ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 73/A/2015

Deliberând asupra apelului de față, în baza lucrărilor la dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 221/A din 12 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a decis următoarele:

A constatat că A. are calitatea procesuală pentru a formula contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/3/2005.

În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatoarea A. privind sesizarea Curții Constituționale.

În baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/3/2005.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatoarea la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, prin cererea înregistrată în data de 27 octombrie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. unic de Dosar nr. x/2/2014 (nr. în format vechi x/2014), contestatoarea A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/3/2005 (nr. x/2012).

În motivarea în fapt a contestației în anulare, contestatoarea a precizat, în esență, că judecata în apel a avut loc fără citarea sa legală, iar judecătorii care au

compus completul de judecată din apel au fost incompatibili, deoarece există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea lor a fost afectată.

Astfel, s-a precizat că societatea menționată nu a avut nicio calitate în dosarul de fond, iar prin sentința penală nr. 809 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, sentință ce a făcut obiectul apelurilor declarate, nu s-a dispus nicio măsură cu privire la această societate ori la bunurile pe care aceasta le deține în proprietate.

De asemenea, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a pronunțat încheierea de ședință din data de 15 septembrie 204, fără ca societatea să aibă vreo calitate în speță și fără a fi citată sau prezentă pentru acest termen de judecată, fiindu-i astfel încălcate toate drepturile procedurale și procesuale, inclusiv dreptul la apărare, dreptul de reprezentare și dreptul la un proces echitabil.

S-a mai menționat că, prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014 s-a dispus extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin Ordonanța nr. 171/D/P/2001 din data de 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală și prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Prin încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2014 (ședință pentru care societatea nu a fost citată și nici reprezentată), instanța a dispus emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, pentru a preciza în ce stadiu se află procesul de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014. Prin încheierea de ședință din data de 01 octombrie 2014 (fără ca societatea să fie citată sau reprezentată), instanța a extins măsurile asigurătorii dispuse prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014, dispunând efectuarea unor cereri de comisie rogatorie în vederea indisponibilizării bunurilor mobile și imobile, inclusiv acțiunile societății A. din Elveția. Cu toate că în ședința din data de 01 octombrie 2014 instanța a dispus citarea pentru ședința din data de 09 octombrie 2014, în calitate de intervenienți, a persoanelor care pretind drepturi asupra bunurilor în privința cărora s-a instituit măsura asiguratorie, societatea nu se regăsește printre persoanele a căror citare s-a dispus.

Totodată, s-a mai menționat că, suspiciunea rezonabilă a lipsei de imparțialitate a judecătorilor care au format completul de judecată învestit cu soluționarea Dosarului nr. x/3/2005, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a, București, reiese din întregul comportament pe care aceștia l-au avut pe parcursul soluționării cauzei, comportament prin care judecătorii au dat dovadă de părtinire și prejudecăți, aspecte care reies din următoarele: prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014 nu s-a dispus citarea acestei societăți; cu toate că societatea nu a avut nicio calitate nici în rechizitoriu și nici în fața primei instanțe sau în apel, judecătorii din apel au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor proprietatea acestei societăți, au instituit garanții în favoarea statului român pentru recuperarea creanței deținute împotriva unuia

dintre inculpați în urma aplicării confiscării speciale împotriva acestuia și au dispus confiscarea bunurilor acestei societăți. S-a mai precizat că, judecătorii au dat dovadă de lipsă de imparțialitate cu ocazia luării măsurii asigurătorii și pronunțării dispozițiilor cu privire la constituirea comisiilor rogatorii pentru identificarea și indisponibilizarea bunurilor aparținând societății A., pentru garantarea confiscării speciale dispuse împotriva inculpatului B., precum și pentru confiscarea acestora, încălcând normele materiale și procedurale în materie, prin aceea că nu a citat părțile interesate, au încălcat principiul contradictorialității și au restricționat dreptul de proprietate al unor persoane care nu aveau nicio calitate în acest dosar, cum este A. Totodată, s-a apreciat că judecătorii i-au încălcat societății dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv. De asemenea, s-a mai menționat că, lipsa de imparțialitate a completului de judecată reiese și din faptul că, la termenul de judecată din data de 09 octombrie 2014, a respins, ca inadmisibile, două cereri de recuzare.

S-a mai menționat că, prin măsurile dispuse, instanța de apel a încălcat principiile legalității, al egalității părților, al controlului judiciar, al imutabilității, al rolului activ al instanței și al contradictorialității, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv și dreptul de proprietate.

