ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3193/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița reclamantul R.D. a solicitat anularea Hotărârii nr. 5686 din 29 iulie 2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, și obligarea pârâtei să emită o altă hotărâre prin care să i se recunoască contestatarului faptul că beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 309/2002 și să-i acorde drepturile ce i se cuvin de la data apariției acestei legi.

În motivarea cererii, contestatarul a arătat că prin hotărârea a cărei anulare o cere i-a fost admisă, în parte cererea și i s-au acordat drepturile cuvenite potrivit Legii nr. 309/2002 pentru perioada 26 septembrie 1957 – 21 noiembrie 1957. Prin sentința nr. 2024 din 2 decembrie 2008 Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe excepție invocată de intimată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Dâmbovița a reținut că, potrivit art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002, împotriva hotărârilor motivate ale caselor teritoriale de pensii se poate face contestație de către persoana interesată la Curtea de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Prin sentința nr. 10 din 28 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: A constatat că prin Hotărârea nr. 5686 din 29 iulie 2008 pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița a admis cererea reclamantului și i-a acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 302/2002 pentru perioada 26 septembrie 1957 – 21 noiembrie 1957. A apreciat că față de prevederile art. 5 din Legea nr. 309/2002 raportate la data depunerii cererii reclamantului la pârâtă, aceasta a stabilit în mod corect că indemnizația aferentă drepturilor recunoscute reclamantului urmează a fi acordată începând cu data de 1 iulie 2008. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru împrejurarea că prima instanță nu i-a acordat drepturile solicitate de la apariția Legii nr. 309/2002.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivul de recurs invocat și din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, din considerentele ce urmează. Potrivit art. 5 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, persoanele îndreptățite vor beneficia de prevederile acestei legi cu începere de la data de întâi a lunii următoare depunerii cererii. În cauză, reclamantul a depus cererea la pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița la data de 17 iunie 2008 sub nr. 28.101, astfel cum rezultă din conținutul Hotărârii nr. 5686 din 29 iulie 2008 (fila 13 dosar fond).

În atare situație, Înalta Curte observă că instanța de prim rang a constatat în mod corect că pârâta, stabilind data de 1 iulie 2008 de la care reclamantul beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 309/2002, a respectat dispozițiile legale în materie. Față de cele arătate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamant este nefondat și pe cale de consecință va fi respins ca atare, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.D. împotriva sentinței civile nr. 10 din 28 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2009.