Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.09.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3106/2008

HOTĂRÂRE
25.09.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3106/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 ianuarie 2008, reclamanta V.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21936 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că i se cuvin drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât, în perioada octombrie 1940 – martie 1945 s-a refugiat împreună cu mama sa, din localitatea Cluj, prin punctul de frontieră Bodrog, în localitățile Pața, Boju, Cătun, Turda, datorită persecuțiilor etnice exercitate de către autoritățile de ocupație instaurate la acea vreme în Ardealul de Nord.

Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. Recurenta a susținut, în esență că, în mod eronat, prima instanță și-a fundamentat hotărârea exclusiv pe declarațiile unor martori, în absența și a unor alte surse de informație, care să indice aceleași date, ținând cont și de împrejurarea că martorul audiat în instanță nu a dat suficiente detalii privind împrejurările refugiului. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în speță, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

În mod eronat recurenta - pârâtă susține că intimata - reclamantă nu s-ar afla în această situație. Astfel, din declarațiile autentice ale martorilor C.L. și B.A. și declarația judiciară a martorei Ț.A., coroborate cu actele de stare civilă ale reclamantei, rezultă că, s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în luna octombrie 1940, intimata - reclamantă împreună cu mama sa s-au refugiat din localitatea Cluj, în localitățile Pața, Boju, Cătun și ulterior în Turda, datorită persecuțiilor exercitate pe criterii etnice asupra populației din Ardealul de Nord, de către trupele maghiare de ocupație. În consecință, față de dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc.

civ., se va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 271 din 29 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-06-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2372/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 27 septembrie 2007, reclamantul R.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anulare
ÎCCJ 2008-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3108/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 ianuarie 2008, reclamanta R.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea H
ÎCCJ 2008-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1984/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 octombrie 2007, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea h
ÎCCJ 2008-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1983/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 octombrie 2007, reclamantul I.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea
ÎCCJ 2008-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3405/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 septembrie 2007, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărâri
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă