ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1715/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 16 mai

2007, sub nr. 3566/2/2007, reclamanții A.D., ș.a., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de

Informații și Protecție Internă și Ministerul Economiei și Finanțelor, au

solicitat obligarea pârâților Ministerul Administrației și Internelor și

Direcția Generală de Informații și Protecție Internă să plătească, în solidar,

drepturile bănești cuvenite cu titlu de primă de concediu aferente anilor 2004,

2005, 2006, actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței și

până la data efectuării plății, conform art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38

din 30 ianuarie 2003 și Ordinul M.A.I. nr. 132 din 9 februarie 2004; obligarea

Ministerului Administrației și Internelor să plătească în solidar, drepturile

bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de

bază pe perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2005 conform art. 6 din O.G. nr. 38/2003

și Ordinului M.A.I. nr. 132/ 2004, actualizate cu coeficientul de inflație de

la data scadenței și până la data efectuării plății; obligarea M.A.I. să

cuprindă în bugetul propriu fondurile necesare plății primelor de concediu și

sporului de fidelitate de până la 20% din salariul de bază care li se cuvine,

actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective; obligarea

Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce Ministerului Administrației și

Internelor fondurile necesare plății primelor de concediu și sporului de

fidelitate de până la 20% din salariul de bază cuvenit, actualizat cu

coeficientul de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății

efective.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în conformitate cu dispozițiile

art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 republicată, privind salarizarea și alte

drepturi ale polițiștilor „la plecarea în concediul de odihnă, polițistul

primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară

plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului

de bază cuvenit pentru perioada de concediu cu anticipație. Salariul de bază și

prima de concediu se plătesc cumulat cu cel puțin 5 zile înaintea datei

plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează

fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație o

singură dată”.

Prin art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea

nr. 511/2004 și art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de

stat, se precizează că în anii 2004, 2005 și 2006 aplicarea dispozițiilor art. 37

alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 se suspendă.

S-a precizat că măsura suspendării acordării primei de concediu a

afectat numai exercițiul dreptului, nu și existența acestuia, deoarece un drept

prevăzut de lege încetează doar prin abrogare.

S-a mai arătat că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu

înlăturarea lui atâta timp cât prin nici o dispoziție legală nu i-a fost

înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului

de lege care conferă dreptul la aceste prime.

Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de

concediu aferentă anilor 2004, 2005 și 2006 li se cuvine reclamanților.

Au mai susținut reclamanții, referitor la capătul 2 din acțiune, că nu

le-a fost acordat nici dreptul salarial suplimentar cuvenit cu titlu de spor de

fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru perioada de 1 ianuarie 2005-31

decembrie 2005.

Art. 6 din O.G. nr. 38/2003 republicată, stabilește că „pentru

activitățile desfășurate în instituțiile din sectorul de apărare, național,

ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist,

funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de

fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin

ordin al ministrului de interne”. Cu toate că acest drept salarial suplimentar

era reglementat în mod expres, totuși prin art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2004,

în anul 2005 s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003 cu modificările și

completările ulterioare.

Ordinul M.A.I. nr. 132/2004 conține dispoziții care reglementează

punerea în aplicare a prevederilor-cadru din O.U.G. nr. 38/2003.

Prin sentința civilă nr. 1960 din 18 iulie 2007, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

excepția inadmisibilității acțiunii invocate de Ministerul Economiei și

Finanțelor, ca neîntemeiată.

A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul

Internelor și Reformei Administrative. A respins excepțiile privind lipsa

calității procedurale pasive invocate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor

și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă.

A admis acțiunea reclamanților A.D., ș.a., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de

Informații și Protecție Internă și Ministerul Economiei și Finanțelor.

A obligat pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și

Direcția Generală de Informații și Protecție Internă la plata către reclamanți

cu titlu de prime de concediu a sumelor cuvenite cu acest titlu pe anii 2004,

2005 și 2006 și a drepturilor bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate

de până la 20% din salariul de bază pe perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2005,

actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la data

plății efective.

A obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative să

cuprindă în bugetul propriu sumele în cauză.

A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze în contul

Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare acordării și

plății efective a drepturilor bănești cuvenite cu titlu de primă de concediu și

spor de fidelitate.

Cu privire la excepția inadmisibilității

acțiunii, instanța de fond a reținut că nu era obligatorie parcurgerea unei

proceduri administrative prealabile, deoarece Legea nr. 188/1999 conține

dispoziții derogatorii de la procedura de drept comun a contenciosului

administrativ.