Contestatoarea a mai solicitat instanței să analizeze, cu titlu de chestiuni prealabile de care depinde soluționarea contestației în anulare, următoarele: dacă, în Dosarul nr. x/3/2005, instanța de apel putea extinde cercetările cu privire la presupuse fapte, la alte persoane și la o altă perioadă de timp ulterioară perioadei prevăzute în rechizitoriu; dacă instanța de apel putea să se pronunțe cu privire la realitatea și valabilitatea unor acte și operațiuni juridice cu care nu fusese învestită prin actul de sesizare; dacă instanța de apel putea să facă cercetări cu privire la fapte care făceau obiectul cercetărilor în alte cauze instrumentate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Astfel, s-a apreciat că, toate aspectele anterior menționate dovedesc o suspiciune rezonabilă a lipsei de imparțialitate a judecătorilor care au compus completul de apel, fapt ce reiese din întregul comportament pe care aceștia l-au avut pe parcursul soluționării cauzei, comportament prin care au dat dovadă de părtinire și prejudecăți, încălcând prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În fine, s-a mai invocat nulitatea încheierilor de ședință din 15 septembrie 2014, 19 septembrie 2014 și 01 octombrie 2014, deoarece, potrivit art. 280 alin. (1) C. proc. pen., au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează desfășurarea procesului penal, respectiv art. 2 alin. (2), art. 417 alin. (1), art. 419 și art. 423 C. proc. pen., prin depășirea cadrului procesual cu care instanța fusese investită prin actul de sesizare și prin apelurile formulate, extinzând analiza și cu privire la alte fapte, alte persoane și alte perioade decât cele indicate în rechizitoriu.

S-a mai apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că prezenta contestație a fost introdusă în termenul legal de 10 zile de la data la care a luat cunoștință de decizia penală contestată.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea contestației în anulare, desființarea Deciziei penale contestate, suspendarea executării acestei decizii până la soluționarea contestației și stabilirea termenului pentru rejudecarea apelurilor formulate în Dosarul nr. x/3/2005.

În drept, au fost invocate prevederile art. 426 alin. (1) lit. a) teza I și lit. d) teza a II-a C. proc. pen.

Analizând cererea de contestație în anulare, instanța a reținut următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/3/2005, s-au dispus, printre altele, următoarele:

În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1) și 4 și art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu art. 32 lit. d) C. fam., aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, și cu art. 998 din V.C.C., aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, s-a dispus extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin Ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, precum și sechestrul asigurător instituit prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților B., C., D., E., F., G., H. și I., inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

Prin Decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/3/2005, s-au dispus, printre altele, următoarele:

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1) și 4 și art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu art. 32 lit. d) C. fam., aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, și cu art. 998 din V.C.C., aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, s-au menținut măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, precum și sechestrul asigurător instituit prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II- penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților B., C., D., E., F., G., H. și

I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/3/2005 (inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii).

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, s-a admis, în parte, contestația formulată de intervenientul J., care a formulat contestație împotriva luării și a modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014; astfel, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra unui imobil situat în București, sectorul 2.

Examinând cererea de contestație în anulare, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a apreciat că aceasta este inadmisibilă în principiu, având în vedere următoarele considerente:

Referitor la calitatea procesuală a contestatoarei de a formula contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, s-au reținut următoarele:

În temeiul art. 21 din Constituție, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

Conform art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Potrivit art. 366 alin. (3) C. proc. pen., persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării pot fi reprezentate de avocat și pot formula cereri, ridica excepții și pune concluzii cu privire la măsura confiscării.

În temeiul art. 34 C. proc. pen., sunt subiecți procesuali orice alte persoane având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale.

De asemenea, în baza art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.

Totodată, potrivit art. 52 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în măsura în care prezenta cartă conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil reglementat prin art. 47 din Cartă,

înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția menționată.

Raportând și coroborând ansamblul dispozițiilor legale sus-menționate în prezenta cauză, instanța a constatat că societatea contestatoare are calitatea procesuală de a formula contestație în anulare, având în vedere și următoarele considerente de fapt:

Prin încheierea de ședință din data 15 septembrie 2014 și Decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, instanța de apel a dispus extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin Ordonanța nr. 171/D/P/2003 din data de 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală și a sechestrului asigurător instituit prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București -Secția a Ii-a Penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților B., C., D., E., F., G., H. și I.

