Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.09.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3113/2008

HOTĂRÂRE
25.09.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3113/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 1 septembrie 2008, reclamanții Partidul Democrat Liberal, organizația județeană Ilfov, și N.F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.E.C., anularea Hotărârii nr. 143 din 6 iunie 2008 emisă de pârât, respingerea contestației formulată de Partidul Democrat Liberal, organizația județeană Ilfov, înregistrată în 3 iunie 2008 și menținerea alegerilor desfășurate la data de 1 iunie 2008. S-a mai solicitat și suspendarea efectelor hotărârii contestate până la soluționarea recursului.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin hotărârea atacată, pârâtul a admis sesizarea formulată de Partidul Democrat Liberal, organizația Ilfov, și a dispus anularea alegerilor locale din circumscripția electorală din comuna Vidra și repetarea scrutinului la data de 15 iunie 2008. Au susținut că pârâtul trebuia să anuleze sesizările întrucât s-au formulat cu încălcarea prevederilor art. 37 alin. (3) din Legea nr. 67/2004, nefiind motivate în fapt și drept și nefiind însoțite de dovezi. În ceea ce privește motivarea și dovezile, acestea au fost depuse după expirarea termenului legal de 48 de ore.

Cu privire la sesizarea inițială, reclamanții au arătat că motivele de fapt invocate ca temei al încălcării prevederilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 și ale art. 90 alin. (3) lit. h) din aceeași lege nu constituie argumente suficiente care să probeze existența unei fraude electorale de natură a modifica atribuirea mandatelor și nici nu există o legătură de cauzalitate între aceste motive și efectul invocat, respectiv atribuirea mandatelor. Au mai arătat că pârâtul nu trebuia să ia în considerare celelalte motive depuse la data de 5 iunie 2008, care vizau continuarea procesului de votate la secția din satul Vidra până la ora 23:00, în realitate fiind vorba despre satul Sintești și despre împrejurarea că la secția din acest sat nu s-a permis alegătorilor să voteze, la ora închiderii urnelor, fiind date afară peste 200 de persoane.

Referitor la hotărârea B.E.C. în cauză, s-a mai menționat că, prin aceasta, s-a reținut în mod eronat motivul invocat de Partidul Social Democrat, organizația județului Ilfov, cu privire la pretinsa nerespectare a prevederilor art. 13 lit. b) din Legea nr. 67/2004, având în vedere că delimitarea și numerotarea secțiilor de votare se face prin dispoziție a primarului, care poate fi contestată separat. S-a mai arătat că, potrivit hotărârii contestate, procesul de votare nu s-a desfășurat într-o manieră fluentă, fără a se observa că, referitor la acest aspect există similitudine între declarația primarului în funcție și cea a reprezentantului Asociației P.D., iar în procesele verbale ale secției nu se face nicio referire la vreo întrerupere sau suspendare a procesului de votare.

De asemenea, s-a susținut că pârâtul și-a întemeiat hotărârea în discuție și pe motivul că „exercițiul liber al votului a fost influențat și de oferirea sau darea unor sume de bani în scopul de a determina opțiunea pentru o anumită formațiune politică”, cu toate că acest motiv nu se regăsește în cele două sesizări ale Partidul Social Democrat și nici nu s-au administrat dovezi care să conducă la această concluzie. Reclamanții au arătat și că pârâtul a reținut prelungirea programului de votare după ora 21:00, însă singurele probe depuse în acest sens îl reprezintă doar trei declarații, dintre care una aparține primarului care a pierdut alegerile și care este interesat în anularea acestora. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1839 din 17 iunie 2008, a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că sesizarea formulată de către Partidul Social Democrat, organizația județului Ilfov, s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de art. 37 alin. (3) din Legea nr. 67/2004 și chiar dacă această formațiune a depus ulterior o completare și dovezi în sprijinul susținerilor sale, acest lucru nu poate atrage decăderea, din interpretarea textului legal menționat rezultând că sancțiunea decăderii vizează doar sesizarea propriu-zisă, nu și celelalte acte procedurale, precum completarea motivării și administrarea probelor.