Cu privire la excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor s-a reținut că acesta

este obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești care se

cuvin reclamanților și există identitate între persana pârâtului Ministerul

Economiei și Finanțelor și cel despre care se pretinde că este obligat în

raportul juridic dedus judecății.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că

măsura suspendării ambelor drepturi salariale nu poate avea ca efect decât

amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale, deoarece suspendarea nu

este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, ci cu lipsa temporară

a dreptului însuși.

Dreptul la prima de concediu și sporul de

fidelitate au fost acordate prin legea care a intrat în vigoare la data de 8

ianuarie 2000 și care nu a fost abrogată până în prezent.

Odată cu expirarea duratei de suspendare

a aplicării prevederilor legale, obligația corelativă dreptului consfințit prin

lege devine executorie.

Dreptul la acțiune se naște din momentul

încetării perioadei de suspendare, 31 decembrie 2006 și prin neacordarea

acestor drepturi s-ar încălca principiul constituțional care garantează

realizarea drepturilor acordate.

Împotriva sentinței civile sus menționate

a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor.

În motivarea recursului, a fost invocată

în primul rând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Economiei și Finanțelor. S-a motivat, în esență, că între reclamanți și

recurent nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice

chemarea în judecată a instituției respective, care gestionează bugetul de

stat, fapt ce nu îi conferă dreptul de a încălca legea finanțelor publice, prin

alocări de fonduri din diverse capitole bugetare.

Pe fondul cauzei, recurentul a susținut

că admiterea acțiunii reclamanților și acordarea sporului de fidelitate și a

primelor de vacanță este neîntemeiată, întrucât legiuitorul are posibilitatea

de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată, iar

beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cazul în speță, nu

constituie un drept constituțional fundamental.

Recursul declarat de Ministerul Economiei

și Finanțelor este întemeiat în ceea ce privește excepția lipsei calității

procesuale pasive a instituției respective, pe fondul cauzei sentința atacată

cu recurs fiind temeinică și legală.

Instanța de fond s-a pronunțat fără a

reține lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și

Finanțelor, între acest pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus

judecății neexistând identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între

această autoritate și reclamanți. Or, numai existența unor astfel de raporturi

juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză a unei

autorități sau instituții publice, având în vedere că dreptul la prima de

concediu și la sporul de fidelitate, ce constituie obiectul acțiunii în speța

de față, sunt drepturi de natură salarială.

Între reclamanți și Ministerul Economiei

și Finanțelor nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care

să justifice chemarea în judecată a instituției respective.

Raporturile de muncă sunt între

reclamanți, pe de o parte, și instituțiile în care își desfășoară activitatea,

pe de altă parte. Pretențiile reclamanților solicitate prin cererea de chemare

în judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite

decât de către angajator.

Prin bugetul anual aprobat fiecărui

ordonator de credite (principal, secundar și terțiar), sunt prevăzute

drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin

lege.

Pârâtul care urmează să facă plata

trebuie să rețină și să vireze contribuțiile obligatorii către bugetul de stat.

Ministerul Economiei și Finanțelor are

atribuții în elaborarea bugetului de stat, în funcție de propunerile tuturor

ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul

respectiv și, în principal, ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern.

Ministerul Economiei și Finanțelor nu

poate avea calitate de parte în proces, deoarece nu există un raport juridic

legal sau convențional de garanție a sumelor ce reprezintă primele de vacanță

sau sporul de fidelitate, ministerul neavând obligația să garanteze plata

acestor sume în contextul în care reclamanții nu sunt salariații acestuia și

deci, nu există un raport juridic legat de sumele respective.

Pe fondul cauzei, instanța reținut în mod

întemeiat că suspendarea exercițiului dreptului de a primi prima de concediu nu

echivalează cu stingerea/ înlăturarea dreptului, ci are ca efect doar

imposibilitatea realizării acestui drept în intervalul de timp pentru care

exercițiul dreptului la prima de concediu a fost suspendat.

De asemenea, în ceea ce privește

drepturile bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate pentru anul 2005, se

reține că doar pentru acest an a fost suspendat exercițiul acestui drept,

drepturile la sporul de fidelitate încadrându-se în categoria drepturilor

câștigate prin lege.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312

alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul și modificată sentința atacată,

în parte, în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de pârâtul

Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive a

acestuia.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale

sentinței atacate, ca fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1960 din 18 iulie 2007 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa

calității procesuale pasive a acestuia.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

aprilie 2008.