Prin cererea depusă în data de 26 septembrie 2014 prin serviciul registratură al Curții de Apel București, secția a II-a penală (aflată la fila 50 din vol. 8 al Dosarului nr. x/3/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală), intervenientul J., în calitate de parte interesată, a formulat, în temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen., art. 6 parag. 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția europeană, contestație împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014, fiind întocmit procesul-verbal de sechestru nr. 436467 din data de 24 septembrie 2014 (aflat la filele 51-53 din vol. 8 al Dosarului nr. x/3/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală).

De altfel, însăși cererea de contestație în anulare ce face obiectul prezentului dosar a fost semnată de către J., în calitate de manager general al A., cererea purtând și ștampila acestei societăți.

Având în vedere că, atât în calea de atac a apelului, cât și în calea de atac a contestației în anulare contestatoarea pretinde faptul că i s-ar fi încălcat dreptul de proprietate a bunurilor asupra cărora instanța de apel a extins obiectul măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător, contestatoarea justificând așadar un interes legitim și actual, Curtea a constatat că această societate are calitatea procesuală de a promova contestația în anulare.

Astfel, pentru contestatoare, prezenta cale de atac constituie modalitatea de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil, în componenta sa relevantă referitoare la dreptul de acces la un tribunal - și anume dreptul de acces concret la un tribunal într-un proces pendinte, în curs de judecată, pentru a obține o decizie pronunțată de tribunal, ca urmare a analizării dreptului pretins-respectiv remediul procesual prin intermediul căruia se solicită unei instanțe de judecată analizarea temeiniciei pretențiilor formulate.

În consecință, instanța a constatat că, deși societatea contestatoare nu are calitatea de parte în sensul strict al dispozițiilor exprese ale art. 426 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen. totuși, aceasta are calitatea de subiect procesual, în accepțiunea și, implicit, enumerarea exemplificativă expusă în art. 34 C. proc. pen., și, prin urmare, are dreptul de a formula prezenta cale de atac.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 366 alin. (3), art. 426 alin. (1) lit. a), art. 427 alin. (1) și art. 431 alin. (1) C. proc. pen., art. 112 alin. (6) C. pen., art. 118 alin. (5) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen. și art. 33 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, Curtea a reținut următoarele;

Referitor la admisibilitatea cererii, din perspectiva art. 29 alin. (1) și 3 din Legea nr. 47/1992, contestatoarea a precizat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege, în vederea sesizării Curții Constituționale.

Cu privire la fondul criticilor de neconstituționalitate, contestatoarea a menționat, în esență, că textele de lege invocate încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 24 și art. 129 din Constituție.

Totodată, contestatoarea a invocat argumente de fapt și de drept cu privire la flecare dintre dispozițiile legale pretins a fi neconstituționale.

Având în vedere soluția pe care o va pronunța cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, și anume, de respingere, ca inadmisibilă, Curtea a apreciat ca nefiind necesară prezentarea detaliată a argumentelor invocate de către contestatoare în susținerea acestei cereri.

În drept, au fost invocate prevederile art. 146 lit. d) din Constituție și art. 29 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În susținerea cererii, contestatoarea a depus practică judiciară, constând în Deciziile nr. 482 din 09 noiembrie 2004 și nr. 100/2004 pronunțate de Curtea Constituțională, Decizia-Cadru nr. 2005/212/JAI a Consiliului, Hotărârea nr. 846 bis din data de 03 iulie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și Directiva nr. 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului.

Potrivit art. 366 alin. (3) C. proc. pen., persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării pot fi reprezentate de avocat și pot formula cereri, ridica excepții și pune concluzii cu privire la măsura confiscării.

Conform art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., contestația în anulare poate fi formulată când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. pen. contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, de persoana vătămată sau de către procuror; în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen. instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților.

Curtea a constatat că obiectul criticilor de neconstituționalitate îl constituie prevederile procesual-penale referitoare la calitatea de parte a persoanei care formulează contestația în anulare.

Curtea a mai reținut că, în urma analizei efectuate în fapt și în drept în cadrul prezentelor considerente, a concluzionat în sensul că societatea are calitatea procesuală de a formula prezenta contestație în anulare.

