ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1058/A din data de 02 septembrie 2015, Dosar nr. 5268/2/2015 (3098/2015), Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a respins ca inadmisibilă cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 3 C. proc. pen. și art. 353 alin. (10) C. proc. pen.

Pentru a hotărî în acest sens a reținut, sub aspectul excepției de neconstituționalitate

a art. 3 C. proc. pen. și art. 353 alin. (10) C. proc. pen. următoarele:

S-a menționat că, s-a solicitat de contestatoare sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 3 C. proc. pen., ce reglementează separarea funcțiilor judiciare, în măsura în care se interpretează că instanța de judecată de primă instanță sau de apel care exercită funcția de judecată nu ar putea să constate nulitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale. De asemenea, s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale și cu excepția de neconstituționalitate a art. 353 alin. (10) C. proc. pen., potrivit căruia completul învestit cu judecarea unei cauze penale poate, din oficiu sau la cererea părților ori a persoanei vătămate, să preschimbe primul termen sau termenul luat în cunoștință, cu respectarea principiului continuității completului, în situația în care din motive obiective instanța nu își poate desfășura activitatea de judecată la termenul fixat ori în vederea soluționării cu celeritate a cauzei: preschimbarea termenului se dispune prin rezoluția judecătorului în camera de consiliu și fără citarea părților; părțile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat.

S-a precizat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

S-a menționat că excepțiile de neconstituționalitate ale prevederilor art. 3 și art. 353 alin. (10) C. proc. pen., ce fac obiectul cererilor de sesizare a Curții Constituționalitate, nu au nicio legătură cu soluționarea prezentei cauze, ce se referă la analiza admisibilității în principiu a contestației în anulare formulate de R.M.; de altfel, în concluziile orale, chiar contestatoarea, prin apărător, a arătat că excepțiile invocate nu vizează etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare, ci mai degrabă fondul acestei contestații.

Ținând seama și de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea a constatat că nu sunt admisibile cererile de sesizare a Curții Constituționale.

În termen legal, contestatoarea R.M. a declarat apel împotriva deciziei menționate, privind excepția de neconstituționalitate a art. 3 C. proc. pen. și art. 353 alin. (10) C. proc. pen., solicitând admiterea acesteia și sesizarea Curții Constituționale.

În motivarea apelului, contestatoarea R.M. a menționat că sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate a art. 3 C. proc. pen. și art. 353 alin. (10) C. proc. pen. fixate de art. 146 lit. d) din Constituție și de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

A reliefat că prima instanță și-a motivat decizia de respingerea a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin faptul că aceasta a fost ridicată în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, dar că ea poartă asupra unor dispoziții legislative de care ar fi depins doar judecarea pe fond a contestației în anulare, în timp ce această cale extraordinară de atac a fost respinsă ca inadmisibilă, deci fără a se intra în cercetarea fondului. în acest fel, textele legale criticate pentru neconstituționalitate nu ar avea legătură cu soluționarea cauzei, și anume cu admisibilitatea contestației în anulare.

A afirmat că textele legale criticate îndeplinesc condiția de admisibilitate a legăturii cu cauza, ca urmare decizia apelată este nelegală.

Astfel, în primul rând, s-a menționat că ceea ce art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 instituie drept condiție de admisibilitate a unei excepții de neconstituționalitate este ca dispoziția legală criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Textul are o redactare generică și nu distinge între soluționarea pe fond sau ca inadmisibilă a cauzei. Or, prin chiar decizia apelată, prima instanță recunoaște că textele legale criticate au legătură cu soluționarea cauzei, însă doar pe fondul acesteia, iar nu din punct de vedere al admisibilității.

În al doilea rând dacă în condițiile în care instanța a apreciat că, deși au legătură cu cauza, numai cu privire la soluționarea fondului acesteia, iar nu cu admisibilitatea căii de atac a contestației în anulare,nu ar fi trebuit să se pronunțe pe admisibilitatea excepției de neconstituționalitate.

În al treilea rând, împotriva hotărârii prin care contestația în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă și în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, partea a declarat apel, care este formulat distinct de respectivul apel. Astfel, în ipoteza în care se admite apelul și se constată că este admisibilă contestația în anulare, trecându-se la judecarea fondului, partea este prejudiciată, deoarece excepția de neconstituționalitate invocată, deși are legătură cu soluționarea fondului, a fost deja respinsă, ceea ce îi încalcă dreptul de a obține verificarea constituționalității dispozițiilor legislative aplicabile cauzei.