Cu privire la criticile referitoare la considerentele avute în vedere de pârât, prima instanță a apreciat că toate elementele cuprinse în motivarea hotărârii sunt de natură să modifice atribuirea mandatelor, câtă vreme numărul mic de secții de votare, împiedicarea sau încetinirea procesului de votare prin diverse manopere au îngreunat mai multe persoane să-și exercite dreptul la vot sau le-au viciat opțiunea electorală. Că, aceste aspecte au rezultat din declarațiile depuse la dosar, care constituie un mijloc de probă admisibilă în condițiile Legii nr. 67/2004 și sunt concludente în speță, neavând relevanță că ulterior pronunțării hotărârii reclamanții au formulat plângere penală împotriva semnatarilor declarației.

Împotriva sentinței civile nr. 1839 din 17 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția VIII-a civilă, a declarat recurs în termenul legal Partidul Democrat Liberal, organizația județeană Ilfov, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, desființarea hotărârii date de instanța de fond și urmare rejudecării admiterea acțiunii reclamantului, cu consecința anulării Hotărârii nr. 143 din 6 iunie 2008 a B.E.C. și a menținerii ca legale și alegererilor desfășurate în data de 1 iunie 2008 ca fiind valabile. S-a învederat, prin motivele de recurs, că contestațiile Partidului Social Democrat trebuiau anulate de către B.E.C. întrucât nu au fost motivate și dovedite îi termenul legal prevăzut de art. 37 alin. (3) din Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităților administrației publice locale.

Astfel, s-a învederat că Partidul Social Democrat a formula cererea de anulare a alegerilor la data de 3 iunie 2008 însă motivarea și actele doveditoare ai fost depuse la data de 5 iunie 2008, iar față de această împrejurare B.E.C. trebuia să aplice sancțiunea nulității acestei cereri ca nemotivată. Pe de altă parte, s-a precizat că unul din motivele așa zisei „fraude electorale” reținuți de B.E.C. dar și de către instanța de fond a constat în numărul mic de secția de votare față de numărul alegătorilor, dar acest motiv nu putea fi luat în considerare ca motiv de fraudă electorală, întrucât Legea nr. 67/2004 prevede o altă procedură de soluționare a unor astfel de situații. De asemenea, s-a arătat că un alt motiv de așa zisă „fraudă electorală” reținut de B.E.C.

și de instanța de fond, cel constând în faptul că procesul de votare nu s-a desfășurat „de o manieră fluentă, creându-se impresia că, din partea membrilor secției de votare, se urmărește tergiversarea acestui proces”, nu poate fi catalogat ca având un atare caracter, mai ales că Legea nr. 67/2004 prevede posibilitatea formulării de întâmpinări de către membrii biroului electoral al secției de votare prin care să se solicite luarea de măsuri de către președinte relative la astfel de aspecte, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Un alt motiv nedovedit de anulare a alegerilor, reținut de B.E.C. în hotărârea pronunțată, a fost că „exercițiul liber al votului a fost influențat și de oferirea sau darea unor sume de bani în scopul de a determina opțiunea pentru o anumită formațiune politică”, fiind astfel luate în considerare anumite declarații depuse la dosar (fără alte acte doveditoare).

Dar, s-a învederat prin motivele de recurs, astfel de declarații nu puteau fi luate în considerare ca probă testimonială, nefiind vorba de dovedirea directă a unor fapte. În fine, un ultim motiv al B.E.C. privind aspectele relative la prelungirea programului după ora 21:00, reținute tot pe baza unor declarații, fără alte dovezi, nu poate fi îmbrățișat, întrucât în ziua alegerilor nu s-a formulat nicio sesizare sau întâmpinare din partea vreunui reprezentant al secției de votare, al vreunui alegător, observator sau candidai cu privire la prelungirea alegerilor, ceea ce conduce la concluzia că programul de votare nu s-a prelungit peste ora 21:00. Mai mult, s-a arătat că în una din cele trei declarații (din 4 iunie 2008) se precizează că și la secția de votare din satul Crețești s-ar fi prelungit alegerile, însă în hotărârea B.E.C.

se precizează că numai în satul Vidra s-ar fi prelungit durata votării. Or, aceste inadvertențe în declarații, precum și lipsa oricărei sesizări sau întâmpinări în ziua alegerilor sunt motive în plus pentru a susține că afirmațiile contestatorului Partidul Social Democrat sunt nedovedite. Recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 67/ 2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare, B.E.C.

are ca și atribuție principală, printre altele, soluționarea sesizărilor privitoare la frauda electorală, în acest caz acesta putând dispune anularea alegerilor într-o circumscripție electorală, în cazul în care constată, pe baza probelor administrate, că votarea și stabilirea rezultatelor alegerilor au avut loc prin fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor în circumscripția respectivă: în astfel de cazuri, se dispune repetarea scrutinului, care are loc în termen de cel mult două săptămâni de la constatarea fraudei, iar existența fraudei electorale se stabilește de B.E.C. de la caz la caz, pe baza probelor constatate de cei care au invocat-o.