Așadar, având în vedere că instanța a apreciat asupra existenței calității de subiect procesual, în baza căreia societatea poate formula calea de atac a contestației în anulare, este evident faptul că în cauză nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în vederea sesizării Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate, deoarece art. 366 alin. (3), art. 426 alin. (1) lit. a), art. 427 alin. (1) și art. 431 alin. (1) C. proc. pen. nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Potrivit art. 112 alin. (6) C. pen. și art. 118 alin. (5) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen., sunt supuse măsurii de siguranță a confiscării speciale bunurile prevăzute în aceste texte de lege.

De asemenea, conform art. 33 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune de spălare a banilor, veniturile sau alte beneficii materiale se confiscă.

Curtea a constatat că obiectul criticii de neconstituționalitate îl constituie texte de lege privind bunurile asupra cărora poate fi luată măsura de siguranță a confiscării.

Totodată, Curtea a reținut că măsura de siguranță a confiscării constituie însăși rațiunea pentru care s-a promovat prezenta cale de atac, pentru ca, ulterior admisibilității în principiu a contestației în anulare, urmare a rejudecării apelului în ceea ce o privește pe contestatoare, să se dispună cu privire la legalitatea și temeinicia soluției dispuse de către instanța de apel, de extindere a obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător inclusiv asupra bunurilor pretins a se afla în proprietatea contestatoarei, bunurile indisponibilizate fiind destinate garantării executării măsurii de siguranță a confiscării luate de către instanța de apel.

Din această perspectivă, Curtea a avut în vedere soluția pe care o va pronunța cu privire la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare - respectiv, de respingere, ca inadmisibilă, în principiu, fără a se ajunge în etapa a doua, ulterioară admisibilității în principiu, constând, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., în rejudecarea apelului și, astfel, analizarea legalității și temeiniciei măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea garantării executării măsurii de siguranță a confiscării.

Așadar, Curtea a constatat ca fiind evident faptul că în cauză nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în vederea sesizării Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate, deoarece art. 112 C. pen. art. 118 din Legea nr. 15/1968 privind C. pen. și art. 33 alin. (3) din Legea nr. 656/2002 nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Analizând motivele de contestație în anulare formulate de contestatoare, Curtea a reținut următoarele:

În baza art. 426 C. proc. pen., contestația în anulare poate fi cerută când: a) judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

În temeiul art. 431 alin. (1) C. proc. pen., instanța examinează admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, în camera de consiliu, fără citarea părților.

În baza art. 420 alin. (1) rap. la art. 353 alin. (1) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 34 C. proc. pen., judecarea, inclusiv în calea de atac a apelului, poate avea loc numai dacă părțile, persoana vătămată și, având în vedere situația particulară din prezenta cauză, alți subiecți procesuali, sunt legal citați și procedura este îndeplinită.

Totodată, potrivit art. 353 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 34 C. proc. pen., partea, subiectul procesual principal și, având în vedere situația particulară din prezenta cauză, alt subiect procesual prezent personal, prin reprezentant sau prin apărător ales la un termen, precum și acela căruia, personal, prin reprezentant sau apărător ales ori prin funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, i s-a înmânat în mod legal citația pentru un termen de judecată nu mai sunt citați pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene.

Raportând și coroborând ansamblul dispozițiilor legale sus-menționate în prezenta cauză, Curtea a constatat că societatea contestatoare a fost legal citată la judecarea căii de atac a apelului, având în vedere și următoarele considerente de fapt:

Conform adresei din 24 septembrie 2014 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București (aflată la fila 292 din vol. 7 al Dosarului nr. x/3/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală), J. este asociat și administrator la A.

De asemenea, potrivit adresei din 01 octombrie 2014 emisă de Oficiul Național de Prevenire a Criminalității și Cooperare pentru Recunoașterea Creanțelor Provenite din Infracțiuni (aflată la filele 228-229 din vol. 9 al Dosarului nr. x/3/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală), din data de 03 decembrie 2012 J. este membru în consiliul de administrație al societății A.

Conform pct. 25 al citativului întocmit pentru termenul de judecată din data de 01 octombrie 2014 (aflat la fila 262 din vol. 7 al Dosarului nr. x/3/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală), J. a fost citat în cauză în calitate de subiect procesual, potrivit art. 34 C. proc. pen.

Astfel, pentru termenul de judecată din data de 01 octombrie 2014, la dosar s-a depus, potrivit art. 257 și urm. C. proc. pen., dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu J., în calitate de subiect procesual, potrivit art. 34 C. proc. pen. (dovadă aflată la fila 103 din vol. 8 al Dosarului nr. x/3/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală).

