cu impact toracic superior, între agresiune și deces existând legătură directă de cauzalitate. De altf
ÎCCJ 2008-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2855/2008
2008 a Tribunalului Vaslui, pe care a menținut-o. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus la zi durata arestării preventive de la 5 martie 2008. A fost obligat apelantul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judic
ÎCCJ 2010-09-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3079/2010
în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., art. 180 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 174 alin. (1) C. pen., reținându-se, în esență că, în noaptea de 31 mai 2009 a păt
ÎCCJ 2009-12-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4062/2009
pentru a se asigura o bună desfășurare a procesului penal. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.M.G. solicitând casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive arătând că rechizitoriul nu
Sursă