ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3003/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3003/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 11 iunie 2008, reclamanții Partidul Social Democrat Olt și I.M. au solicitat desființarea Hotărârii nr. 160 din 9 iunie 2008 adoptată de pârâtul B.E.C. și pe cale de consecință, anularea alegerilor locale din comuna Brebeni, județul Olt. În motivarea cererii, reclamanții au susținut că pârâtul a apreciat în mod greșit că nu este dovedită solicitarea de anularea a alegerilor locale din Comuna Brebeni, județul Olt, deși a existat o fraudă electorală prin suspendarea alegerilor pe o perioadă de 2 ore fără motiv temeinic, contrar prevederilor art. 85 din Legea nr. 67/2004.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 1840 din 17 iunie 2008, prin care a respins cererea ca neîntemeiată, reținând legalitatea hotărârii contestate față de lipsa unor probe concludente privind existența unei fraude electorale și împiedicarea exercitării dreptului de vot al cetățenilor prin suspendarea procesului de votare pentru mai mult de o oră. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Recurenții au criticat sentința instanței de fond pentru încălcarea dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 67/2004, care reglementează durata maximă a unei suspendări și procedura prealabilă măsurii de suspendare.
Potrivit acestor prevederi legale, recurenții au susținut că în circumscripția electorală Brebeni a avut loc o fraudă electorală, întrucât neregularitățile apărute în desfășurarea alegerilor au fost de natură să conducă la o modificare a atribuirii mandatelor, generând astfel o modificare a rezultatelor alegerilor. Recurenții au învederat că prin întreruperea procesului de votare peste 2 ore și fără considerente temeinice, un număr de peste 350 de alegători din circumscripția electorală respectivă au fost împiedicați să-și exercite dreptul de vot, ceea ce dovedește că procedura de vot a fost viciată și a fost influențat rezultatul final al alegerilor. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc.
civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente. Instanța de fond a constatat în mod judicios legalitatea Hotărârii nr. 160 din 9 iunie 2008 prin care B.E.C. pentru alegerea autorităților administrației publice locale 2008 a respins cererea formulată de I.M., candidat la funcția de primar al comunei Brebeni, județul Olt privind anularea alegerilor locale din 1 iunie 2008 din circumscripția electorală Brebeni, județul Olt, pentru fraudă electorală. În acest sens, s-a avut în vedere că nu a fost îndeplinită obligația prevăzută în art. 37 alin. (3) din Legea nr. 67/2004, de a se anexa cererii dovezile pe care contestatorul înțelege să le folosească în dovedirea fraudei electorale.
În cauză, recurenții-reclamanți au anexat doar unele liste cu numele și semnăturile persoanelor presupus a fi fost împiedicate să-și exercite dreptul la vot și cum aceste înscrisuri nu pot fi coroborate cu alte probe pentru a se dovedi împrejurarea invocată, intimatul-pârât a constatat corect că nu s-a dovedit existența fraudei electorale, ca element esențial care să determine anularea alegerilor. De asemenea, s-a reținut în mod întemeiat că deficiențele reclamate privind durata și procedura de suspendare a procesului de votare sunt de ordin organizatoric, nefiind de natură să influențeze rezultatul final al scrutinului și să modifice atribuirea mandatelor în circumscripția electorală respectivă.
În consecință, instanța de fond a analizat corect probele administrate în raport de prevederile Legii nr. 67/2004 și soluția de respingere a acțiunii se dovedește a fi legală și temeinică. Față de motivele expuse, nefiind motive de casare sau de modificare a sentinței atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Partidul Social Democrat Olt și I.M., împotriva sentinței civile nr. 1840 din 17 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.