Mai mult decât atât, la termenul de judecată din data de 01 octombrie 2014, J., în calitate de subiect procesual, a dat declarație, în cuprinsul căreia a precizat, printre altele, că este manager și asociat unic la A. (depoziție aflată la fila 193 din vol. 9 al Dosarului nr. x/3/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală).

De altfel, în practicaua încheierii de ședință din data de 01 octombrie 2014 (aflată la fila 197 din vol. 9 al Dosarului nr. x/3/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală), s-a consemnat faptul că J. a răspuns, personal, în calitate de terț intervenient, și asistat de apărătorul ales (cu împuternicirea avocațială din 01 octombrie 2014, aflată la fila 194 din vol. 9 al Dosarului nr. x/3/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală) și a fost audiat de către instanța de apel, întrucât este parte care justifică bunuri în privința măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

Totodată, în practicaua încheierii de ședință din data de 09 octombrie 2014 (aflată la fila 195 din vol. 12 al Dosarului nr. x/3/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală), s-a consemnat faptul că J. a răspuns, personal.

Curtea a mai constatat faptul că, la termenul de judecată din data de 01 octombrie 2014, inculpatul B. a dat declarație (aflată la filele 187-188 din vol. 9 al Dosarului nr. x/3/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală), în cuprinsul căreia a relatat faptul că în anul 2005, după ce a ieșit din arest, a înființat, împreună cu doi cetățeni elvețieni, societatea A., iar în anul 2011 i-a cedat fiului său cota de participare la această societate.

Având în vedere ansamblul situației de fapt expuse în considerentele ce preced, s-a apreciată că rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, împrejurarea că, pe de o parte, contestatoarea A. a fost legal citată în calea de atac a apelului, iar pe de altă parte, a participat, prin reprezentantul său legal, asociatul unic și administratorul J., care s-a prezentat personal și asistat de apărătorul ales, în mod efectiv, la termenele de judecată în care s-au dezbătut chestiuni de fapt și de drept referitoare la extinderea obiectului măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor pretins aflate în proprietatea societății contestatoare, măsură luată în vederea garantării executării măsurii de siguranță a confiscării dispuse de către instanța de apel la termenul de judecată din data de 15 septembrie 2014.

Referitor la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza a II-a C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

Referitor la motivul de contestație - constând în aceea că a existat un caz de incompatibilitate cu privire la ambii judecători ai completului de judecată (art. 426 lit. d) teza a II-a C. proc. pen.), în sensul că există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea acestora ar putea fi afectată (art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.) - Curtea a constatat faptul că, prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, instanța de apel a extins obiectul măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător, în vederea garantării executării măsurii de siguranță a confiscării speciale, cu privire la bunuri aparținând inclusiv unor terți intervenienți, printre care și contestatoarea din prezenta cauză.

De asemenea, prin Decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, contestată în prezenta cauză, în baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, s-au menținut măsurile asigurătorii dispuse în timpul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească în primă instanță, măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014.

Aceste măsuri dispuse de către instanța de apel vizează extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând inclusiv contestatoarei, ceea ce, în opinia acesteia, determină incompatibilitatea judecătorilor în privința cărora planează suspiciunea rezonabilă în sensul că imparțialitatea acestora ar putea fi afectată, prin aceea că s-au antepronunțat cu privire la soluția pe care urmau să o pronunțe în apel.

Din acest punct de vedere, Curtea a constatat că, potrivit dispozițiilor legale incidente în raport de infracțiunile pentru care au fost cercetați inculpații, respectiv art. 32 din Legea nr. 656/2002, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune de spălare a banilor, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie; iar potrivit art. 33 alin. (1) și (6) din Legea nr. 656/2002, în cazul infracțiunilor de spălare a banilor se aplică art. 118 din Legea nr. 15/1968 privind C. pen.; pentru a garanta ducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, este obligatorie luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de C. proc. pen.

În acest context, în temeiul art. 249 alin. (1) C. proc. pen., instanța, în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Raportând prevederile legale sus-menționate în cauză, Curtea a constatat că, prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014, instanța de apel a dispus luarea unor măsuri asigurătorii și extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanță în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești în primă instanță, motivând, în fapt și în drept, măsurile dispuse.

