ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2550/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția I penală, a fost investită cu

soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – D.N.A. și inculpatul M.M., împotriva sentinței penale nr.

196/ F pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală.

Prin încheierea din 23 iunie 2009, instanța de apel, în baza art. 29

alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată a respins cererea de sesizare a

Curții Constituționale, formulată de apelantul inculpat, prin care se invocă

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr.

78/2000.

În motivarea hotărârii, instanța în fața căreia a fost formulată

excepția de neconstituționalitate a reținut că dispozițiile art. 19 din Legea

nr. 78/2000 nu circumstanțiază măsura de siguranță a

confiscării speciale în raport de o anume categorie profesională, așa

încât

să contravină dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, prevederi ce

consacră principiul egalității în drepturi pentru toți cetățenii.

Legea nr. 78/2000, este o lege specială pentru prevenirea descoperirea

și sancționarea faptelor de corupție, și care transpune în conținutul său,

respectiv art. 19, norma preluată din legea generală, respectiv art. 118 C.

pen., privind măsura de siguranță a confiscării speciale.

Reține instanța de apel că această

modalitate de reglementare

legislativă este folosită de

legiuitor atunci când prevede și sancționează prin legi speciale anumite

infracțiuni, exemplificativ referindu-se la măsura confiscării reglementată de

art. 17 din Legea nr. 143/2000 privind traficul de droguri sau cea prevăzută de

art. 19 din Legea nr. 678/2001, privind traficul de persoane.

În contextul descris, instanța de apel a constatat că solicitarea

inculpatului prin modul în care s-a susținut constituționalitatea art. 19 din

Legea nr. 78/2000, tinde să răspundă unei critici invocate de parchet în apel

care vizează neaplicarea măsurii de siguranță a confiscării dispusă de legea

specială, în art. 19.

Remarcă instanța de fond că această măsură de siguranță nu a fost

aplicată inculpatului așa încât acesta nu are un interes practic în a solicita

sesizarea instanței de contencios constituțional, singura justificare, fiind

tergiversarea soluționării cauzei.

În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii,

susținând că prin motivarea făcută, Curtea de Apel București, practic s-a

substituit Curții Constituționale, ceea ce nu este permis de dispozițiile

legale procesual penal, singura posibilitate a instanței în opinia apărării era

de a constata admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, fiind

îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) și (4) din Legea

nr. 47/1992 republicată.

Ca și consecință, judecarea cauzei trebuia suspendată și dosarul trimis

instanței de contencios constituțional, singura care se poate pronunța asupra

excepției de neconstituționalitate.

Examinând cauza conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.

, sub toate aspectele, Înalta Curte constată

nefondat recursul

inculpatului, pentru considerentele ce vor fi

dezvoltate.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/2002

republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața

instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unor legi ori a unei dispoziții dintr-o lege, care are

legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a procesului.

În continuare, alin (2) și (3) atribuie instanței, în fața căreia a

fost ridicată excepția de neconstituționalitate, o competență

specială, limitată la verificarea condițiilor de

admisibilitate stabilite de

acestea.

În fine, potrivit alin. (6) al aceluiași articol, „dacă excepția este

inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3) instanța

respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții

Constituționale”.

Raportând la cauză dispozițiile legale precizate, se constată că

instanța de apel în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a

art. 19 Legea nr. 78/2000 a făcut o legală și temeinică interpretare și

aplicare a dispozițiilor precitate, și constatând inadmisibilă excepția,

soluție prevăzută de alin. (6), nu și-a depășit limitele de examinare în sensul

susținut de apărare, respectiv că s-ar fi pronunțat asupra

neconstituționalității.

Așa cum corect a reținut instanța, aceasta a fost investită cu

soluționarea apelului parchetului, ce critică, printre altele, omisiunea

aplicării măsurii de siguranță prevăzută de norma specială, art. 19 din Legea

nr. 78/2000.

În aceste condiții, instanța de fond a constatat legal și temeinic că

nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Curții

Constituționale, această excepție vizând dispoziții de drept material, ce nu au

fost aplicate odată cu soluționarea laturei penale a cauzei.

Motivarea instanței în considerente, în sensul că excepția de

neconstituționalitate este inadmisibilă, a fost făcută în acord cu

dispozițiilor art. 29 alin. (6) C. proc. pen., „dacă excepția este

inadmisibilă, fiind contrară alin. (1), (2) și (3) instanța respinge prin încheiere

motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale”, ceea ce nu înseamnă cum

greșit susține inculpatul că s-a făcut un examen de constituționalitate,

intrându-se în sfera atribuțiilor instanței de contencios constituțional.

În raport de cele arătate, recursul inculpatul se va respinge, ca

nefondat, potrivit art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat este

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de recurentul inculpat

M.M. împotriva încheierii din 23

iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosar nr.

22278/3/20008 (1257/2009).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2009.