ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 217/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 64 din 24 ianuarie 2008, Tribunalul Neamț, secția civilă, a admis

acțiunea formulată de reclamanta E.V., a dispus anularea deciziei nr. 15 din 30

august 2007 emisă de pârâta SC A.C. SA, a constatat calitatea reclamantei de persoană

îndreptățită la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, a obligat-o pe pârâtă

să se pronunțe pe fondul notificării nr. 455 din 8 noiembrie 2001, înregistrată

la pârâtă sub nr. 4157 din 3 iulie 2007, cu privire la imobilul situat în

Piatra Neamț, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 50 lei, pe fiecare zi de

întârziere, începând cu cea de-a 31 zi de la data rămânerii definitive a

hotărârii și până la data

emiterii deciziei pe fondul notificării,

precum și la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, onorariul de avocat.

Prin decizia nr.

87 din 21 mai 2008, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie,

conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat

de pârâtă împotriva sentinței.

Pentru a

pronunța aceste hotărâri, ambele instanțe au reținut aceeași situație de fapt,

în ceea ce privește calitatea reclamantei de succesoare în drepturi a fostului

proprietar deposedat de imobilul în litigiu, L.P.

Astfel, din

actele depuse la dosar s-a reținut că, la data decesului lui L.P., vocație

succesorală asupra întregii averi a dobândit soția sa, C.F.

La rândul său, C.F. a

instituit-o ca legatară universală pe reclamanta E.V.

Pârâta nu a făcut

dovada că ceilalți pretinși moștenitori ar fi făcut la rândul lor notificare pentru

imobilul situat în Piatra Neamț.

În atare situație,

potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, reclamanta are calitatea de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu,

profitând și de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat

procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei a

declarat recurs pârâta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs invocat, recurenta susține că instanța de fond a omis a

analiza împrejurarea că reclamanta nu a solicitat restituirea în natură a

imobilului în baza Legii nr. 112/1995.

Recurenta arată că

între părți a mai existat un litigiu în care ea a avut câștig de cauză, că

notificarea de față trebuia respinsă ca inadmisibilă, fiind tardiv formulată și

că reclamanta nu poate pretinde restituirea în natură a imobilului deoarece din

anul 1996 acesta a intrat în circuitul civil.

În mod greșit

instanța a apreciat asupra calității de unică moștenitoare a reclamantei, în

condițiile în care prin decizia civilă nr. 1720/1999 pronunțată de Curtea de

Apel Bacău se face vorbire despre testamentul olograf întocmit de P.I. la data

de 19 august 1952, în care autoarea reclamantei este numită legatară cu titlu

particular alături de cei patru nepoți de frate și de soră.

Reclamanta nu

a făcut niciodată dovada demersurilor efectuate pentru a afla poziția

comoștenitorilor față de notificare.

De asemenea,

potrivit dispozițiilor testamentare, C.F. era desemnată legatară cu privire la

bunuri expres și limitativ individualizate și nu cu privire la imobilul în

litigiu.

Intimata nu a

depus la dosar întâmpinare.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Notificarea a

fost respinsă de către pârâtă pentru un unic considerent, acela că reclamanta

nu a făcut dovada calității de moștenitoare a fostului proprietar și, ca atare,

nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul art.

3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Acesta a fost

singurul aspect care a făcut obiectul judecății în contestația formulată de

reclamantă împotriva deciziei emise de pârâtă.

În atare

situație, toate criticile formulate de pârâtă cu privire la îndreptățirea pe fond

a reclamantei de a beneficia de măsurile reparatorii solicitate, respectiv de

restituirea în natură a imobilului nu au legătură cu decizia atacată și nu pot

face obiect de analiză în recurs.

Referitor la

calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, ca

moștenitoare a fostului proprietar, Înalta Curte constată următoarele:

Nu s-a

contestat că reclamanta este moștenitoarea defunctei C.F., în calitate de

legatară universală a acesteia.

Despre C.F.

s-a reținut că a fost soția lui P.L., fostul proprietar al imobilului, aspect

de asemenea necontestat.

În legătură cu

vocația succesorală a acesteia s-a reținut că, prin sentința civilă nr. 9031

din 3 decembrie 2001 a Judecătoriei Piatra Neamț s-a constatat caducitatea

hotărârii de divorț a numitei C.F. cu P.L., iar ulterior s-a emis certificatul

de moștenitor nr.31 din 28 februarie 2003 de pe urma defunctului P.L., în care

C.F. figurează în calitate de moștenitoare legală, beneficiară a întregii mase

succesorale.

Instanțele nu

puteau ignora efectele sentinței menționate, pentru că ar fi însemnat să

nesocotească puterea de lucru judecat ale unei hotărâri irevocabile.

Recurenta mai

pretinde că prin sentința tribunalului, menținută prin decizia instanței de

apel, s-ar fi nesocotit drepturile comoștenitorilor care au avut vocație la

succesiunea lui P.L.

Și această

critică este nefondată.

În primul rând, nu s-a

susținut și dovedit de către recurentă că ar fi fost sesizată cu notificări și

de către alte persoane care să pretindă că, în calitate de moștenitori ai

fostului proprietar, au dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul în

litigiu.

Or, în lipsa altor

notificări, chiar în eventualitatea că reclamanta nu ar fi singura moștenitoare

a fostului proprietar, având în vedere dispozițiile art. 3 și art. 4 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001, corect aplicate de instanțe, reclamanta are calitatea de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, beneficiind și de cotele

moștenitorilor care nu au înțeles să formuleze notificări.

În orice caz,

existența sau nu a altor moștenitori sau notificări formulate de aceștia nu

influențează soluția pronunțată în cauză prin care instanța nu a făcut altceva

decât să o oblige pe pârâtă să soluționeze pe fond notificarea reclamantei.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia

curții de apel și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC A.C. SA împotriva deciziei civile nr. 87 din 21

mai 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 ianuarie 2009.