Astfel, în considerentele încheierii de ședință din data de 15 septembrie 2014 (pag. 8-9 ale încheierii), instanța de apel a precizat următoarele:

"Curtea, pentru a asigura efectivitatea luării măsurilor asigurătorii, este obligată să verifice, dincolo de aparențe, realitatea juridică, deoarece este posibil ca trecerea unor bunuri dobândite prin săvârșirea faptelor deduse judecății în patrimoniul unor terți să fi avut loc, urmând a se stabili, ulterior, la deliberare, în ce măsură au fost respectate valențele principiului Nemo plus iuris ad alinum transferre potest quam ipse habet. Or, aceste aspecte privind eventualele acte de dispoziție asupra bunurilor cu privire la care există suspiciunea că provin din fapte prevăzute de legea penală și a persoanelor care pretind drepturi asupra acestora trebuie lămurite înainte de soluționarea definitivă a cauzei, urmând a fi acordată posibilitatea persoanelor care pretind drepturi asupra bunurilor cu privire la care există suspiciunea că provin din fapte prevăzute de legea penală să-și facă apărări pe marginea modalității de dobândire a acestora. Nicio dispoziție C. proc. pen. nu obligă organul judiciar să procedeze la o prealabilă identificare a bunurilor supuse sechestrului sau a persoanelor care pretind drepturi asupra acestor bunuri, după cum nicio dispoziție C. proc. pen. nu impune judecătorului să citeze în prealabil persoana care pretinde că a dobândit bunuri provenite din fapte prevăzute de legea penală anterior luării măsurii de indisponibilizare. Aceste persoane vor fi identificate în procedura de îndeplinire a măsurilor asigurătorii și vor fi ulterior citate pentru respectarea standardelor de protecție a drepturilor omului prevăzute în art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și în art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție. Curtea nu poate eluda obligația ce incumbă organelor judiciare, potrivit art. 249 C. proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e C. pen., de a analiza oportunitatea luării unor măsuri asigurătorii în vederea confiscării speciale, având în vedere obligativitatea confiscării speciale a bunurilor provenite din fapta penală. în baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, luarea măsurilor asigurătorii în cazul săvârșirii unor infracțiuni de spălare a banilor este obligatorie și are ca efect indisponibilizarea bunurilor, valorilor despre care există suspiciunea că provin din fapte prevăzute de legea penală, până la soluționarea definitivă a cauzei, când se va analiza dacă s-ar putea dispune asupra reparării prejudiciului prin mai multe variante: plată directă, restituire în natură sau confiscare specială".

De asemenea, în considerentele Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 (pag. 515-639 ale deciziei), instanța de apel a motivat, în mod exhaustiv, atât în fapt, cât și în drept, măsurile dispuse în vederea recuperării produsului infracțiunilor de spălare de bani deduse judecății, inclusiv cu privire la societatea A.

În acest context, în prezenta cale extraordinară de atac, Curtea a apreciat că nu poate decât să constate că decizia penală este motivată în fapt și în drept, inclusiv în ceea ce privește măsurile asigurătorii luate sau al căror obiect a fost extins, fără însă a putea face aprecieri, în nicio modalitate, cu privire la legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse, având în vedere următoarele argumente. Este adevărat faptul că scopul promovării unei căi extraordinare de atac este acela de a remedia erorile pe care le conțin hotărârile judecătorești penale rămase definitive. Insă, particularitatea de netăgăduit a căii extraordinare de atac a contestației în anulare rezidă în aceea că aceasta constituie un remediu procesual prin care se înlătură vicii de procedură, astfel că motivele contestației nu pot viza fondul cauzei, respectiv erori de judecată care implică, prin însăși natura lor, deliberarea și pronunțarea judecătorului asupra unor laturii penale și civile a cauzei, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, asupra căruia judecătorul face aprecieri în vederea stabilirii adevărului judiciar și, astfel, în scopul justei soluționări a cauzei.

Curtea a apreciat că, în lipsa constatării unor deficiențe ale deciziei penale contestate - deficiențe care să se poată circumscrie motivelor de contestație în anulare invocate de către contestatoare - nu poate efectua o analiză, în fapt și/sau în drept, a motivelor expuse de către contestatoare în susținerea căii de atac formulate, deoarece, a proceda în acest mod, ar însemna

să se repună în discuție latura penală și latura civilă a cauzei asupra cărora instanța de apel a statuat definitiv, cu autoritate de lucru judecat.