În al patrulea rând, existând stabilită chiar de instanța care a pronunțat decizia apelată o legătură cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale criticate, autoarea excepției de neconstituționalitate are un interes clar, actual și justificat de a obține controlul constituționalității dispozițiilor legale criticate. Astfel, în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate, chiar în condițiile în care contestația în anulare este inadmisibilă, partea poate exercita calea extraordinară de atac a revizuirii speciale întemeiate pe o decizie de neconstituționalitate (art. 453 lit. f) C. proc. pen. ă), nu împotriva deciziei de respingere ca inadmisibilă a contestației în anulare, ci împotriva hotărârii judecătorești atacate cu contestația în anulare, întrucât de soluționarea pe fond a acelei hotărâri judecătorești a depins de textele legale ulterior declarate neconstituționale.

Apelul declarat de contestatoarea R.M. nu este fondat.

Deliberând asupra apelului declarat de contestatoare împotriva dispoziției din decizia penală nr. 1058/A din data de 02 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin care s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art. 3 C. proc. pen. și art. 353 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

În cauza de față, excepția de neconstituționalitate a fost invocată de contestatoare în contestația în anulare formulată de aceasta împotriva deciziei penale nr. 1006 din 17 august 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 3302/2/2015 prin care s-a admis contestația în anulare formulată de DNA.

Examinând decizia atacată, Înalta Curte constată că din economia prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe, stipulate expres de respectivul text de lege, și anume:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată.

Totodată, instanța în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia ci, exclusiv a pertinenței excepției, în sensul legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă ca invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinentei excepției în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Cerința relevantei este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanța este situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, așadar nu este pertinentă pentru soluționarea litigiului.

Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerința prevăzută de alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepția de neconstituționalitate a art. 3 C. proc. pen. și art. 353 alin. (10) C. proc. pen. nu are legătură cu faza admisibilității în principiu a contestației în anulare.

De asemenea, Înalta Curte reține că, contestatoarea a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 3 C. proc. pen. și art. 353 alin. (10) C. proc. pen., în calea de atac inadmisibilă a contestației în anulare. Practic, aceasta a promovat o cale de atac inadmisibilă pentru a invoca o excepție de neconstituționalitate.

De altfel, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare împotriva deciziei penale nr. 1006 din 17 august 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Astfel, contestatoarea a atacat cu contestație în anulare și a solicitat anularea unei hotărâri pronunțate, tot în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, hotărâre care nu este susceptibilă de a face obiectul vreunei căi ordinare sau extraordinare de atac, fiind o hotărâre intermediară pronunțată în procedura prevăzută de art. 426 și urm. C. proc. pen.

Cu privire la solicitarea de a fi sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 C. proc. pen. și art. 353 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ordinea de soluționare a excepțiilor impune analizarea excepției de inadmisibilitate a căii de atac și doar în situația respingerii unei astfel de excepții poate fi analizată o cerere de sesizare a Curții Constituționale.

Această ordine de soluționare este impusă de necesitatea existenței unui cadru procesual în care să poată fi analizată o cerere ulterioară. În cauză, contestația în anulare fiind respinsă ca inadmisibilă, conduce la inexistența cadrului procesual care să îi confere posibilitatea contestatoarei de a invoca excepția de neconstituționalitate.

Or, din moment ce contestatoarea a promovat o cale de atac inadmisibilă, rezultă că avea reprezentarea faptului că excepția de neconstituționalitatea invocată nu întrunește exigențele de legalitate, fiind accesorie formulării unei căi de atac neprevăzute de lege.

Astfel, în mod corect Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 C. proc. pen. și art. 353 alin. (10) C. proc. pen., aceasta vizând judecarea pe fond a contestației în anulare și neavând legătură cu soluționarea prezentei cauze care se referă la analiza admisibilității în principiu a contestației în anulare.

În acest context, Înalta Curte constată că în cauză nu se impune sesizarea Curții Constituționale, prin urmare apelul declarat de contestatoarea R.M. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea R.M. împotriva deciziei penale nr. 1058/A din 02 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în ceea ce privește dispoziția de

respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 3 C. proc. pen. și art. 353 alin. (10) C. proc. pen.

Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 08 octombrie 2015.