ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1576/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2754 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 7 octombrie 2008 a fost respinsă cererea de repunere în termen formulată de recurenta-reclamantă și, în consecință, recursul reclamantei SC A.C.G. SRL București îndreptat împotriva deciziei Curții de Apel Pitești nr. 121/A-C din 24 octombrie 2007 a fost respins ca tardiv formulat. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că în cauză a fost pronunțată sentința nr. 693/C din 18 iunie 2007 prin care Tribunalul Comercial Argeș a obligat-o pe pârâta SC M.R. SRL Brașov la executarea contractului de vânzare cumpărare nr. 2 din 16 septembrie 2004 și la livrarea pietrei brute conform clauzelor contractuale.

Pârâta a mai fost obligată și la plata sumei de 311.080 Euro precum și la plata daunelor compensatorii în echivalent lei până la data reluării efective a livrărilor de piatră brută. Sentința nr. 693 din 18 iunie 2007 a Tribunalului Argeș a fost apelată de pârâta SC C.M.S. SRL Lerești, iar Curtea de Apel Pitești prin decizia nr. 121/A-C din 24 octombrie 2007 a admis apelul și a schimbat în tot sentința fondului în sensul că a respins acțiunea reclamantei SC A.C.G. SRL. A reținut instanța de apel că obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2/2004 este ilicit, deoarece prevederile contractuale stabilesc vânzarea de calcar brut până la exploatarea în întregime a zăcământului, clauze care contravin dispozițiilor legii nr. 85/2003 potrivit cărora numai A.N.R.M.

poate stabili limitele unei exploatări. Contractul fiind nul, instanța de apel a reținut că în mod greșit a fost obligată pârâta la executare, respectiv la livrarea pietrei brute. Împotriva deciziei nr. 121 din 24 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești a declarat recurs, reclamanta SC A.C.G. SRL prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a argumenta că soluția instanței de apel s-a dat cu aplicarea greșită a legii. Recurenta a formulat și cerere de repunere în termen motivând că depășirea termenului de recurs prevăzut de art. 301 C. proc. civ. a fost determinată de faptul că decizia Curții de apel i-a fost comunicată prin afișare la vechiul său sediu social deși prin întâmpinarea depusă la dosar a precizat că și-a ales alt sediu pentru comunicarea actelor de procedură.

Înalta Curte, examinând cu precădere cererea de repunere în termen în urma aplicării art. 103 alin. (1), raportat la art. 98 C. proc. civ., a constatat că instanța nu a fost încunoștiințată prin petiție scrisă, depusă la dosar, despre sediul ales de recurentă pentru comunicarea actelor de procedură. În raport de aceste constatări prin care s-a relevat neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite sub sancțiunea neluării în seamă, cererea de repunere în termen a fost respinsă și, în consecință, s-a respins ca tardiv recursul declarat de reclamanta SC A.C.G. SRL București. Împotriva deciziei nr. 2754 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat contestație în anulare reclamanta SC A.C.G.

SRL București. Contestatoarea a invocat prevederile art. 318 C. proc. civ. în argumentarea cărora a susținut că instanța de recurs a greșit atunci când a respins cererea de repunere în termen, întrucât afișarea deciziei pronunțată de Curtea de apel, la o altă adresă nu constituie comunicare ci o împrejurare mai presus de voința sa, care a împiedicat promovarea recursului în termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Potrivit contestatoarei această apreciere a instanței de recurs s-a baza pe o greșeală materială care o îndreptățește să solicite desființarea deciziei pronunțată în recurs. Tot greșită, consideră contestatoarea este și aplicarea art. 98 C. proc. civ. pentru considerentul că instanța de recurs nu a avut în vedere că atât instanța cât și partea adversă au fost înștiințate despre alegerea sediului pentru comunicarea actelor de procedură.

Contestația în anulare este nefondată. Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța , respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”. Prin prisma acestui motiv, contestatoarea a invocat eroarea în dezlegarea dată de instanța de recurs cererii de repunere în termen, prin raportare la art. 103 și art. 98 C. proc. civ. În concret motivul formulării cererii de repune în termen în fața instanței de recurs l-a constituit comunicarea deciziei la altă adresă decât cea a sediului ales.

Pentru verificarea îndeplinirii cerințelor art. 103 C. proc. civ. instanța de recurs a examinat motivele care, în accepțiunea recurentei, au constituit împiedicare în respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. pentru formularea recursului. Cu ocazia acestei verificări instanța de recurs a stabilit că recurenta nu a respectat art. 98 C. proc. civ. care impune părților o anumită conduită, care este obligatorie, în cazul în care își schimbă sediul sau solicită să se comunice actele de procedură la o altă adresă, ca în speță. Rezultă din considerentele deciziei că instanța de recurs a analizat împrejurările invocate de parte în justificarea depășirii termenului de depunere a recursului așa încât contestatoarea nu se află în prima ipoteză a art. 318 C. proc.

civ. întrucât respingerea recursului ca tardiv și neîndeplinirea cerințelor art. 103 C. proc. civ. constatată de instanță nu este rezultatul unei greșeli materiale, ci a modului în care instanța a înțeles să aplice dispoziția legală referitoare la repunerea în termen. În această situație nu este posibil ca pe această cale, aceeași instanță Înalta Curte de Casație și Justiție, să cerceteze dacă art. 103 și art. 98 C. proc. civ. au fost aplicate corect sau greșit întrucât nu s-a intenționat ca pe calea contestației în anulare să se admită recursul la recurs. În fine, eroarea materială invocată de contestatoare trebuia să poarte asupra aspectelor formale ale judecății în recurs, or, ceea ce se invocă de contestatoare vizează un control de legalitate care nu este specific contestației în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, aplicabilă numai în condițiile speciale menționate în textul redat mai sus.

În consecință, Înalta Curte va reține că motivul invocat în susținerea contestației în anulare nu se încadrează în prevederile art. 318 C. proc. civ., astfel că cererea formulată de SC A.C.G. SRL va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A.C.G. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 2754 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosar nr. 27/1259/2007, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2009.