Or, analizând ansamblul motivelor de fapt expuse de către contestatoare în susținerea cazului prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza a II-a C. proc. pen., Curtea a constatat că, prin formularea lor, contestatoarea tinde - în realitate - la reformarea deciziei penale contestate, în sensul solicitării constatării nelegalității și/sau netemeiniciei unora dintre măsurile dispuse de către instanța de apel în soluționarea cauzei pe fond, din punctul de vedere al raportării situației de fapt rezultate în urma coroborării mijloacelor de probă administrate, față de dispozițiile legale incidente din perspectiva săvârșirii de către inculpați a infracțiunilor pentru care au fost cercetați, inclusiv infracțiunea de spălare de bani.

Astfel, Curtea a reținut că activitatea de judecată efectuată de către instanța de apel constituie chintesența actului jurisdicțional pe care l-a pronunțat, definitiv, și pe care o altă instanță, cum este cea învestită cu soluționarea contestației în anulare, nu îl poate modifica decât ca urmare a constatării unor deficiențe de ordin strict procedural. Mai mult decât atât, având în vedere că asupra extinderii obiectului sechestrului asigurător instanța de apel s-a pronunțat nu numai în cursul judecării cauzei în calea de atac a apelului, printr-o încheiere de ședință, dar și prin decizia penală pe care a pronunțat-o în urma soluționării apelurilor declarate, decizie care face obiectul prezentei contestații în anulare, Curtea a constatat că în cauză - în mod indubitabil - nu mai poate fi vorba despre lipsa de imparțialitate a judecătorilor care au pronunțat decizia, ca urmare a pretinsei antepronunțării cu privire la anumite aspecte ale laturii penale și/sau civile a cauzei, din moment ce, în mod evident, antepronunțarea poate apărea numai până la închiderea dezbaterilor, moment procesual prevăzut de art. 388 C. proc. pen., distinct de momentul deliberării și al pronunțării hotărârii judecătorești, în speță, decizie, moment prevăzut de art. 391 și urm. C. proc. pen.

În consecință, Curtea a reținut că motivele de contestație în anulare invocate în fapt de către contestatoare nu se circumscriu dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. a) teza I și lit. d) teza a II-a C. proc. pen.

S-a mai reținut că, în lipsa existenței vreuneia dintre condițiile de admisibilitate a contestației în anulare, nu se poate obține, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, o nouă judecare a cauzei, soluția dată pe fondul cauzei beneficiind de autoritatea de lucru judecat.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 221/A din 12 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în termen legal, a declarat apel contestatoarea A., solicitând admiterea apelului, desființarea în parte a Deciziei și pe fond admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Examinând apelul formulat de contestatoarea A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din analiza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe, prevăzute de respectivul text de lege, și anume:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă ca invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinentei excepției în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatoarea A. este inadmisibilă, întrucât excepțiile de neconstituționalitate invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei, în raport de cuprinsul dispozițiilor a căror constituționalitate este contestată, cadrul procesual și stadiul concret în care se afla cauza.

Astfel, având în vedere că instanța a apreciat cu privire la existența calității de subiect procesual a contestatoarei, stabilind că aceasta poate formula contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a constatat corect că excepția de neconstituționalitate al cărei obiect îl constituie prevederile procesual penale referitoare la calitatea de parte a persoanei care formulează contestația în anulare - art. 366 alin. (3), art. 426 alin. (1) lit. a), art. 427 alin. (1) și art. 431 alin. (1) C. proc. pen.- nu au legătură cu soluționarea

cauzei, nefiind de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii.

De asemenea, față de soluția dispusă în etapa procesuală în care a fost invocată, respectiv respingerea, ca inadmisibilă în principiu, a contestației în anulare formulată de contestatoarea A., nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale nici în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 112 alin. (6) C. pen. și art. 118 alin. (5) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen., întrucât dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se cere a fi constatată, referitoare la bunurile asupra cărora poate fi luată măsura de siguranță a confiscării, nu au legătură cu soluționarea cauzei, fiind incidente în faza soluționării pe fond a contestației în anulare.

Pe de altă parte, se impune a se observa că apelantul justifică prin cererea inițială un interes legitim, însă excepția de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale nu sunt utile valorificării acestui interes, astfel că se impunea ca instanța de fond, respectând principiul disponibilității, să explice persoanei interesate cadrul procesual util valorificării interesului său legitim.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 221/A din 12 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta contestatoare la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 221/A din 12 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 martie 2015.