Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.10.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4758/2011

HOTĂRÂRE
18.10.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4758/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, reclamantul Partidul Social Democrat, Organizația Județeană B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Biroul Electoral Central pentru Alegerea Autorităților Administrației Publice Locale 2008 și Biroul Electoral Județean B., anularea hotărârii din 6 iunie 2008 a Biroul Electoral Central pentru Alegerea Autorităților Administrației Publice Locale 2008 și a procesului-verbal pentru centralizarea voturilor, constatarea rezultatelor alegerilor și atribuirea mandatului pentru funcția de președinte al Consiliului Județean 1 iunie 2008, încheiat pentru circumscripția electorală județeană nr. 7 B. de către Biroul Electoral Județean B., precum și suspendarea executării acestor acte administrative.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că, cu ocazia desfășurării alegerilor, a operațiunilor de votare, de deschidere a urnelor, de numărare și totalizare a voturilor și de înregistrare a rezultatelor votării pentru președintele consiliului județean au fost constatate încălcări ale legii, existând suspiciunea fraudării alegerilor, dar că pârâtul Biroul Electoral Central pentru Alegerea Autorităților Administrației Publice Locale 2008 a refuzat, în mod nelegal și netemeinic, să dea curs cererii reclamantului de anulare a alegerilor.

2. Hotărârea Curții de Apel în prezentul ciclu procesual Prin sentința nr. 6 din 13 ianuarie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Partidul Social Democrat, Organizația Județeană B. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 37 alin. (3) din Legea nr. 67/2004, în cazul unei fraude electorale, cererea de anulare a alegerilor dintr-o circumscripție electorală se poate face numai de către partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau candidați independenți care au participat la alegeri.

Or, cum din lectura cererii de anulare, ce a fost înaintată Biroului Electoral Județean B., soluționată de Biroul Electoral Central prin hotărârea din 6 iunie 2008, rezultă că aceasta a fost formulată în nume propriu de numitul C.C., care a candidat din partea Partidului Social Democrat pentru funcția de președinte a Consiliului Județean B., Curtea a apreciat că în mod corect Biroul Electoral Central a respins cererea ca fiind formulată de o persoană căreia legea nu îi recunoaște o asemenea legitimare. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Partidul Social Democrat, Organizația Județeană B., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 și pct. 9 C. proc.

civ. Argumentele recurentului s-au subsumat, în esență, următoarelor considerente: 1. Instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, deoarece a judecat cauza cu încălcarea prevederilor art. 45 alin. (4) C. proc. civ. și ale art. 121 din Legea nr. 67/2004 privind alegerile locale, în sensul că la toate termenele de judecată până la dezbateri nu a participat procurorul, deși participarea acestuia era obligatorie. 2. În mod eronat instanța de fond a reținut că cererea privind anularea alegerilor a fost formulată în nume propriu de candidatul C.C., fără ca prin motivarea sentinței să fie reținute argumentele juridice care ar duce la această concluzie. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile recurentei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

1. Argumente de fapt și de drept relevante a. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. În accepțiunea art. 304 pct. 1 C. proc. civ., instanța nu este alcătuită potrivit dispozițiilor legale și în situația în care aceasta nu a fost constituită cu participarea reprezentantului Ministerului Public, deși legea prevedea obligativitatea concluziilor sale. Prevederea art. 45 alin. (4) C. proc. civ. dispune în sensul că în cazurile anume prevăzute de lege, participarea și punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii. Art. 121 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată, arată că judecarea de către instanță a întâmpinărilor, contestațiilor și a oricăror alte cereri prevăzute de acest act normativ se face cu participarea obligatorie a procurorului.

Interpretarea acestor dispoziții legale îndrituiește concluzia, întărită de practica judiciară, că hotărârea este lovită de nulitate atunci când ea a fost dată fără să se fi ascultat concluziile reprezentantului Ministerului Public. Or, în speță, reprezentantul Ministerului Public a fost prezent la termenul la care s-a dezbătut și judecat cererea reclamantului-recurent, punând concluzii, lipsa acestuia la termene anterioare, la care instanța a efectuat demersuri în vederea stabilirii cadrului procesual și a legalei citări a părților fiind lipsită de relevanță din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ. b. Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Soluția instanței de fond nu este criticabilă nici sub aspectul interpretării și aplicării dispozițiilor art. 37 alin. (3) din Legea nr. 67/2004. Înalta Curte nu poate decât să reia constatarea primei instanțe referitor la faptul că, contestația privind procedura alegerii Președintelui Consiliului Județean B. a fost formulată de către numitul C.C., în calitatea de candidat la această funcție, în nume propriu, și semnată în aceeași calitate, aspecte relevate de conținutul contestației depuse în dosarul cauzei. În aceste condiții, în mod corect Biroul Electoral Central pentru Alegerea Autorităților Administrației Publice Locale 2008 a respins cererea respectivă ca fiind formulată de o persoană căreia legea nu îi recunoaște o asemenea legitimare.

2. Soluția instanței de recurs Pentru aceste considerente, neexistând motive de reformare a sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul formulat de către Partidul Social Democrat, Organizația Județeană B. împotriva sentinței civile nr. 6 din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2887/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 iunie 2008 reclamantul Partidul Social Democrat, organizația județeană Botoșani, reprezentată prin președinte C.C., în co
ÎCCJ 2008-11-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4079/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 6 iunie 2008, reclamantul Partidul Social Democrat, Organizația Județeană Ilfov a solicitat instanței modificarea hotărârii nr.
ÎCCJ 2008-09-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3113/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 1 septembrie 2008, reclamanții Partidul Democrat Liberal, organizația județeană Ilfov, și N.F. au solicitat, în cont
ÎCCJ 2008-06-10
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2386/2008
Deliberând, Asupra excepției de necompetență de față constată: Prin hotărârea din 4 iunie 2008, Biroul Electoral Central pentru alegerea autorităților administrației publice locale 2008 a admis contestațiile formulate de: Partidul „R.M.” -
ÎCCJ 2008-09-23
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3047/2008
ă cel puțin existența unei îndoieli puternice și evidente asupra prezumției de legalitate a alegerilor locale. Recursul este nefondat. Așa cum s-a arătat deja, cu prilejul expunerii rezumative a lucrărilor din dosar, prin acțiunea introdusă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă