ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1715/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 16 mai 2007, sub nr. 3566/2/2007, reclamanții A.D., ș.a., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Informații și Protecție Internă și Ministerul Economiei și Finanțelor, au solicitat obligarea pârâților Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă să plătească, în solidar, drepturile bănești cuvenite cu titlu de primă de concediu aferente anilor 2004, 2005, 2006, actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței și până la data efectuării plății, conform art. 37 alin. (2) teza I din O.G.

nr. 38 din 30 ianuarie 2003 și Ordinul M.A.I. nr. 132 din 9 februarie 2004; obligarea Ministerului Administrației și Internelor să plătească în solidar, drepturile bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pe perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2005 conform art. 6 din O.G. nr. 38/2003 și Ordinului M.A.I. nr. 132/ 2004, actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței și până la data efectuării plății; obligarea M.A.I.

să cuprindă în bugetul propriu fondurile necesare plății primelor de concediu și sporului de fidelitate de până la 20% din salariul de bază care li se cuvine, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective; obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce Ministerului Administrației și Internelor fondurile necesare plății primelor de concediu și sporului de fidelitate de până la 20% din salariul de bază cuvenit, actualizat cu coeficientul de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor „la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație o singură dată”. Prin art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat, se precizează că în anii 2004, 2005 și 2006 aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 se suspendă. S-a precizat că măsura suspendării acordării primei de concediu a afectat numai exercițiul dreptului, nu și existența acestuia, deoarece un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare.

S-a mai arătat că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui atâta timp cât prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul la aceste prime. Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu aferentă anilor 2004, 2005 și 2006 li se cuvine reclamanților. Au mai susținut reclamanții, referitor la capătul 2 din acțiune, că nu le-a fost acordat nici dreptul salarial suplimentar cuvenit cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru perioada de 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2005. Art. 6 din O.G.

nr. 38/2003 republicată, stabilește că „pentru activitățile desfășurate în instituțiile din sectorul de apărare, național, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne”. Cu toate că acest drept salarial suplimentar era reglementat în mod expres, totuși prin art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2004, în anul 2005 s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Ordinul M.A.I. nr. 132/2004 conține dispoziții care reglementează punerea în aplicare a prevederilor-cadru din O.U.G. nr. 38/2003. Prin sentința civilă nr. 1960 din 18 iulie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative. A respins excepțiile privind lipsa calității procedurale pasive invocate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă. A admis acțiunea reclamanților A.D., ș.a., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Informații și Protecție Internă și Ministerul Economiei și Finanțelor.

A obligat pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă la plata către reclamanți cu titlu de prime de concediu a sumelor cuvenite cu acest titlu pe anii 2004, 2005 și 2006 și a drepturilor bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pe perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2005, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la data plății efective. A obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative să cuprindă în bugetul propriu sumele în cauză. A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze în contul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare acordării și plății efective a drepturilor bănești cuvenite cu titlu de primă de concediu și spor de fidelitate.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a reținut că nu era obligatorie parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, deoarece Legea nr. 188/1999 conține dispoziții derogatorii de la procedura de drept comun a contenciosului administrativ. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor s-a reținut că acesta este obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești care se cuvin reclamanților și există identitate între persana pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că măsura suspendării ambelor drepturi salariale nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, ci cu lipsa temporară a dreptului însuși.

Dreptul la prima de concediu și sporul de fidelitate au fost acordate prin legea care a intrat în vigoare la data de 8 ianuarie 2000 și care nu a fost abrogată până în prezent. Odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligația corelativă dreptului consfințit prin lege devine executorie. Dreptul la acțiune se naște din momentul încetării perioadei de suspendare, 31 decembrie 2006 și prin neacordarea acestor drepturi s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate. Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor. În motivarea recursului, a fost invocată în primul rând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.

S-a motivat, în esență, că între reclamanți și recurent nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a instituției respective, care gestionează bugetul de stat, fapt ce nu îi conferă dreptul de a încălca legea finanțelor publice, prin alocări de fonduri din diverse capitole bugetare. Pe fondul cauzei, recurentul a susținut că admiterea acțiunii reclamanților și acordarea sporului de fidelitate și a primelor de vacanță este neîntemeiată, întrucât legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată, iar beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cazul în speță, nu constituie un drept constituțional fundamental.

Recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiat în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției respective, pe fondul cauzei sentința atacată cu recurs fiind temeinică și legală. Instanța de fond s-a pronunțat fără a reține lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, între acest pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății neexistând identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între această autoritate și reclamanți. Or, numai existența unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză a unei autorități sau instituții publice, având în vedere că dreptul la prima de concediu și la sporul de fidelitate, ce constituie obiectul acțiunii în speța de față, sunt drepturi de natură salarială.

Între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a instituției respective. Raporturile de muncă sunt între reclamanți, pe de o parte, și instituțiile în care își desfășoară activitatea, pe de altă parte. Pretențiile reclamanților solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator. Prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite (principal, secundar și terțiar), sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege. Pârâtul care urmează să facă plata trebuie să rețină și să vireze contribuțiile obligatorii către bugetul de stat.

Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat, în funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv și, în principal, ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern. Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate de parte în proces, deoarece nu există un raport juridic legal sau convențional de garanție a sumelor ce reprezintă primele de vacanță sau sporul de fidelitate, ministerul neavând obligația să garanteze plata acestor sume în contextul în care reclamanții nu sunt salariații acestuia și deci, nu există un raport juridic legat de sumele respective.

Pe fondul cauzei, instanța reținut în mod întemeiat că suspendarea exercițiului dreptului de a primi prima de concediu nu echivalează cu stingerea/ înlăturarea dreptului, ci are ca efect doar imposibilitatea realizării acestui drept în intervalul de timp pentru care exercițiul dreptului la prima de concediu a fost suspendat. De asemenea, în ceea ce privește drepturile bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate pentru anul 2005, se reține că doar pentru acest an a fost suspendat exercițiul acestui drept, drepturile la sporul de fidelitate încadrându-se în categoria drepturilor câștigate prin lege. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul și modificată sentința atacată, în parte, în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, ca fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1960 din 18 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2008.