De asemenea, potrivit art. 37 alin. (3) din același act normativ, în cazul unei fraude electorale, cererea de anulare a alegerilor dintr-o circumscripție electorală se poate face numai de către partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau candidații independenți care au participat la alegeri și numai în termen de 48 de ore de la închiderea votării, sub sancțiunea decăderii; cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază, iar cererea poate fi admisă numai dacă cel care a sesizat frauda nu este implicat în producerea acesteia.

Pe temeiul prevederilor art. 37 alin. (3) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, cum corect a reținut și prima instanță, sancțiunea decăderii este prevăzută de lege și operează numai pentru depășirea termenului de depunere a cererii de anulare a alegerilor pe motiv de fraudă electorală, respectiv pentru nerespectarea termenului de 48 de ore de la închiderea votării, nu și pentru motivarea cererii și depunerea dovezilor considerate necesare, care, în lipsa unui text cu caracter special, puteau fi depuse la B.E.C. până înainte de începerea dezbaterilor asupra cererii de anulare respective. Nu sunt întemeiate nici celelalte motive de recurs invocate de recurent, întrucât toate elementele cuprinse în motivarea Hotărârii B.E.C.

nr. 143 din 6 iunie 2008 prin care s-a dispus anularea alegerilor pentru primar, consiliul local, președintele consiliului județean și consiliul județean din Circumscripția Electorală din comuna Vidra județul Ilfov, reținute în mod corect pe baza probatoriului administrat, erau de natură a duce la modificarea atribuirii mandatelor, întrucât atât numărul mic de secții de votare organizate cât și împiedicarea sau încetinirea procesului de votare prin diverse manopere au împiedicat mai multe persoane să-și exercite dreptul de vot ori le-a viciat opțiunea electorală. B.E.C. a avut în vedere, la pronunțarea hotărârii atacate, probele testimoniale constând în declarații autentificate sau întocmite sub formă olografă, care, în lipsa unor dispoziții cu caracter restrictiv din cuprinsul Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, și în lipsa unor dovezi contrare, trebuiau luate în considerare de B.E.C.

În aceste condiții, cum motivele de recurs invocate de recurent sunt nefondate iar sentința atacată este legală și temeinică, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Partidul Democrat Liberal, organizația județeană Ilfov, împotriva sentinței civile nr. 1839 din 17 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Partidul Democrat Liberal, organizația județeană Ilfov, împotriva sentinței civile nr. 1839 din 17 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-11-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4079/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 6 iunie 2008, reclamantul Partidul Social Democrat, Organizația Județeană Ilfov a solicitat instanței modificarea hotărârii nr.
ÎCCJ 2011-10-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4758/2011
ția Județeană B. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 37 alin. (3) din Legea nr. 67/2004, în cazul unei fraude electorale, cererea de anulare a alegerilor dintr-o circumscripție electorală se poate
ÎCCJ 2008-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2960/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 20 iunie 2008, reclamanta Organizația P.S.D. a județului Ilfov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.E.C. pentru aleger
ÎCCJ 2008-09-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3047/2008
ă cel puțin existența unei îndoieli puternice și evidente asupra prezumției de legalitate a alegerilor locale. Recursul este nefondat. Așa cum s-a arătat deja, cu prilejul expunerii rezumative a lucrărilor din dosar, prin acțiunea introdusă
ÎCCJ 2008-06-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2386/2008
Deliberând, Asupra excepției de necompetență de față constată: Prin hotărârea din 4 iunie 2008, Biroul Electoral Central pentru alegerea autorităților administrației publice locale 2008 a admis contestațiile formulate de: Partidul „R.M.” -
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă