ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4019/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta G.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 20396 din 9 august 2006 emisă de pârâtă și, totodată, obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiară al Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că împreună cu familia, în anul 1942, s-a refugiat din localitatea Bodrog în localitatea Cara. În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care: acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale unor martori.

Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția tardivității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. În susținerea excepției tardivității pârâta a invocat dispozițiile art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 105/1999, modificată. Prin sentința civilă nr. 316 din 1 iunie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamanta G.V. ca tardiv formulată. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că începând cu data de 27 septembrie 2006, data comunicării hotărârii pârâtei, reclamanta avea la dispoziție 30 de zile pentru a o contesta. Or, reclamantul a promovat contestația la 12 aprilie 2007 astfel că raportat la dispozițiile art. 7 alin. (4) din O.G.

nr. 105/1999, contestația este tardivă. Instanța de fond a avut în vedere și Decizia nr. XXXII din 16 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta G.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, menționând că poate face dovada celor susținute în acțiune prin audierea martorilor. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia având aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. Prin Hotărârea nr. 20393 din 9 august 2006 i s-a respins reclamantei cererea, reținându-se că aceasta nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000. Ulterior, prin cererea depusă la data de 12 aprilie 2007, reclamanta solicită anularea acestei hotărâri și pe cale de consecință să i se recunoască calitatea de refugiat din motive etnice și, prin urmare de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Potrivit dispozițiilor prevederilor art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999: „Împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestație la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii”. Din actele și lucrările dosarului rezultă că Hotărârea nr. 20393 i-a fost comunicată reclamantei la data de 27 septembrie 2006 iar acțiunea este formulată la data de 12 aprilie 2007, deci cu mult peste termenul prevăzut de textul de lege sus citat. Conform dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința ei.

În cauză, reclamanta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a contestației, printr-o împrejurare mei presus de voința ei și nici nu a solicitat repunerea în termen, astfel se va constata că aceasta este tardiv formulată. Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că acțiunea este depusă peste termenul legal, respingând-o ca tardiv formulată. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.V. împotriva sentinței civile nr. 316 din 1 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabil. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2007.